Dicționar Explicativ Uzual al Limbii Române

A I prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a trandafir. 2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a ploaie.

A II interj. (se folosește pentru a exprima bucurie, plăcere, admirație; b) surprindere,  mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d) reamintire bruscă).

ABÁ ~le f. înv. 1) Țesătură groasă de lînă care se țesea în gospodăriile ţărăneşti; pănură; dimie. 2) Haină confecționată din această țesătură.

ABÁ//C ~ce n. Instrument pentru calcule elementare, format dintr-o ramă cu vergele orizontale şi paralele, pe care sînt înşirate bile mobile.

ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placă de piatră așezată în partea superioară a capitelului unei coloane care susține arhitrava.

ABACTERI//ÁN ~ănă (~éni, ~éne) Care. este lipsit de bacterii.

ABAGERÍ//E ~i f. înv. 1) Atelier unde se producea aba. 2) Atelier unde se confecţionau haine de aba.

ABAGÍ//U ~i m. înv. 1) Persoană care producea sau vindea aba. 2) Croitor care confecționa haine de aba.

ABAJÚR ~uri n. Obiect de metal, de sticlă sau' de mase plastice care se pune la o lampă, pentru a proteja ochii de lumină, reflectînd razelele în direcția dorită.

A ABANDON//Á ~ez tranz. 1) (părinți, copii etc.) A Iăsa la voia întîmplării; a părăsi, lăsînd fără nici un sprijin. ~ familia. 2) (locuri sau persoane) A lăsa, plecînd în altă parte; a părăsi. 3) (probe sportive) A lăsa, renunțînd la participarea în continuare.

ABANÓ//S ~şi m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face mobilă de lux. 2) Lemn al acestui arbore.

ABATÁJ ~e f. 1) Extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcămînt. Lucrări de ~ . 2) Loc într-o mină unde se execută această operație. 3) Tăiere şi doborîre a copacilor în exploatările forestiere. 4) Sacrificare a animalelor la abator. 5) Aplecare a unei nave pe  o parte pentru a fi reparată; carenaj.

ABÁ//TE ~ți m. 1) Stareț al unei abaţii. Preot catolic.

A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la direcţie iniţială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2) intranz. (despre intenții, gînduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate.

A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțînd la traseul iniţial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (şi cu putere).

ABATÍZ//Ă ~e f. Obstacol constînd din copaci doborîți şi aşezaţi cu vîrfurile spre duşman.

ABAT//ÓR ~oăre n. Întreprindere unde se taie animalele destinate consumului.

ABAȚÍ//E ~i f. Mănăstire catolică condusă de un abate.

ABAZÍ//E f. Tulburare a sistemului nervos manifestată prin neputința de a merge normal.

ABĂTÚ//T ~tă (~ţi, ~te) Care este întristat; descurajat; mâhnit.

ABCÉS ~e n. Inflamație locală a pielii sau a țesutului subcutanat cu acumulare de puroi; buboi; furuncul.

A ABDICÁ abdíc intranz. 1) (despre regi) A renunța la tron. 2) fig. (despre persoane) A renunța la ceva (din cauza greutăților apărute). ~ de la principii.

ABDOMÉN ~e n. (la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între torace şi bazin, în care se află stomacul, intestinele şi alte organe; burtă; pîntece.

ABDOMINÁL ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic abdomenului; propriu abdomenului. Cavitate ~ă.

ABDUCTÓR adj. (despre muşchi) Care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de altul.

ABDÚCŢIE f. Mişcare făcută de un muşchi abductor.

ABECEDÁR ~e n. 1) Manual pentru învățarea scrisului şi cititului. 2) fig. Carte care cuprinde noțiunile elementare într-un domeniu de activitate.

ABERÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care constituie o aberație; absurd.

ABERATÍV (~i, ~e) rar Care ține de aberație, propriu aberației.

ABERÁŢI//E ~i f. 1) Deviere de la normă. 2) Defect al unei imagini produs de un instrument optic. • ~ vizuală astigmatism. 3) fig. Încălcare conştientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire; greşeală; eroare.

ABIÁ adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte puțin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte puțin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ după aceea. 5) Cel puțin; măcar; barem. ~ se va astîmpăra.

ABIETINÉE f. 1) pl. Familie de conifere care cuprinde arbori rășinoși (reprezentanți: bradul, pinul, molidul etc.). 2) Plantă din această familie.

ABÍL (~i, ~e) 1) şi adverbial Care vădește agerime (în mişcări); dibaci; iscusit; îndemînatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie şi inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț.

A ABILITBÁ ~ez tranz. (persoane) A aprecia acordînd un titlu, un grad, un drept.

ABILIT//ÁTE ~ắți f.1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu ușurință şi iscusință; dibăcie; îndemînare; măiestrie; pricepere. 2) mai ales la pl. Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate şi finețe.

ABIOGÉN ~ă (~i, ~e) Care nu este de origine organică.

ABIOGENÉZĂ f. Teorie conform căreia materia organică a apărut din materia organică.

ABIOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul corpurilor anorganice.

ABIÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de abioză; propriu abiozei.

ABIOTROFÍE f. Slăbire sau încetare a funcțiilor unui țesut, organ sau organism.

ABIÓZĂ f. 1) Lipsă de viață. 2) Conservare a produselor alimentare prin nimicirea microorganismelor din ele.

ABÍS ~uri n. Adîncime foarte mare; prăpastie; hău; genune; neant.

ABISÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de abis; caracteristic abisului. • Zonă ~ă sau regiune ~ă cea mai adîncă zonă sau regiune din mări şi oceane. Animale ~e animale care trăiesc în zona abisală. 2) Care ține de subconştient; care se referă la subconştient.

ABITÁȚIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparține altuia.

ABJÉC//T ~tă (~ţi, ~te) Care este vrednic de dispreț; josnic; ticălos; mîrşav; mizerabil; netrebnic.

ABJÉCȚI//E ~i f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloşie; mîrşăvie.

A ABJUDECÁ abjúdec tranz. (titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară.

A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepţii etc.) A renega în mod public.

ABLACTÁȚIE f. 1) Încetare a secreției de lapte matern (la femei). 2) Înlocuire a laptelui matern cu alte alimente necesare sugarului.

ABLATÍV ~e n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanțial. • ~ absolut construcție sintactică a limbii latine constînd dintr-un participiu în ablativ şi dintr-un substantiv sau pronume în acelaşi caz.

ABLAȚlÚN//E f. 1) Intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un membru sau un țesut bolnav. 2) Transportare a materialului rezultat din dezagregarea rocilor prin acțiunea unor factori de mediu (apă, vînt etc.). 3) Reducere a masei unui ghețar prin topire sau evaporare.

ABLEFARÍE f. med. Anomalie congenitală constînd în lipsa totală a pleoapelor.

ABLEPSÍE f. Lipsă a vederii; cecitate; orbire.

ABLUȚIÚN//E ~i f. 1) Spălare a corpului în scop de purificare, prescrisă de unele religii orientale. 2) Spălare cu duşul.

ABNEGÁȚIE f. 1) Devotament pînă la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană. 2) Sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump.

A ABOL//Í ~ésc tranz. 1) (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a abroga; a anula; a contramanda; a revoca. 2) (instituții) A face să înceteze existența (printr-un ordin); a desființa; a lichida; a suprima.

ABOLIȚIONÍSM n. Mişcare politică în S.U.A. care urmărea abolirea sclavagismului.

ABOLITIONÍST ~şti m. Adept al aboliționismului.

ABOLIŢIONÍSTĂ ~e f. (feminin de la aboliţionist) v. ABOLIŢIONIST. ABOMINÁBIL (~i, ~e) 1) Care provoacă groază; înfiorător; cutremurător. 2) Care trezeşte dezgust, scîrbă; dezgustător.

A ABON//Á  ~éz tranz. A face să se aboneze.

A SE ABON//Á mă ~éz intranz. A-şi face un abonament. la o revistă.

ABONAMÉNT ~e n. Document prin care, în schimbul unei sume de bani, se obține, pentru un anumit timp, dreptul de a se folosi de unele servicii (de a primi o publicație, de a asista la spectacole etc.).

ABONÁ//T ~ţi m. Persoană care beneficiază de un abonament.

A ABORD//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de țărm sau de chei (în vederea legării); a acosta. 2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o altă navă, de un dig etc.). 2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la țărm. 2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuție. 3) fig. (persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se adresa; a acosta.

ABORDÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) Care poate fi abordat. 2) Care este accesibil.

ABORDÁJ ~e n. 1) Ciocnire accidentală între două nave sau a unei nave de un obstacol. 2) Atacare a unei corăbii inamice prin alăturare la bordul ei. Lupte de ~

ABORIGÉN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care face parte din populația originară a unei (ări sau a unei regiuni; autohton; indigen; băştinaş.

ABORTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care este produs înainte de vreme; prematur. 2) Care provoacă avortul. Medicament ~.

ABRACADÁBRA f. 1) Cuvînt cabalistic căruia i se atribuia putere magică. 2) îngrămădire de cuvinte fără sens.

ABRAHÍE f. med. Anomalie congenitală constînd în lipsa braţelor. ABRAHIOCEFALÍE f. med. Anomalie congenitală constînd în lipsa capului şi a brațelor.

ABRAZÁRE f. Operaţie de prelucrare a unei piese prin aşchiere cu ajutorul unui abraziv. ABRAZIÚN//E ~i f. 1) Proces de eroziune a țărmului prin acțiunea valurilor. 2) Roadere a unui corp prin frecarea lui cu altul mai dur. ABRAZÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre corpuri dure, materiale) Care are proprietatea de a roade prin frecare. Piatră ~ă.

ABRAZ//ÓR ~oáre n. Unealtă făcută dintr-un material abraziv, care serveşte la prelucrarea materialelor prin aşchiere.

A ABREVI//Á ~éz tranz. (cuvinte, expresii) A face mai scurt prin reducerea numărului de litere sau de silabe; a prescurta.

ABREVIATÍV ~ă (~i, ~e) Care marchează o abreviere. Semne ~e.

ABREVIÉR//E f. 1) v. A ABREVIA. 2) Cuvînt sau grup de cuvinte prescurtate.

A ABROGÁ abróg tranz. (legi, ordine, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a anula; a contramanda; a revoca.

ABRÚP//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre maluri, povîrnişuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei.

A ABRUTIZ//Á ~éz tranz. A face să se abrutizeze.

A SE ABRUTIZ//Á mă ~éz intranz. A se transforma în brută; a-şi pierde însuşirile umane şi morale.

ABRUTIZÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care abrutizează.

ABSCIS//Ă ~e f. Una dintre cele două linii care servesc la fixarea poziţiei unui punct pe

un plan sau în spațiu, cealaltă numindu-se ordonată.

ABSCIZIÚNE f. med. Înlăturare prin intervenție chirurgicală a unei părți sau a unui organ al corpului.

ABSÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care lipseşte. 2) fig. Care este dus pe gînduri; distrat. Privire ~tă.

A ABSENT//Á ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat.

ABSENTEÍSM n. 1) Exploatare a unei proprietăți funciare de un intermediar în timpul absenței îndelungate a proprietarului. 2) Absență frecventă dintr-un loc (de muncă).

ABSENTEÍ//ST ~şti m. Proprietar care îşi administrează proprietatea funciară printr-un intermediar.

ABSÉNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebuie să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferentă; neatenție; dezinteres.

ABSÍD//Ă ~e f. Încăpere semicirculară în bisericile creştine, destinată altarului.

ABSÍNT ~uri n. Băutură alcoolică preparată din pelin, anason şi alte plante aromatice.

ABSOLÚT I n. fitoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza universului; ceea ce există în sine şi prin sine.

ABSOLÚ//T II ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiții. Putere ~tă. 2) Care corespunde tuturor cerințelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect. Auz ~. 3) Care este covîrşitor. Majoritate ~tă. 4) rar (despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziție omogenă; fără impurități; pur; curat. Alcool ~

ABSOLÚT III adv. 1) Cu desăvîrşire; cu totul. 2) întru totul; exact.

ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvemămînt bazată pe puterea nemărginită a unei singure persoane (monarh, duce etc.); autocratie. 2) Concepție care stă la baza unei monarhii.

ABSOLUTÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de absolutism; propriu absolutismului.

ABSOLUTÍ//ST II ~şti m. Adept al absolutismului.

A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut.

ABSOLUTÓRI//U ~e (~i) Care a absolvit un păcat, un delict etc.

ABSOLUŢIÚN//E ~i f. 1) Iertare de pedeapsă a unui acuzat. 2) Iertare a păcatelor (de către preot).

ABSOLVÉN//T ~ţi m. Persoană care a absolvit o formă de invătămînt.

ABSOLVÉNT//Ă ~e f. (feminin de la absolvent) v. ABSOLVENT.

A ABSOLV/Í I ~ésc tranz. (instituții de învățămînt) A termina cu bine.

A ABSOLVÍ II absólv tranz. 1) jur. (acuzați) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta.

ABSORBÁN//T ~tă (~(ți, ~te) 1) şi substantival Care are proprietatea de a absorbi lichide sau vapori. 2) fig. Care atrage în cel mai înalt grad. Ocupație ~tă.

A ABSORBÍ absórb tranz. 1) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a suge; a imbiba. 2) fig. A preocupa în întregime; a captiva.

ABSÓRBŢI//E f. Fenomen prin care un corp solid sau lichid încorporează o substanță oarecare din afară; absorbire.

ABSTINÉN//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care se abține de la excese; care este cumpătat la mîncare, băutură şi alte necesităti. Om ~.

ABSTRÁC//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial 1) (în opoziție cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracţie; care cuprinde trăsăturile generale, detaşîndu-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de înțeles din cauza lipsei elementelor concrete. • În ~ a) pe calea deducţiilor logice; b) rupt de realitate.

A ABSTRACTIZ//Á ~éz 1. tranz. A analiza printr-o abstracţie. 2. intranz. A trece de la concret la abstract.

ABSTRÁCȚI//E f. Proces al gîndirii constînd din desprinderea, menținerea şt generalizarea însuşirilor esenţiale ale unor obiecte sau fenomene.  A face ~ de... a nu lua în considerare; a ignora.

ABSTRACŢIONÍSM n. Curent artistic contemporan, caracterizat prin reducţia abstractă şi incifrarea imaginii.

A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu.

ABSÚRD I n. Calitatea a ceea ce este lipsit de raţiune; absurditate. ■ Prin ~ prin admiterea unui raţionament fals. Reducere la metodă de demonstrare a unui adevăr prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce 1a consecinţe false.

ABSÚR//D II ~dă (~zi, ~de) Care vine în contradicție cu gîndirea logică; alogic; aberant.

ABSURDIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter absurd. 2) Concepție, idee sau faptă absurdă.

ABŢIBÍLD ~uri n. Desen colorat aplicat prin lipire pe o suprafață netedă.

A SE ABŢÍNE mă abțín intranz. 1) A renunța voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-şi exprima părerea sau votul.

ABULÍE f. Lipsă de voinţă manifestată în unele boli psihice; nehotărîre.

A ABUNDÁ pers. 3 abúndă intranz A fi din abundență; în cantități mari. 2) A avea din abundenţă; a conţine din belşug.

ABUNDNÉ//T ~tă (~ți, ~te) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; care abundă; bogat; îmbelşugat.

ABUNDÉNȚ//Ă f. Cantitate mare de bunuri care întrece mult necesitățile obişnuite; belşug; îndestulare; bogăţie. Din ~.

ÁBUR ~i n. pl. Vapori de apă. 2) Ceață rară. 3) fig. Suflare uşoară (de vînt); boare. 4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de...

A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce. 2) (greutăți mari) A ridica, depunînd eforturi mari.  ~ sacul plin în spate.

A SE ABURCÁ mă abúrc intranz. A se urca cu greu; a se cățăra. ~ în copac.

A ABUR//Í ~ésc 1. tranz. A face să se aburească. 2. intranz. 1) A scoate aburi. Cîmpia ~eşte. 2) rar (despre vînt) A sufla lin; a adia.

A SE ABUR//Í mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda. 2) fig. (despre față, obraji) A se înroşi ușor; a se îmbujora; a se rumeni.

ABÚZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de medicamente. 2) jur. încălcare a legalităţii; faptă ilegală. • ~ de putere faptă săvîrșită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în mod abuziv.

A ABUZÁ abúz intranz. 1) A face abuz; a folosi cu exces. 2) A comite un abuz.

ABUZÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care întrece măsura; excesiv. 2) Care este săvîrşit prin abuz de putere; ilegal.

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care se trece aţa, care serveşte la cusut. • ~ țigănesc ac mare, pentru cusut pînză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, avînd diferite întrebuintări. ~ de siguranță. ~ de păr. ~ele ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte şi animale. ~ul albinei. 4) Frunză subțire şi ascuțită a coniferelor. 5) Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~de-mare peşte marin în formă de andrea.

ACAD//EÁ ~ele f. Bomboană preparată din zahăr topit.

ACADÉMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de academie; propriu academiei. 2) Care are caracter pur teoretic. Discuție ~că.

ACADEMICI//ÁN ~éni m. Membru al unei academii.

ACADEMÍ//E f. 1) Societate formată din oameni de știință şi de cultură. 2) Instituție de invăţămînt superior. ~ economică.

ACADEMÍSM n. Curent artistic constînd în imitarea servilă a modelelor artei clasice sau antice.

ACADEMÍST ~şti m. Adept al acadernismului.

ACALMÍE f. 1) Perioadă de liniştire temporară a vîntului sau a valurilor. 2) fig. Răstimp de linişte într-o perioadă de frămîntări.

ACÁNT//Ă ~e f. Plantă erbacee decorativă cu frunze mari şi cu flori albe, roz grupate în formă de spic; talpa-ursului.

ACANTOCEFÁL m. 1) la pl. Clasă de viermi inferiori, care parazitează în intestinele porcilor, ale păsărilor înotătoare, ale peştilor. 2) Vierme din această clasă.

A ACAPAR//Á tranz. (pămînt, putere etc.) A-şi însuşi (cu forţa) în întregime.

A CAPPÉLLA adv. (despre o compoziție muzicală sau despre o formație corală) Fără acompaniament instrumental.

ACÁR I ~e n. Cutiuță de păstrat ace, ață şi alte obiecte necesare la cusut; acarniță.

ACÁR II ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu.

ACARÉT ~uri n. Construcţie auxiliară care ține de o clădire, de o gospodărie individuală.

ACARIÁN m. 1) la pl. Ordin de arahnide mici transmițătoare de boli grave. 2) Arahnidă din acest ordin.

ACARICÍD ~e n. Substanţă otrăvitoare, care ucide acarienii.

ACARINÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Clasă de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă şi cu aripi reduse. 2) Pasăre din această clasă.

ACARIÓZ//Ă ~e f. Dermatoză la om şi la animale, provocată de acarieni.

ACÁRNIŢ//Ă ~e f. 1) Cutiuță de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acar. 2) Pernuţă în care se înfig acele.

ACÁSĂ adv. 1) În casa în care locuieşti. • Cei de ~ cei apropiati. Acum (sau aşa) mai vii de aşa te mai înțeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a fi prost dispus. 2) fig. în locul natal; în patrie. 3) Spre casa în care locuieşti. Mă duc ~.

ACATÍST ~e n. bis. Slujbă bisericească în cinstea fecioarei Maria sau a altor sfinți. • A da ~e (sau un ~) a cere preotului să se roage pentru realizarea unor dorințe.

ACÁŢ m. reg. Arbore cu tulpina cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcîm.

ACĂTĂRII adj. invar. pop. 1) (despre obiecte) Care are calităţi corespunzătoare destinației; bun. • Mai deosebit. 2) (despre persoane). Care este de treabă; cumsecade.

A ACCÉDE accéd intranz. 1) A avea acces; a pătrunde. 2) A fi de acord; a consimţi.

A ACCELER//Á ~éz tranz. (acțiuni, procese tehnice) A face să se desfăşoare într-un .ritm mai rapid (uneori nejustificat); a pripi; grăbi; a zori; a precipita.

ACCELERÁ//T ~tă (~ți, ~te) v. A ACCELERA  (Tren) ~ tren cu viteză mare (cît se opreşte numai la gările importante).

ACCELERAT//ÓR ~oáre n. 1) Mecanism care permite mărirea vitezei unui moto 2) Pedală care pune în mişcare acest mecanism ♦ ~ de particule aparat folosit pentru a mări viteza particulelor elementare în scopul realizării unor reacții nucleare. 3) Substanță care grăbeşte o reacție chimică sau un proces fizico-chimic.

ACCELERÁŢIE ~i f. Variație a vitezei unui corp într-o unitate de timp.

ACCELEROGRÁF ~e n. Accelerometru; înregistrator.

ACCELEROMÉTR//U ~e n. Aparat cu care se măsoară accelerațiile.

ACCÉNT ~e n. 1) Pronunțare mai intens, a unei silabe sau a unui cuvînt. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării. 3) Mod specific de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu ~  un străin.

A ACCENTU//Á ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziţii) A evidenţia prin accent. 2) fig. A scoate în evidentă în mod deosebit; a sublinia.

A SE ACCENTU//Á se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfăşura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adînci.

ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență.

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri etc.) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării.

ACCEPTÁBIL (~i, ~e) Care poate fi acceptat; convenabil. Condiții ~e.

ACCÉPŢIE f. Sens pe care îl are un cuvînt; semnificație.

ACCÉS I ~uri n. Posibilitate sau drept de a ajunge, de a pătrunde sau de a intra undeva.

ACCÉS II ~e n. 1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. de nervi. 2) fig. Manifestare violentă a unei stări sufleteşti. de furie.

ACCESÍBIL (~i, ~e) 1) La care se poate ajunge uşor; de care se poate apropia uşor. Persoană ~ă. 2) Care este convenabil pentru toți. Preţuri ~e. 3) Care poate fi uşor înțeles. Expunere ~ă.

ACCESÓRI//U I ~e (~i) Care însoțește un element principal; suplimentar.

ACCESÓRI//U II n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei maşini sau ale unui aparat. de automobil. 2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.).

ACCIDÉNT ~e n. 1) întîmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie de circulaţie. 2) Defect în funcționarea unei maşini, a unei instalații etc. 3) Neregularitate a unui teren.

A ACCIDENT//Á ~éz tranz. A face să se accidenteze.

A SE ACCIDENT//Á mă ~éz intranz. A suferi un accident.

ACCIDENTÁL (~i, ~e) 1) Care este întîmplător; neprevăzut; cazual. 2) Care este neesențial, secundar.

ACCIDENTÁT ~tă (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care a suferit un accident. 2) (despre teren, re1ief etc.) Care prezintă neregularități.

ACEFÁL (~i, ~e) (despre unele animale inferioare) Care nu are cap.

ACEFALÍE f. 1) zool. Absență a capului, specifică unor animale inferioare. 2) med. Monstruozitate congenitală care constă în lipsa capului la făt.

ACÉL aceá (acéi, acele) pron. dem. (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat.

ACÉLA acéea (acéia, acélea) pron. dem. v. ACEL. ♦ De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci; aşadar.

ACÉLAŞI, acéeaşi (acéiaşi, aéeleaşi) pron. dem. Tot acela; chiar acela.

ACERACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, cu frunze opuse, cu flori grupate în inflorescențe şi cu fructe aripate (reprezentant: arțarul). 2) Plantă din această familie.

ACÉRB (~i, ~e) Care acționează cu dîrzenie sporită; agresiv; caustic; necruţător; înverşunat. Critică ~ă.

ACÉST, aceástă (acéşti, acéste) adj. dem. 1) (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) elev. Această carte. 2) Care este în curs; curent; prezent.

ACÉSTA, aceásta (aceştia, acestea) pron. dem. v. ACEST. ♦ Cu toate acestea totuşi. (În) afară de (sau pe lîngă) aceasta în plus.

ACETÁ/T ~ţi m. Sare sau ester a1 acidului acetic. • ~ de celuloză acetat folosit la fabricarea unor materiale plastice.

ACÉTI//C ~că (~ci, ~ce): Acid lichid incolor, cu miros înţepător, folosit în industria farmaceutică. Fermentație ~că fermentaţie care dă naştere oţetului.

ACETÍL m. chim. Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic.

ACETILÉNĂ f. Gaz incolor, cu miros de usturoi, folosit în industria chimică, la iluminat şi la sudură. Lampă cu ~.

ACETÓNĂ f. Lichid incolor, volatil, folosit ca dizolvant în industria de lacuri şi vopsele.

ACETONURÍE f. Prezenţă a acetonei în urină (întîlnită în diabet, în stările de inaniție etc.).

ACHÉN//Ă ~e f. Fruct uscat al unor plante care nu se deschid la coacere, avînd, de obicei, o singură sămînță.

ACHINEZÍE f. med. Imposibilitate de a face mişcări;

A ACHIPUÍ achípui tranz. pop. (persoane, obiecte) A atinge uşor cu degetele (pentru a se convinge că există); a pipăi.

A ACHITÁ achít tranz. 1) (mărfuri, pierderi, datorii etc.) A compensa în bani sau în natură; a plăti. 2) (persoane) A declara ca fiind nevinovat (printr-o decizie judiciară). 3) fam. A lipsi de viață (premeditat sau întîmplător); a ucide; a omorî.

A SE ACHITÁ mă achít intranz. A se elibera (de o obligație materială sau morală). de o datorie.

ACHIZITÓR m. Persoană care se ocupă cu achiziționarea de produse şi de materiale.

ACHIZÍȚI//E ~i f. 1) Formă de comerț care constă în procurarea de produse şi materiale pe baza unor contracte speciale; colectare. 2) Procurare de obiecte rare. 3) Obiect dobîndit astfel. • A face o ~ a procura un obiect de valoare.

A ACHIZIȚION//Á ~éz tranz. (produse, obiecte rare etc.) A obține prin achiziție.

ACÍCLIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe chimice) Care nu conține atomi legați în cicluri.

ACICULÁR ~ă (~i, ~e) Care are forma unui ac; aciform. Frunze ~e.

ACÍ//D I ~zi m. Substanţă chimică cu gust acru şi miros înțepător, care înroşeşte hîrtia albastră de turnesol, iar în combinaţie cu un metal formează o sare.

ACÍ//D II ~dă (~zi, ~de) Care are gust acru și înțepător. Băutură ~dă.

ACIDITÁTE f. Caracter acid. • ~ gastrică cantitate de acid din sucul gastric.

ACIDÓZĂ f. Creștere patologică a acidității în sînge.

A ACIDUL//Á ~éz tranz. (soluții). A amesteca cu un acid slab; a acri ușor. ~ laptele.

ACIFÓRM ~ă(~i, ~e) Care are forma unui ac; acicular.

ACIN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) anat. (despre unele glande) Care are forma unor boabe de strugure.

ACIPENSERÍ //D ~zi m. 1) la pl. Ordin de peşti răpitori, de talie mare, cu scheletul cartilaginos şi cu corpul fără solzi, pescuiți pentru carnea şi pentru icrele lor negre (reprezentanţi: morunul, nisetrul, păstruga etc.); sturioni. 2) Peşte din acest ordin.

A ACIU//Á ~éz tranz. A face să se aciueze; a adăposti; a pripăşi; a oploşi.

A SE ACIU//Á mă ~éz intranz. (despre ființe pribege) A-şi găsi adăpost; a se adăposti; a se pripăşi; a se oploşi.

A ACLAM//Á ~éz tranz. A primi prin aclamații; a susţine prin strigăte de aprobare; a ovaţiona.

ACLAMÁŢI//E ~i f. Manifestare publică entuziastă a admiraţiei, însoţită de strigăte de aprobare; ovaţie.

A ACLIMATIZ//Á ~éz tranz. A face să se aclimatizeze; a adapta; a acomoda.

A SE ACLIMATIZ//Á mă ~éz intranz. 1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se adapta; a se acomoda. 2) fig. (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de viaţă; a se adapta; a se acomoda.

ACLÍNI//C ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care nu prezintă manifestări clinice.

ACNÉE f. Boală de piele, manifestată prin apariția coşurilor.

ACOLÁD//Ă ~e f. Semn grafic în formă de arc, care uneşte într-un grup mai multe cuvinte, formule, cifre.

ACOLÍ//T ~ţi m. 1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acțiune. 2) Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic.

ACÓLO adv. (în opoziție cu aici) În acel loc De~. Pe~ ♦ Fugi de ~ ! ce tot spui? vorbă să fie! da de unde!.

A ACOMOD//Á ~éz tranz. A face să se acomodeze; a adapta; a aclimatiza.

A SE ACOMOD//Á ~éz intranz. 1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se adapta; a se aclimatiza. 2) fig. (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de viață; a se adapta; a se aclimatiza.

A ACOMPANI//Á ~éz tranz. 1) (interpreți sau melodii) A susţine printr-un acompaniament 2) (persoane) A urma în calitate de însoţitor; a însoţi; a întovărăşi; a conduce.

ACOMPANIAMÉNT ~e n. Însoţire instrumentală sau vocală a melodiei principale.

ACOMPANIATÓR m. Persoană care acompaniază pe cineva.

ACONÍ//T ~ţi m. 1) la pl. Gen de plante erbacee otrăvitoare, cu flori albastre-violete sau galbene, folosite în medicină. 2) Plantă din acest gen; omag.

ACÓNT ~uri n. Sumă de bani plătită sau încasată anticipat (ca garanţie); avans.

A ACONT//Á ~éz tranz. (sume de bani) A plăti printr-un acont.

 ACOPERĂM//ÎNT ~ínte n. 1) Obiect care serveşte la acoperit. 2) Parte de deasupra a unei clădiri, care o acoperă; acoperiş.

 A ACOPERÍ acópăr tranz. 1) (obiecte, ființe) A înzestra cu un înveliş exterior (în scop protector sau decorativ). 2) mil. (trupe, obiective etc.) A apăra, luînd asupra sa atacurile inamicului. 3) (lucruri, persoane) A pune într-un loc ferit; a tăinui; a ascunde; a dosi. 4) (zgomote, melodii etc.) A face să nu se audă depăşind în intensitate; a astupa. 5) (datorii băneşti, cheltuieli etc.) A compensa în bani sau în natură; a achita. 6) sport (distanţe) A străbate de la un capăt la altul; a parcurge. ♦ ~ terenul a fi în permanenţă activ pe tot terenul de joc.

A SE ACOPERÍ se acóperă intranz. 1) A corespunde perfect; a se potrivi întocmai; a coincide. 2) fig. A fi cuprins total; a se umple. ~ de glorie. ~de ruşine.

ACOPERÍR//E ~i f. 1) v. A ACOPERI şi A SE ACOPERI. 2) Plată a unei obligații băneşti; Iichidare a unui deficit. 3) Fond care asigură această operație.

ACOPERÍŞ ~uri n. Parte de deasupra a unei clădiri care o acoperă; acoperămînt. ~ de tablă.

ACÓRD ~uri n. 1) Înțelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ international. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţămînt; înțelegere. ♦  De comun ~ în înțelegere deplină. A fi sau a cădea de ~ a se învoi cu ...; a accepta. De  ~ ! mă învoiesc! bine! Muncă în ~  muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obținute. 3) gram. Concordanță de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puțin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical.

A ACORDÁ I acórd tranz. 1) A pune la dispoziție (prin acord); a oferi. 2) (părţi de propoziţie) A uni prin acord gramatical.

A ACORD//Á II ~ez tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară. 2) (sisteme tehnice) A regla egalînd frecvența.

ACORDE//ÓN ~oáne n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatură şi butoane.

ACORDEONÍ//ST ~şti m. Persoană care cîntă la acordeon.

ACORDEONÍ//STĂ ~e f. (feminin de la acordeonist) v. ACORDEONIST.

ACÓRDI//CĂ ~ce f. Disciplină care se ocupă cu studiul acordurilor muzicale.

ACORD//ÓR I ~oáre n. Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale.

ACORDÓR II ~i m. Persoană care acordează şi repară instrumente muzicale.

ACORÍE ~ f. med. Anomalie constînd în absența congenitală a pupilei.

ACOSMÍSM n. filoz. Teorie conform căreia lumea nu există ca realitate independentă de Dumnezeu.

A ACOST//Á ~ez 1. intranz. (despre nave) A trage la țărm; a aborda. 2. tranz. (persoane, de obicei, necunoscute). A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa.

ACOSTAMÉNT ~e n. Fiecare dintre cele două fîşii laterale de-a lungul unei şosele, situate între partea carosabilă şi șanț.

ACOTILEDONÁ//T ~tă (~ți, ~te) bot. Care are embrionul lipsit de cotiledoane. Plante ~ te. ACOTILEDONÁ//T ~e f. 1) la pl. Clasă de plante care se înmulțesc prin spori. 2) Plantă din această clasă.

ACRANIÁT ~e n. 1) la pl. Subîncrengătură de animale marine, lipsite de craniu. 2) Animal din această subîncrengătură.

ACRANÍE f. med. Lipsă completă sau parțială a craniului.

ACREÁLĂ acréli f. 1) Gust acru; acrime 2) Mîncare sau băutură acră. 3) fig. Stare sufletească apăsătoare; acrime; amărăciune.

A ACREDIT//Á ~ez tranz. 1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic. 2) rar A face să dispună de un acreditiv.

ACREDIT//ÁRE ~ări f. v. A ACREDITA ♦ Scrisoare de ~ document oficial prin care

se confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat în relațiile cu alt stat.

ACREDITÍV ~e n. Document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti o sumă de bani beneficiarului.

ACRESCÉN//T ~tă (~ți, ~te) bot. (despre un organ) Care are tendința de a creşte mereu.

A ACR//Í ~ésc tranz. v. A ÎNĂCRI.

A SE ACR//Í mă ~ésc intranz. v. A SE ÎNĂCRI.

ACRIBÍE f. livr. Exactitate, rigurozitate în cercetarea ştiinţifică.

ACRÍME f. Gust acru.

ACRINÍE f. med. Lipsă de secreţie sau excreţie a unei glande.

ACRITÚR//Ă f. Aliment acru (fructe, murături etc.).

ACRÍ//U ~e (~i) Care este cam acru; acrișor; mistreț.,

ACROBÁ//T ~ţi m. 1) Gimnast specializat în acrobaţie. 2) fig. Persoană inconsecventă în atitudini, păreri.

ACROBÁTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de acrobaţie; privitor la acrobație.

ACROBÁŢIE f. 1) Exercițiu dificil de gimnastică, de echilibristică. 2) Ocupaţia sau arta acrobatului. 3) fig. Inconsecvență în atitudini, în păreri. 4) la pl. Sforţări pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă prin metode neobişnuite.

ACROCEFÁL (~i, ~e) Care are craniul înalt şi țuguiat.

ACROCEFALÍE f. Deformație congenitală a craniului caracterizată prin aspectul ascuţit, conic al cutiei craniene.

ACROFOBÍE f. med. Teamă patologică de locurile înalte.

ACROLEÍNĂ f. Lichid volatil, incolor, otravitor, obţinut prin deshidratarea glicerinei.

ACROMANÍE f. rar Grad de nebunie extremă.

ACROMÁTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre lentile, sticlă) Care nu descompune raza de lumină în culorile ei componente; care nu dă irizaţii.

ACROMATÍSM n. Proprietate a unui sistem optic de a fi acromatic.

ACROMATOPSÍE f. med. Defect al vederii constînd în incapacitatea de a deosebi culorile. ACROMEGALÍE f. med. Boală endocrină caracterizată prin creşterea exagerată a capului şi a membrelor datorită hipersecreției hipofizei.

ACROMÍE f. med. Decolorare a pielii din cauza lipsei de pigment.

ACRÓPOL//Ă ~e f. (în Grecia antică) Citadelă aşezată, de obicei, pe o înălțime şi în care se găseau adevăratele edificii (palate, temple).

ACROSTÍH ~uri n. Poezie în care literele inițiale ale versurilor, citite vertical, formează un cuvînt sau o_propoziţie.

A ACROŞ//Á ~éz tranz. (obiecte) A prinde în (sau de) ceva, lăsînd să atîrne în jos; a agăța; a anina; a suspenda; a atîrna; a spînzura.

ÁCR//U I ~ă (~i, ~e) 1) (despre alimente, substanţe) Care are gustul caracteristic oțetului, borşului, lămîii, murăturilor. Lapte ~. 2) şi adverbial fig. (despre persoane) Care vădeşte nemulţumire; cuprins de rea dispoziţie; amărît; mîhnit; posomorît; ursuz; posac; morocănos.

ÁCR//U II m. Unitate de măsură pentru suprafețe de teren (egală cu aproximativ 4047 m2).

ACRÚM n. Boală la sugaci care se manifestă prin apariţia de băşicuțe albe pe limbă şi în gît.

ACT ~e n. 1) Document oficial care adevereşte un fapt. • ~ de acuzare încheiere scrisă asupu anchetării unei cauze penale, folosită ca bază la dezbaterile unui proces. 2) Manifestare a activităţii omului; faptă; acțiune. ~ de curaj • A lua ~ de ceva a afla, a lua cunoştinţă de ceva. A face ~ de prezenţă a apărea undevadin politețe sau fiind obligat. 3) Diviziune a unei opere dramatice. Comedie în trei ~e.

ACTÍNI//E f. Animal marin cu corpul de formă cilindrică, având gura înconjurată de tentacule frumos colorate, care trăieşte fixat pe stânci.

ACTÍNIU n. Element radioactiv care se găseşte în minereurile de uraniu.

ACTINOBIOLOGÍE f. Ştiintă care studiază acțiunea şi efectul radiațiilor asupra organismelor.

ACTINOMÉTR//U ~e n. fiz. Aparat pentru măsurarea intensității radiațiilor solare din atmosferă.

ACTINOMICÉT//Ă ~e f. 1) la pl. Grup de microorganisme avînd caracter intermediar între ciupercile inferioare și bacterii. 2) Microorganism din acest grup.

ACTINOMÓRF (~i, ~e) (despre flori) Care are simetrie radială.

ACTINOTERAPÍE f. Tratament cu raze ultraviolete sau infraroşii, produse de Iămpi cu cuarț.

ACTÍV I (~i, ~e) 1) şi adverbial Care participă intens la o acțiune; energic; harnic. • Militar ~ militar care este cu serviciul efectuat. Membru ~ membru al unei organizații sau instituții cu drepturi și îndatoriri permanente, Vocabular ~ vocabular uzual. 2) chim. (despre substanţe) Care intră uşor în reacție. 3. fin. Care se soldează cu profit. Cont ~. 4. gram. Care arată că acțiunea este săvîrşită de subiect. Diateză ~ă.

ACTÍV II ~e n. 1) Totalitate a bunurilor care aparțin unei întreprinderi sau instituții; parte. 2) Parte a bilanțului unde se înscriu aceste bunuri. • A avea ceva la ~ul său a fi autorul unei acțiuni.

A ACTIV//Á ~éz 1. intranz. A desfăşura activitate (asiduă).  ~ în domeniul ştiintei. 2. tranz. (procese, acțiuni etc.) A face să devină mai intens; a intensifica; a activiza; a întări.

A SE ACTIV//Á mă ~éz intranz. A intra în cadrele active ale armatei.

ACTIVÍST ~şti m. Membru activ al unei organizații de masă.

ACTIVÍST//Ă ~e f. (ferninin de la activist). ACTIVIST.

ACTIVIT//ÁTE ~ắți  f. 1) Ansamblu de acțiuni fizice sau spirituale în vederea obținerii unui rezultat.  ~pedagogică. ~ științifică. 2) fiziol. Funcție a unui organ. 3): ~solară totalitate a fenomenelor care au loc în păturile exterioare ale Soarelui,

A ACTIVIZ//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face să devină (mai) activ. 2) (procese, acțiuni etc.) A face să devină (mai) intens; a intensifica; a întări.

ACTÓR m. Persoană care interpretează în piese de teatru sau în filme. ~ de comedie.

ACTORIC//ÉSC ~eáscă (~éşti) Care caracteristic pentru actori; propriu actorilor.

ACTORÍE f. Profesie de actor.

ACTRÍȚĂ ~e f. (feminin de la actor). ACTOR.

ACTUÁL (~i, ~e) 1) Care are loc în momentul de față. 2) Care este important pentru vremea de față; de actualitate. Problemă ~ă.

ACTUALIT//ÁTE ~ắți f. 1) Timpul de față. Caracter actual. 3) pl. Evenimente curente. • De ~ ceea ce se petrece sau are importantă; prezent.

ACTUALIZ//Á ~éz tranz. A face să devină actual; a (re)aduce în actualitate.

ACTUALMÉNTE adv. În prezent; acum.

A ACȚION//Á ~éz 1. intranz. 1) A o întreprinde o acțiune. 2) A influența (asupra cuiva

sau a ceva), producînd un efect. 2. tranz. 1) (maşini, instalaţii) A pune în acţiune; a face să funcționeze. 2): ~ (pe cineva) în judecată a da pe cineva în judecată.

ACȚIONÁR m. Posesor de acţiuni.

ACȚlÚN//E ~i f. 1) Desfăşurare a unei activităţi. A trece la ~. ~ armată. 2) Exercitare a unei forţe asupra cuiva sau a ceva. 3) Desfăşurare a evenimentelor într-o operă literară. ~ea romanului. 4) gram. Proces sau stare exprimată de un verb. 5) jur. Act prin care se cere deschiderea unui proces. A intenta o ~. 6) Hîrtie de valoare care adevereşte participarea deținătorului la capitalul unei societăți şi în virtutea căreia primeşte dividend.

ACÚ adv. v. ACUM. • ~-i ~ a sosit momentul decisiv.

ACUARÉL//Ă ~e f. 1) Vopsea solidă, care, dizolvată în apă, se foloseşte în pictură. 2) Pictură executată cu o astfel de vopsea. Portret în ~.

ACUARELÍST ~şti m, Pictor care lucrează în acuarelă.

ACUITÁTE f. Caracter acut; agerime. ~ auditivă.

ACÚM adv. 1) în momentul de față; în prezent. • De ~ înainte de azi înainte. 2) Nu demult; adineaori. ~ s-a dus. 3) Înainte cu. ~ un an.

A ACUMUL//Á ~éz tranz.,A aduna treptat, sporind mereu cantitatea; a înmagazina. ~ bogăție. ~ cunoştințe.

ACUMUL//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ACUMULA. 2) Proces economic prin care o parte din venitul societăţii se foloseşte pentru lărgirea producţiei. ~ bugetară.

ACUMULAT//ÓR ~oáre n. Aparat care înmagazinează energie electrică sub diferite forme.  ACUPUNCTÚRĂ f. Tratament medical care constă în introducerea unor ace în regiunea bolnavă a corpului.

ACURATÉȚE f. Atenție deosebită în executarea unui lucru; exactitate.

ACÚSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de acustică; privitor la acustică. 2) Care emite, propagă sau recepţionează sunete. Aparat ~.

ACÚSTICĂ f. 1) Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul sunetelor. 2) Calitate a unui local de a asigura o bună propagare şi percepere a sunetelor.

ACUSTICI//ÁN ~éni m. Specialist în acustică.

ACÚŞI adv. pop. Imediat; îndată; chiar acum. ~ isprăvesc scrisoarea.

ACÚ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este pătrunzător; ascuţit. Durere ~tă. 2) (despre boli) Care a ajuns la o stare critică. Apendicită ~tă. 3) Care necesită o rezolvare urgentă. 4) muz. Care este înalt; ascuțit. Registru ~.

A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăţi. ~ de furt.

ACUZ//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ACUZA. 2) Persoană care acuză la un proces.

ACUZÁ//T ~ţi m. Persoană acuzată de o infractiune şi este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~.

ACUZÁT//Ă ~e f. (feminin de la acuzat) v. ACUZAT.

ACUZATÍV ~e n. gram. Caz în care stau complementul direct, complementul indirect, cel circumstanţial şi unele atribute precedate de prepoziții.

ACUZAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care acuză; care învinuieşte. ♦ ~ public persoană care susține învinutrea în procesele penale.

ACVAFÓRTE f. 1) Procedeu de gravare a unei imagini pe o placă de cupru sau de zinc cu ajutorul acidului azotic. 2) Gravură obținută prin acest procedeu.

ACVAMARÍN n. Piatră preţioasă de culoare albastră-verzuie.

ACVANAÚ//T ~ţi m. Persoană specializată în cercetări subacvatice.

ACVAPLÁN ~e n. Planşă de lemn, remorcată de o barcă cu motor, folosită în sportul nautic pentru alunecare pe apă.

ACVÁRI//U ~i n. 1) Vas sau bazin cu apă în care se țin peşti şi plante acvatice. 2) Sală în care se află astfel de bazine.

ACVÁTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care trăieşte în apă. Plantă ~că. 2) Care este format din apă. Mediu ~.

ACVAȚÍNTĂ f. 1) Procedeu de gravare cu acid azotic care imită desenul în tuş. 2) Gravură obţinută prin acest procedeu.

ACVATIPÍE f. poligr. Procedeu de tipar care imită pictura în acuarelă.

ACVIFÉR (~i, ~e) Care conține apă. Strat ~.

ÁCVIL//Ă ~e f. Pasăre răpitoare, de talie mare, cu gheare lungi şi ascuțite, cioc puternic şi încovoiat la vîrf, răspîndită în regiuni montane; pajură.

ACVILÍDĂ ~e f. 1) la pl. Familie de păsări răpitoare, de talie mare, cu gheare lungi şi tăioase, cu cioc încovoiat (reprezentant: acvila). 2) Pasăre din această familie.

ACVILÍN (~i, ~e) Care aminteşte de acvilă. ■ Nas ~ nas coroiat. Privire ~ privire ageră.

ADÁGIO I adv. muz. In tempo lent, rar.

ADÁGIO II n. muz. Parte dintr-o compoziție muzicală care se execută în tempo lent.

ADÁM m.: Neam de pe ~ rudă îndepărtată. De la ~ (şi Eva) din timpuri îndepărtate, străvechi.

ADAMANTÍN (~i, ~e) înv. (despre luciul mineralelor) Care este asemănător cu diamantul; diamantin.

ADAÓS ~uri n. Parte care se adaugă la ceva în vederea completării; supliment; anexă. ~ la o circulară.

A ADAPT//Á tranz. 1) A face să se potrivească; a potrivi. 2) (opere literare) A transpune dintr-un gen în altul. 3) A face să se adapteze.

A SE ADAPT//Á mă ~ éz intranz. 1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se aclimatiza; a se acomoda. 2) (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de viaţă; a se acomoda; a se aclimatiza.

ADAPTÁBIL ~ắ (~i, ~e) Care poate fi adaptat.

ADAPTABILITÁTE f. Caracter adaptabil.

ADAPT//ÓR ~oáre n. Dispozitiv care permite folosirea unui aparat prin modificarea unor caracteristici.

A ADĂPÁ adắp tranz. (animale) A face să se adape.

A SE ADĂPÁ se adápă intranz. (despre animale) A bea apă.

ADĂPĂT//OÁRE ~óri f. 1) Loc unde se adapă animalele. 2) Vas făcut din scînduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; jgheab; uluc. ~ automată.

ADĂPÓST ~uri n. 1) Loc ferit sau construcție special făcută unde se poate refugia cineva în caz de ploaie, vînt etc. • A se pune la ~ a) a se adăposti; b) a se feri de o neplăcere. 2) încăpere special amenajată contra bombelor. ~ antiaerian.

A ADĂPOST//Í ~ésc tranz. (ființe) A face să se adăpostească; a pripăşi; a oploşi.

A SE ADĂPOST//Í mă ~ésc intranz. A-şi găsi adăpost; a se aciua; a se oploşi; a se pripăşi:

A ADAUGÁ adáug 1. tranz. 1) A mai pune la ceea ce este. ~ zahăr în ceai. 2) A completa

 
 
 

în scris sau verbal. ~ un vers. 3) A alătura la ceva (pentru a face mai lung, mai larg etc.). 2. intranz. A deveni mai mare (în volum, număr sau intensitate); a spori. ~ în greutate.

ADẮUZA adv. pop. A doua zi.

ADDÉNDA f. Adaos la o lucrare.

ADECVÁ//T ~tă (~ți, ~te) Care corespunde situației, scopului; potrivit; corespunzător. Cuvinte ~te.

A ADEMEN//Í -ésc tranz. 1) A atrage prin calităţile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înşela. 3) rar A face să se amăgească, recurgînd la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înşela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin şiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva.

ADEMENIT//ÓR ~oáre (-óri, ~oáre) Care ademeneşte; care atrage; care farmecă. Propunere ~oare.

ADENÍTĂ f. Boală care constă în marea ganglionilor limfatici.

ADENOÍD ~dă (~zi, ~de) Care are aspectul unui ţesut glandular; privitor la ţesutul glandular.

ADENOIDÍTĂ f. Boală, mai ales la copii, care constă în inflamarea țesutului glandular din regiunea nazofaringiană.

ADENÓM n. Tumoare benignă a unei glande.

ADENOPATÍE f. Boală a glandelor sau a ganglionilor limfatici care provoacă creșterea în volum a acestora.

ADÉP//T ~ți m. Persoană care aderă la o doctrină, la o idee sau care împărtăşeşte convingerile cuiva.

A ADERÁ adér intranz. 1) A deveni adeptul unei mişcări, aI unui curent ideologic, împărtăşindu-i ideile; a se alătura. 2) tehn. A se lipi strîns.

ADERÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care se ţine lipit de ceva. Membrană ~tă. 2) şi substantival Care aderă la o mişcare, la un partid, la un curent.

ADERÉNŢ//Ă ~e f. 1) Fenomen care se produce între roțile unui vehicul şi calea de rulare, realizîndu-se astfel mişcarea vehiculului. 2) mai ales la pl. rned. Lipire patologică a două organe în urma unei intervenţii chirurgicale. 3) Ţesut rezultat în urma acestui proces. 4) constr. Element de legătură între beton şi oțel în construcţiile de beton armat.

ADÉSEA adv. În repetate rînduri; de multe ori; des; deseori.

ADESEÓRI adv. v. DESEORI.

ADEVẮR ~uri n. I) Ceea ce corespunde realității. A spune ~ul. ♦ într-adevăr sau în ~ de fapt; în realitate. 2) filoz. Reflectare fidelă a realităţii obiective în conştiinţa omului. • ~ obiectiv reflectare a realităţii existente, independent de conştiinţa omului. ~ relativ reflectare justă, dar limitată, aproximativă a realității.

ADEVĂRÁT I adv. în conformitate cu adevărul; just.

ADEVĂRÁ//T II ~tă (~ţi, ~te) 1) Care este în concordanță cu adevărul şi cu realitatea; drept; just. Ştire ~tă. 2) Care este veritabil, nefalsificat. Iscălitură ~tă. • Cu ~ într-adevăr; drept. 3) (despre persoane) Care acţionează în conformitate cu adevărul; drept. Prieten ~. Om ~.

A ADEVER//Í ~ésc tranz. (fapte, afirmaţii, ipoteze etc.) A susţine ca fiind autentic; a confirma; a corobora.

ADEVERÍNŢ//Ă ~e f. Dovadă scrisă prin care se adevereşte un drept, un fapt. ~ de salariat.

ADEVERIT//ÓR ~oáre (-óri, ~oáre) Care adevereşte ceva.

ADEZIÚN//E ~i f. 1) Faptul de a adera la ceva. • A-şi da ~ea a-şi da consimţămîntul.

2): Forță de ~  forță de atracție moleculară, care se exercită între două corpuri în contact.

ADEZÍV I m. Produs cu care se lipeşte sau se încleie ceva.

ADEZÍV II ~ă (~i, ~e) Care stă strîns lipit de ceva; care aderă. Țesut ~.

AD-HÓC adv. Anume pentru acest scop. Adunare ~.

A ADIÁ pers. 3 adíe intranz. 1) (despre vînt) A sufla lin; a aburi. 2) (despre mirosuri, miresme) A se răspîndi cîte puţin. 3) fig. (melodii, cîntece) A cînta încet şi fără cuvinte, ca pentru sine; a fredona; a murmura; a îngîna. 4) reg. A aminti printre altele; a pomeni.

ADIABÁTI//C ~că (~ci, ~ce) fiz. chim. Care se produce fără schimb de căldură cu exteriorul.

ADIACÉN//T ~tă (~ţi, ~te) Care este alăturat prin natura lui; legat prin ceva comun; contiguu. Noțiuni ~te. ■ Unghiuri ~te unghiuri care au acelaşi vîrf şi o latură comună.

ADIAT//ÓR ~oáre n. Aparat pentru efectuarea operațiilor de adunare şi scădere.

ADÍCĂ adv. 1) Cu alte cuvinte; şi anume. 2) Înseamnă că; prin urmare; aşadar; deci. • La o ~ a) la nevoie; b) la drept vorbind.

ADÍDA//S ~şi m. mai ales la pl. Pantofi pentru sport.

ADIÉRE f. Suflare uşoară de vînt; boare. ~ a primăverii.

ADIMENSIONÁL ~ă (~i, ~e) Care este fără dimensiuni.

ADINAMÍE f. livr. Scădere accentuată a forţei fizice; slăbiciune.

ADINEÁURI adv. Cu puţin (timp) înainte; nu demult; de curînd. Pînă ~. De ~.

AD-ÍNTERIM adj. invar. Care exercită o funcție temporară; provizoriu; interimar.

ADÍO I interj. 1) (se spune cînd cineva îşi ia rămas bun pentru totdeauna sau pentru un timp îndelungat) Rămîi cu bine. 2) iron. S-a zis cu ...; s-a terminat cu ...; gata.

ADÍO II n. Rămas bun pentru totdeauna sau pentru un timp îndelungat. Spectacol de ~

ADIP//ÓS ~oásă (-óşi, ~oáse) Care conține grăsime; de grăsime; gras. • Ţesut ~ țesut care înmagazinează grăsimea.

ADIPOZITÁTE f. îngrămădire patologică de grăsimi în ţesutul unui organ.

ADIPSÍE f. Lipsă a senzației de sete.

ADITÍV I ~ă (~i, ~e) și substantival mat. Care se referă la operația de adunare.

ADITÍV II ~e n. Substanţă care se adaugă în proporţii mici la un uIei mineral pentru a-i ameliora proprietăţile.

A ADIȚION//Á ~éz tranz. mat. rar A supune unei operații de adunare; a aduna; a suma.

ADIȚIONÁL ~ă (~i, ~e) livr. Care se adaugă ca supliment; adăugător; suplimentar. Articol de lege ~. Taxe ~e.

ADÎNC I adv. 1) Spre interior. A săpa ~. 2) Cu intensitate; afund; tare. A dormi ~. A suspina ~. 3) Cu respect. A se închina ~. 4) În mod amănunţit; detaliat. A cerceta ~.

ADÎN//C II ~că (~ci) 1) Care are fundul departe de suprafaţă. Apă ~că. Farfurie ~că. 2) Care se află sau se extinde departe. Rădăcină ~că. 3) Care se caracterizează prin intensitate mai mare. Linişte ~că. Somn ~. Suspin ~. 4) (despre voce, timbru, ton) Care se caracterizează prin profunzime; grav; jos.

ADÎNC III ~uri n. Loc situat la adîncime; străfund. • Din ~ul inimii din toată inima.

A ADÎNCÍ ~ésc tranz. 1) A face mai adînc. ~ o fîntînă. 2) A cerceta profund; a studia serios; a aprofunda. ~ o teză. 3) (idei, teorii etc.) A completa cu idei noi; a aprofunda; a dezvolta.

A SE ADÎNC//Í mă ~ésc intranz. 1) A intra în adîncime; a înainta spre interior. ~ în livadă. ~ în pămînt. 2) fig. A se lăsa cuprins (de ceva); a se cufunda. ~ în lectură. ~în amintiri. 3) fig. A se desfăşura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifică; a se accentua. Vrajba se ~eşte.

ADÎNCÍM//E ~i f. 1) Distanţa de la suprafață (de la gură, margine) pînă la fund sau pînă la un punct anumit spre fund. La o ~ de 10 metri. ~ea peşterii. 2) fig. Putere de manifestare; profunzime. ~ea unui sentiment.

ADÎNCITÚR//Ă ~i f. Parte adîncă sau concavă a unei suprafețe.

ADJECTÍV ~e n. Parte de vorbire flexibilă care indică însuşiri ale obiectelor şi ființelor.

ADJECTIVÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care este exprimat printr-un adjectiv. 2): Articol ~ articol care însoțește un adjectiv (de exemplu cel, cea etc.). 3) Care are funcție de adjectiv. Locuțiune ~ă.

A ADJUDECÁ adjúdec tranz. (bunuri) A atribui persoanei care în cadrul unei licitații oferă o sumă mai mare.

ADJÚNC//T ~tă (~ți, ~te) şi substantival Care are funcția imediat subordonată conducătorului unei instituții. Director ~.

ADJUTÁN//T ~ți m. Ofițer de pe lîngă un comandant militar, însărcinat cu transmiterea ordinelor şi conducerea lucrărilor de birou.

AD LÍTTERAM adv. Literă cu literă, întocmai ca în textul original; textual.

A ADMINISTR//Á ~éz tranz. 1) (întreprinderi, instituții etc.) A conduce în calitate de administrator. 2) (medicamente) A introduce în organism (în scopuri curative).

ADMINISTRATÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de administrație; privitor la administrație. Organe ~e.

ADMINISTRATÓR ~i m. Conducător al unui serviciu de administrație.

ADMINISTRÁȚI//E ~i f. 1) Totalitate a organelor care administrează un stat. ~ centrală. 2) Organ de conducere al unei întreprinderi sau al unei instituții; direcţie; cîrmuire. 3) Totalitate a puterilor de guvernămînt asupra unui teritoriu fără a avea dreptul de a dispune de acesta.

A ADMIRÁ admír tranz. A privi cu multă plăcere şi bucurie. ~ natura.

ADMIRÁBIL ~ă (~i, ~e) Care este plin de farmec; care este vrednic de admirat; încîntător; fermecător; adorabil.

ADMIRATÓR ~i m. Persoană care admiră pe cineva sau ceva.

ADMIRÁȚIE ~i f. Sentiment de încîntare, de înaltă prețuire şi de respect față de cineva sau de ceva. Cuprins de ~.

ADMISÍBIL ~ă (~i, ~e) Care poate fi admis.

ADMISIÚN//E ~i f. tehn. Pătrundere a agentului motor în cilindrul unui motor cu ardere internă.

A ADMÍTE admít tranz. 1) A considera ca fiind adevărat sau posibiI. 2) A accepta provizoriu, în calitate de simplă ipoteză. 3) (cereri, doleanţe, reclamaţii) A considera ca fiind valabil. 4) (candidaţi la examene, la un concurs etc.) A permite să participe.

ADMÍTER//E f. v. A ADMITE. • Examen de ~ examen de primire într-o instituţie de învățămînt. Comisie de ~ comisie care se ocupă cu primirea candidaților la examen.

A ADMONEST//Á ~éz tranz. (persoane) A mustra cu severitate în mod oficial.

A ADNOT//Á ~éz tranz. 1) (lucrări scrise, texte) A prevedea cu note explicative. 2) (lucrări scrise) A prezenta succint.

ADNOT//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ADNOTA. 2) Notă, însemnare pe marginea unui text pe care îl explică sau îl întregește. 3) Rezumat al unei lucrări, indicînd tematica şi categoria de cititori.

ADOGMATÍSM n. Sistem de gîndire care este împotriva dogmelor.

ADOGMÁTÍ//C I ~că (~ci, ~ce) Care ține de adoginatism; referitor la adoginatism.

ADOGMÁTIC II ~ci m. Adept al adog- matismului.

ADOLESCÉN//T ~ţi m. Persoană ajunsă la vîrsta adolescenței.

ADOLESCÉNŢĂ f. Vîrstă de trecere de la copilărie la tinerețe (în general între 14 şi 17 ani).

ADÓNIS m. iron. tânăr de o frumuseţe rară.

A ADOPTÁ adópt tranz. 1) (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; înfia. 2) (păreri, idei, metode etc.) A accepta considerînd valabil şi urmînd. 3) (legi, hotărîri) A aproba prin vot.

ADOPTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care a fost înfiat. Copil ~. 2) Care a înfiat un copil. Părinți ~.

A ADORÁ adór tranz. 1) A iubi cu patimă. 2) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a respecta în mod deosebit; a venera; a idolatriza; a zeifica; a diviniza.

ADORÁBIL ~ă (~i, ~e ) Care este plin de farmec; fermecător; încîntător; admirabil.

A ADORMÍ adórm 1. intranz. A trece din starea de veghe la cea de somn. 2) bis. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a răposa; a deceda; a se sfîrşi. 2. tranz. A face să treacă de la starea de veghe la cea de somn. ~ un copil. 2) fig. A aduce în stare de linişte; a liniști; a potoli; a alina setea. ADORMÍ///T ~tă (~ți ~te) 1) Care doarme. 2) fig. Care. vădește încetineală; molatic; greoi. 3) fig. Care este liniştit; netulburat de nimic; tihnit. 4) şi substantival: ~ întru Domnul, ~ de veci mort.

ADORMIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care provoacă somn; care adoarme. Un praf ~.

ADRENALÍNĂ f. Hormon secretat de glandele suprarenale sau produs pe cate sintetică și folosit ca medicament.

A ADRES//Á ~ez tranz. 1) (scrisori, plicuri, pachete etc.) A prevedea cu adresă. 2) (cereri, solicitări etc.) A trimite direct; a orienta către cineva.

A SE ADRES//Á mă ~ez intranz. 1) A se îndrepta cu vorba către cineva (pentru a întreba, a cere o explicaţie etc.). 2) A înainta o adresă (o cerere, o scrisoare oficială etc.).

ADRESÁNT ~ţi m. Persoană căreia i se adresează ceva (o scrisoare, un colet etc.); destinatar.

ADRÉS//Ă ~e f. 1) Date privind locul (strada, numărul casei, apartamentului) unde este domiciliat cineva. A schimba ~a. • Birou de ~e instituție care comunică la cerere adresa persoanelor dintr-o localitate. 2) Indicaţie pe scrisori, colete etc. cuprinzînd numele şi domiciliul destinatarului. 3) Scrisoare oficială.  ~ de salut urare omagială din partea unei organizații, unui colectiv etc. ADSORBÁN//T ~ţi m. Corp solid pe suprafața căruia se pot fixa substanțe prin absorbție.

A ADSORBÍ adsórb tranz. A face să se adsoarbă.

A SE ADSORBÍ se adsoárbe intranz. (despre substanțe) A se fixa (de un corp) prin adsorbție.

ADSÓRBȚIE f. Fixare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafața unui corp solid.

ADSTRÁT ~uri n. Totalitate a elementelor dintr-o limbă străină care se adaugă unui idiom după constituirea lui.

ADUCĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care aduce ceva. Nori ~ori de ploaie.

A ADUCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane lucruri) A lua ducînd cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mîna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. • ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ cîștig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situaţie. • ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuţiuni verbale, avînd sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înştiinta. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-şi ~ aminte a-şi aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut).  ~ a mucegai. ~ a dogorit.

ADÚCER//E ~i f. 1) v. A ADUCE. 2): ~ aminte reproducere în minte a ceea ce s-a păstrat în memorie.

ADUCTÓR adj. (despre muşchi) Care apropie un membru de corp sau un organ de altul.

ADÚCŢIE f. 1) tehn. Construcție hidrotehnică pentru conducerea unui fluid de la locul de colectare pînă la punctul de folosire. ~ de apă potabilă. 2) anat. Mişcare a unui muşchi aductor.

A ADUL//Á tranz. (persoane) A lăuda în mod exagerat (pentru a căpăta o favoare); a măguli; a linguşi; a flata.

ADULAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane şi despre manifestările lor) Care adulează pe cineva; linguşitor.

ADULÁȚI//E f. Linguşire servilă.

A ADULMECÁ adúlmec tranz. 1) (hrană, persoane etc.) A simți prezența cu ajutorul mirosului. 2) fig. (despre persoane) A încerca să afle.

ADÚL//T ~tă (~te, ~ți) şi substantival Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; matur.

ADULTÉR I ~ă (~i, ~e) (despre soți) Care a încălcat fidelitatea conjugală.

ADULTÉR II ~e n. încălcare a fidelităţii conjugale.

ADULTERÍN ~ă (~i, ~e) Născut din adulter.

A ADUMBR//Í ~ésc tranz. A ține în umbră; a umbri.

A SE ADUMBR//Í mă ~ésc intranz. A sta la umbră.; a se afla sub umbră; a se umbri.

A ADUNÁ adún tranz. 1) A face să se adune. 2) A aduce din mai multe părti punînd laolaltă; a strînge. ~ lemne. ~ mere. 3) (bani, avere) A dobîndi prin muncă asiduă (punînd deoparte); a agonisi; a strînge. 4) mat. (numere) A supune operației de adunare.

A SE ADUNÁ se adúnă intranz. (despre ființe) A veni din toate părțile, întîlnindu-se în acelaşi loc; a se strînge.

ADUNÁ//RE 1) v. A ADUNA şi A SE ADUNA. 2) întrunire a mai multor persoane pentru a discuta unele probleme de interes comun şi a hotărî ceva; reuniune. deschisă. ~ generală. 3) Operație aritmetică prin care două sau mai multe numere se totalizează într-unul singur.

ADUNĂTÚRĂ f. 1) Ceea ce a fost adunat de pe unde s-a putut, fără nici un discernămînt; strînsură. 2) depr. Grămadă de oameni adunați întîmplător. ~ de gură-cască.

ADÚS ~să (~şi, ~se) 1) v. A ADUCE 2) Care este îndoit; încovoiat. Nas ~ • ~ de spate gîrbovit.

ADVENTÍSM n. Doctrină religioasă care propagă credinţa în "a doua venire" a lui Hristos pe Pămînt.

ADVENTÍ//ST I ~stă (~ști, ~ste) Care ţine de adventism; privitor la adventism. Predicator ~.

ADVENTÍ//ST II ~şti m. Adept al adventismului.

ADVENTÍST//Ă ~e f. (feminin de la adventist) v. ADVENTIST.

ADVENTÍV ~ă (~i, ~e) 1) (despre plante) Care se răspîndeşte undeva fără a fi cultivat. 2) (despre rădăcini) Care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.

ADVÉRB ~e n. Parte de vorbire, neflexibilă, care arată o caracteristică a unei acțiuni, a unei stări sau a unei însuşiri. ~de timp. ~de loc. ~de mod.

ADVERBIÁL ~ă (~i, ~e) (despre cuvinte sau construcții gramaticale) Care are valoare de adverb. Locuţiune ~ă.

ADVÉR//S ~să (~şi, ~se) 1.) Care e așezat în faţă; opus; contrar. • Parte ~să adversar într-un proces, afacere etc. 2) fig. Care se află în opoziţie totală; opus. Elemente ~se,

ADVERSÁR m. Persoană care aspiră în concurență cu alta în atingerea aceluiași scop, concurent; rival.

ADVERSATÍV ~ă (~i, ~e): Propozaţie ~ă propoziție care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei. Conjuncție ~ conjuncție care introduce o propoziție adversativă.

AÉD aézi m. (vechii greci) cîntăret şi poet care îsi recita propriile versuri în acompaniament de liră.

ÁER I n. 1) Amestec de gaze care îl respiră vietăţile aerobice; atmosferă. • În ~ liber sub cerul liber; afară. A lua ~ a se plimba la aer.

ÁER II ~e n. Expresie specifică a feței; mină; înfăţişare; aspect. ■ A-şi da ~e, a umbla cu ~e a-şi da importantă; a o face pe grozavul.

ÁER III ~e n. bis. Bucată de pînză pe care este ţesută imaginea lui Isus Hristos mort; epitaf.

A AER//Á ~ez tranz. (lichide sau materiale granulare) A trata cu aer (pentru a îmbunătăți calitatea sau pentru a păstra).

AERÁJ n. Totalitate a operaţiilor de primenire şi distribuire a aerului (într-o mină, într-o sală de spectacole etc.).

AERÁȚIE f. Răcire a cerealelor depozitate într-un siloz cu ajutorul aerului.

AERI//ÁN ~ánă (~éni, ~éne) 1) Care se află în aer. 2) Care se produce în aer. Luptă  ~ană. 3) Care ține de aviație; propriu aviaţiei. Cale ~ană. 4) fig. Care este gingaş, diafan; transparent. Fiinţă ~ană. 5) fig. Care este lipsit de simțul realităţii; cu capul în nori.

AERIFÉR ~ă (~i, ~e) Care conduce aerul.

A AERIS//Í ~ésc tranz. 1) (încăperi, spații închise) A curăţa de aerul viciat, lăsînd să pătrundă aer proaspăt. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, așternuturi etc.) A scoate la aer. 3) A face să se aerisească.

A SE AERIS//Í mă ~ésc intranz. pop. A ieşi afară la aer.

AEROAMFÍBIU adj. (despre vehicule) Care este adaptat la navigaţia pe apă şi aeriană.

AEROAUTOMOBÍL ~e n. Vehicul care se poate deplasa deasupra solului cu ajutorul unei perne de aer.

AERÓB ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre microorganisme) Care se dezvoltă numai în prezenţa aerului; aerobiotic.

AEROBIÓTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre microorganisme) Care se dezvoltă numai în prezenţa aerului; aerob.

AEROBIÓZĂ f. biol. Formă de viață a microorganismelor aerobe.

AEROBÚZ ~e n. Avion de pasageri care zboară pe distanţe medii.

 

AEROCÁBLU ~ri n. tehn. Transport aerian folosit pe şantiere.

AEROCARTOGRÁF ~e n. tehn. Aparat pentru întocmirea hărţilor şi a planurilor topografice după fotografierea din avion; aerofotogrammetrie.

AEROCARTOGRAFÍE f. tehn. Metodă de întocmire a hărților şi a planurilor topografice pe baza fotogramelor aeriene.

AEROCLÚB ~uri n. Asociație sportivă în care sînt încadraţi cei care practică sau simpatizează aviaţia.

AERODINÁM ~uri n. Tren rapid automotor, cu formă aerodinamică.

AERODINÁMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de aerodinamică; propriu aerodinamicii. 2) (despre vehicule) Care este construit în aşa fel, încît să înfrunte uşor rezistenţa aerului.

AERODINÁMICĂ f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mişcării corpurilor solide într-un mediu gazos (mai ales în aer).

AERODRÓM ~uri n. Teren special amenajat pentru decolarea, aterizarea şi staţionarea avioanelor.

AEROFAGÍE f. biol. Proces, prin care odată cu alimentele pătrunde în stomac şi o cantitate de aer.

AEROFÁR ~uri n. Instalaţie de semnalizare prevăzută cu o sursă luminoasă, care servește ca punct de reper pentru avioane în zbor.

AEROFOBÍE f. Teamă patologică de curenţi de aer.

AEROFOTOGRAFÍ//E ~i f. 1) Tehnica fotografierii unei zone de la bordul unui avion. 2) Fotografie astfel obținută.

AEROFOTOGRAMMETRÍE f. Tehnica întocmirii hărţilor şi a planurilor topografice pe baza fotografierii din avion; aerocartografie.

AEROG//ÁRĂ ~ắri f. Ansamblu de clădiri unde sînt instalate serviciile unui aeroport.

AEROGÉN ~ă (~i, ~e) med. Care se produce prin intermediul aerului atmosferic.

AEROGEOLOGÍE f. Procedeu de culegere a informației geologice din avion.

AEROGRÁF ~e n. Instrument cu care se pulverizează culorile lichide peste un desen.

AEROLÍ//T ~ţi m. Bucată dintr-un corp cosmic care, traversînd atmosfera, cade la suprafața Pămîntului; meteorit.

AEROLÍTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de aerolit; propriu aeroliţilor.

AEROLOGÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul straturilor superioare ale atmosferei.

AEROMECÁNICĂ f. Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul echilibrului şi mişcării gazelor; mecanica gazelor.

AEROMETRÍE f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul proprietăților fizice ale aerului şi măsoară efectele lui mecanice.

AEROMÉTR//U ~e n. Instrument pentru determinarea densităţii aerului.

AEROMODÉL ~e n. Model de avion de dimensiuni reduse care zboară fără pilot.

AEROMODELÍSM n. 1) Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea şi construcţia aeromodelelor. 2) Sport aviatic care constă în conducerea aeromodelelor.

AEROMODELÍ//ST ~şti m. Persoană care se ocupă cu aeromodelismul.

AEROMODELÍST//Ă ~e f. (feminin de la aeromodelist) v. AEROMODLIST.

AEROMOT//ÓR ~oáre n. Motor acţionat de vînt.; motor eolian.

AERÓN I n. Aliaj uşor şi dur de aluminiu, cupru şi silex, folosit în construcţia aparatelor de zbor.

AERÓN II n. Medicament contra răului în timpul zborului cu avionul sau împotriva răului de mare.

AERONAÚ//T ~ţi m. Persoană care conduce o aeronavă.

AERONAÚTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de aeronautică; propriu aeronauticii.

AERONAÚTICĂ f. 1) Tehnica construirii şi a conducerii aeronavelor. 2) Știință care se ocupă cu studiul navigației aeriene.

AERONAVÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de aviație şi marină; propriu aviației şi marinei.

AERONÁV//Ă ~e f. Vehicul care se poate deplasa în aer; vehicul aerian.

AERONAVIGÁŢIE f. Navigație aeriană.

AEROPLÁN ~e n. v. AVION.

AEROPLANCT//ÓN ~oáne n. Totalitate a microflorei şi microfaunei care pluteşte în aerul atmosferic.

AEROPÓRT ~uri n. Ansamblu constituit din terenuri, clădiri, instalaţii şi servicii necesare traficului aerian.

AEROPOŞTÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de poşta aeriană; propriu poştei aeriene.

AEROPURTÁ//T ~tă (~(ți, ~te) (despre trupe) Care se transportă cu aeronavele. Divizie ~tă.

AEROSAL//ÓN ~oáne n. Expoziţie unde se demonstrează modele de avioane.

AEROS//ÁNIE  ~ánii f. Sanie propulsată de o elice.

AEROSÓL  ~i m. mai ales la pl. Particule medicamentoase dispersate în aer, care se folosesc la tratarea unor afecţiuni ale căilor respiratorii sau la combaterea dăunătorilor în agricultură.

AEROSOLOTERAPÍE f. Tratament constînd din introducerea sub formă de aerosoli a medicamentelor pe căile respiratorii.

AEROSONDÁJ n. Sondaj al straturilor superioare ale atmosferei prin intermediul balonului meteorologic.

AEROSPAȚIÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de tehnica zborurilor în spațiul aerian şi extraterestru.

AEROSTÁT ~e n. Balon umplut cu un gaz mai uşor decît aerul, care îi permite ascensiunea în atmosferă.

AEROSTÁTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de aerostatică; propriu aerostaticii.

AEROSTÁTICĂ f. 1) Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul echilibrului gazos, precum şi a mişcării corpurilor în diferite medii gazoase. 2) Tehnica construirii şi dirijării aerostatelor.

AEROSTÁŢIE f. 1) Ramură a aeronauticii care se ocupă cu studiul construc(iei şi zborului aerostatelor. 2) Staţie de vehicule aeriene mai uşoare decît aerul.

AEROTÉHNICĂ f. Disciplină care se ocupă cu studiul şi cu construcţia aeronavelor.

AEROTERAPÍE f. Tratament al bolilor pulmonare prin cură de aer.

AEROTRANSPÓRT ~uri n. Transport pe calea aerului; transport aerian.

AFÁBIL ~ă (~i, ~e) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte politețe şi bunăvoință cordială; tandru. Ton ~.

AFABILITÁTE f. Caracter afabil. A răspunde cu ~.

AFÁCER//E ~i f. 1) fam. Activitate cu care se ocupă cineva; ocupație; îndeletnicire; treabă. 2) Tranzacție comercială sau financiară (bazată de obicei pe speculă).

AFACERÍSM n. Realizarea (abuzivă) de profituri personale pe baza situației profesionale sau sociale.

AFACERÍ/ST ~şti m. Persoană care practică afacerismul.

AFACERÍST//Ă ~e f. (feminin de la afacerist) v. AFACERIST.

AFAGÍE f. Incapacitate de a înghiti.

AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spațiu închis; dincolo de anumite limite; în exterior. • ~ de cu excepția. A da ~ a) a exclude; a elimina; b) a concedia dintr-un post. Din cale-~ peste măsură; neobişnuit de ...

AFÁZI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de afazie; propriu afaziei.

AFAZÍ//E f. Tulburare a sistemului nervos superior care constă în pierderea totală sau parțială a facultății de a vorbi.

AFÉCT ~e n. 1) Stare emoțională puternică cu evoluție violentă şi de scurtă durată. 2) Stare sau reacție afectivă.

A AFECT//Á I ~ez tranz., (sume de bani, bunuri materiale) A destina unui scop anumit;

a aloca• a asipa.

A AFECT//Á  II ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A supune unui afect întristînd. 2) (stări sufletești) A prezenta ca fapt real, recurgînd la

înşelăciuni; a simula. 2. intranz. A crea impresie falsă (pentru a induce în eroare); a se preface.

AFECTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de afectivitate; privitor la afectivitate; sentimental.

AFECTIVITÁTE f. Totalitate a stărilor si fenomenelor care țin de viața psihică a omului (de emoții, sentimente, pasiune etc.).

AFECTU//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care manifestă afecțiune; plin de afecțiune. Primire

~oasă.

AFECȚIÚN//E f. 1) Atitudine de dragoste, prietenie şi ataşament față de cineva. 2) med. Alterare de natură organică sau funcțională a stării normale a unui organism (uman sau animal); boală; maladie.

AFEMEIÁ//T ~ţi adj. şi substantival Care umblă după femei; căruia îi place să facă curte femeilor. Bărbat ~.

AFERÉN//T ~tă (~ți, ~te) 1) Care decurge din ceva; în legătură cu ceva; dependent de ceva. 2): Vase ~te vase care se varsă în altele sau care pătrund într-un organ. 3) jur. Care revine cuiva prin lege. Parte ~tă dintr-o moștenire.

AFERÉZ//Ă ~e f. Suprimare a unui sunet sau

a unui grup de sunete la începutul unui cuvînt.

AFÉT ~uri n. Suport pe care se fixează țeava la unele arme de foc (tun, aruncătoare de mine etc.)

AFGÁN I ~ă (~i, ~e) Care aparține Afganistanului sau populației lui; din Afganistan.

AFGÁN II m. Persoană care face parte din populația de bază a Afganistanului sau este originară din Afganistan.

AFGÁNĂ I f. mai ales art. Limba afganilor.

AFGÁN//Ă II ~e f. (feminin de la afgan) v. AFGAN II.

A SE AFILIÁ mă ~ez intranz. (despre organizaţii, instituţii, societăţi) A se alătura altei organizații, instituții sau societăți, subordonîndu-i-se.

AFÍNI ~i m. Rudă prin alianță.

ÁFIN m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise şi cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie.

A AFIN//Á ~ez tranz. 1) (impurităţi) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lînă etc.) A subția făcînd (mai) fin.

AFINÁTĂ f. Băutură alcoolică preparată din

afine.

ÁFIN//Ă ~e f. Fructul afinului.

AFINÍŞ ~uri n. Pădurice, desiş de afini.

AFINIT//ÁTE ~ắți f. 1) Atracție şi simpatie între persoane, datorită asemănării de păreri, caracter, gusturi; potrivire. ~ sufletească. 2) chim. Proprietate a unor substanțe de a se combina unele cu altele. 3) înrudire prin alianță.

A AFIRMÁ afírm tranz. 1) A declara în mod ferm. 2) A susţine ca fiind adevărat.

A SE AFIRMÁ mă afírm intranz. (despre persoane şi despre manifestările lor) A se mani-

 

testa în mod deosebit; a se impune; a se ilustra; a se remarca; a se distinge; a excela; a se evidenția; a bria.

AFIRMATÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival Care contine o afirmație; care are un sens pozitiv. Propoziție ~ă. ■ În caz ~ dacă se va întîmpla aşa.

AFIRMÁŢI//E ~i f. 1) Declarație prin care se spune sau se susține ceva. 2) la p1. Spusele cuiva (care exprimă un adevăr).

AFÍŞ ~e n. Anunț public, de obicei tipărit, uneori şi ilustrat, cuprinzînd diferite informații.

A AFIŞ//Á ~éz tranz. 1) A face cunoscut printr-un afiş. 2) (atitudini, poziții etc.) A manifesta ostentativ în mod public. 3) (afişe) A aşeza la vedere.

A SE AFIŞ//Á mă ~éz intranz. fam. A apărea în public acompaniat de cineva pentru a face impresie.

AFIŞÁJ ~e n. 1) v. A AFIŞA. 2) Punere în evidență a datelor şi rezultatelor.

AFIŞIÉR ~e n. Vitrină, panou sau construcție specială pe care se lipesc sau se fixează diferite afişe.

AFÍX ~e n. gram. Nume generic pentru prefixe, sufixe şi infixe.

A AFÎN//Á ~éz tranz. (sol, materiale granulare etc.) A face mai puțin compact; a înfoia.

AFÎNĂT//ÓR ~oáre  n. Maşina folosită pentru executarea lucrărilor de afînare.

A AFLÁ áflu 1. intranz. A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (veşti, noutăți etc.) A cunoaşte pe baza unor informații căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutînd sau din întîmplare; a găsi; a descoperi.

A SE AFLÁ  mă áflu intranz. A se găsi undeva sau într-o anumită situație. • Cum nu se mai află nemaipomenit; extraordinar. ~ în treabă a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o discuție sau într-o acțiune, fără a fi necesar.

AFLORIMÉNT ~e n. Loc unde apar la suprafața Pămîntului unele roci mai vechi datorită eroziunii.

AFLUÉN//T ~ţi m. Apă curgătoare mai mică care se varsă într-un curs de apă mai mare.

AFLUÉNŢ//Ă ~e f. 1) Mulțime de oameni care se îndreaptă spre un anumit loc; aflux. ~ de spectatori. 2) Cantitate mare; abundență; belşug. ~ de mărfuri.

A AFLUÍ pers. 3 afluiéşte intranz. A se deplasa (în număr mare); a curge spre un anumit loc.

AFLÚX ~uri n. 1) Acumulare a unui lichid (mai ales a sîngelui) într-o anumită parte a corpului. 2) Mulțime de oameni care se îndreaptă într-un anumit loc; afluenţă. de vizitatori.

AFÓN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care cîntă fals; care nu are voce (sau auz muzical). 2) Care nu are sonoritate. Consonantă ~ consonantă surdă.

AFONÍE f. 1) Pierdere patologică a vocii. 2) Lipsă a sonorității.

AFORÍSM ~e 1) Formulă lapidară conținînd o cugetare sau un gînd adînc; maximă; sentință. 2) Enunț care sugerează un adevăr teoretic.

AFORÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care conține aforisme; alcătuit din aforisme. Care este în formă de aforisme.

A AFRET//Á ~éz tranz. (nave maritime și fluviale) A închiria în vederea transportului de mărfuri. 

AFRICÁN I ~ă (~i, ~e) Care aparține Africii sau populației ei; din Africa. Pustiu ~. 

AFRICÁN II m. Persoană care face parte din populația de bază a Africii sau este originar din Africa.

AFRICÁN//Ă  ~e f. (feminin de la african) v. AFRICAN II.

AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~.

ÁFT/Ă/  ~e f. Ulceratie dureroasă pe mucoasa gurii sau a faringelui.

AFT//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse): Febră ~oasă boală infecțioasă specifică animalelor rumegătoare, caracterizată prin febră şi erupții localizate pe mucoasa bucală şi între unghii, care poate fi transmisă şi omului.

A AFUMÁ afúm 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum în vederea conservării. 2) (încăperi, spații închise) A umple cu fum pentru a distruge sau a alunga anumite vietăți. 3) A face să se afume. 2. intranz. (despre sobe, plite etc.) A scoate fum.

A SE AFUMÁ  mă afúm intranz. 1) (despre pereți, vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mîncăruri) A căpăta gust şi miros neplăcut de fum (în timpul preparării la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se îmbăta uşor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui.

AFUMĂT//OÁRE ~óri f. 1) Instrument care produce fum fără flăcări servind la liniştirea albinelor cînd se lucrează 1n stup. 2) Instalație pentru afumarea cărnii sau a altor alimente; afumătorie. ~ de carne.

AFUMĂTORÍ//E ~i f. Instalație pentru afumarea cărnii sau a altor alimente; afumătoare.

AFUMĂTÚR//Ă  ~i f. Produs alimentar conservat prin expunere la fum.

AFÚND I adv. Cu intensitate; adînc; tare; greu. A dormi ~.

AFÚN//D II ~dă (~zi, ~de) Care are fundul depărtat (mult) de suprafață; adînc. Apă ~dă.

AFÚND III ~uri n. Loc ascuns, depărtat. ~ în pădure.

A AFUNDÁ  afúnd tranz. A face să se afunde.

A SE AFUNDÁ  mă afúnd 1) intranz. A se lăsa la fund; a intra cu totul (într-un lichid, într-o substanță moale etc.); a se cufunda. 2) A pătrunde adînc cu mintea. 3) fig. A se face nevăzut; a dispărea; a se cufunda.

AFURISÉNI//E f. bis. Osîndire a cuiva de către biserică; anatemă.

A AFURIS//Í ~ésc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza.

A SE AFURIS//Í mă ~ésc intranz. A se lega prin jurămînt pentru a confirma unele afirmații; a se jura.

AFURISÍ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care este osîndit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mîrșav; afect.

AGALACTÍE f. Lipsă patologică a laptelui ia femeia care a născut.

AGÁLE adv. Fără grabă; pe îndelete; alene; lin; domol; încet.

AGÁM ~ă (~i, ~e) (despre unele plante şi animale inferioare) Care se înmulțește pe cale asexuată.

AGAM/ÍE f. Înmulțire asexuată care nu implică fecundația.

AGÁP//Ă  ~e f. Masă prietenească; masă colegială.

AGÁR-AGÁR n. Substanță gelatinoasă extrasă din anumite alge marine şi folosită în industria alimentară, farmaceutică şi textilă.

A AGAS//Á  tranz. livr. (persoane) A irita în mod intenționat, îndemnînd la acțiuni dușmănoase; a zădărî; a întărîta; a incita; a stîrni; a hărțui; a instiga; a provoca; a ațîța.

AGASÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care agasează; care supără; enervant; supărător; iritant. 

AGÁT ~e n. Mineral dur, de diferite culori, utilizat ca piatră semiprețioasă şi în tehnică.

AGÁV//Ă ~e f. Plantă erbacee exotică cu frunze lungi, late şi groase, din care se scot fire folosite în ţesătorie.

A AGĂȚÁ agắţ tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsînd să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spînzura; a atîrna. ~  paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întîmplător într-un obiect ascuțit, rupînd sau găurind; a anina. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta.

A SE AGĂȚÁ mă agắţ intranz. 1) (despre fiinţe) A se apuca strîns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzîndu-se într-un obiect ascuţit. Mi s-au agăţat ciorapii.

AGĂȚĂT//OÁRE ~óri f. Lănţişor mic sau şiret cusut la gulerul unei haine, servind la agățarea acesteia în cuier.

AGĂȚĂT//ÓR ~oáre  (-óri, ~oáre) (mai ales despre plante) Care se agață.

AGÉND//Ă ~e f. 1) Carnet în care se notează, pe zile, lucrările ce trebuiesc executate. 2) Ordine de zi. ~a conferinței. 3) Cărțulie cu îndrumări practice într-un domeniu oarecare. ~a inginerului.

AGÉN//T ~ţi m. 1) Reprezentant oficial al unui stat, al unei organizaţii sau instituții care are anumite însărcinări. • ~ diplomatic persoană trimisă de un stat cu misiunea de a-l reprezenta în relaţiile politice cu alt stat. 2) Persoană care face spionaj; spion. 3) Factor activ care dă naştere unei acțiuni. ~ chimic. ~ fizic. 4) Nume de ~ numele care indică autorul acţiunii unui verb.

AGENTÚR//Ă ~i f. 1) Serviciu de spionaj aflat în slujba unui alt stat. ~ secretă. 2) Casă de comer, condusă de un agent.

AGENȚÍ//E ~i f. 1) Reprezentanță, sucursală sau birou care reprezintă interesele unei instituții sau întreprinderi. 2) Instituţie de informație. ~ de presă. ~de voiaj.

ÁGER ~ă (~i, ~e) 1) Care vădeşte ușurință în mişcări; sprinten; iute; vioi. 2) Care este isteţ la minte; inteligent. 3) (despre ochi) Care te străpunge; pătrunzător; săgetător.

AGERÍM//E f. 1) Caracter ager. 2) Putere de pătrundere (în esenţa lucrurilor, fenomenelor etc.).

AGÉST n. Îngrămădire de bușteni, crengi, vreascuri, aduse de puhoaiele de apă.

A AGEST//Í ~ésc tranz. rar (ape curgătoare) A opri la o cotitură cu ajutorul unui agest.

A SE AGEST//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre buşteni, crengi etc.) A forma un agest; a se îngrămădi la cotitura unei ape. 2) fig. A se stabili undeva sau pe lîngă cineva; a se aciua; a se oploşi; a se pripăşi.

AGHEÁSMĂ  f. Apă sfinţită. • Vrei, nu vrei, bea, Grigore, se spune cînd cineva trebuie să facă ceva fiind constrîns.

A AGHESMUÍ ~ésc tranz. 1) bis. A stropi cu agheasmă. 2) fig. reg. A bate tare; a chelfăni.

A SE AGHESMU//Í mă ~ésc intranz. fam. A se îmbăta uşor; a se chercheli.

AGHIÚŢĂ  m. pop. Fiinţă imaginară, considerată drept spirit al răului; duşman principal al lui Dumnezeu; drac; diavol; satană.

AGÍL ~ă (~i, ~e) Care este iute în mișcări; ager; sprinten vioi.

AGILITÁTE f. Caracter agil; ușurință îb mișcări; vioiciune; iuțeală; sprinteneală. ~ de acrobat.

AGIOTÁJ n. Speculație de bursă.

 

A AGITÁ I agít tranz. (persoane) 1) a convinge făcînd agitație. 2) A convinge de justețea unui lucru, atrăgînd de partea sa.

A AGITÁ II agít tranz. 1) A face să se agite. 2) (substanţe, lichide) A amesteca, clătinînd vasul, pentru a dizolva.

A SE AGITÁ mă agít intranz. 1) A se mişca neregulat într-o parte şi în alta; a se clătina. Frunzele se agită. 2) fam. (despre persoane) A se mişca grăbit încolo şi încoace; a nu-şi găsi locul; a se zvîrcoli; a se frămînta. 3) A fi cuprins de agitație; a se nelinişti; a se îngrijora; a se frămînta. 4) (despre ape) A se mişca în valuri; a se tulbura; a se zbuciuma.

AGITATÓR I ~i m. Persoană care face agitație.

AGITAT//ÓR II ~oăre n. Dispozitiv pentru omogenizarea unui amestec de substanțe.

AGITATÓRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de agitație; propriu agitației. Activitate ~că

AGITÁȚIE f. 1) Stare de nelinişte sufletească; îngrijorare. 2) Activitate de mobilizare a maselor în scopul atragerii lor la realizarea unor idealuri.

AGLÍ//CĂ ~ce f. Plantă erbacee care creşte prin pajişti şi păşuni, cu flori albe sau roz, foarte parfumate, fructe capsule.

A AGLOMER//Á ~éz tranz. 1) A face să se aglomereze. 2) (materiale în formă de granule, fire etc.) A uni cu un liant încît să formeze un tot omogen.

A SE AGLOMER//Á mă ~éz intranz. A se aduna într-un loc în număr mare; a se îngrămădi.

AGLOMERÁT ~e n. Rocă formată prin acumularea de materiale provenite din explozii vulcanice.

AGLOMERÁȚIE f. Îngrămădire mare de oameni.

AGLOSÍE f. Lipsa congenitală a limbii.

A SE AGLUTIN//Á pers. 3 se ~eáză 1) (despre particulele unor materiale) A se uni prin adeziune formînd un tot. 2) lingv. (despre afixe, cuvinte) A se alipi la alt cuvînt formînd o unitate nouă.

AGLUTINÁN//T I ~tă (~ti, ~te) Care aglutinează. Substanță ~tă. • Limbă ~tă limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin ataşarea afixelor la rădăcina cuvîntului.

AGLUTINÁN//T II ~ţi n. Substanță vîscoasă care se adaugă la pasta de imprimat pentru a păstra desenul pe țesătură.

AGLUTINÍNĂ f. Anticorp care se formează în sînge în urma vaccinării.

AGLUTINOGÉN n. Substanță de natură proteică care, introdusă în organism, stimulează aglutinina.

AGNÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Clasă de vertebrate acvatice lipsite de maxilarul inferior. 2) Animal din această clasă.

AGNAȚIÚNE f. Legătură de rudenie civilă în raport cu înrudirea naturală.

AGNÓSTI//C I ~că (~ci, ~ce) Care ține de agnosticism; propriu agnosticismului.

AGNÓSTI//C II ~ci m. Adept al agnosticismului.

AGNÓSTI//CĂ ~ce f. (feminin de la agnostic) v. AGNOSTIC II.

AGNOSTICÍSM n. Doctrină filozofică care neagă posibilitatea cunoaşterii realității obiective.

AGNOZÍE f. Tulburare manifestată prin pierderea capacității de recunoaştere a celor văzute, auzite, pipăite.

AGONÍE ~i f. 1) Stare patologică a organismului care precedă moartea. • în ~ pe moarte. 2) fig. Frămîntare sufletească; zbucium.

A AGONIS//Í ~ésc tranz. (bani, avere) A dobîndi prin muncă asiduă (punînd deoparte); a aduna.; a strînge.

A AGONIZ//Á ~éz intranz. A fi în agonie.

AGORAFOBÍE f. Frică patologică obsesivă de a traversa locuri deschise (piețe, spații largi etc.).

AGRÁF ~ă (~i, ~e) (despre limbi sau popoare) Care nu are scrisul său.

AGRÁF//Ă ~e f. Obiect de metal sau din alt material care serveşte la fixarea părului, a unei haine, a hîrtiei, a două piese tehnice.

AGRAFÍE f. Afecţiune patologică manifestată prin pierderea sau tulburarea capacității de a-şi exprima gîndurile în scris.

AGRAMÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) şi substantival (despre persoane) Care face greşeli elementare de gramatică. 2) (despre ceva scris) Care conține greşeli elementare de gramatică şi de ortografie.

AGRAMATÍSM n. Necunoaştere a scrierii şi a vorbirii corecte; incultură.

AGRÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de proprietatea funciară şi de problemele legate de ea. Reformă ~ă. 2) În care predomină agricultura; agricol. Ţară ~ă.

AGRARI//ÁN ~ánă (~éni, ~éne) 1) Care se referă la agricultură şi la legislația agricolă. 2) Care are în vedere agricultura sau pe agricultori. Partid ~.

A AGRAV//Á ~éz tranz. A face să se agraveze; a înrăutăți; a complica; a înăspri. ~ situaţia.

A SE AGRAV//Á pers. 3 se ~eáză intranz. A deveni mai grav, mai dificil; a se înrăutăți; a se complica; a se înăspri. Boala se ~ează.

AGRAVÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care agravează. Circumstanţe ~te.

A AGRE//Á ~éz tranz. A trata cu bunăvoință; a simpatiza.

AGREÁBIL ~ă (~i, ~e) Care este plăcut; care inspiră simpatie. înfățișare ~ă.

A SE AGREGÁ pers. 3 se agrégă intranz. (despre particule solide) A se îmbina formînd un tot; a se uni.

AGREGÁT ~e n. 1) Grup de maşini cuplate pentru a lucra ca un tot unitar. ~ agricol. 2) Material inert (nisip, pietriş etc.) care, fiind amestecat cu ciment şi apă, se foloseşte la prepararea mortarului, a betonului.

AGREMÉNT ~e n. 1) Petrecere plăcută a timpului; divertisment; amuzament; distracție. Călătorie de ~. 2) Consimțămînt dat de un stat la numirea reprezentanților diplomatici ai altui stat.

A AGRES//Á  ~éz tranz. A supune unei agresiuni; a ataca.

AGRESIÚN//E f. 1) Atac armat al unui stat împotriva altui stat sau altor state. 2) Atac neprovocat împotriva unei persoane.

AGRESÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care atacă fără a fi provocat; care are caracter de agresiune. 2) fig. Care caută prilej de ceartă; provocator. Comportare ~ă. 3) (despre substanțe) Care atacă un corp cu care vine în contact.

AGRESIVITÁTE f. Caracter agresiv.

AGRES//ÓR ~oáre (-óri, ~oáre) şi sub-stantival Care săvirşeşte sau pune la cale o agresiune.

AGRÍCOL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de agricultură; care se folosește în agricultură. Lucrări ~e. Tehnică ~. 2) Care se ocupă cu agricultura. Muncitor ~. 3) (despre o regiune sau o țară) În care predomină agricultura; agrar.

AGRICULTÓR ~i m. Persoană care se ocupă cu agricultura.

AGRICULTÚR//Ă ~i f. Ramură a economiei naționale care cuprinde cultivarea pământului şi creşterea animalelor.

ÁGRIŞ ~i m. Arbust cu ramuri ghimpoase şi cu fructe comestibile dulci-acrişoare, de culoare verde-gălbuie.

ÁGRIŞ//Ă ~e f. Fructul agrişului

AGROBIOLÓ//G ~gi m. Specialist în agrobiologie.

AGROBIOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de agrobiologie; propriu agrobiologiei.

AGROBIOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul acţiunii legilor biologice asupra culturii plantelor şi creşterii animalelor.

AGROCHÍMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de agrochimie; propriu agrochimiei.

AGROCHIMÍE f. Știință care se ocupă cu studiul proceselor chimice şi biochimice ce au loc în sol şi în plante.

AGROCHIMÍ//ST ~şti m. Specialist în agrochimie.

AGROGEOLÓ//G ~gi m. Specialist în agrogeologie.

AGROGEOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de agrogeologie; propriu agrogeologiei.

AGROGEOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul rocilor pe care s-au format soluri arabile.

AGROLÓ//G ~gi m. Specialist în agrologie. AGROLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul structurii solului şi cu influenţa acestuia asupra plantelor.

AGROMETEOROLÓ//G ~gi m. Specialist în agrometeorologie.

AGROMETEOROLÓGI//C ~că (~ci ~ce) Care ţine de agrometeorologie; propriu agrometeorologiei.

AGROMETEOROLOGÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul condițiilor meteorologice în scopul folosirii lor în agricultură.

AGRONÓM ~i m. Specialist în agronomie.

AGRONÓMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de agronomie; propriu agronomiei.

AGRONOMÍE f. Știință care înglobează cunoştinţe referitoare la cultivarea sistematică a pămîntului.

AGROTÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de agrotehnică; propriu agrotehnicii. Metode ~ce.

AGROTÉHNICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre factorii de vegetaţie sol şi plantele cultivate.

AGROTEHNICI//ÁN ~éni m. Specialist în agrotehnică.

AGROZOOTÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de agrozootehnică; propriu agrozootehnicii.

AGROZOOTÉHNICĂ f. v. AGROZOO TEHNIE.

AGROZOOTEHNICI//ÁN Specialist în agrozootehnică.

AGROZOOTEHNÍE f. Tehnica cultivării plantelor furajere şi creşterea animalelor domestice.

AGÚ//D ~zi m. pop. Pom cu lemn tare cu fructe mici, cărnoase, comestibile, ale cărui frunze sînt folosite ca hrană pentru viermii de mătase; dud.

AGÚD//Ă ~e f. pop. Fructul agudului; dudă. AGURÍDĂ f. Strugure acru, necopt.

AGURIJOÁR//Ă ~e f. Plantă erbacee decorativă, cu flori mari albe, galbene sau roz, care se desfac numai la soare; portulacă.

AH interj. (se foloseşte pentru a exprima durere fizică sau diferite sentimente: de teamă de admirație, de bucurie etc.).

AHÁ interj. (se folosește pentru a exprima o apreciere sau satisfacţia cuiva că s-a lămurit sau că a găsit răspunsul căutat).

 

ALBÁ//STRU II ~stră (~ştri, ~stre) Care are culoarea cerului senin. • Inimă ~stră tristețe, melancolie.

ALBATRÓ//S ~şi m. Pasăre palmipedă marină din emisfera australă, asemănătoare cu pescăruşul, dar mult mai mare decît acesta.

ALBĂSTR//EÁ ~éle f. v. ALBĂSTRIŢĂ.

ALBĂSTR//EÁLĂ ~éli f. Substanță de culoare albastră, folosită pentru a da o nuanță sinilie unor obiecte (lenjerie, var etc.); sineală.

ALBĂSTRÍME f. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet şi verde; albastru. 2) întindere de culoare albastră; spațiu albastru. ~ a mării. 3) fig. înv. Oameni îmbrăcați orășenește.

A ALBASTR//Í ~ésc tranz. v. A ÎNĂLBĂSTRI.

A SE ALBĂSTR//Í mă ~ésc intranz. v. A SE ÎNĂLBĂSTRI.

ALBĂSTRÍŢ//Ă ~e f. Plantă erbacee cu flori albastre, care creşte prin culturi de cereale. ~ de cîmp.

ALBASTRÍ//U ~e (~i) Care bate în albastru.

ALBEÁȚ//Ă f. 1) Culoare albă. ~a zăpezii. 2) Stare patologică constînd în apariția pe cornea ochiului a unor pete albe; leucom.

A ALBÍ ~ésc tranz. v. A ÎNĂLBI.

A SE ALBÍ se ~éște intranz. v. A SE ÎNĂLBI.

ALBICI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care bate în alb; cu nuantă albă.

ÁLBIE ~i f. 1) Vas lunguieț de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaş al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui rîu.

ALBILÍȚ//Ă ~e f. Fluture alb a cărui larvă se dezvoltă pe frunzele de varză şi este foarte dăunătoare.

ALBINÁR ~i m. Persoana care se ocupă cu albinăritul; prisăcar; stupar; apicultor.

ALBÍN//Ă ~e f. Insectă care trăieşte în roiuri şi produce miere şi ceară, avînd picioarele din urmă adaptate pentru strîngerea polenului şi un ac veninos în partea posterioară a abdomenului. ~ lucrătoare.

ALBINĂRÉ//L ~i m. Pasăre migratoare de talie medie, cu pene pestrițe, cu cioc subțire şi alungit, care se hrăneşte cu insecte, mai ales cu albine şi viespi; prigorie.

ALBINĂRÍT n. 1) Ocupația albinarului; stupărit; prisăcărit. 2) înv. Impozit care se plătea pentru stupi; stupărit; prisăcărit.

ALBINÍSM n. 1) Lipsă congenitală totală sau parțială a pigmenților (din piele, păr, pene etc.). 2) Anomalie care constă în decolorarea frunzelor unor plante din cauza lipsei de coloranți.

ALBIŞOÁR//Ă ~e f. Peşte mic dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți, argintii, avînd gura oblică; oblet; sorean.

ALBÍT I m. Mineral incolor, verzui sau roșiatic folosit în ceramică.

ALBÍ//T II ~tă (~ți, ~te) (despre părul oamenilor) Care este cărunt. ~ de necazuri.

ALBITÚR//Ă ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a rufelor de corp sau de pat; lenjerie, rufărie. 2) Nume dat mai multor specii de peşti mici (plătică, babuşcă). 3) poligr. Piese de plumb care se pun între cuvinte şi rînduri pentru a completa spațiile albe. 4) Spațiu alb dintre cuvinte şi rînduri.

ALBÚM ~e n. Caiet cartonat în care se păstrează fotografii, timbre sau se scriu versuri, citate.

ALBUMÉN n. Rezervă nutritivă care se găseşte în semințele unor plante şi serveşte embrionului ca hrană în timpul germinării.

ALBUMÍN//Ă ~e f. Substanță organică din grupul proteinelor, care intră în compoziția sîngelui şi a altor lichide organice.

ALBUMINOÍD I ~e n. la pl. Compus organic din grupul proteinelor, care constituie o parte importantă a materiei vii.

ALBUMINOÍ//D II ~dă (~zi, ~de) Care are aspect de albumină; asemănător albuminei. ALBUMINOMÉTRU ~e n. Aparat pentru determinarea albuminei în urină.

ALBUMIN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care contine albumină.

ALBUMINURÍE f. Prezență a albuminei în urină, întîlnită la unele boli de rinichi.

ALBÚRN ~uri n. Strat lemnos care se află între coaja de copac şi inima acestuia.

ALBÚŞ ~uri n. Parte componentă a oului, compusă dintr-o substanță vîscoasă, transparentă, care înconjoară gălbenuşul.

ALCÁI//C ~că (~ci, ~ce): Vers ~ vers iambic, armonios, format din cinci picioare în versificatia latină şi greacă.

ALCALÍN ~ă (~i, ~e) (despre substanţe) Care are proprietăți specifice bazelor. Reacție ~ă.

ALCÁLI//U ~i n. mai ales la pl. Compus chimic caustic care albăstreşte hîrtia roşie de turnesol şi care, în combinație cu un acid, formează sare; bază.

ALCALOÍ//D ~zi m. Substanță organică toxică, de origine vegetală, folosită în doze mici ca medicament.

ALCALÓZĂ f. Creştere anormală a rezervei alcaline din sînge.

A ALCĂTU//Í ~iésc tranz. 1) A face să ia ființă şi să capete formă definitivă; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instrucțiune. 2) (totalități, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune.

A SE ALCĂTUÍ se ~iéște intranz. A fi format; a consta; a se consista; a se compune; a se constitui.

ALCĂTUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care intră în componența unui lucru; care face parte din ceva. Elemente ~oare.

ALCHÍMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de alchimie; propriu alchimiei.

ALCHIMÍE f. (în evul mediu) Știință ocultă care îşi propunea prefacerea metalelor ordinare în aur şi aflarea elixirului vieții.

ALCHIMÍST ~şti m. Persoană care practică alchimia.

ALCOÓL I m. Lichid incolor volatil, uşor inflamabil obținut prin distilarea unor substanțe zaharoase fermentate, folosit la prepararea băuturilor spirtoase, ca dezinfectant etc. ~ etilic.

ALCOÓL II ~uri n. Băutură spirtoasă; spirt.

ALCOOLÁ//T ~ti m. Derivat obţinut prin combinarea unui alcool cu un metal.

ALCOÓLI//C I ~ci m. Persoană care face abuz de băuturi alcoolice; bețiv.

ALCOÓLI//C II ~că (~ci, ~ce) 1) Care conține alcool; spirtos. Băuturi ~ce. 2) Care este cauzat de alcool. Intoxicație ~că. Delir ~.

ALCOOLÍSM n. 1) Abuz continuu de băuturi spirtoase. 2) Intoxicație cu alcool, provocată de abuzul de băuturi spirtoase; beție.

A ALCOOLIZ//Á ~éz tranz. (soluții) A trata cu alcool.

A SE ALCOOLIZ//Á mă ~éz intranz. A consuma sistematic băuturi alcoolice; a deveni alcoolic.

ALCOOLMETRÍE f. Ansamblu de procedee cu ajutorul cărora se determină gradul de concentrație a alcoolului dintr-o soluție.

ALCOOLMÉTR//U ~e n. Aparat pentru determinarea cantității de alcool dintr-o soluție.

ALCÓV ~uri n. Nişă în peretele dormitorului unde este aşezat patul (de obicei în dosul unei perdele).

ALDĂMÁŞ ~uri n. Cinste oferită cuiva cu ocazia vînzării sau cumpărării unui lucru sau a încheierii unei tranzacții. • Eşti (bun) de ~ se spune cuiva care a reuşit într-o acțiune.

ÁLDE art. pop. Dintre; de felul. Alde astea.

ALDEHÍD//Ă ~e f. chim. Compus organic obținut prin oxidarea unor alcooli, folosit în industria farmaceutică.

ALDÍN (~e) (despre litere de tipar) Care are liniile mai groase decît cele obişnuite.

ALDOSTERÓN m. biol. hormon al glandelor suprarenale care reglează schimbul de substanțe minerale în organism.

ALEÁN ~uri n. 1) Suferință, durere sufletească; amar; durere. 2) Sentiment de melancolie produs de dorinţa de a revedea pe cineva sau ceva drag; nostalgie; dor.

ALEATÓRI//U ~e (~i) jur. Care depinde de un eveniment nesigur; supus întîmplării. Cîștig ~.

ALÉ//E ~i f. 1) Drum într-un parc sau într-o grădină publică. 2) Stradă îngustă şi scurtă mărginită de arbori.

A ALEGÁ pers. 3 alégă tranz. jur: (păreri, teorii etc.) A invoca pentru a sprijini o afirmație sau pentru a justifica o acțiune.

ALEGÁŢI//E ~i f. jur. Invocare a unei păreri pentru a justifica ceva sau pentru a sprijini o afirmație,

ALEGATÓR ~i m. Persoană care votează, care are drept de vot; elector.

A ALÉGE alég tranz. 1) (ființe, lucruri, situaţii) A considera ca fiind mai acceptabil (în raport cu altcineva sau cu altceva); a prefera. 2) (persoane) A desemna prin vot; a vota. 3) pop. A deosebi dintre alții; a distinge. 4) A separa de restul masei. ~ sămînța. ~ untul din zară. 5) A curăța prin selecție. 6) rar A admite cu fermitate; a hotărî; a decide. • Urma alege (sau va alege) la sfîrşit se va vedea rezultatul. 7) A face să se aleagă.

A SE ALÉGE mă alég intranz. 1) A se reuni într-un grup; a se grupa. 2) A rămîne cu ceva (de pe urma unei acțiuni, a unei împrejurări etc.). 3) A ajunge într-o situație (de obicei, defavorabilă). • ~ numai praful (din cineva sau ceva) a se distruge complet.

ALÉGER//E f. 1) v. A ALEGE şi A SE ALEGE. • La ~ la discreție; după plac. 2) la pl. Desemnare prin vot a unei persoane pentru un anumit post în organele puterii de stat sau în alte organe.

ALEGÓRI//C I ~că (~ci, ~ce) Care ține de alegorie; propriu alegoriei. Scriere ~ • Car ~ vehicul prevăzut cu o platformă pe care se reprezintă o scenă simbolică şi cu care se defilează la unele sărbători.

ALEGORÍ//E ~i f. 1) Procedeu artistic constînd în exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Operă artistică în care se foloseşte acest procedeu. 3) Figură de stil constituită dintr-un şir de metafore, comparatii şi personificări. 4) Compoziție muzicală care face impresia că urmărește desfăşurarea unei povestiri imaginare.

ALEGORÍSM n. Abuz de alegorii.

ALÉI interj. pop. v. ALELEI.

ALELÉI interj. (se folosește pentru a exprima mirare, ciudă, mînie sau părere de rău).

ALELÚIA interj. (se folosește în cîntări bisericești ca refren de laudă pentru Dumnezeu). • A cînta cuiva aleluia a înmormînta pe cineva.

ALÉNE adv. Fără grabă; pe îndelete; încet; domol; agale; lin. A merge ~.

A ALERGÁ alérg intranz. 1) A se deplasa cu viteză, repezind corpul înainte prin paşi bruşti; a fugi. ~ într-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se mişca foarte repede. Maşina aleargă. 3) A căuta insistent să obțină; a umbla după bani. ■ (sau a umbla) cu limba scoasă după ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grăbit după treburi. 5) A merge din loc în loc fără un scop precis; a umbla; a hoinări; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergări.

 

ALERG//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ALERGA. 2) Probă atletică constînd din fuga pe anumite distanțe. ~ări de viteză. ~ări cu obstacole. 3) Curse de cai.

ALERGĂT//OÁRE f. Unealtă pe care se pun mosoarele cu fire pentru a face urzeala.

ALERGĂTÓR I m. 1) Sportiv care participă la probe de alergări. ~ pe distanțe lungi, ~ distanțe scurte. 2) Cal de curse.

ALERGĂT//ÓR II ~oáre (-óri, ~oáre) Care aleargă. • Pas ~ fugă. (Păsări) ~oare păsări de talie mare, din țările calde, cu aripi nedezvoltate deplin, dar avînd picioare lungi adaptate la alergare. Piatră ~oare piatră de moară care se învîrte, măcinînd boabele.

ALERGĂTÚR//Ă ~i f. 1) v. A ALERGA. 2) Mişcare istovitoare dintr-un loc în altul (adesea fără rost) după diverse treburi.

ALERGÉN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care provoacă alergie.

ALÉRGI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de alergie; privitor la alergie. 2) şi substantival (despre persoane) Care suferă de o alergie.

ALERGÍE f. Reacţie modificată a organismului față de un agent microbian chimic introdus pe cale bucală sau prin căile respiratorii.

ALERGOLOGÍE f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor alergice.

A ALERT//Á ~éz tranz. A face să se alarmeze; a alarma.

A SE ALERT//Á mă ~éz intranz. A fi cuprins de alertă; a se nelinişti; a se alarma.

ALÉRT//Ă ~e f. 1) Semnul prin care se anunţă apropierea unui pericol iminent; alarmă. 2) geofiz. Semnal convențional prin care se atrage atenţia specialiştilor asupra unor fenomene cereşti, evoluţia cărora trebuie urmărită.

ALÉ//S I ~şi m. 1) Persoană care a fost desemnată prin vot. ~şii poporului. 2) Persoană preferată. ~sul inimii.

ALÉS II aleásă (aléși, alése) 1) v. A ALEGE şi A SE ALEGE. 2) Care este mai bun între mai multe lucruri sau persoane. Opere alese. • Mai îndeosebi; în special. 2) Care este distins, remarcabil; deosebit; rar; scump. Oameni aleşi. Mîncăruri alese.

ALESĂTÚR//Ă ~i f. 1) Modele pe o țesătură de casă. 2) Ţesătură astfel ornamentată.

ALEURÍT ~e f. mai ales la p1. Rocă sedimentară, alcătuită din granule mici de minerale şi roci (praf, mîl etc.).

ALEUROMÉTR//U ~e n. Aparat pentru determinarea cantității de gluten din făină.

ALEURÓNĂ f. Substanță proteică prezentă în semințele unor plante leguminoase, cerealiere şi oleaginoase.

ALEVÍN ~i m. Peşte în stadiul premergător formării solzilor; larvă de peşte.

ALEVINÁJ n. Îngrijire a puietului de peşte.

ALEXANDRÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de cultura elenistică din Alexandria; propriu acestei culturi. Artă ~ă. 2): Vers ~ vers iambic de douăsprezece silabe, cu cezura după silaba a şasea. • Poezie ~ă poezie rafinată, uneori ezoterică, proprie epocii alexandrine.

ALEXÍE f. Boală manifestată prin pierderea capacității de a citi sau de a înțelege limbajul scris.

A ALEZ//Á ~éz tranz. (interiorul unei piese cilindrice sau conice) A prelucra fin, dînd dimensiunile necesare.

ALEZÁJ ~e n. 1) Operație de lărgire prin aşchiere a interiorului cilindric sau conic al unei piese de metal. 2) Diametru interior al unui cilindru de motor.

ALEZÁN ~ă (~i, ~e) (despre cai) Care este de culoare roşcată; roib.

ALEZÍE f. Boală manifestată prin incapacitatea bolnavului de a citi litere, cifre sau note muzicale.

ÁLFA m. invar. 1) Nume dat primei litere a alfabetului grecesc. ■ De la ~ şi omega de la început pînă la sfîrșit. A fi ~ şi omega a fi factorul principal. 2) fiz.: Particulă ~ particulă care constă din doi protoni şi doi neutroni.

ALFABÉT ~e n. Totalitate a literelor, folosite în scrierea unei limbi, aşezate într-o ordine anumită. ■ ~ul Morse alfabet folosit în telegrafie, literele fiind reprezentate prin linii şi puncte.

ALFABÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de alfabet. în ordine ~că.

A ALFABETIZ//Á ~éz tranz. 1) (persoane analfabete) A învăţa să citească şi să scrie. 2) A pune în ordine alfabetică. ~ fişele.

ÁL//GĂ ~ge f. Plantă inferioară acvatică de culoare verde, roşie sau brună, utilizată ca materie primă în industrie şi ca nutreţ în agricultură.

ALGÉBRĂ f. Ramură a matematicii care se ocupă cu studiul operaţiilor aritmetice independent de valorile lor numerice. ~ superioară.

ALGÉBRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de algebră; caracteristic algebrei. Operație ~că.

ALGERIÁN I ~ánă (~éni, ~éne) Care aparţine Algeriei sau populației ei; din Algeria.

ALGERIÁN II m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Algeriei sau este originară din Algeria.

ALGERIÁNĂ ~éne f. (feminin de la algerian) v. ALGERIAN II.

ALGIDITÁTE f. Scădere treptată a temperaturii corpului în cazul unor afecţiuni.

ALGOFILÍE f. Predispoziţie către senzaţii dureroase.

ALGOFOBÍE f. Frică patologică de durere.

ALGÓL n. Limbaj utilizat în programarea automată.

ALGOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de algologie; propriu algologiei.

ALGOLOGÍE f. Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul algelor.

ALGORÍM m. Sistem de reguli, simboluri şi operațiuni pentru efectuarea de calcule. ♦ ~ de traducere totalitate a regulilor cu ajutorul cărora se face o traducere automată.

ALGORÍTMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de algoritm; bazat pe algoritm.

A ALI//Á ~éz tranz. 1) (metale sau metale şi metaloizi) A combina prin topire (în vederea obținerii unui aliaj). 2) A face să se alieze.

A SE ALI//Á mă ~éz intranz. 1) (despre state, popoare, grupări politice etc.) A încheia un tratat de alianţă. 2) (despre persoane) A se înrudi prin căsătorie.

ALIÁJ ~e n. Produs metalic obţinut prin topirea mai multor metale cu metaloizi. de fier.

ALIÁNŢ//Ă ~e f. 1) Înţelegere între două sau mai multe state pe baza unui tratat. ~ politică. 2) Legătură între două sau mai multe grupuri sociale în vederea unor acțiuni comune. 3) Legătură de rudenie care se stabileşte între două familii prin contractarea unei căsătorii. Rudă prin  ~.

ALIÁ//T I ~tă (~ti, ~te) 1) Care este unit printr-o alianță. State ~te. 2) (despre metale) Căruia i s-a adăugat (prin topire) un alt element.

ALIÁ//T II ~ţi m. Stat, organizaţie sau persoană care a intrat în alianță cu cineva.

ALIBÍ ~uri n. Probă prin care un inculpat dovedeşte justitiei că în momentul săvîrşirii infracțiunii se afla în altă parte.

ALÍ//CĂ ~ce f. mai ales la pl. Proiectil mic, rotund, de plumb, cu care se încarcă cartuşele unei arme de vînătoare.

A ALIC//Í ~ésc tranz. A răni cu alice.

ALIDÁD//Ă ~e f. Riglă, prevăzută cu un dispozitiv de vizare, folosită în topografie la trasarea şi măsurarea unghiurilor.

A ALIEN//Á ~éz tranz. jur (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina.

A SE ALIEN//Á mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-şi ieşi din minți; a înnebuni; a se sminti; a se scrînti. 2) A deveni străin (sufleteşte); a se înstrăina.

ALIENÁBIL ~ă (~i, ~e) (despre un lucru) Care poate fi înstrăinat. Bunuri ~e.

ALIENÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți.

ALIENÁȚIE f. 1) Stare a unei persoane alienate; demență; nebunie. 2) Manifestare de om alienat; dementă; nebunie. Simptom de ~.

ALIFÍ//E ~i f. Preparat medicinal sau cosmetic în formă de pastă, destinat aplicării externe. ~ pentru mîini.

ALIGATÓR ~i m. Crocodil lung de 4-5 m, cu botul turtit şi lat, care trăieşte în fluviile Americii.

ALIGOTÉ n. 1) Varietate de viță de vie altoită avînd struguri cu boabe mici, rotunde, albe-verzui, dulci. 2) Vin obţinut din acest soi de struguri.

A ALIMB//Á pers. 3 ~eáză tranz. (nave încărcate) A descărca o parte din marfă pentru a face posibilă navigația în ape de mică adîncime.

ALIMÉNT ~e n. mai ales la pl. Produs în stare naturală sau prelucrat, care serveşte ca hrană.

A ALIMENT//Á ~éz tranz. 1) (ființe, plante) A trata cu alimente, pentru a menține existența; a întreţine cu hrană; a hrăni. 2) (maşini, întreprinderi etc.) A asigura cu cele necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a aproviziona. ~ cu combustibil.

ALIMENTÁR ~ă  (~i, ~e) Care ține de alimente; propriu alimentelor. Regim ~. Produse ~e. • Pensie ~ sumă de bani pe care o plătește cineva unei persoane pe care este obligat s-o întreţină.

ALIMENTÁR//Ă ~e f. Magazin în care se vînd produse alimentare.

ALIMENTÁŢI//E ~i f. 1) Asigurare a organismului cu hrană; hrănire. ~ publică. 2) Aprovizionare cu energie şi combustibil a unei maşini, necesare pentru funcționare.

A ALINÁ alín tranz. A face să se aline. ~ durerea.

A SE ALINÁ mă alín intranz. A ajunge la o stare de linişte; a se linişti; a se calma; a se potoli.

ALINĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care alină; care linişteşte. Medicament ~.

ALINEÁT ~e f. 1) Rînd dintr-un text care începe mai la dreapta decît celelalte. 2) Fragment de text cuprins între două rînduri de felul acesta. 3) Pasaj al unui articol de lege.

A ALINI//Á  ~éz tranz. 1) (traseul unei străzi) A aranja în linie dreaptă. 2) (construcții) A amplasa după o anumită linie. 3) A face să se alinieze.

A SE ALINI//Á mă  ~éz intranz. 1) (despre persoane) A se aşeza într-o linie dreaptă; aranja. 2) A se conforma cu fidelitate: ~ la principiile politice ale unui partid. 3) (despre

ALINIAMENT  țări) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.

 

ALINIAMÉNT ~e n. Poziție a mai multor puncte de-a lungul unei linii. ~ de teren.

ALINIÉR//E ~i f. l) v. A ALINIA și A SE ALINIA. 2) Linie dreaptă formată de oameni aliniați  sau  de  clădirile  unei  străzi  drepte. 3) art. Comanda (dată militarilor, sportivilor etc.) de a se alinia.

ALÍNT ~uri n. livr. 1) v. A ALINTA. 2) Vorbă sau gest plin de dragoste; mîngîiere.

A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda; a mîngîia. 2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte.

A SE ALINTÁ mă alínt intranz. (mai ales despre copii) A se comporta prea liber (simțind o dragoste exagerată din partea celor din jur).

ALINTÁ//T ~tă (~ți, ~te)  și substantival (mai ales despre copii) Care este răsfățat; care este tratat cu tandrețe exagerată; căruia i se satisfac orice capricii.

A ALIP//Í ~ésc tranz. A face să se alipească.

A SE ALIP//Í mă ~ésc intranz. A se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alătura.

ALISMATACÉE ~ f. l) la pl. Familie de plante acvatice cu frunze dispuse in rozeta. 2) Plantă din aceasta familie.

ALITERÁȚl//E ~i f. Figură de stil constînd în repetarea aceluiași sunet în cuvinte care se succed.

ALIV//ÁNCĂ ~énci f. Preparat culinar din făină de porumb amestecată cu lapte acru, oua. i coaptă în cuptor cu unt sau cu smîntînă.

ALIZARÍNĂ f. Colorant roșu extras din rădăcina unei plante numita roiba, azi obținut pe cale sintetică. Galben de ~.

ALIZÉ//U ~e n. mai ales la pl. Vînt regulat care suflă constant în timpul anului în regiunile tropicale  și este îndreptat spre ecuator.

ALLÉGRO I adv. muz. Repede, vioi.

ALLÉGRO II n. Arie în tempo vioi.

ALMANÁH ~uri n. 1) Publicație periodică, de obicei anuală, pentru un anumit domeniu. ~ literar. ~ medical. 2) Calendar care inserează date de popularizare din diferite domenii ale științei, precum și beletristică.

ALMANDÍ N n. Granat de culoare roșie­ brună cu nuanță violetă, folosit ca piatră semiprețioasă și ca abraziv.

ALMÉE f. invar. Cîntăreață   și dansatoare la egipteni.

ALÓ interj. (se folosește  pentru  a chema sau a răspunde  la telefon).

A ALOCÁ alóc tranz. (sume de bani, bunuri materiale) A destina unui scop anumit.

ALOCÁȚl//E ~i f. l) Sumă de bani alocată de către stat sau de către o instituție pentru un scop anumit. 2) Ajutor în bani acordat unei persoane în anumite condiții. ~ de invaliditate.

ALÓCURI adv.: Pe ~ în unele locuri; pe ici, 12e colo.

ALÓCUREA adv. v. ALOCURI.

ALOCUȚIÚN//E ~i f. Scurtă cuvîntare ocazională.

ALÓE f. Plantă exotică cu flori mari galbene sau roșii, cu frunze cărnoase, din care se extrage un suc folosit în medicină.

ALOF//ÓN ~oáne n. livr. Variantă a aceluiași sunet sau fonem.

ALOGAMÍE f . Polenizare  a unei plante  cu polen de la alte plante din aceeași specie.

ALOGÉN  ~ă (~i, ~e) Care se deosebește (prin natură  și origine) de mediul în care se află. Corp ~.

ALÓGl//C ~că (~ci, ~ce) Care este lipsit de logică; absurd; aberant.

ALOGÍSM n. 1) Judecată care contrazice logica. 2) Negare a gîndirii logice ca mijloc de cunoaștere a adevărului, preconizată de adepții unor concepții filozofice.

ALOHTÓN  ~ă (~i, ~e) (despre formații geologice) Care a suferit deplasări în rezultatul proceselor geologice.

ALÓNJ//Ă ~e f. 1) Piesa demontabilă pen­tru prelungirea unor obiecte. 2) Mișcare rapidă de întindere a brațului (mai ales în tehnica boxului). 3) Lungime a brațului unui boxer.

ALOPÁTl//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de alopatie;  Propriu  alopatiei.

ALOPATÍE f. Tratament medical bazat pe mijloace contrare naturii bolii.

ALOPECÍE f. Căderea prematură a părului.

ALOTRÓPl//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de alotropie; propriu alotropiei.

ALOTROPÍE f. Proprietate a unor elemente chimice de a avea mai multe forme cu proprietăți fizice diferite.

ALPACÁ I f. Aliaj inoxidabil de cupru, nichel și zinc, din care se fac diferite obiecte (tacîmuri, instrumente medicale, optice etc.).

ALPACÁ II f. 1) Mamifer rumegător din America de Sud, cu lînă lungă și fină, de culoare albă sau neagră. 2) Stofă din lîna acestui animal.

ALPENȘTÓC ~uri n. Baston cu vîrf metalic ascuțit, folosit la ascensiunea în munți.

ALPÉ//STRU  ~stră (~ștri, ~stre) Care ține de munții Alpi și de regiunile muntoase înalte; alpin.  Regiune  ~stră.

ALPÍN ~ă (~i, ~e) Care ține de munții Alpi și de regiunile muntoase înalte. Păuni ~e. Sport ~.

ALPINÍSM n. Sport constînd în ascensiunea pe culmi muntoase greu accesibile.

ALPINÍ//ST ~ști m. Persoană care practică alpinismul.

ALPINÍST//Ă ~e f. (feminin de la alpinist) v. ALPINIST.

ALT áltă (alți, álte) adj. Care nu este același (lucru sau ființă) cu cel de față sau cu cei despre care este vorba. • Pe de altă parte, din ~ punct de vedere, cu alte cuvinte altfel zis. Cîte alte multe.

ALTÁR ~e n. 1) Parte dintr-o biserică în care preotul oficiază liturghia. 2) Masă de cult pe care se oficiază liturghia în biserica creștină. 3) (în antichitate) Loc ridicat sau masă pe care se aduceau jertfe zeilor.

ÁLTĂDATĂ adv. 1) Înainte vreme; pe vre­muri; cîndva; odinioară. • De ~ din alte timpuri. 2) În viitor; a doua oară.

ÁLTCAREVA pron. nehot. Altă persoană; un altul; altcineva.

ÁLTCEVA pron. nehot. Lucru diferit; alt lucru. •Asta~i ~ acum te mai înțeleg.

ÁLTCINEVA  pron.  nehot.  Altă  persoană; un altul; altcareva.

ÁLTCUM adv. v. ALTCUMVA.

ÁLTCUMVA adv. În alt mod; altfel; altminteri.

ÁLTEORI adv. În alte rînduri; cîte odată.

A ALTER//Á ~éz tranz.  1) A face să se altereze. 2) (acte, texte etc.) A prezenta drept veritabil prin denaturare intenționată; a falsifica. 3) A produce o alterație.

A SE ALTER//Á se ~eáză intranz. 1) A pierde proprietățile pozitive sub acțiunea factorilor externi; a se strica; a se înăcri; a se descompune.   Peștele   se   ~ează   repede. 2) (despre sunete) A-și modifica calitatea.

ALTERÁȚI//E ~i f. l) v. A ALTERA  și A SE ALTERA. 2) muz. Modificare a înălțimii unui sunet cu ajutorul accidenților muzicali.

ALTERCÁȚI///E ~i f. livr.  Schimb de insulte; dispută  violentă;  ceartă;  sfadă.

ALTÉRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre unghiuri) Care sînt formate în interiorul  (sau în exteriorul) a două drepte paralele întretăiate de o secantă. 2) (despre frunze, flori) Care crește de o parte și de alta a tulpinii sau a ramurii la niveluri diferite. 3): Sistem ~ sistem care se bazează pe alternarea culturilor.

A ALTERN//Á ~éz 1. tranz. A face să se succeadă regulat. 2. intranz. 1) A se succede regulat. Ziua ~ează cu noaptea. 2) (despre sunetele vorbirii) A se schimba prin alter­nanță.

ALTERNÁNȚ//Ă ~e f. l) Caracter alternativ. 2) lingv. Proces care constă în schimbarea regulată a unui sunet din tema unui cuvînt în formele flexionare sau în familia unui cuvînt. ~ vocalică. ~ consonantică.

ALTERNATÍV I ~ă (~i, ~e) Care alternează. • Curent ~ curent electric care își schimba, la intervale regulate, sensul și intensitatea.

ALTERNATÍV II adv. Cînd unul, cînd altul; rînd pe rînd.

ALTERNATÍV//Ă ~e f. l) Posibilitate de a alege între două soluții. căi sau variante, care se exclud. 2) Situație în care se află cineva, care are de făcut aceasta alegere.

ALTERNAT//ÓR ~oare n. Generator electric de curent alternativ.

ALTÉȚ//Ă ~e f. Titlu dat principilor și principeselor.

ÁLTFEL adv. 1) În alt mod; altminteri; alt­cumva. • ~ de de altă natură. 2) Dacă nu..., în caz contrar…

ALTHÓRN ~uri n. Instrument de suflat de alamă, folosit în fanfară.

ALTIGRÁF ~e n. Altimetru care înregistrează înălțimea avionului cînd acesta zboară.

ALTIMÉTRl//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de altimetrie; propriu altimetriei.

ALTIMETRÍE f. Ramură a topografiei care se ocupă cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice de pe scoarța terestră.

ALTIMÉTR//U ~e n. Instrument pentru măsurarea altitudinii.

ALTÍ//ST ~ști m. 1) Cîntăreț cu voce de alto. 2) Muzicant care cînta la violă.

ALTITELEMÉTR//U ~e n. Aparat pentru măsurarea altitudinii înălțimilor inaccesibile.

ALTITÚDIN//E ~i f. Înălțime a unui punct de pe suprafața Pamîntului în raport cu nivelul marii. ~ absolută.

ALTÍȚ//Ă ~e f. Broderie care se face pe umerii iilor.

ALTMÍNTERI adv. 1) În alt mod; altfel; altcumva.  2)  Dacă  nu  ..; în  caz  contrar. 3) De  altfel; încolo.

ÁLTO m. 1) Voce de femeie sau de copil cu timbru grav, situată, ca registru, între sopran și tenor. 2) Instrument de suflat a cărui scară corespunde vocii menționate. 3) Instrument muzical asemanator cu vioara, avînd dimensiuni mai mari  și   sunete mai grave; violă.

ALT//ÓI ~oáie n. 1) Bucată mică de ramură, detașată de la planta mamă și folosită la altoire. 2) Plantă cultivată pentru altoire. 3) Plantă altoită.

A ALTO//Í ~iésc tranz. 1) (plante)  A trata cu un altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relații) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva.

ALTORELIÉF ~uri n. Sculptură cu relieful puternic ieșit în afară.

ALTRUÍSM n. Atitudine binevoitoare și dezinteresată  manifestată în  folosul altora.

ALTRUÍ//ST ~stă (~ști, ~ste) și substantival Care acționează dezinteresat în favoarea altcuiva; care manifestă altruism.

ÁL//TUL ~ta (~ții, ~tele) pron. nehot. (ține locul unui nume de ființă sau de lucru care nu este aceeași sau același cu ființa sau cu lucruldespre care s-a vorbit sau care este de față). • Unul ca ~ la fel; deopotrivă. Pînă una ~ta deocamdată. Nici unul, nici nimeni.

ÁLTUNDEVA adv. fam. în altă parte. A pleca ~.

ALUÁT ~uri n. Pastă obținută prin amestecarea făinei cu apă, uneori şi cu diferite adaosuri (lapte, zahăr, grăsime, ouă etc.) din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; cocă.

ALUMINIFÉR ~ă (~i, ~e) Care conține aluminiu.

ALUMÍNIU n. Metal uşor, ductil şi maleabil, folosit sub formă de aliaje la fabricarea pieselor de metal uşoare, în aeronautică şi electrotehnică. Vas de ~.

ALÚN m. Arbust cu frunze păroase ovale, ascuțite la vîrf şi cu fructe comestibile de formă sferică sau ovoidală.

ALUNÁR m. 1) Pasăre sedentară de munte, cu cioc puțin încovoiat spre vîrf, cu coadă lungă şi cu pene negre, care se hrăneşte cu alune, ghindă, semințe de conifere şi insecte; gaită-de-munte. 2) Specie de șoareci de pădure care se hrănesc cu alune.

ALÚN//Ă ~e f. Fructul alunului.

A ALUNECÁ alúnec intranz. 1) A călca (din neatenție) pe o suprafață lucioasă, pierzându-și echilibrul (şi căzînd). 2) A se mişca lin. 3) (despre două corpuri aflate în contact) A se deplasa tangential unul față de celălalt fără rostogolire. • ~ printre degete a) a fi greu de prins; b) a scăpa de sub supraveghere. 4) fig. A încălca anumite norme, principii; a greşi.

ALUNEC//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ALUNECA. 2): ~ de teren deplasare a terenului aflat în pantă sub acțiunea apelor în special după ploi îndelungate.,

ALUNECAT//ÓR ~oáre n. Piesă metalică la unele maşini care se mişcă prin alunecare.

ALUNEC//ÓS ~oásă (~óși ~oáse) 1) (despre suprafețe) Pe care se alunecă uşor. Parchet ~. 2) Care alunecă. Teren ~.

ALUNECÚŞ ~uri n. v. LUNECUŞ. ALUNÉ//L m. mai ales art. 1) Dans popular pentru copii cu mişcări vioaie. 2) Melodie după care se execută acest dans.

A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a fugări; a goni; a izgoni. 2) (ființe) A face să părăsească un loc, urmărind. 3) fig. (gînduri, stări sufletești etc.) A da la o parte; a înlătura.

A ALUNG//Í ~ésc tranz. v. A LUNGI.

A SE ALUNGÍ mă ~ésc v. A SE LUNGI.

ALUNGÍT ~tă (~ți ~te) 1) v. A ALUNGI şi A SE ALUNGI. 2) Care este mai mare în lungime decît în lăţime; lungăret.

ALUN//ÍCĂ ~ele f. (diminutiv de la alună) Mic semn de culoare întunecată pe piele.

ALUNÍŞ ~uri n. Desiş de aluni.

ALUNÍȚ//Ă ~e f. (diminutiv de la alună) Mic semn de culoare întunecată pe piele; alunică.

ALUNÍ//U ~e (~i) Care este de culoarea alunei; cafeniu-gălbui.

A ALUNIZ//Á ~eáză intranz. (despre nave cosmice) A coborî lent pe suprafața Lunii; a lua contact cu Luna; a aseleniza.

ALÚRĂ f. 1) Fel de a merge; umblet; mers. 2) Ritm al unei competiţii sportive.

ALUVIÁL ~ă (~i, ~e) v. ALUVIONAR. ALUVIONÁR ~ă (~i, ~e) Care este format din aluviuni.

ALUVIONÁRE ~i f. 1) Proces care constă în depunere de aluviuni. 2) Metodă de concentrare a minereurilor şi a cărbunelui cu ajutorul unui curent de apă, fiecare material depunîndu-se conform greutății sale specifice.

ALÚVIU n. geol. Ultima epocă a perioadei cuaternare; holocen.

ALUVIÚN//E ~i f. Material (nisip, pietriş, mîl, bolovani etc.) adus de apele curgătoare şi de,pus pe fundul albiei.

ALÚZI//E ~i f. Cuvînt, expresie sau frază prin care se face indirect referire la cineva sau la ceva. ~ discretă.

ALUZÍV ~ă (~i, ~e) Care conține o aluzie; care face aluzie. Exprimare ~ă.

ALVEOLÁR ~ă (~i, ~e) Care ţine de alveolele dentare; propriu alveolelor dentare. Nervi ~. Consoană ~ă.

ALVEÓL//Ă ~e f. 1) Cavitate în maxilar în care este fixat dintele. • ~ pulmonară mică cavitate de la capătul bronhiilor. 2) Fiecare din cavitățile unui fagure; celulă.

ALVÍŢĂ f. Produs de cofetărie, fabricat din zahăr, miere, nuci şi amidon sau albuş de ou.

AMÁBIL ~ă (~i, ~e) Care manifestă bunăvoință şi serviabilitate; politicos. Om ~.

AMÁBILE adv. muz. în mod graţios; plăcut.

AMABILIT//ÁTE ~ắţi f. 1) Caracter amabil. 2) Faptă, vorbă amabilă; politețe.

AMALGÁM ~e n. 1) Aliaj de mercur cu alte metale. 2) fig. Amestec de elemente diverse; talmeş-balmeş.

A AMALGAM//Á ~éz tranz. 1) (mercur) A alia cu metale, pentru a obţine un amalgam. 2) (elemente eterogene) A combina, formînd un amestec.

AMÁN interj. înv. (se foloseşte pentru a exprima rugămintea de a ierta) Iertare; îndurare.  A zice aman a cere iertare. A fi (sau a ajunge) la aman a fi în impas. A lăsa pe cineva la aman a părăsi pe cineva la nevoie.

AMANDÍN//Ă ~e f. 1) Cremă de migdale. 2) Prăjitură din această cremă (sau dintr-o compoziție asemănătoare).

AMÁNET ~e n. Obiect de valoare lăsat sau luat drept garanție; gaj; zălog. A pune ~. A da ~.

A AMANET//Á tranz. 1) (obiecte) A da ca amanet; a zălogi. 2) (obiecte) A lua ca amanet; a zălogi.

AMÁN//T ~ţi m. Persoană care întreţine relaţii intime cu cineva în afara căsătoriei.

AMÁNT//Ă ~e f. (feminin de la amant) v. AMANT.

AMÁR I ~ă (~i, ~e) 1) Care are gustul pelinului, al fierii, al chininei. Cireşe ~e. 2) fig. Care produce amărăciune; chinuitor; trist; necăjit. • Pîine ~ă existența cîştigată cu trudă.

AMÁR II ~uri n. 1) Stare de tristeţe; jale. • Cu ~ a) jalnic; b) greu. 2) Senzație de suferință; chin; necaz. ■ A-şi vărsa ~ul a-şi spune necazul. A-şi înghiţi ~ul a suferi în tăcere. 3) Cantitate mare; număr mare; mulțime. ~ de muncă.

A AMAR//Á ~éz tranz. 1) (nave) A lega de ţărm sau de o altă navă. 2) (obiecte aflate pe o navă) A fixa, pentru a împiedica deplasarea în timpul navigației.

AMARANTACÉE f. 1) la pl. Familie de plante erbacee apetale, cu frunze verzi, roşii sau pestriţe şi flori grupate în inflorescențe lungi (reprezentanţi: ştirul, creasta-cocoşului). 2) Plantă din această familie.

AMÁR//Ă ~e f. Cablu care servește 1a amararea diferitelor ambarcații şi nave.

AMARILIDACÉE f. 1) la pl. Familie de plante cu flori colorate, de obicei cu bulb şi ovar inferior (reprezentanţi: ghiocelul, narcisa etc.). 2) Plantă din această familie.

AMARÍLI//S ~şi m. Plantă erbacee cu bulb şi cu flori mari, de culoare portocalie sau roz.

AMÁRNIC I adv. Extrem de intens, de violent, de tare. Roţile scîrţîiau ~.

AMÁRNI//C II ~că (~ci, ~ce) 1) Care este crunt; straşnic; cumplit; grozav. ~că căldură. 2) iron. Care este avan; aprig. Om ~ la treabă.

A AMARTIZ//Á ~eáză intranz. (despre nave cosmice) A coborî lent pe suprafața planetei Marte; a lua contact cu planeta Marte.

AMATÓR ~i m. 1) Persoană care manifestă o predilecţie pentru ceva. ~ de fotbal. 2) Persoană care se ocupă cu o artă sau cu o meserie fără a fi profesionist. Pictor ~.

AMATORÍSM n. Practicare a unui sport, a unei arte sau a unei meserii ca amator.

AMAURÓTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de amauroză; propriu amaurozei. 2) şi substantival Care este bolnav de amauroză.

AMAURÓZĂ f. Stare patologică caracterizată prin slăbirea sau pierderea vederii, cauzată de atrofierea nervului optic.

AMAZOÁN//Ă ~e f. 1) Femeie războinică (aparținînd unui trib legendar). 2) Femeie care poartă un costum special de călărie (şi practică acest şport).

AMĂG//EÁLĂ ~éli f. Mijloc folosit pentru a înşela buna credinţă a cuiva; escrocherie. ♦ A umbla cu ~eli a umbla cu înşelăciuni; a avea obişnuinţa de a amăgi.

A AMĂGÍ ~ésc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgînd la diverse mijloace necinstite); a înşela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitînd de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minți.

A SE AMĂG//Í mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a se înşela; a se păcăli.

AMĂNÚNT ~e n. Element neesenţial dintr-un ansamblu; parte secundară a unui lucru: detaliu. ■ (Cu) de ~ul în cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata.

A AMĂNUNŢ//Í ~ésc tranz. rar 1) A preface în bucăți mărunte; a mărunți. 2) A expune cu lux de amănunte; a detalia.

AMÁNUNȚÍT I adv. Pînă la cele mai mici amănunte; cu de amănuntul; în amănunt. A povesti ~.

AMĂNUNŢÍ//T II ~tă (~ţi, ~te) Care cuprinde amănunte; detaliat. Expunere ~tă.

AMĂRĂCIÚN//E f. 1) Stare sufletească apăsătoare. ~ea despărțirii. 2) Gust amar; amăreală.

AMĂRĂLÚŢ//Ă ~e f. pop. Plantă erbacee cu frunze ascuțite şi cu flori mici, galbene, amare.

AMĂR//EÁLĂ  ~éli v. AMĂRĂCIUNE.

AMĂRÍ//U ~e (~i) v. AMĂRUI.

A AMĂR//Î ~ắsc tranz. A face să se amărască.

A SE AMĂR//Î mă ~ắsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărît; a se întrista; a se scîrbi.

AMĂRÎ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A AMĂRÎ şi A SE AMĂRÎ. 2) fig. Care este într-o stare sufletească apăsătoare; trist; mîhnit.

AMĂRÚ//I ~ie adj. Care are gust uşor amar. Lichid ~.

A AMBAL//Á ~éz tranz. (obiecte, mărfuri, produse) A pune într-un ambalaj; a prevedea cu ambalaj; a împacheta.

A SE AMBAL//Á mă ~éz intranz. 1) (despre cai) A trece la fuga în galop. 2) (despre motoare) A depăşi turația normală. 3) (despre persoane) A căpăta tot mai mult suflet; a se umple de elan; a se însufleţi; a se înflăcăra; a se anima; a se antrena.

AMBALÁJ ~e n. Material (hîrtie, carton, masă plastică etc.) în care se ambalează ceva pentru a fi păstrat sau transportat. ~ de placaj.

AMBARCADÉR ~e n. Loc pe unde se face îmbarcarea mărfurilor şi pasagerilor pe un vapor.

AMBARCÁȚI//E ~i f. 1) Vas plutitor de dimensiuni mici, cu motor, cu vele sau cu vîsle. 2) Încărcătura de pe un astfel de vas.

AMBARDÉE f. Schimbare bruscă şi necontrolabilă a cursului unei nave cauzată de vînt sau de curenți marini.

AMBASÁD//Ă ~e f. 1) Reprezentanță diplomatică a unei țări, condusă de un ambasador. 2) Clădirea în care îşi are sediul această reprezentanță. 3) Funcția de ambasador.

AMBASADÓR ~i m. 1) Reprezentant diplomatic cu rangul cel mai înalt. 2) Persoană cu o misiune specială pe lîngă un stat sau un for internațional. ~ al păcii.

AMBIÁN//T ~tă (~ți, ~te) Care se află în jur; din apropiere; înconjurător.

AMBIÁNȚ//Ă ~e f. Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturală.

AMBIDÉXTR//U ~ă (~i, ~e) şi substantival Care se foloseşte cu aceeaşi îndemânare de ambele mîini.

AMBIGÉN ~ă (~i, ~e) şi substantival rar: (Gen) ~ (genul) neutru.

AMBIGUITÁ//ATE ~ắți f. 1) Lipsa de claritate, de precizie; echivoc. 2) Cuvînt sau expresie ambiguă. A vorbi fără ~ăți.

AMBÍGU//U ~ă (~i, ~e) livr. (despre cuvinte, enunțuri etc.) Care are mai multe înțelesuri; neclar; echivoc.

ÁMB//II ~ele num. Şi unul şi altul; amîndoi.

AMBÍȚI//E ~i f. Dorinţă putemică de a realiza ceva (de a dobîndi glorie, onoruri etc.). Om lipsit de ~. A-şi pune ~a a-şi pune în gînd să facă ceva cu orice preț. A pune pe cineva la ~ a ambiţiona pe cineva.

A AMBIȚION//Á  ~éz tranz. A face să se ambiționeze.

A SE AMBIȚION//Á mă  ~éz intranz. 1) A avea ambiție; a fi stăpînit de ambiție. 2) A stărui cu ambiție într-o acţiune sau într-o atitudine (mai ales, nesănătoasă); a se încăpățîna; a se îndărătnici.

AMBIŢI//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) şi substantival 1) Care ține de ambiţie; propriu ambiției. 2) Care este încăpățînat.

AMBLI//ÓP ~oápă (~ópi, ~oápe) şi substantival Care suferă de ambliopie.

AMBLIOPÍE f. Stare patologică caracterizată prin slăbirea vederii, cauzată de o boală, de bătrînețe sau de excese.

AMBRAZÚR//Ă ~i f. 1) Deschizătură în peretele unei fortificații prin care se trage cu armele de foc. 2) Loc gol lăsat într-un perete pentru a monta uşi sau ferestre.

ÁMBR//Ă ~e f. 1) Substanță ceroasă, cu miros de mosc care se formează în intestinul caşalotului, folosită în parfumerie. 2): ~ galbenă chihlimbar.

A AMBRE//IÁ ~iéz tranz. (motoare) A cupla un mecanism care urmează a fi pus în mişcare cu ajutorul unui ambreiaj.

AMBREIÁJ ~e n. Organ de maşină care asigură cuplarea sau decuplarea unui mecanism în timpul funcţionării.

AMBRÓZI//E f. 1) (în mitologia greacă) hrană a zeilor care le dădea tinerețe veşnică şi nemurire.

AMBULÁN//T ~tă (~ți, ~te) Care se deplasează din loc în loc. Negustor ~.

AMBULÁNȚ//Ă ~e f. 1) Formație sanitară militară, care dă răniților primul ajutor. 2) Vehicul pentru transportul la spital a accidentaților şi bolnavilor.

AMBULATÓRI//U I ~e (~i) Care nu necesită spitalizare. Tratament ~.

AMBULATÓRI//U II ~i n. 1) Instituție medicală care acordă asistență medicală bolnavilor fără a-i spitaliza. 2) Clădire în care se află această instituție.

AMBUSCÁD//Ă ~e f. 1) Loc ascuns de unde inamicul este pîndit pentru a-1 ataca prin surprindere. 2) Acțiune de luptă constînd în atacarea duşmanului prin surprindere.

AMBUŞÚR//Ă ~i f. Parte a unui instrument de suflat, pe unde se suflă aerul cu gura.

AMBUTEIÁJ ~e n. Blocare a circulației rutiere.

A AMBUTIS//Á ~éz tranz. (foi de metal) A prelucra, la rece sau la cald, prin deformare plastică, pentru a obține anumite obiecte (cutii, capace etc.).

A AMELIOR//Á ~éz tranz. A face să se amelioreze; a îndrepta; a îmbunătăți solul.

A SE AMELIOR//Á se ~eáză intranz. A deveni mai bun sau a reveni la calitatea de mai înainte; a se imbunătăți; a se îndrepta.

AMELIOR//ÁRE ~ắri f. 1) v. A AMELIORA şi A SE AMELIORA. 2) Ramură a geneticii care se ocupă cu îmbunătătirea soiurilor de plante şi a raselor de animale existente sau cu crearea unor soiuri şi rase noi.

A AMENAJ//Á ~éz tranz. 1) (terenuri, case, interioare etc.) A face mai confortabil. 2) (procese de producție) A organiza în aşa fel, încît să se poată obține o productivitate optimă.

AMENAJAMÉNT ~e n. : ~ silvic a) sistem de măsuri, menite să studieze şi să organizeze procesul de amenajare forestieră; b) lucrare tehnică prin care se organizează şi se conduce economic gospodăria silvică. 

AMENAJ//ÁRE ~ắri f. 1) v. A AMENAJA. 2): ~ hidraulică sistem de lucrări avînd ca scop prevenirea acțiunilor dăunătoare ale unui curs de apă şi valorificarea resurselor lui potențiale.

A AMEND//Á I  ~éz tranz. A supune unei amenzi.

A AMEND//Á II ~éz tranz. 1) (legi, texte) A ameliora printr-un amendament. 2) (soluri) A îmbunătăți introducînd anumite substanțe; a trata cu amendamente.

AMENDAMÉNT ~e f. 1) Modificare la un proiect de lege sau de tratat prin adăugiri şi precizări. 2) Substanță care îmbunătățește solul.

AMÉN//DĂ ~zi f. Sancțiune constînd în obligația de a plăti o sumă de bani. A scuti de ~.

A AMENINŢÁ améninț tranz. 1) (ființe) A speria cu o pedeapsă printr-o vorbă sau printr-un gest (pentru a intimida sau pentru a obține ceva). 2) A avertiza cu un gest asupra eventualelor consecințe. 3) A pune în primejdie; a face să fie în primejdie. 4) A fi gata să ...; a fi pe punctul de... 5) înv. A semnaliza prin sine însuși; a prevesti.

AMENINŢĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi adverbial Care amenință; care sperie; care îngrozește. Privire ~oare.

AMENORÉE f. Absență a ciclului menstrual

la femeia adultă.

AMÉN//T ~ţi m. (la nuc, alun, salcie) Inflorescență cu flori foarte mici, dispuse pe o axă, care atîrnă ca un ciucure; mîtişor.

AMENTACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase cu florile dispuse în amenți (reprezentanți: alunul, plopul, salcia etc.). 2) Plantă din această familie.

AMERICÁN I ~ă (~i, ~e) 1) Care aparține S.U.A. sau populației lor; din, S.U.A. 2) rar Care aparține oricărui stat al Americii.

AMERICÁN II ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a S.U.A. (ori a altui stat din America) sau este originară din S.U.A. (ori din alt stat al Americii).

AMERICÁN//Ă ~e f. (feminin de la american ) v. AMERICAN II.

AMERICANÍSM ~e n. 1) Fel de a fi al americanilor. 2) Cuvînt sau expresie proprie americanilor. 3) Tendință de a imita comportarea americanilor.

AMERICANÍ//ST ~şti m. Specialist în americanistică.

AMERICANÍSTICĂ f. Ramură a ştiinţelor sociale care se ocupă cu studiul culturii, istoriei, limbilor şi literaturii continentului american.

AMÉRICIU n. Element chimic radioactiv obținut pe cale sintetică.

AMERINDI//ÁN I ~ánă (~éni, ~éne) Care aparține Americii din perioada anterioară descoperirii ei de către europeni sau populației autohtone din America. Arta ~ană.

AMERINDI//ÁN II ~éni m. Persoană care face parte din populația autohtonă, de rasă mongoloidă, a Americii.

A AMERIZ//Á ~eáză intranz. (despre hidroavioane, nave cosmice) A coborî pe suprafața apei.

AMERIZ//ÓR ~oáre n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite amerizarea.

AMÉSTEC ~uri n. 1) Complex format din lucruri diferite; amestecătură. 2) chim. Produs obţinut prin amestecarea a două sau mai multe substanţe. 3) Intervenție (necerută sau forțată) în treburile altora. ■ A nu avea nici un ~ a nu avea nici o legătură cu ceva sau cu cineva.

A AMESTECÁ améstec tranz. 1) (elemente, lucruri eterogene) A face să se amestece. 2) (lucruri) A supune unei dezordini; a încurca între ele. 3) fam. (persoane) A antrena în mod conştient (într-o chestiune sau într-o situație nedorită); a implica.

A SE AMESTECÁ mă améstec intranz. 1) A se îmbina formînd un amestec. 2) (despre grupuri de ființe deosebite) A pătrunde unele printre altele (făcîndu-se nevăzute). 3) A interveni nefiind solicitat. ~ în discuţie. ~ în joacă.

AMESTECĂT//ÓR ~oáre n. Aparat folosit pentru amestecarea unor materiale în vederea obţinerii unui produs omogen.

AMESTECĂTÚR//Ă ~i f. Îngrămădire de lucruri sau de ființe în neorînduială.

AMETÍST ~e n. Piatră semipreţioasă (varietate de cuarț) transparentă, de culoare violetă.

AMETROPÍE f. Anomalie constînd din tulburarea vederii (miopie, astigmatism), datorită unui viciu de refracţie a ochiului.

AMEŢ//EÁLĂ ~éli f. Stare patologică caracterizată prin pierderea echilibrului. A avea ~eli.

A AMEŢ/Í ~ésc 1. tranz. 1) A face să fie cuprins de ameţeală. 2) A face să se amețească. 2. intranz. 1) A fi cuprins de amețeală. 2) fig. A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde.

A SE AMEŢ//Í mă ~ésc intranz. A se îmbăta uşor; a se chercheli.

AMEŢIT//ÓR ~oáre (-óri, ~oáre) Care provoacă ameţeală. Succes ~.

AMFIBI//ÁN ~éni m. 1) la pl. Clasă de animale vertebrate care pot trăi în apă şi pe uscat; batracieni. 2) Animal din această clasă.

AMFÍBI//U ~e (~i) 1) şi substantival (despre animale) Care poate avea viață terestră şi acvatică. 2) (despre vehicule) Care se deplasează pe uscat şi pe apă. 3) (despre avioane) Care poate ateriza şi ameriza.

AMFIBÓL ~i m. Mineral cristalizat care intră în componenţa unor roci eruptive şi metamorfice.

AMFIBOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de amfibologie; propriu amfibologiei.

AMFIBOLOGÍE f. Construcţie stilistică defectuoasă, care face fraza echivocă, ambi-guă.

AMFIBRÁH ~i m. Picior de vers format din trei silabe, prima şi ultima fiind scurte (neaccentuate).

 

AMFIPÓD ~e n.1) la pl. Clasă de crustacee cu două feluri de picioare, unele servindu-le la sărit şi altele la înot. 2) Crustaceu din această clasă.

AMFITEÁTR//U ~e n. 1) (în antichitatea greco-romană) Edificiu circular pentru jocurile publice cu arenă în mijloc. 2) Sală (de curs) cu locurile aşezate în plan înclinat. 3) Configurație a unor terenuri deluroase sau muntoase în formă de etaje circulare.

AMFITRIÓN ~i m. Stăpîn al casei considerat în raport cu oaspeţii sau chiriaşii săi; gazdă.

ÁMFOR//Ă ~e f. (în antichitate) Vas mare de lut, alungit, cu torţi, în care se ţinea vin, untdelemn; cereale.

AMFOTÉR ~ă (~i, ~e) (despre unele substanțe) Care reacţionează atît ca acid, cît şi ca bază.

AMIÁZ//Ă amiézi f. 1) Mijlocul zilei, cînd soarele se ridică la înălțimea maximă pe cer. • Ziua-n ~a mare a) în toiul zilei; b) în văzul tuturor. 2) art. Odihna de după masă. • A face ~a a dormi puţin după masă.

AMÍB//Ă ~e f. Animal unicelular, care se mişcă cu ajutorul pseudopodelor şi îşi schimbă mereu forma.

AMÍ//C ~ci m. Fiecare dintre persoanele legate printr-un sentiment de simpatie, stimă şi ataşament reciproc; prieten.

AMICÁL ~ă (~i, ~e) şi adverbial Care este caracteristic pentru amic; de amici; prie-tenesc.

AMÍ//CĂ ~ce f. (feminin de la amic) v. AMIC.

AMICÍȚI//E ~i f. Sentiment, de obicei durabil propriu relaţiilor dintre amici; prietenie.

AMÍDĂ f. Derivat al amoniacului, folosit în industrie.

AMIDÓL n. Substanţă folosită în fotografie ca developator.

AMIDÓN n. Substanţă organică, aflată în grăunţele de cereale, în tubercule, în fructe, care, extrasă, se foloseşte în industria alimentară, farmaceutică, chimică.

AMIDOPIRÍNĂ f. Preparat medicamentos cu acţiune febrifugă şi analgezică, care se administrează pe cale bucală; piramidon.

AMIGDÁL//Ă ~e f. Formaţie anatomică în formă de migdală, situată în fundul gurii de o parte şi de alta a omuşorului.

AMIGDALECTOMÍE f. Extirpare a amigdalelor.

AMIGDALÍTĂ f. Stare patologică caracterizată prin inflamarea amigdalelor.

AMIGDALOÍ//D ~dă (~zi, ~de) Care este în formă de amigdală.

AMILACÉ//U ~e (~i, ~e) Care conţine sau care este constituit din amidon.

AMILÁZ//Ă ~e f. Ferment care transformă amidonul în componente asimilabile.

AMÍN interj. 1) (se foloseşte ca formulă de textele religioase, în rugăciuni etc.) aşa să fie. 2) fam. S-a terminat!

AMÍN//Ă ~e f. 1) Substanță cu proprietăţi de amoniac (care este folosită în industria coloranților, a maselor plastice etc.). 2) Combustibil folosit la avioanele cu reacţie.

AMINOACÍ//D ~zi m. Acid organic, constituent principal al materiei vii, intrînd în compoziţia proteinelor.

AMÍNTE adv.: A(-şi) aduce ~ a(-şi) aminti. Aducere ~ amintire. Cu luare ~ cu atenţie. A lua ~ a ține seamă de ceva. A lua ~ la ceva a fi atent la ceva.

A AMINT//Í ~ésc 1. tranz. 1) (ființe, lucruri, fapte din trecut etc.) A face să apară în minte. 2) A aduce vorba în treacăt despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a menţiona. 2. intranz. A-i reveni în minte; a-şi rememora.

AMITÍR//E f. 1) v. A AMINTI. 2) Imagine păstrată în memorie. În ~ea cuiva. A lăsa o  ~ 3) Obiect (dăruit sau procurat) care aminteşte de cineva sau de ceva; suvenir. 4) la pl. Scriere în care sînt cuprinse memorii.

AMIRÁL I m. Militar cu cel mai înalt grad în forțele militare maritime.

AMIRÁL II m. Fluture de zi, mare, frumos colorat, ale cărui larve se dezvoltă pe urzici.

AMIRALIT//ÁTE  ~ắți f. 1) Comandament suprem al forțelor militare maritime. 2) Local în care îşi are sediul acest comandament.

A AMÎNÁ amîn tranz. 1) A lăsa pentru altă dată.  ~ adunarea.  ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba.

AMÎNDÓ//I ~uă num. Şi unul şi altul; ambii.

AMNÁR I ~e n. Bucată de oțel care, lovită de cremene, produce scîntei.

AMNÁR II ~e n. 1) Fiecare dintre stîlpii care se pun la colțurile caselor țărănești pentru a susține acoperişul. 2) Mîner de lemn cu care se fixează şi se învîrteşte sulul războiului de cusut. 3) Unealtă cu care se ridică sau se coboară fierul lat al plugului.

AMNÉSTI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre substanțe) Care provoacă amnezie.

AMNÉZI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care suferă de amnezie.

AMNEZÍE f. Boală care constă în pierderea totală sau parțială a memoriei.

AMNIÓS ~uri n. Membrană plină cu lichid care protejează fătul.

AMNIOTÍ///C ~că (~ci, ~ce) Care ține de amnios; propriu amniosului. • Lichid  ~ lichidul din amnios în care pluteşte fătul.

A AMNISTI//Á ~éz tranz. 1) (deținuți) A elibera printr-o amnistie. 2) fig. (persoane) A scuti de o pedeapsă; a ierta; a scuza.

AMNISTÍ//E f. Act al puterii de stat care anulează răspunderea penală pentru o infractiune. generală.

AMOFÓS n. Îngrăşămînt mineral, uşor solubil, constînd din anhidridă fosforică şi azot.

AMONIÁC n. Gaz incolor, sufocant, solubil în apă, cu miros înțepător, obținut din combinarea hidrogenului cu azotul şi întrebuințat la fabricarea de îngrăşăminte şi de exploziv.

AMONIACÁL  ~ă (~i, ~e) 1) Care conține amoniac. Apă ~ă. 2) Care ține de amoniac; referitor la amoniac.

AMONÍ//T ~ţi m. Moluscă cefalopodă fosilă, cu cochilia în spirală, împărțită în compartimente.

AMÓNIU n. Radical monovalent, care, în compuşi, se comportă ca un metal alcalin, formînd săruri de amoniu.

AMONIURÍE f. med. Stare patologică caracterizată prin prezența amoniacului în urină.

AMÓNTE n. Loc de unde izvorăşte un curs de apă. • În  ~ în susul apei.

AMÓR ~uri n. Sentiment de afecţiune față de o persoană de sex opus; iubire; dragoste. •  ~ propriu prețuire exagerată a propriilor calități; mîndrie.

AMORÁL  ~ă (~i, ~e) Care ține de amoralitate; propriu amoralității. Purtare ~ă.

AMORALÍSM n. Concepție care preconizează o atitudine de negare sau de indiferență față de principiile moralității.

AMORALITÁTE f. Lipsă de moralitate.

AMORÁŞ ~i m. (diminutiv de la amor) (artele plastice) Reprezentare a zeului amorului ca un copil gol cu aripi, înarmat cu arc şi cu săgeți.

AMORÉZ ~i m. fam. Persoană care Întreține relații de dragoste cu o persoană de sex opus.• Prim actor care joacă pe scenă rolul unui tînăr îndrăgostit.

A SE AMOREZ//Á mă ~éz intranz. A prinde dragoste (față de o persoană de sex opus).; a se înamora; a se îndrăgosti.

AMÓRF ~ă (~i, ~e) 1) (despre substanțe) Care nu are structură cristalină. Fosfor ~. 2) fig. Care este neorganizat, nediferențiat.

AMORFÍSM n. Lipsă de formă.

AMOR//ÓS ~oásă (-óşi, ~oáse) 1) Care este plin de dragoste. 2) Care ține de dragoste; propriu dragostei.

A AMORS//Á ~éz tranz. tehn. (fenomene) A face să se producă printr-o acţiune exterioară. ~ o explozie. ~ o reacţie chimică.

AMÓRS//Ă ~e f. 1) Nadă pentru peşti. 2) Dispozitiv de aprindere a unei încărcături de exploziv. 3): ~a drumului porţiune de drum la intrarea în oraş cu lăţimea mai mare decît restul traseului.

AMORTISMÉNT ~e n. Operație financiară care constă în stingerea treptată a unei datorii. A AMORTIZ//Á ~éz tranz. 1) (zgomote, şocuri etc.) A face să se amortizeze. 2) fin. (datorii, credite) A stinge treptat prin plăţi succesive. 3) (valoarea mijloacelor fixe) A scădea treptat ca urmare a uzării în perioada de utilizare.

A SE AMORTIZ//Á se ~eáză intranz. tehn. (despre zgomote, şocuri etc.) A deveni mai puţin intens; a scădea în intensitate; a se dilua; a se estompa; a se atenua; a slăbi.

AMORTIZ//ÓR ~oáre n. Dispozitiv care reduce amplitudinea unei oscilații, a unei lovituri, a unui şoc etc. ~ de sunete.

AMORȚ//EÁLĂ ~éli f. Insensibilitate trecătoare a corpului sau a unei părți a lui; stare a celui amorţit.

A AMORŢ//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) A-şi pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni insensibil; a înţepeni. 2) fig. (despre procese, suferințe fizice etc.) A deveni mai puţin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. 2. tranz. A face să devină insensibil.

AMOVÍBIL  ~ă (~i, ~e) 1) (despre funcționari) Care poate fi concediat, înlocuit, revocat. 2) (despre organe de maşini etc.) Care este detaşabil.

AMPATAMÉNT ~e n. Distanța dintre axele osiilor extreme ale unui vehicul.

AMPELIDACÉE f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase, agățătoare (reprezentant: vița de vie). 2) Plantă din această familie.

AMPELOGRAFÍE f. Disciplină care se ocupă cu studiul speciilor şi soiurilor de viță de vie.

AMPENÁJ ~e n. Dispozitiv care serveşte la stabilizarea şi la schimbarea direcției de zbor a avionului.

AMPÉR m. Unitate de măsură a intensității curentului electric.

AMPERMÉTR//U ~e m. Aparat pentru măsurarea intensităţii curentului electric.

AMPERÓR//Ă ~e f. Unitate de măsură pentru cantitatea de curent electric care străbate un conductor în decursul unui interval de timp, cînd curentul are intensitate de un amper.

A AMPLAS//Á ~éz tranz. (mașini, construcţii etc.) A aşeza într-un anumit loc.

AMPLASAMÉNT ~e n. Loc pe care este aşezată o construcţie, o instalație a unui dispozitiv.

A AMPLIFICÁ amplífic tranz. 1) A face să se amplifice. 2) (valori electrice, acustice, optice) A spori în intensitate; a intensifica.

A SE AMPLIFICÁ se amplifică intranz. (despre procese, fenomene) A deveni mai puternic; a creşte în intensitate; a se intensifica; a înteţi; a se mări.

AMPLIFICAT//ÓR ~oáre n. Aparat care amplifică valorile unei mărimi, folosind energie de la o sursă separată. de curent. de tensiune. de putere.

AMPLITÚDIN//E f. 1) Lungime a distanței dintre poziţiile extreme ale unui corp care oscilează. 2) mat. Distanța dintre punctele extreme ale unui arc. 3) fig. Desfăşurare largă, amploare; proporţie.

AMPLOÁR//E f. Caracter amplu; extindere în toată ~ea.

ÁMPL//U ~ă (~i, ~e) Care este desfăşurat, larg; întins; vast.

AMPRÉNT//Ă ~e f. 1) Urmă lăsată de un obiect pe o suprafaţă plastică. ■ ~e digitale urme lăsate de neregularităţile pielii de pe buricele degetelor. 2) fig. Urmă lăsată de o idee, de o stare psihică, de o boală. ~a timpului.

A AMPUT//Á ~éz tranz. 1) (membre ale corpului) A tăia pe cale chirurgicală. 2) fig. (o parte dintr-o operă, dintr-un text etc.) P elimina fără discernămînt; a scurta; a reduce.

AMÚ adv. pap. v. ACUM.

AMULÉT//Ă ~e f. Obiect mic căruia i se atribuie puterea magică de a aduce noroc; talisman.

AMÚRG ~uri n. 1) Perioadă de timp dintre apusul Soarelui şi lăsarea nopţii; crepuscul; înserare. • în ~ cînd înserează. 2) fig. Sfârșitul vieţii; bătrîneţe. în ~ul vieții.

A AMURG//Í ~éşte intranz. A se lăsa amurgul; a se însera.

AMÚŞI adv. fam. Fără întîrziere; imediat degrabă; îndată.

A AMUŢ//Í ~ésc intranz. 1) A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. ~ de frică 2) fig. A înceta de a se mai manifesta; a tăcea Vocile ~esc.

AMUŢÍR//E ~i f. 1) v. A AMUŢI. 2) lingv. Fenomen fonetic constînd în pronunțarea din ce în ce mai slabă a unui sunet, pînă la dispariția lui totală.

A AMUZÁ amúz tranz. A face să se amuze; a înveseli; a distra.

A SE AMUZÁ mă amúz intranz. A fi cuprins de amuzament; a se veseli; a se distra.

AMUZAMÉNT ~e n. Petrecere plăcută a timpului; distracție; divertisment; agrement

AMUZÁN//T ~tă (~ți, ~te) Care amuză; plin de haz; hazliu; comic; nostim. Lectură ~tă.

AMV//ÓN ~oáne n. Mic balcon în biserică de unde se citeşte evanghelia şi se predică.

AN I adv. pop. Anul trecut. • ~ vară, ~ iarnă etc. vara, iarna trecută. • Mai ~ cu cîțiva ani în urmă.

AN II m. Perioadă de timp cuprinzînd 12 luni, în care Pămîntul face o revoluţie în jurul Soarelui. • ~ bisect (sau bisectil) an avînd 366 de zile. An-lumină unitate de măsură egală cu distanţa străbătută de lumină în vid într-un an. Pe ~ în cursul unui an. ~ agricol perioada de timp de la o toamnă la alta, cît ţine ciclul de lucrări agricole. Cu ~ii a) timp îndelungat; b) cu trecerea anilor. ~i de zile ani în şir. Din ~ în paşte foarte rar.

ANABAPTÍSM n. Doctrină religioasă care preconizează botezul la o vîrstă matură.

ANABAPTÍ//ST ~şti m. Adept al anabaptismului.

ANABIÓZĂ f. Reluare de către unele organisme a funcţiilor vitale după hibernare.

ANABOLÍ//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de anabolism; propriu anabolismului.

ANABOLÍSM n. Totalitate a proceselor biochimice din organism, care asigură producerea substanţelor necesare vieții; asimilaţie

ANACÁRD n. Fructul anacardierului.

ANACARDIÉR m. Arbust tropical, din al cărui fruct comestibil se extrage o substanță vîscoasă, folosită la lustruirea mobilelor.

ANACOLÚT ~e n. Greşeală de stil constînd în întreruperea construcției gramaticale începute şi continuarea frazei cu altă construcție.

ANACOND//Ă ~e f. Şarpe semiacvatic, neveninos din America de Sud şi Centrală, lung pînă la 9 metri, care se hrăneşte cu păsări şi animale.

ANACREÓNTI//C ~că (~ci, ~ce) Care este scris în genul poeziilor de dragoste ale poetului grec antic Anacreon. Versuri ~ce.

ANACRÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care conține un anacronism; propriu anacronismului.

ANACRONÍSM ~e n. 1) Eroare în fixarea unei date. 2) Fapt, obicei, opinie sau idee perimată.

ANAERÓB ~ă (~i, ~e) 1) (despre microorganisme) Care poate trăi fără aer. Bacterii ~e. 2) (despre procese biochimice) Care au loc într-un mediu fără aer.

ANAEROBIÓZĂ f. Mod de viață al organismelor anaerobe.

ANAFÓR//Ă ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiaşi cuvînt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze.

ANAFÓRI//C ~că (~ci, ~ce) (despre un cuvînt) Care reia o idee, o noțiune deja exprimată.

ANÁFURĂ f. Bucăți mici de prescură, care se împart credincioşilor după liturghie.

ANAGENÉZĂ f. Proces de regenerare a țesuturilor vii distruse într-un accident.

A ANAGRAM//Á ~éz tranz. rar (cuvinte) A forma prin anagramă.

ANAGRÁM//Ă ~e f. 1) Schimbare a ordinii literelor unui cuvînt sau a cuvintelor în frază cu scopul de a obține alt cuvînt sau altă frază. 2) Cuvînt sau frază astfel obținută.

ANÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de anus; propriu anusului.

ANÁLE f. pl. 1) Lucrare cu caracter istoric în care evenimentele sînt consemnate an de an; letopiseț; cronică. 2) Publicație științifică periodică.

ANALÉPTI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival livr. (despre medicamente) Care întărește organismul; cu proprietăți de a întări organismul; reconfortant; tonifiant; fortifiant; întăritor; tonic.

ANALFABÉ//T ~tă (~ți, ~te) şi substantival Care nu ştie a scrie şi a citi; neştiutor de carte.

ANALFABETÍSM n. Stare a unei persoane sau a unei colectivități analfabete; neștiință de carte.

ANALGÉZI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care calmează durerea; sedativ; calmant.

ANALGEZÍE f. Stare patologică caracterizată prin pierderea sensibilității la durere.

ANALÍ//ST ~şti m. Specialist în analiza matematică sau psihologică.

ANALÍTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care este bazat pe analiză. • Chimie ~că parte a chimiei care studiază compoziția chimică a substanțelor. Limbă ~că limbă în care raporturile gramaticale sînt explicate prin cuvinte izolate. 2) mat. fiz. Care foloseşte calculul algebric şi infinitezimal.

A ANALIZ//Á ~éz tranz. 1) A supune unei analize; a cerceta; a studia; a investiga. 2) chim. (structura unor substanțe) A determina prin analiză.

ANALÍZ//Ă ~e f. 1) Metodă științifică de cercetare a realității bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor în părți componente.

• În ultimă ~ în concluzie. 2) chim. Procedeu de stabilire a compoziției chimice a unei substanțe. 3): ~ gramaticală descompunere a cuvintelor şi propozițiilor în elemente alcătuitoare şi determinarea valorii lor gramaticale.

ANALIZ//ÓR ~oáre n. Aparat sau instrument cu care se efectuează o analiză. ~ de sunete.

ANAL//ÓG ~oágă (~ógi, ~oáge) Care prezintă o analogie; asemănător.

ANALÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care are la bază o analogie.

ANALOGÍ//E ~i f. Similitudine între două sau mai multe situații, fenomene, noțiuni, obiecte; asemănare. Prin ~.

ANAMNÉZĂ f. Descriere a antecedentelor unei boli de care a suferit un bolnav.

ANAMORFÓZ//Ă ~e f. 1) Imagine deformată care pare normală cînd este privită dintr-un anumit punct. 2) Deformare a imaginilor într-o oglindă concavă sau convexă.

ANANÁ//S ~şi m. 1) Plantă erbacee exotică cu frunze lungi şi tulpina scurtă, ale cărei fructe comestibile sînt foarte gustoase şi aromate. 2) Fructul acestei plante.

ANANDRÍE f. biol. Absență sau pierdere a caracterelor sexuale masculine.

ANÁNGHIE f. Situație (materială) grea; nevoie; strîmtoare. • A fi (sau a se afla) la (mare) ~ a fi sau a se afla într-o situație grea.

ANAPÉ//ST ~şti m. Picior de vers din două silabe scurte (neaccentuate) şi una lungă (accentuată).

ANAPLASTÍE f. Operație chirurgicală prin care se redă forma normală unui organ mutilat folosind materialul luat de la acelaşi individ.

ANÁPODA I adv. 1) De-a-ndoaselea; altfel decît trebuie; pe dos. Treburile merg ~ 2) La întîmplare; orbeşte.

ANAPODA II adj. invar. Care şochează prin felul său de a fi; ciudat; bizar; neobişnuit; straniu. Om ~.

ANÁRHI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de anarhie; propriu anarhiei.

ANARHÍE f. Stare de dezorganizare; dezordine generală; haos; indisciplină. ~ în producție.

ANARHÍSM n. Doctrină care preconizează suprimarea statului.

ANARHÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de anarhism; propriu anarhismului.

ANARHÍ//ST II ~şti m. Adept al anarhismului.

ANARHÍST//Ă ~e f. (feminin de la anarhist) v. ANARHIST II.

ANARTRÍE f. Stare patologică caracterizată prin imposibilitatea de a articula cuvintele, în cazul unor boli nervoase.

ANASÓN m. 1) Plantă erbacee aromatică, cu flori mici albe, cultivată pentru fructele sale, care conțin ulei eteric întrebuințat în farmaceutică şi în industria alimentară.

ANASTIGMATÍSM n. Proprietate a unui sistem optic de a fi lipsit de astigmatism.

ANASTOMÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de anastomoză; propriu anastomozei.

ANASTOMÓZĂ f. Stabilire pe cale chirurgicală a legăturii dintre două cavități, două vase sau două fibre musculare.

ANASTRÓF//Ă ~e f. Procedeu stilistic care constă în inversarea ordinii obişnuite a cuvintelor într-o propoziție.

ANATÉM//Ă ~e f. bis. Pedeapsă dată cuiva de către biserică; excludere din sînul bisericii; afurisenie.

A ANATEMIZ//Á ~éz tranz. rel. (persoane) A supune unei anateme; a excomunica; a afurisi; a blestema.

 

ANATÓMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de anatomie; propriu anatomiei.

ANATOMÍE f. 1) Știință care se ocupă cu studiul structurii organismelor vii. ~ comparată. ~ patologică. 2) Structură a unui organism sau organ.

ANATOMÍ//ST ~şti m. Specialist în anatomie.

ANATOXÍNĂ f. Toxină microbiană care creează imunitatea organismului prin vaccinare.

ANATOMOPATOLÓ//G ~gi m. Specialist în structura patologică a organelor corpului. ANATOMOPATOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care se referă la schimbările patologice de structură ale organismului.

ANCADRAMÉNT ~e n. 1) Cadru decorativ la o ușă sau la o fereastră. 2) Ansamblu de clădiri sau de plantații care înconjoară o piaţă.

ANCESTRÁL ~ă (~i, ~e) Care provine din timpuri străvechi; strămoşesc.

ANCHETATÓR m. Persoană care conduce sau face o anchetă. ~ penal.

A ANCHET//Á ~éz tranz. (persoane) A supune unei anchete.

ANCHÉT//Ă ~e f. 1) Cercetare făcută de un organ de stat pentru a clarifica împrejurările în care a avut loc un fapt ilegal şi a stabili făptaşii. ~ judecătorească. 2) Cercetare ştiințifică efectuată pe teren (prin chestionare). ~ dialectală.

ANCHILOSTÓM ~i m. Vierme care parazitează în intestinul omului.

ANCHILOSTOMIÁZĂ f. Boală provocată de anchilostom, caracterizată prin inflamarea mucoasei intestinului şi scăderea hemoglobinei.

A ANCHILOZ//Á ~éz tranz. A face să se anchilozeze.

A SE ANCHILOZ//Á mă ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de anchiloză; a căpăta anchiloză. 2) fig. A pierde agerimea minții; a deveni rutinar.

ANCHILÓZ//Ă ~e f. înțepenire (totală sau parțială) a unei articulaţii.

ÁNCI//E ~i f. Lamă elastică aşezată la gura unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce un anumit fel de sunete.

A ANCOR//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre persoane) A scufunda ancora pentru a opri nava din deplasare; a arunca ancora. 2) (despre nave sau corpuri plutitoare) A imobiliza cu ajutorul unei ancore. 3) fig. A ajunge definitiv (undeva). 2. tranz. (sisteme tehnice, elemente de construcție) A fixa de pămînt (sau de alt sistem tehnic) un element de construcție.

ANCORÁJ ~e n. 1) v. A ANCORA. 2) Ansamblu de obiecte (ancoră, lanţ etc.) care servesc pentru ancorare. 3) Loc de ancorare. 4) Totalitate a cablurilor care fixează o construcție înaltă, un stîlp.

ANCORAT//ÓR ~oáre n. Dispozitiv pe navele cu vele, folosit pentru coborîrea ancorei.

ÁNCOR//Ă ~e f. 1) Piesă grea de metal cu cîteva brațe în formă de gheare cu care se imobilizează o navă. 2) Cablu cu care se fixează un element de construcție. 3) Undiţă cu trei cîrlige folosită la pescuitul unor peşti răpitori.

ANCRAS//ÁRE ~ắri f. Depunere de praf, de ulei ars şi de alte impurităţi pe detaliile unui sistem tehnic, împiedicînd funcţionarea lui normală.

ANDÁNTE adv. muz. În tempo rar; moderat.

ANDEZÍT ~e n. Rocă vulcanică de culoare închisă, folosită în construcţii şi ca piatră de pavaj.

ANDÍV//Ă ~e f. Plantă erbacee, foarte ramificată, cu flori albastre, şi frunze cărnoase comestibile; cicoare de grădină.

A ANDO//CÁ ~chéz  tranz. (nave) A ridica pe suporții unui doc pentru a repara.

A ANDOS//Á ~éz tranz. fin. (cambii, cecuri etc.) A prevedea pe verso cu numele persoanei împuternicite să încaseze suma înscrisă.

ANDR//EÁ ~éle Ac lung şi gros, folosit la împletit (obiecte de lînă, de bumbac etc.).

ANDROCÉ//U ~e n. Totalitate a staminelor la o floare.

ANDROFILÍE f. Simpatie față de bărbați.

ANDROFOBÍE f. Aversiune față de bărbați.

ANDROGENÉZĂ f. Proces de dezvoltare a unui organism dintr-o celulă care posedă numai material genetic patern.

ANDROGÍN ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre ființe sau plante) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; bisexual.

ANDROPÁUZĂ f. Diminuare a activității sexuale la bărbat, începînd cu o anumită vîrstă; climacteriu masculin.

ANECDÓT//Ă ~e f. Scurtă povestioară cu poantă hazlie şi cu un final neaşteptat.

ANECDÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de anecdotă; propriu anecdotei.

ANELÍD ~e n. 1) la pl. Încrengătură de viermi inelati cu corpul cilindric (reprezentanți: rîma, lipitoarea). 2) Vierme din această încrengătură.

A ANEMI//Á ~éz tranz. A face să se anemieze.

A SE ANEMI//Á mă ~éz intranz. A ajunge în stare de anemie; a deveni anemic.

ANÉMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care suferă de anemie. 2) fig. Care este slab, vlăguit.

ANEMÍE ~i f. Boală determinată de scăderea globulelor roşii şi a hemoglobinei din sînge.

ANEMOFÍL ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre plante) Care ține de anemofilie; propriu anemofiliei.

ANEMOFILÍE f. Polenizare cu ajutorul vîntului.

ANEMOGRÁF ~e n. Anemometru înregistrator.

ANEMOMETRÍE f. Știință care se ocupă cu studiul măsurării vitezei curenților de aer. ANEMOMÉTR//U ~e n. Instrument de măsurat viteza vîntului, a gazelor într-o conductă, sau viteza unui avion în raport cu aerul.

ANEMÓN//Ă ~e f. Plantă erbacee cu frunze păroase şi cu flori mari de diferite culori, spontană sau cultivată ca plantă decorativă.

ANEMOSC//ÓP ~oápe n. Instrument care indică direcția vîntului.

ANEMOSTÁT ~e n. Aparat pentru difuzarea aerului cald de la o instalaţie de încălzire centrală la încăperi.

ANEMOTR//ÓP ~oápe n. Motor acţionat de vânt; motor eolian.

ANERGÍE f. Lipsă de reacție a organismului față de agenții nocivi.

ANEROÍD ~e adj. şi substantival Care se foloseşte pentru măsurarea presiunii atmosferice; barometru metalic.

A ANESTEZI//Á ~éz tranz. (ființe, părți ale corpului lor) A supune anesteziei.

ANESTÉZI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care ține de anestezie; propriu anesteziei.

ANESTEZÍ//E ~i f. Suprimare temporară a sensibilitătii corpului, cu ajutorul unor substanțe. ~ locală.

ANESTEZÍ/ST ~şti m. Specialist în anestezie.

ANEVÓIE adv. Cu greu; abia.

ANEVOI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care prezintă dificultăţi; obositor.

ANEVRÍSM ~e n. Boală care constă în dilatarea patologică a unui vas sangvin.

ANÉ//X ~xă (~cşi, ~xe) Care ține de anexă; propriu anexei.

A ANEX//Á ~éz tranz. 1) A alătura în calitate de anexă. 2) fig. (teritorii străine, ţări) A alipi cu forţa.

ANÉX//Ă ~e f, Element secundar alăturat la un lucru principal în vederea completării; adaus; supliment.

ANEXIONÍSM n. Politică de anexiune.

ANEXIONÍ//ST ~stă (~şti, ~ste) şi substantival Care ține de anexionism; propriu anexionismului.

ANEXIÚN//E f. Alipire cu forța a unui teritoriu străin.

ANFILÁD//Ă ~e f. Şir de clădiri, de coloane, aşezate în linie dreaptă, formînd un ansamblu arhitectural.

A ANGAJ//Á ~éz tranz. 1) A lua la lucru pe bază de contract. 2) A face să se angajeze. 3) A lua cu chirie; a închiria. ~ un vehicul. 4) A înscrie în efectivul armatei; a încorpora; a înrola. 5) sport (mingea sau pucul) A pune în joc.

A SE ANGAJ//Á mă ~éz intranz. 1) A intra în slujbă (în schimbul unei plăţi); a se tocmi. 2) A se încadra într-o acțiune. 3) A-şi asuma obligația; a-şi lua angajamentul. 4) A o apuca într-o anumită direcție.

ANGAJAMÉNT ~e n. 1) Obligație luată de cineva pentru efectuarea unui lucru. 2) Angajare a cuiva la un loc de muncă. 3) Contract de muncă. 4) (la hochei şi la baschet) Punere a pucului sau a mingii în joc.

ANGAJÁ//T ~ţi m. 1) Persoană încadrată la un loc de muncă; salariat. 2) Militar încadrat în armată pe baza unui angajament voluntar.

ANGÉLI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de îngeri; propriu îngerilor; îngeresc.

ANGELÍCĂ f. 1) Plantă erbacee aromatică cu tulpina ramificată şi cu flori albe-verzui, a cărei rădăcină se foloseşte în farmaceutică. 2) Băutură alcoolică preparată din această plantă.

ANGHINÁRE f. Plantă erbacee, cu frunze mari, spinoase, cu flori roşii-violete care este folosită în alimentaţie şi în industria farmaceutică.

ANGHÍNĂ f. Inflamație a faringelui şi a amigdalelor. • ~ pectorală boală care se manifestă prin dureri în regiunea inimii şi prin accese de sufocare.

ANGIOCOLÍTĂ f. Inflamație a căilor biliare.

ANGIOLOGÍE f. Ramură a anatomiei umane care se ocupă cu studiul vaselor sangvine şi limfatice.

ANGIÓM n. Tumoare benignă a vaselor sangvine sau limfatice.

ANGIOSPÉRM ~ă (~i, ~e) (despre plante) Care are sămînța închisă în fruct.

ANGIOSPÉRM//Ă ~e f. 1) la pl. Încrengătură de plante ale căror seminţe sînt închise în fructe. Plantă din această încrengătură.

ANGLICÁN ~ă (~i, ~e) Care ține de anglicanism; propriu anglicanismului. Biserică ~ă.

ANGLICANÍSM n. 1) Religia de stat a Angliei.

ANGLICÍSM ~e n. Cuvînt sau expresie specifică limbii engleze. 2) împrumut din limba engleză.

A ANGLICIZ//Á ~éz tranz. fam. 1) A face să se anglicizeze. 2) (limbi, idiomuri, graiuri) A împestrița cu cuvinte şi expresii engleze.

A SE ANGLICIZ//Á mă ~éz intranz. A adopta limba, cultura şi obiceiurile englezilor.

ANGLOFIL ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care iubeşte tot ce este englez; angloman.

ANGLOFILÍE f. Admirație a tot ce este eng1ez; anglomanie.

ANGLOFÓB ~ă (~i, ~e) şi substantival Care urăşte tot ce este englez.

ANGLOFOBÍE f. Atitudine ostilă față de tot ce este englez.

ANGLOMÁN ~ă (~i, ~e) şi substantival Care ţine de anglomanie; propriu anglomaniei; anglofil.

ANGLOMANÍE f. rar Admirație exagerată pentru tot ce este englez; anglofilie.

ANGOÁS//Ă ~e f. 1ivr. Stare de nelinişte; (adesea patologică); tulburare; îngrijorare.

ANGÓRA f. 1) Specie de animale (pisică, iepure, capră) cu păr lung şi mătăsos. 2) Păr al acestor animale folosit în industria textilă.

A ANGREN//Á ~éz tranz. 1) (roți dințate) A uni făcînd ca dinţii să intre unii în alţii. 2) A face să se angreneze.

A SE ANGREN//Á mă ~éz intranz. A se antrena într-o acțiune prin forţa împrejurărilor.

ANGRENÁJ ~e n. 1) Mecanism constituit din două sau mai multe roţi dințate, îmbucate una în alta pentru a transmite mişcarea. 2) fig. Concurs de împrejurări strîns legate unele de altele.

ANGRÓ adv. În cantitate mare; cu ridicata; cu toptanul. Vînzare ~.

ANHIDRÍD//Ă ~e f. 1) Substanţă care, combinată cu apa, formează un acid. 2) Combinație chimică apărută la deshidratarea unui acid.

ANHIDRÍT n. Sulfat natural de calciu, alb sau uşor colorat, sticlos, întrebuinţat la fabricarea cimenturilor, în industria chimică şi a hîrtiei.

ANHIDRÓZĂ f. Stare patologică a organismului cauzată de încetarea secreţiei sudorale.

ANHÍDR//U ~ă (~i, ~e) (despre materiale sau substanțe) Care este complet lipsit de apă.

A ANIHIL//Á ~éz tranz. (activități, acţiuni, efecte etc.) A reduce la nimic.

ANILÍNĂ f. Lichid incolor, uleios, toxic, extras din gudroanele de huilă, folosit la fabricarea coloranţilor şi a medicamentelor.

A ANIMÁ aním tranz. A face să se anime.

A SE ANIMÁ mă aním intranz. A căpăta tot mai mult suflet; a se umple de elan; a se însufleți; a se electriza; a se entuziasma; a se înflăcăra.

ANIMÁL I ~ă (~i, ~e) Care ţine de animale; propriu animalelor. Regn ~.

ANIMÁL II ~e n. 1) Fiinţă înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; vietate; vieţuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpînit de instincte animalice.

ANIMÁLIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de animale; propriu animalelor. Instincte ~ce. 2) Care este de natură pur fiziologică. 3) fig. Care vădeşte violență în comportare şi lipsă de inteligenţă; brutal. Porniri ~ce.

ANIMALIÉR ~ă (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru animale; de animal. Produse ~e. 2) (despre opere de artă) Care reprezintă animale. Tablou cu motive ~e.

ANIMALITÁTE f. 1) Comportare brutală; atitudine de animal. 2) Lipsă de bun simţ, de omenie; dobitocie.

ANIMÁ//T ~tă (~ți, ~te) v. A ANIMA şi A SE ANIMA. • Film în desene ~te film constituit dintr-o suită de desene, a căror proiecţie dă impresia de mişcare.

ANIMÁTO adv. muz. În ritm vioi; cu căldură; cu însufleţire.

ANIMAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care are proprietatea de a anima; însufleţitor. Exemplu  ~.

ANIMÁȚI//E ~i f. Mişcare vie şi gălăgioasă într-un loc public; Însuflețire; vioiciune.

ANIMÍSM n. 1) Credință primitivă potrivit căreia obiectele şi fenomenele naturii au suflet. 2) Personificare a forţelor şi fenomenelor naturii.

ANIMÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de animism; propriu animismului.

ANIMÍ//ST II ~şti m. Adept al animismului.

ANIMOZITÁTE f. Atitudine ostilă faţă de cineva; dușmănie; ură .~ în  discuții.

A ANINÁ anín tranz. 1) (obiecte) A prinde în sau de ceva, lăsînd să atîrne liber în jos; a agăţa; a suspenda; a spînzura; a atîrna. ~ geanta în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întîmplător într-un obiect ascuţit, rupînd sau găurind; a agăţa. 3) fig. (persoane) A deranja căutînd motiv de ceartă.

A SE ANINÁ mă anín intranz. (despre ființe) A se apuca strîns (cu mîinile, cu ghearele sau cu labele); a se agăța; a se prinde.

ANIÓN ~i m. chim. Ion cu sarcină negativă.

A ANIVERS//Á ~éz tranz. (evenimente importante) A sărbători cu ocazia împlinirii unui număr de ani.

ANIVERSÁR ~ă (~i, ~e) Care ţine de aniversare; propriu aniversării.

ANIVERS//ÁRE ~ắri f. 1) v. A ANIVERSA. 2) Zi în care se aniversează un eveniment. ~ a zilei de naştere.

ANÓ//D ~zi m. Electrod pozitiv.

ANODÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care este lipsit de importanţă. 2) Care nu produce nimănui nici un rău; fără consecinţe; inofensiv. Remediu ~.

ANOFÉL ~i adj.: Țânțar ~ gen de ţînţar care transmite microbul malariei.

ANOFELOGÉN ~ă (~i, ~e) (despre bălți, terenuri) Care constituie un focar de înmulțire şi dezvoltare a ţînţarilor anofeli.

ANOFTALMÍE f. Lipsă congenitală a unuia sau a ambilor ochi.

ANOMALÍ//E f. Abatere de la regula obişnuită; deviere de la starea normală.

ANOMÍE f. Stare a societăţii caracterizată prin lipsă de legi sau prin existenţa unor norme contradictorii care fac dificilă orientarea individului în colectivitate.

ANONÍM ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care nu-şi indică numele; al cărui nume rămîne necunoscut. 2) (despre opere, texte) Al cărui autor nu este cunoscut. ■ Societate (anonimă) pe acţiuni Întreprindere formată prin asocierea mai multor acţionari.

ANONIMÁT n. Situaţie a unei persoane anonime. • A ieşi din ~ a se face cunoscut prin ceva.

ANONÍM//Ă ~e f. Scrisoare fără semnătură.

ANONIMITÁTE f. Caracter anonim.

ANORGÁNI//C ~că (~ci, ~ce) Care este de origine minerală. Chimie ~că.

ANORMÁL ~ă (~i, ~e) Care se abate de la normal. Dezvoltare ~ă.

ANOSMÍE f. med. Stare patologică care constă în pierderea (parțială sau totală) a simţului mirosului.

ANÓ//ST ~stă (~şti, ~ste) Care este lipsit de interes; plictisitor.

ANOTÍMP ~uri n. Fiecare dintre cele patru diviziuni în care se împarte anul (primăvara, vara, toamna şi iarna).

ANOXÍE f. Stare patologică provocată de lipsa cantității necesare de oxigen în ţesuturile organismului.

ANSÁMBLU ~ri n. 1) Unitate rezultată din suma părților componente; tot unitar; totalitate. ~ de măsuri. • în ~ în general; în mare. 2) Colectiv artistic. ~ de estradă.

ANSERIFÓRM//Ă ~e f. 1) la pl. Ordin de păsări înotătoare cu gîtul lung şi cu picioare palmate (reprezentanți; gîsca etc.); palmipede. Pasăre din acest ordin.

ANTABLAMÉNT ~e n. Element de arhitectură care susţine acoperişul unei construcții.

ANTAGÓNIC ~că (~ci, ~ce) v. ANTAGONIST.

ANTAGONÍSM ~e n. 1) Opoziție, rivalitate, luptă între două forţe contrare; opoziție de idei sau de atitudini. 2) fiziol. Activitate a organelor care au funcţii opuse.

ANTAGONÍ/ST ~stă (~şti, ~ste) 1) Care ține de antagonism; propriu antagonismului. 2) Care acționează în sens opus. Muşchi ~şti.

ANTANAGÓGĂ f. (în retorică) Răspuns la o acuzaţie, la un argument.

ANTÁRCTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de polul sud; propriu polului sud. Climă ~că.

ANTEBÉLI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de perioada de dinainte de război.

ANTEBRÁŢ ~e n. Parte a braţului, cuprinsă între cot şi încheietura mîinii.

ANTECEDÉNT I ~e n. Fenomen, întîmplare, fapt care a precedat o stare sau o situaţie. ~ele bolii. • ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat.

ANTECEDÉN//T II ~tă (~ți, ~te) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent.

ANTECESÓR ~i m. Persoană care a precedat pe cineva într-o funcţie, într-un domeniu de activitate; predecesor; premergător.

A ANTEDAT//Á ~éz tranz. (scrisori, acte etc.) A prevedea cu o dată anterioară celei reale.

ANTEDÁT//Ă ~e f. Dată anterioară celei considerate ca prezentă sau a unei date reale.

ANTEDILUVI//ÁN ~ánă (~éni, ~éne) 1) Care ține de o epocă străveche a omenirii dinainte de glaciația cuaternară. Animale ~ene. 2) fig. rar Care este învechit, perimat. Concepții ~ene.

ANTEMERIDI//ÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care are loc în cursul dimineţii; de dinainte de amiază. La ora opt ~.

ANTÉN//Ă ~e f. 1) Organ de simț şi de miros la unele insecte şi crustacee. 2) Dispozitiv de transmitere sau de captare din spațiu a undelor electromagnetice. ~ emiţătoare.

ANTENUPȚIÁL ~ă (~i, ~e) Care precedă nunta.

ANTEPENÚLTIM ~ă (~i, ~e) Care este al treilea de la sfîrşit. Silabă ~ă.

ANTEPÓRT ~uri n. Loc de staţionare scurtă a navelor la intrarea într-un port; avanport. ANTEPROIÉCT ~e n. Proiect sumar, în primă redactare, care urmează să fie definitivat.

ANTÉR//Ă ~e f. Sac mic cu polen la capătul de sus al staminei.

ANTERIDÍ//E ~i f. Organ de înmulţire a1 unor plante (muşchi, alge), în care se formează celulele sexuale masculine.

ANTERI//ÓR ~oáră (~óri, ~oáre) şi adverbial 1) Care a avut loc înainte; precedent; premergător. 2) Care se găseşte în faţă; din faţă; dinainte. Partea ~oară a corpului.

ANTERÍ//U ~e n. 1) Haină lungă preoțească, încheiată cu nasturi de sus pînă jos. 2) Haină lungă boierească. 3) Haină lungă, purtată, în trecut, de lăutari.

ANTEROZOÍ//D ~zi m. Celulă sexuală masculină a unor plante (muşchi, alge) care se formează în anteridie.

ANTESTÉP//Ă ~e f. Regiune intermediară între zona de pădure şi zona de stepă; silvostepă.

ANTÉT ~e n. Indicaţie tipărită în partea de sus a unei foi de hîrtie sau a unui plic, conţinînd numele şi adresa unei întreprinderi sau a unei persoane.

ANTETÍTLU ~ri n. Text înaintea titlului unei cărţi, indicînd denumirea instituţiei sub auspiciile căreia a apărut cartea.

ANTETRÉN  ~uri n.Vehicul cu două roţi aşezat la partea dinainte a unui tun, a unei maşini agricole etc. pentru a le transporta.

ANTEVORBITÓR  ~i m. Persoană  care a vorbit la o adunare înaintea altor persoane.

ANTIAERl//ÁN  ~ánă (~éni, ~éne) Care are menirea să combată atacurile aeriene. Artilerie  ~ană.

ANTIALCOÓLl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care ţine de antialcoolism; propriu antialcoolismului. Remediu ~.

ANTIALCOOLÍSM n. Măsuri luate pentru a combate alcoolismul.

ANTIALÉRGl//C ~că (~ci, ~ce) şi sub­stantival (despre medicamente) Care se foloseşte contra stărilor alergice.

ANTIAPOPLÉCTl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care se foloseşte contra apoplexiei.

ANTIASTMÁTl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care se foloseşte contra astmei.

ANTIATÓM ~i m. Atom constituit dintr-un antinucleu în jurul căruia se află pozitroni.

ANTIATÓMI/IC ~că (~ci, ~ce) Care  are destinaţia să combată atacurile atomice.

ANTIBIOGRÁM//Ă ~e f. Analiză a sînge­lui prin care se determină antibioticul cel mai indicat pentru a trata o infecţie microbiană.

ANTIBIÓTl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care distruge sau opreşte dezvoltarea microbilor într-un organism.

ANTIBURGHÉZ ~ă (~i, ~e) Care este împotriva burgheziei.

ÁNTl//C I ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de antichitate; propriu antichităţii. 2) Care ţine de istoria şi cultura popoarelor din antichitate. Istorie   ~că.

ÁNTl//C II ~i m. Persoană care a trăit în antichitate.

ANTICÁMER//Ă ~e f. Cameră de așteptare la intrarea într~un cabinet (pentru a fi primit în audienţă). + A face ~ a aştepta mult înainte de a fi primit de o persoană oficială.

ANTICANCER//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care se foloseşte contra cancerului.

ANTICANÓNl//C ~că (~ci, ~ce) Care este împotriva canoanelor.

ANTICÁR I ~i m. 1) Negustor de cărţi vechi; buchinist. 2) Persoană care colecţionează anti­chități.

ANTICÁR  lI adj. invar. Care este folosit împotriva tancurilor; antitanc. Tun ~.

ANTICARIÁT ~e n. l) Librărie în care se vînd  şi  se cumpără  cărţi vechi  şi de ocazie. 2) Comerţ cu cărţi vechi.

ANTICHIT//ÁTE  ~ắţi f  1) la sing.  Epocă a vechilor civilizaţii, în special a celei greco-romane. 2) la pl. Obiecte antice. Muzeu de ~ăţi.

ANTICICL//ÓN  ~oáne n. Regiune în care presiunea atmosferică creşte de la periferie spre centru, caracterizată prin timp frumos.

A  ANTICIPÁ  antícip  1. tranz.  A  realiza

înainte de termenul prevăzut;  a devansa. 2) intranz.  A efectua  sau a spune un  lucru înainte de  timp.

ANTICLERICÁL  ~ă (~i, ~e) Care  ţine de anticlericalism; propriu anticlericalismului. ANTICLERICALÍSM n. Mişcare îndrepta­tă împotriva clerului şi a bisericii.

ANTICOAGULÁN//T ~te n. Substanţă care împiedică coagularea sîngelui.

ANTICOLONIALÍSM  n.  Mişcare îndreptată  împotriva  colonialismului.

ANTICOLONIALÍ//ST  I   ~stă  (~şti, ~ste) Care ţine de anticolonialism; propriu anticolonialismului.

ANTICOLONIALÍ/ST lI ~şti m. Adept al anticolonialismului.

ANTICOMUNÍSM n. Totalitate a teoriilor care dovedesc ineficienţa  orînduirii socialiste şi demască politica şi scopurile totalitare ale partidelor  comuniste.

ANTICOMUNÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de anticomunism; propriu anticomunismului.

ANTICOMUNÍ//ST lI ~şti m. Adept al anticomunismului.

ANTICOMUNÍST//Ă ~e f. (feminin de la anticomunist) v. ANTICOMUNIST II.

ANTICONSTITUŢIONÁL ~ă (~i, ~e) Care este contra constituţiei; care contravine constituţiei; care încalcă prevederile constituției.

ANTICOROSÍV ~ă (~i, ~e) şi substan­tival Care micşorează sau împiedică coroziunea.

ANTICÓRP ~i m. Substanţă produsă de organism ca răspuns la pătrunderea unui antigen. ANTICRIPTOGÁMl//C     ~că   (~ci,   ~ce) şi substantival Care protejează plantele împotriva bolilor cauzate de ciuperci.

ANTIDEMOCRÁTl//C ~că (~ci, ~ce) Care este împotriva democraţiei.

ANTIDERAPÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care împiedică deraparea autovehiculelor.

ANTIDIFTÉRl//C ~că (~ci, ~ce) Care se folosește contra difteriei.

ANTIDÓT ~uri n. Substanţă care neutrali­zează acţiunea unei otrăvi sau a unui virus din  corp;  contra otravă.

ANTIELECTRÓN ~i m. Particulă elementară cu sarcină electrică pozitivă şi cu masa egală cu a electronului; pozitron.

ANTIEMÉTl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre medicamente) Care opreşte vărsăturile; antivomitiv.

ANTIEPIDÉMl//C ~că (~ci, ~ce) Care combate epidemiile. Centru ~.

ANTIESTÉTl//C ~că (~ci, ~ce) Care este contrar regulilor esteticii.

ANTIFEBRÍL ~ă (~i, ~e) Care combate febra.

ANTIFEBRÍNĂ f.  Medicament  febrifug şi analgezic.

ANTIF//ÓN ~oáne n. Obiect plastic mic care se introduce în ureche pentru a o apăra de zgomote mari.

ANTIFÓNl//C ~că (~ci, ~ce) Care este executat alternativ de un solist şi de cor sau de două părţi ale corului.

ANTIGÁZ adj. invar. reg. Care apără de acţiunea gazelor toxice. Mască ~.

ANTIGÉL ~uri n. Soluţie care coboară temperatura îngheţării lichidului din motoarele cu ardere internă.       .

ANTIGÉN n. Substanţă care, introdusă în organism, determină apariţia anticorpilor.

ANTIGRIPÁL ~ă (~i, ~e) Care previne sau combate gripa. .

ANTIGUVERNAMENTÁL ~ă (~i, ~e) Care este împotriva guvernului.

ANTIHORMÓN ~i m. Substanţă de apărare pe care o produce organismul în cazul unui tratament îndelungat cu preparate hormo-albuminoase.

ANTIHRÍ//ST ~şti m. 1) Antipodul lui Iisus Hristos, care, după scriptură, va veni pe pămînt înainte de sfîrșitul lumii. 2) fig. Om rău.

ANTIINTELECTUALÍSM n. Concepţie filozofică care neagă posibilitatea de a cunoaşte adevărul cu ajutorul raţiunii.

ANTIINTELECTUALÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de antiintelectualism; pro­priu  antiintelectualismului.

ANTIINTELECTUALÍ//ST lI ~şti m. Adept al antiintelectualismului.

ANTILÓP//Ă ~e f. l) Mamifer rumegător sprinten, cu picioare lungi şi subţiri, care trăieşte în ţările calde. 2) Pielea prelucrată a acestui animal. Pantofi de ~.

ANTIMALÁRl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care se foloseşte contra malariei; antipaludic.

ANTIMATÉRIE f. Substanţă  ipotetică  for­mată din  antiparticule.

ANTIMÍS//Ă ~e f. Pînză pe care este repre­zentat chipul lui Iisus Hristos în sicriu.

ANTIMONÁRHl//C ~că (~ci, ~ce) Care este împotriva monarhiei. Mişcare ~că.

ANTIMÓNIU n. Metaloid alb-cenuşiu, ca­sant, folosit în industrie, în componenţa unor aliaje, în poligrafie, în industria cauciucului; stibiu.

ANTINAŢIONÁL ~ă (~i, ~e) Care este îndreptat împotriva intereselor propriei naţiuni. ANTINEFRÉTl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre medicamente) Care calmează durerile de rinichi.

ANTINEVRÁLGl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre medicamente) Care calmeaza nevralgiile.

ANTINOMÍ//E ~i f. Contradicţie între două teze care se exclud reciproc şi care sînt considerate la fel de adevărate.

ANTIOXIDÁN//T ~ţi m. Substanţă care împiedică procesul de oxidare.

ANTIPALÚDl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care se foloseşte contra malariei; antimalaric.

ANTIPARAZITÁR  ~ă (~i, ~e) şi sub­stantival Care se foloseşte contra paraziţilor animali sau vegetali.

ANTIPARTÍCUL//Ă ~e f. Particulă ele­mentară care se deosebeşte de altă particulă prin semnul sarcinii electrice şi prin unele proprietăți  fizice.

ANTIPÁTl//C ~că (~ci, ~ce) Care inspiră antipatie; repulsiv; dezgustător. O persoană  ~că.

ANTIPATÍ//E ~i f. Sentiment sau senzaţie de neplăcere faţă de cineva sau ceva; repulsie: aversiune; silă; scîrbă.

A ANTIPATIZ//Á ~éz tranz. (persoane ) A trata  cu  antipatie.

ANTIPATRIÓTl//C ~că (~ci, ~ce) Care este îndreptat împotriva propriei patrii.

ANTIPIRÉTl//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre medicamente) Care coboară temperatura; febrifug.

ANTIPIRÍNĂ f.  Medicament  antipiretic  şi calmant.

ANTIPÓ//D ~zi m. l) Loc de pe globul pămîntesc diametral opus altui loc. 2) mat. Pereche de puncte diametral opuse pe o sferă. 3) Persoană sau lucru diametral opus unei alte persoane sau unui alt lucru.

ANTIPOPULÁR  ~ă (~i, ~e) Care este îndreptat împotriva poporului.

ANTIPROTÓN ~i m. Particulă a protonului, avînd aceeaşi masă, dar sarcina electrică negativă egală cu a electronului.

ANTIRÁBl//C ~că (~ci, ~ce) Care combate turbarea. Vaccinare ~că.

ANTIREUMÁTl//C  ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care combate reumatismul.

ANTIREVOLUŢIONÁR  ~ă (~i; ~e) şi substantival Care se opune revoluţiei sau ideologiei ei.

ANTIROMÂN//ÉSC ~eáscă (~éşti)  Care este îndreptat împotriva românilor, a limbii şi culturii lor.

ANTISEMÍ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care practică sau admite antisemitismul.

ANTISEMÍTl//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de antisemitism; propriu antisemitismului.

ANTISEMITÍSM n. Concepţie şi atitudine duşmănoasă faţă de evrei.    .

ANTISEPSÍE f.  Totalitate   a  măsurilor menite să combată dezvoltarea microbilor.

ANTISÉPTI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care ține de antisepsie; propriu antisepsiei.

ANTISOCIÁL ~ă (~i, ~e) Care încalcă normele de conviețuire socială.

ANTISPÁST ~e n. (în metrica antică) Picior de vers format din două silabe lungi, îmbrățișate de două silabe scurte.

ANTISTATÁL ~ă (~i, ~e) Care este îndreptat împotriva intereselor statului.

ANTISTÁTI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care împiedică electrizarea țesăturilor sintetice.

ANTISUBSTÁNȚĂ f. Substanță care este compusă din antiparticule (antimaterie).

ANTIŞÓC adj. invar. (despre materiale sau dispozitive) Care amortizează şocurile.

ANTITÁNC adj. invar. Care se foloseşte în lupta contra tancurilor; anticar. Şanţ ~.

ANTITÉRMI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre medicamente) Care scade febra; antifebril; febrifug.

ANTITÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de antiteză; propriu antitezei.

ANTITÉZ//Ă ~e f. 1) Opoziție între două sau mai multe idei, noțiuni, acțiuni; contrast. 2) log. Judecată opusă tezei. 3) Figură de stil bazată pe contrastul dintre două cuvinte, noțiuni, personaje. 4) (în filozofia lui Hegel) A doua etapă a triadei.

ANTITÓXI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de antitoxină; propriu antitoxinelor. Ser ~.

ANTITOXÍN//Ă ~e f. Substanță pe care o produce organismul pentru a neutraliza acțiunea toxinelor.

ANTIUMÁN ~ă (~i, ~e) Care contravine atitudinii umane; lipsit de omenie.

ANTIUMANÍSM n. Curent în filozofie şi artă, ostil valorilor umane, care reprezintă omul ca pe o maşină sau ca pe un animal stăpînit exclusiv de instincte.

ANTIUMANITÁR ~ă (~i, ~e) Care este contra sentimentelor, drepturilor şi libertăților omului.

ANTIVENÉRI//C ~că (~ci, ~ce) (despre medicamente) Care se foloseşte la tratamentul bolilor venerice.

ANTIVIRÁL ~ă (~i, ~e) Care distruge viruşii.

ANTIVOMITÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre medicamente) Care opreşte vărsăturile; antiemetic.

ANTOFITÓZĂ f. Boală a plantelor provocată de unele plante parazite sau semiparazite.

ANTOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de antologie; propriu antologiei. Pagini ~ce.

ANTOLOGÍ//E f. Culegere de texte reprezentative, alese din unul sau din mai mulţi autori; florilegiu. ~ a poeziei româneşti.

ANTONÍM ~e n. lingv. Cuvînt cu sens opus altui cuvînt.

ANTONÍMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de antonime; propriu antonimelor.

ANTONIMÍ//E ~i f. Corelație între două cuvinte cu sens opus.

ANTONOMÁJ n. Operaţie de stîrpire a gărgărițelor care trăiesc în florile de măr.

ANTONOMÁZ//Ă ~e f. Figură de stil, constînd în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun şi invers.

ANTRACÍT n. Cărbune de pămînt de calitate superioară, negru-lucios, bogat în carbon.

ANTRACNÓZĂ f. Boală a plantelor provocată de ciuperci parazite, care se manifestă prin apariţia de pete brune pe frunze şi pe fructe.

ANTRACOTÉRIU m. Mamifer din care s-a dezvoltat porcul mistreț.

ANTRACÓZĂ f. Boală de plămîni provocată de aspirarea prafului de cărbune.

ANTRÁCT ~e n. 1) Pauză între două acte ale unei reprezentații. 2) Piesă muzicală executată între actele unui spectacol.

ANTRÁX ~uri n. Boală infecţioasă a vitelor (transmisibilă şi omului), manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi prin simptome de colaps.

A ANTREN//Á ~éz tranz. 1) (persoane, echipe, animale) A pregăti prin exerciţii speciale, pentru a obține o performanță sportivă. 2) (maşini sau organe de mașini) A pune în mişcare. 3) A determina prin diverse mijloace să participe la o acțiune; a atrage. ~ într-o afacere nesăbuită. 4) A face să se antreneze.

A SE ANTREN//Á mă ~éz intranz. A se pregăti pentru o activitate sportivă.

ANTRENAMÉNT ~e n. 1) Proces complex de antrenare a unui sportiv sau a unei echipe sportive în scopul obținerii unei performanțe. 2) Exercițiu metodic la care este supus un organ sau întregul organism în scopul obţinerii unor performanțe superioare.

ANTRENÁN//T ~tă (~ți, ~te) Care atrage; care stimulează într-o activitate. Joc ~.

ANTREN//ÓR I ~oáre n. Utilaj care servește pentru antrenarea unui organ de maşină sau a unei maşini.

ANTRENÓR II m. Persoană calificată care antrenează sportivi.

ANTREPÓZIT ~e n. Magazie unde se depozitează mărfuri şi materiale (mai ales pentru import-export).

ANTREPRENÓR m. Persoană care conduce o antrepriză.

ANTREPRÍZ//Ă ~e f. 1) Sistem de organizare şi executare a unor lucrări de construcții pe bază de contract de către o întreprindere specializată. 2) Întreprindere care execută aceste lucrări. 3) Lucrare executată de o astfel de întreprindere.

ANTRESÓL ~uri n. Etaj mai scund situat între parter și primul etaj; mezanin.

ANTRETOÁZ//Ă ~e f. Legătură între grinzile transversale ale unei construcții, care face mai rigid ansamblul construcţiei.

ANTRÉU ~ri n. Prima încăpere a unei locuințe în care se intră direct de afară; vestibul.

ANTRIC//ÓT ~oáte n. 1) Bucată de carne de vită sau de porc provenită din regiunea intercostală; costiță; cotlet. 2) Friptură din această carne; cotlet.

ANTROPOCENTRÍSM n. Concepție filozofică idealistă potrivit căreia omul este centrul şi scopul universului.

ANTROPOFÁ//G ~gă (~gi, ~ge) și substantival Care se hrăneşte cu carne de om; canibal.

ANTROPOGENÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de antropogeneză; propriu antropogenezei.

ANTROPOGENÉZĂ f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul originii şi evoluției omului. ANTROPOGEOGRAFÍE f. Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul populaţiei şi al aşezărilor omeneşti.

ANTROPÓI//D I ~dă (~zi, ~de) (despre maimuțe) Care este asemănător cu omul; antropomorf.

ANTROPÓID II ~e n. 1) la pl. Specie de maimuțe superioare, lipsite de coadă, care se aseamănă cu omul (reprezentanți: gibonul, urangutanul, cimpanzeul, gorila); antropomorf. 2) Maimuţă din această specie.

ANTROPOLÓ//G ~gi m. Specialist în antropologie.

ANTROPOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de antropologie; propriu antropologiei.

ANTROPOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul originii, evoluției şi varietății fiziologice a omului.

ANTROPOLOGÍSM n. Concepție filozofică care consideră omul ca parte a naturii fără a ţine seama de mediul social-istoric al dezvoltării lui.

ANTROPOMÉTRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de antropometrie; propriu antropometriei.

ANTROPOMETRÍE f. Ramură a antropologiei care se ocupă cu tehnica măsurării corpului uman şi a părţilor lui.

ANTROPOMÓRF I (~i, ~e) 1) (despre maimute) Care este asemănător cu omul; antropoid. 2) Care ține de antropomorfism; propriu antropomorfismului. 3) (despre obiecte de artă) Care are formă de fiinţă omenească.

ANTROPOMÓRF II ~e n. 1) la pl. Specie de maimuțe superioare, lipsite de coadă, care se aseamănă cu omul (reprezentanți: gibonul, urangutanul, cimpanzeul, gorila); antropoid. 2) Maimuță din această specie.

ANTROPOMORFÍSM n. Concepție care atribuie lucrurilor, animalelor, fenomenelor naturii, precum şi divinităților forme şi particularități omeneşti.

ANTROPOMORFÍ///ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de antropomorfism; propriu antropomorfismului.

ANTROPOMORFÍ//ST II ~şti m. Adept al antropomorfismului.

A ANTROPOMORFIZ//Á ~éz tranz. (lucruri, fenomene etc.) A înzestra cu însuşiri omeneşti.

ANTROPONÍM ~ă (~i, ~e) v. ANTROPONIMIC I.

ANTROPONÍMI//C I ~că (~ci, ~ce) Care ține de antroponimie; propriu antroponimiei.

ANTROPONÍMI//C II ~ce n. Nume de persoană.

ANTROPONIMÍE f. 1) Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul antroponimelor. 2) Totalitate a numelor de oameni dintr-o limbă, regiune, localitate.

ANTROPONOMÁSTI//C ~că (~ci, ~ce) v. ANTROPONIMIC I.

ANTROPONOMÁSTICĂ f. v. ANTROPONIMIE.

ANTROPOPITÉ//C ~ci m. Maimuţă fosilă considerată precursor al omului.

ANTÚM ~ă (~i, ~e) (despre opere literare) Care este publicat în timpul vieții autorului.

ANTURÁJ ~e n. Ansamblu de circumstanţe materiale sau morale care înconjoară o persoană:, ambianţă; mediu; cadru; climat.

ÁNŢĂRŢ adv. pop. Acum doi ani. ♦ Mai ~ cam doi ani în urmă.

ANUÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care are loc o dată pe an sau în fiecare an. Revistă ~ă. 2) Care trăieşte sau durează un an. Plantă ~ă. 3) Care corespunde unui an. Venit ~.

ANUÁR ~e f. 1) Publicație anuală care prezintă activitatea unei întreprinderi, instituții etc. 2) Publicaţie periodică anuală a unei instituţii științifice.

A ANUL//Á ~éz tranz. 1) (legi, dispoziții oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a aboli; a abroga; a contramanda; a revoca. 2) (expresii matematice) A egala cu zero.

ANÚME I adj. invar Care se face sau se spune în mod special. O vorbă ~.

ANÚME II adv. 1) (se folosește pentru a preciza ceva) ~ aşa. ~ atît. ~ el. 2) (înaintea unei enumerări precedat de şi) Iată care; adică. 3) în mod intenţionat; înadins; special. A spus ~ ca să audă şi alții. 4) Care corespunde întru totul adevărului; în totală conformitate cu realitatea; exact; precis. Unde ~? Cine ~? • Un ~ un oarecare.

ANUMÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care a fost hotărît; cunoscut; ştiut. La ~te ore. 2) Care este deosebit; special. într-un ~ mod. 3) la pl. Indiferent care; o parte din; unii. ~i oameni.

ANÚNT ~uri n. Înștiințare, de obicei scrisă şi expusă public, cuprinzînd informații de interes general; aviz.

A ANUNŢÁ anúnț tranz. 1) (persoane) A aduce la cunoștință printr-un anunț; a înștiința; a vesti; a informa. 2) (numele unei persoane sosite) A vesti sosirea rostind cu voce tare. 3) A semnaliza ca urmînd să se producă în viitor. 5) (ştiri, veşti, informații) A aduce la cunoştință publicului larg; a transmite; a comunica., a relata; a emite; a difuza.

ANÚR//Ă ~e f. 1) la pl. Ordin de amfibieni fără coadă şi cu picioarele adaptate pentru sărit (reprezentant: broasca). 2) Animal din acest ordin.

ANURÍE f. Stare patologică care constă în încetarea secretării urinei de către rinichi.

ÁNUS ~uri n. Orificiu la extremitatea intestinului gros, prin care sînt eliminate materiile fecale.

ANVELÓP//Ă ~e f. 1) Înveliş protector din cauciuc al camerei cu aer a unei roți de vehicul. 2) Înveliș exterior al unei mingi de fotbal, de volei etc. 3) Invelitoare de carte; supracopertă.

ANVERGÚR//Ă ~i f. 1) Distanță dintre extremitățile aripilor unui avion sau ale unei păsări. 2) Importanță a unei acțiuni; amploare. De mare de mare amploare.

ANXIETÁTE f. Stare de nelinişte, de teamă nedeterminată însoțită de tulburări logice).

AOLÉU interj. (se foloseşte pentru a exprima mirare, frică, dor, senzație de durere etc.).

AORÍST n. Timp trecut indefinit (în conjugarea verbală din unele limbi).

AÓRT//Ă ~e f. Artera principală care duce sîngele oxigenat de la inimă în tot corpul. AÓRTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de aortă; propriu aortei.

AORTÍTĂ f. Stare patologică care constă în inflamarea aortei.

APANÁJ ~e n. 1) (evul mediu) Domeniu feudal acordat de suverani pentru întreţinere membrilor familiei regale. 2) Bun material (sau/şi spiritual) atribuit cuiva sau acaparat de cineva.

APARÁT ~e n. 1) Sistem tehnic care serveşte la executarea anumitor operații (tehnice, mecanice, electrice etc.). ~ de radio. ~ fotografic. • ~ de gimnastică ansamblu de instalații care servesc la efectuarea de exerciții gimnastice. 2) Totalitate a organelor care îndeplinesc o funcție în organism. ~ circulator. ~ digestiv. 3) Totalitate a serviciilor şi a personalului dintr-o instituție, dintr-un stat. ~ administrativ. • ~ critic explicațiile care însoțesc un text.

APARATÁJ ~e n. Totalitate a aparatelor folosite într-un anumit domeniu. APARATÚR//Ă f. Ansamblu de aparate care asigură funcționarea unei instalații, maşini etc.

APARÉNT I adv. În aparență.

APARÉN//T II ~tă (~ţi, ~te) Care pare altfel decît este în realitate.

APARÉNȚĂ ~e f. Înfățișare exterioară înşelătoare a unui lucru. ■ În ~ judecînd după exterior. A salva ~ele a da unei situații un aspect agreabil pentru a ascunde esența neplăcută. După toate ~ele după cum pare. APARÍȚI//E f. 1) v. A APĂREA. 2) Moment inițial al unui proces; naştere. ~a scrisului. 3) Ieşire de sub tipar; publicare.

APARTAMÉNT ~e n. Grup de (două sau mai multe) camere şi dependințele necesare, care formează o locuință într-un bloc de locuit.

APÁRTE I adv. 1) În mod separat. A locui ~. 2) teatru Spus ca pentru sine, dar să fie auzit de public.

APÁRTE II adj. invar. Care are caracter izolat; individual; particular.

APARTENÉNȚĂ ~e f. Faptul de a aparține, de a fi legat de cineva sau de ceva.

APARTHEÍD n. Politică de discriminare rasială.

A APARȚÍNE aparțín intranz. 1) A fi al cuiva în virtutea unui drept. 2) A face parte dintr-un întreg. Aparține unei familii de intelectuali. 3) A constitui drept apanaj; a fi propriu.

APÁTI//C ~că (~ci, ~ce) Care este stăpînit de apatie.

APATÍE f. Stare de totală indiferență.

APATÍT n. chim. Amestec natural de fosfat şi fluorură de calciu, întrebuințat ca îngrăşămînt agricol.

APATRÍ//D ~dă (~zi, ~de) şi substantival Care nu are cetățenie; lipsit de patrie.

ÁP//Ă ~e f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust şi fără miros, fiind o combinație de oxigen şi hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. • ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă şi nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, rîu, lac etc.). • ~ curgătoare apă care curge pe o albie şi se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. • ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric şi acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albăstrui, cu proprietăți dezinfectante şi decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămîni. • ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva.

A APĂRÁ ápăr tranz. 1) (cauze, argumente etc.) A susține acordînd ajutor împotriva unei acţiuni ostile. 2) A avea în pază; a lua sub ocrotire; a ocroti; a proteja; a supraveghea; a veghea; a păzi. 3) A pune la adăpost; a feri; a păzi. ~ de înghețuri. 4) A menține prin luptă. o cetate. 5) A susține în fața unei instanțe judecătoreşti. 6) fig. A susține respingînd obiecțiile aduse. ~ o cauză. ~ o idee. 7) sport A feri de atacurile adversarului.

A SE APĂRÁ mă ápăr intranz. A-şi demonstra nevinovăția, aducînd argumentele necesare.

APĂR//ÁRE ~ắri f. 1) v. A APĂRA şi A SE APĂRA. 2) Formă de luptă care constă în respingerea atacurilor inamicului, menținînd pozițiile ocupate. 3) Totalitate a măsurilor luate pentru oprirea ofensivei inamicului. 4) Parte care apără cauza cuiva în fața unei instanțe judecătoreşti. 5) Totalitate a jucătorilor dintr-o echipă sportivă, care apără poarta proprie.

APĂRĂTOÁRE I f. (feminin de la apărător) v. APĂRĂTOR II.

APĂRĂT//OÁRE II ~óri f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale şi cu flori mari roşii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenuşii, închise într-o capsulă şi folosite în alimentație; mac; somnişor.

APĂRĂT//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre) Care apără sau protejează (pe cineva sau ceva).

APĂRĂTÓR II ~i m. 1) Persoană care apără sau protejează (pe cineva sau ceva); protector. 2) Persoană calificată care apără cauza cuiva în faţa justiției sau care acordă asistenţă juridică; avocat. 3) sport Jucător dintr-o echipă care apără poarta.

A APĂREÁ apár intranz. 1) A-şi face brusc apariția; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a se ivi; a se arăta; a se isca. 2) A lua naştere. Astfel a apărut lumea vegetală. 3) (despre publicaţii) A ieşi de sub tipar.

APĂRÍE f. Cantitate mare de apă (pe podea, pe stradă etc.).

A APĂSÁ apắs 1. tranz. 1) (obiecte, organe etc.) A supune unei greutăți. ~ un buton. 2) fig. (colectivități sau persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a oprima; a împila; a asupri. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești ale unei persoane) A copleşi, făcînd să sufere. 4) fig. (cuvinte, fraze etc.) A accentua în procesul vorbirii. 2. intranz. A exercita o greutate asupra a ceva. ~ cu degetul pe rană.

APĂSÁ//T ~tă (~ţi, ~te) şi adverbial 1) (despre mers, paşi etc.) Care este pătruns de energie; cu încredere în sine; energic; sigur. 2) fig. (despre modul de a vorbi) Care este clar și hotărît.; răspicat. A vorbi ~.

APĂSĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care apasă chinuitor. Gloduri ~oare. 2) Care asupreşte; asupritor; împilător; opresor.

APEDÚCT ~e n. Sistem de conducte prin care se transportă apa de la locul de captare pînă la punctul de destinație.

APÉL ~uri n. 1) Rostire succesivă a numelor unor persoane pentru a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2) Chemare adresată maselor. 3) Rugăminte adresată cuiva. 4) Chemare la distanță printr-un semnal sonor sau luminos, folosit în telefonie şi telegrafie. A APEL//Á  ~éz intranz. A face apel (la cineva sau la ceva); a se adresa pentru susţinere; a recurge.

APELATÍV ~e n. Substantiv comun; cuvînt, nume calificativ.

APÉNDICE n. 1) Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului. 2) Parte suplimentară la o publicaţie; anexă. 3) Ceea ce constituie o completare a unui lucru, a unui organ sau a unei acţiuni principale.

APENDICÍTĂ f. Stare patologică care constă în inflamarea apendicelui intestinal.

APENDÍCUL ~e n. Apendice mic.

APENDICULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de apendice; privitor la apendice.

APEPSÍE f. Digestie defectuoasă, cauzată de insuficienţa secreţiei gastrice.

APERCEPTÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de apercepţie; propriu apercepției.

APERCÉPȚI//E f. Integrare a percepției în experienţa cognitivă anterioară. APERIÓDI//C ~că (~ci, ~ce) fig. Care nu variază periodic în timp.

APERITÍV ~e n. 1) Gustare care se ia înainte de masă (pentru a stimula pofta de mîncare). 2) Băutură alcoolică consumată înainte de masă.

APERTÚR//Ă ~i f. 1) Loc liber prin care se poate pătrunde sau privi în interior; deschizătură; deschidere. 2) anat. Grad de deschidere a unei cavităţi 3) lingv. Grad de deschidere a gurii la articulația unui sunet.

APETÁL ~ă (~i, ~e) (despre flori) Care nu are petale.

APETÁLE f. pl. Clasă de plante dicotiledonate cu flori reduse, fără petale. APETISÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care trezeşte pofta de mîncare (prin aspect, miros, modul de a fi servit etc.).

APETÍT n. 1) Poftă de mîncare. 2) rar Stare sufletească a celui care doreşte ceva; dorinţă; doleanţă.

 
 

APICÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care este situat în vîrful unui organ anatomic. 2) (despre consonante) Care se articulează cu vîrful limbii.

APÍCOL ~ă (~i, ~e) Care ţine de apicultură; propriu apiculturii.

APICUL//ÁT ~tă (~ți, ~te) (despre frunze, fructe) Care are vîrful scurt şi ascuţit.

APICULTÓR m. Persoană care se ocupă cu apicultura; albinar; prisăcar; stupar.

APICULTÚRĂ f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu studiul creşterii albinelor; albinărit.

APÍD//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, iar picioarele posterioare adaptate pentru strîngerea polenului (reprezentanți: albina, bondarul etc.). 2) Insectă din această familie.

A APLAN//Á ~éz tranz. 1) (conflicte, ciocniri, neînțelegeri etc.) A face să dispară. 2) (terenuri, drumuri etc.) A face să devină neted; a netezi; a nivela; a îndrepta; a egala.

A APLATIZÁ ~éz tranz. (obiecte) A face să devină plat.

A APLAUDÁ apláud 1. intranz. A produce aplauze (în semn de satisfacție, admirație, aprobare etc.). 2. tranz. (persoane) A întîmpina sau a susține prin aplauze.

APLÁUZE f. pl. Bătăi din palme în semn de aprobare sau de admirație.

APLAZÍE f. Stare patologică care constă în atrofierea unui ţesut sau a unui organ.

A APLECÁ apléc tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-nălscuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta.

A SE APLECÁ mă apléc intranz. 1) A se înclina spre pămînt. 2) fig. A se pune în dependență totală faţă de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greață (din cauza mîncării).

A APLICÁ aplíc tranz. 1) (lucruri, piese etc.) A uni pentru a face un corp comun. ~ un sigiliu. 2) (metode, teorii, legi etc.) A pune în practică; a folosi; a întrebuința; a utiliza. 3) (principii generale) A raporta la un caz particular.

APLICABILITÁTE f. Faptul de a putea fi aplicat.

APLICÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A APLICA. 2) (despre ştiințe) Care are aplicare nemijlocită în practică. Fizică ~tă. 3): Broderie ~tă broderie care se execută aplicînd bucățele de stofă pe altă stofă, fixîndu-le.

APLICATÍV ~ă (~i, ~e) (despre științe, cercetări ştiințifice etc.) Care ține nemijlocit de practică; cu aplicație imediată.

APLICÁŢI//E ~i f. 1) Punere în practică. 2) Dantelă sau bucată de stofă care se aplică ca ornament pe o haină. 3) fig. Atracţie înnăscută pentru o anumită activitate; aptitudine; înclinaţie; vocație; predispoziție.

APLÍ//CĂ ~ce f. 1) Ornament (de obicei metalic) care se poate fixa pe suprafaţa unui obiect (vas, mobilă, carte etc.). 2) Lampă de perete cu unul sau mai multe brațe.

APLÓMB n. Prezenţă de spirit; siguranţă accentuată în felul de a se purta şi de a vorbi; îndrăzneală.

APNÉE f. Întrerupere temporară a respirației, voită sau cauzată de o boală.

APOCALÍPS n. Una dintre cărțile Noului Testament, conţinînd prorociri despre sfîrşitul lumii şi judecata de apoi.

APOCALIPTÍ//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de apocalips; propriu apocalipsului. 2) Care înspăimîntă; care provoacă groază; înspăimîntător.

APOCINACÉE f. 1) pl. Familie de plante erbacee sau lemnoase care conţin un suc din care se extrage cauciucul. 2) Plantă din această familie,

APOCÓP//Ă ~e f. Cădere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfîrşitul unui cuvînt.

APOCRÍF I ~ă (~i, ~e) (despre documente, scrieri) Care este atribuit unui autor fals; neautentic.

APOCRÍF II ~e n. Carte religioasă nerecunoscută de biserică.

APÓ//D ~dă (~zi, ~de) (despre unele animale) Care sînt lipsite de picioare.

APODÍCTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre judecăți, raţionamente) Care exprimă raporturi şi legături necesare între lucruri sau între fenomene. 2) Care exclude posibilitatea unei opoziții.

APODÍE f. Lipsă congenitală a picioarelor.

APODÓZ//Ă ~e f. A doua parte a unei perioade condiţionale, care exprimă consecința primei părți.

APOÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care nu este poetic; fără valoare poetică.

APOFÍZ//Ă ~e f. 1) Proeminență pe suprafața unui os. 2) Ramură a unei roci eruptive.

APOGAMÍE f. biol. Formare a embrionului la unele plante prin fecundare.

APOGÉ//U ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare depărtare de Pămînt. 2) fig. Punct culminant în evoluţia unui fenomen, a unei situații sau a unei acţiuni; culme.

APOGIATÚR//Ă ~i f. Ornament melodic constituit dintr-o notă scurtă care precedă o notă principală de altă înălțime.

APÓI adv. 1) După aceea; pe urmă. 2) în cazul acesta; dacă e aşa; atunci. 3): Şi-~? şi pe urmă? C-~ în caz contrar. D-~ doar; parcă. ~ de! ~ dă! ce să-i faci!

APOLÍTI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care ține de apolitism; propriu apolitismului.

APOLITÍSM n. Atitudine de indiferență față de viața şi activitatea politică.

APOLÓG ~uri n. Povestire scurtă care conține o învățătură morală, prezentată în formă alegorică.

APOLOGÉ//T ~ţi m. Persoană care apără în mod exagerat o idee, o învățătură, o politică, un sistem.

APOLOGÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de apologie; propriu apologiei.

APOLOGÉTICĂ f. Ramură a teologiei, care are ca obiect apărarea religiei creştine.

APOLOGÍ//E ~i Laudă exagerată, ridicarea în slăvi, susținere servilă şi interesată a cuiva sau a ceva.

APOLOGÍST ~şti m. v. APOLOGET.

APOMÉTR//U ~e n. Contor de apă.

APONEVRÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de aponevroză; ropriu aponevrozei. APONEVRÓZ//Ă ~e f. Membrană fibroasă albă, rezistentă, care înveleşte şi susține muşchii.

APOPLÉCTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de apoplexie; propriu apoplexiei.

APOPLEXÍE f. Stare patologică care constă în pierderea bruscă a cunoştinţei, cauzată de o hemoragie cerebrală.

APORÍ//E ~i f. (filozofia antică) Problemă, greu sau imposibil de rezolvat.

APÓRT I interj. (se foloseşte pentru a îndemna cîinii să aducă vînatul sau un lucru aruncat).

APORT II ~uri n. Contribuţie adusă de cineva la realizarea unei acţiuni comune.