Dicționar Explicativ Uzual al Limbii Române

BA I conj. (folosit în cuplu corelativ, uneori urmat de că, exprimă un raport disjunctiv) Cînd...; sau...; ori...; aci. Ba una, ba alta.

BA II adv. 1) Nicidecum; nu. Ai fost la şcoală? - Ba. 2): ~ bine că nu evident că da; se înțelege că da.

BA III adv. (accentuează sensul cuvintelor pe care le însoțește) Chiar. Nu-mi pare rău, ~ îmi pare bine.

BABÁ ~le f. Piesă cilindrică, de metal sau de beton, fixată pe puntea unei corăbii sau pe chei de care se leagă parîmele la ancorare. ~ mică.

BABÁ//C ~ci m. v. BABACĂ.

BABÁ//CĂ ~ci m. pop. 1) (folosit şi ca formulă de adresare a copilului către părintele său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată; taică. • Trai neneacă cu banii ~căi se spune despre cineva care duce o viață fără de griji, trăind din banii tatei sau ai altcuiva. 2) la pl. fam. Tata şi mama.

BABALÎ//C I ~ci m. depr. Persoană lipsită de vigoare fizică şi intelectuală (din cauza vîrstei înaintate); bătrîn neputincios şi urît; boşorog.

BABALÎ//C II ~ci m. rar Stîlp vertical care străbate ca un ax centrul morii de vînt pentru ca aceasta să se poată învîrti în bătaia vîntului.

BÁB//Ă ~e f. 1) Femeie de o vîrstă înaintată; femeie bătrînă. O ~ de vreo 80 de ani. • Zilele ~ei (sau ~ele) primele două săptămîni din luna martie, care se caracterizează prin timp schimbător. (De-a) ~a-oarba joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, trebuie să-i prindă pe ceilalți jucători. (De-a) ~a-gaia joc de copii în care unul dintre ei o face pe cloşca care îşi apără puii, iar altul pe gaia, care vrea să-i fure. 2) înv. Femeie bătrînă care pretinde că ar putea vindeca bolile cu ajutorul mijloacelor empirice (descîntece, vrăji, buruieni).

BABÉT//Ă ~e f. pop. rar Femeie bătrînă; babă.

BABILON//EÁN I ~eánă (~éni, ~éne) Care aparținea Babilonului sau populației lui; propriu Babilonului.

BABILON//EÁN II ~éni m. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului Babilon sau era originară din Babilon.

BABILON//EÁNĂ ~éne f. (feminin de la babilonean) v. BABILONEAN II.

BABILONÍ//E ~i f. rar 1) Exprimare (orală sau scrisă) confuză şi încurcată. 2) Învălmăşeală mare; dezordine generală.

BÁBIȚ//Ă ~e f. pop. 1) Pasăre migratoare acvatică, de talie mare, cu ciocul lung şi gros, cu o pungă sub maxilarul inferior, în care îşi depozitează hrana; pelican. 2) (nume generic) Ciupercă care crește pe copaci şi din care se prepară iasca.

BABÓI ~ m. 1) Peşte dulcicol, de talie mică, avînd corpul de culoare cenuşie-cafenie, cu cap mare şi turtit. 2) Orice peşte dulcicol mărunt.

BABÓRD ~uri n. 1) mar. Partea din stînga a unei nave, în raport cu direcția mersului acesteia. 2) Partea din stînga longitudinală a fuzelajului unui avion, în raport cu direcția zborului acestuia.

BABÓRNIȚ//Ă ~e f. pop. Babă urîtă şi rea; cotoroanță.

BABUÍN ~i m. Maimuta cinocefală, făcînd parte din grupul catarinienilor.

BABÚŞ//CĂ ~te f. Peşte dulcicol, de talie medie, cu corpul turtit lateral, avînd înotătoarele şi ochii roşii; ocheană; roşioară.

BAC I ~uri n. pop. Recipient mare, mai ales de formă cilindrică, avînd diferite întrebuințări (în special tehnice).

BAC II ~uri n. Ambarcație plutitoare de formă plată pentru transportul de oameni, vehicule etc. de la un mal al unei ape la celălalt; pod umblător. ~ cu motor.

BACALAUREÁT I ~e n. 1) Examen general, susținut la absolvirea liceului. 2) Titlu obținut în urma acestui examen.

BACALAUREÁ//T II ~ți m. Persoană care a susținut examenul de absolvire şi a obținut diploma pentru gradul respectiv.

BACANÁL//Ă ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Sărbătoare cu dansuri şi jocuri, închinată zeului vinului Bacus. 2) fig. Petrecere zgomotoasă şi indecentă; orgie; saturnalii.

BACÁNT//Ă ~e f. 1) (în Roma antică) Preoteasă a zeului Bacus, care celebra bacanalele. 2) fig. Femeie desfrînată, de moravuri uşoare.

BACARÁ I f. 1) Cristal de calitate superioară. 2) Obiect fabricat din astfel de cristal. Veselă din ~.

BACARÁ II ~le f. Nume dat unui joc de cărți; banc; maca.

BÁCĂ báce f. Fruct cărnos cu miezul suculent, în care se află una sau mai multe semințe (reprezentanți: agrişa, coacăza).

BACCHEÁ ~ele f. depr. Bătrîn (ramolit) cu idei perimate, retrograde.

BACHELÍTĂ f. Masă plastică obținută din răşină sintetică, utilizată la confecționarea obiectelor electrotehnice sau de uz casnic.

BACI ~ m. Cioban care conduce o stînă.

BACÍL ~i m. Bacterie patogenă în formă de bastonaş. ~ul lui Koch.

BACILÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de bacili; propriu bacililor. 2) (despre boli) Care este provocat de bacili.

BACILEMÍ//E f. med. Infecție provocată de pătrunderea bacililor în sînge.

BACILIFÓRM ~ă (~i, ~e) Care are formă de bacil; în formă de bacil.

BACLAVÁ ~le f. Preparat culinar din foi de plăcintă, miez de nucă sau de migdale, stropit cu sirop de miere sau de zahăr.

BACON [pr.: béicon] n. Varietate de şuncă, preparată din came grasă de porc.

BACŞÍȘ ~uri n. Sumă de bani dată cuiva, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal.

BACTERI//ÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care ține de bacterii; propriu bacteriilor. Cultură ~ană.

BACTERICÍ//D ~dă (~zi, ~de) și substantival (despre substanţe, agenţi) Care distruge bacteriile: cu proprietatea de a distruge bacteriile.

BACTÉRI//E ~i f. Microorganism unicelular microscopic, de natură vegetală, care provoacă unele boli infecțioase.

BACTERIOFÁ//G ~gi m. Microorganism care are proprietatea de a distruge bacteriile.

BACTERIOLÓ//G ~gi m. Specialist în bacteriologie.

BACTERIOLOGÍ//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de bacteriologie; propriu bacteriologiei. Analiză ~că. • Armă ~că armă de distrugere în masă, bazată pe bacterii.

BACTERIOLOGÍE f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul bacteriilor.

BACTERIOSTÁTI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre substanțe, factori etc.) Care împiedică dezvoltarea bacteriilor. Mediu ~.

BADE m. 1) (termen politicos de adresare a unei persoane tinere către un bărbat mai în vîrstă) Nene. 2) pop. (termen de adresare a unei tinere femei de la ţară bărbatului iubit) Nene; iubit.

BADIÁN ~i m. Arbust cultivat pentru frunzele, florile şi fructele sale, care conțin substanțe aromatice şi care se utilizează în industria farmaceutică şi la producerea unor lichioruri.

A BADIJON//Á ~éz tranz. 1) (organe sau părţi bolnave ale corpului) A unge cu o soluție medicamentoasă (în scopuri curative sau preventive). 2) (trunchiul pomilor) A unge cu o soluţie specială contra insectelor. 3) (suprafețele deteriorate ale unei şosele asfaltate) A acoperi cu un strat subțire de bitum.

BADMINTON [pr.: bédminton] n. sport Joc asemănător cu tenisul, practicat cu o minge mică şi uşoară, prevăzută cu pene, care este lovită cu o rachetă.

BÁFT//Ă ~e f. fam. Concurs de împrejurări favorabile; noroc. A avea ~.

BAGÁ f. Material obținut din carapacea broaștelor țestoase şi folosit la confecționarea pieptenilor, brățărilor, mînerelor, tabacherelor. Ochelari de ~.

BAGÁJ ~e n. 1) Totalitate a lucrurilor luate într-o călătorie. ~ de mînă. • A-şi face ~ele a se pregăti de plecare. 2) fig. Totalitate a cunoștințelor dobîndite de o persoană. ~ intelectual.

BAGATÉL//Ă ~e f. 1) Compoziție muzical-instrumentală de proporții mici, scrisă pe o temă neînsemnată. 2) Lucru sau fapt lipsit de importanță; fleac.

A BAGATELIZ//Á ~éz tranz. (lucruri, fapte, persoane, idei etc.) A aprecia sub valoarea reală (ca pe o bagatelă); a subaprecia; a subestima; a subevalua.

BAGDADÍ//E f. pop. Suprafață (orizontală) care formează partea superioară a unei încăperi; plafon; pod; tavan.

BAGHET//Ă ~e f. Vergea mică, subțire şi flexibilă (cu diferite întrebuințări). • ~a arcuşului vergea pe care este întins părul.

arcuşului. ~ele toboşarului fiecare dintre cele două bastonaşe cu care se bate toba mică şi triangul. ~a dirijorului bețișor subțire şi uşor cu care dirijorii conduc un ansamblu muzical. ~ magică bețișor de care se serveşte iluzionistul. Sub ~a (cuiva) sub conducerea dirijorală (a cuiva).

BÁHI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de zeul Bacus; propriu zeului Bacus; dionisiac. 2) (despre creații literare) Care exprimă bucuriile vieții; cu conținut optimist. • Cîntec ~ cîntec de pahar.

BÁHN//Ă ~e f. Loc mlăştinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smîrc; mocirlă.

BAIADÉR//Ă ~e f. Dansatoare indiană.

BÁIE băi f. 1) Cufundare a corpului în apă (caldă), în alt lichid sau într-o substanță pulverulentă (cu scop igienic, curativ sau din plăcere). A face ~. 2) Apă (sau alt lichid) folosită pentru îmbăiat; scăldătoare. • ~ de sînge a) cantitate mare de sînge, pierdută de cineva; b) vărsare de sînge; măcel. 3) Clădire sau încăpere special amenajată pentru îmbăiat. ~ publică. 4) Vas mare pentru îmbăiat; cadă. A se spăla în ~. 5) Expunere a corpului (gol) 1a acțiunea diferitor factori externi (în scopuri curative). ~ de aer. ~ de soare. 6) la pl. Localitate avînd izvoare cu ape termale sau minerale bune pentru tratamentul diferitelor boli; stațiune balneară. A pleca la băi. 7) Recipient servind la efectuarea diferitelor operații tehnice sau chimice cu ajutorul unor lichide şi soluții. 8) Lichid sau soluție chimică folosite pentru efectuarea unor asemenea operații. ~ de galvanizare. ~ de developare.

BÁIERĂ bắieri f. Sfoară sau curea prinsă la un obiect pentru a-1 putea transporta, atîrna sau lega. • A i se rupe (cuiva) băierile inimii a avea o mare durere sufletească. A ofta din băierile inimii a ofta foarte tare, adînc. A strînge băierile pungii a face economii (de nevoie).

BAIONÉT//Ă ~e f. Armă albă ascuțită, care se fixează la țeava puştii şi este folosită în luptele corp la corp.

BAIRÁ//C ~ce n. 1) înv. Drapel de dimensiuni foarte mari, confecționat din mătase. 2) (în Principatele Dunărene) Unitate militară (de voluntari) care servea sub acest drapel.

BAIRÁM ~uri n. 1) (nume generic) Două mari sărbători la musulmani. 2) fam. Petrecere mare; chef.

BAIȚ ~uri n. Colorant folosit în tîmplărie, tăbăcărie, industria textilă etc. pentru a colora sau a curăța suprafața unui obiect.

BAL I ~uri n. Petrecere publică cu dansuri, organizată, mai ales, seara sau noaptea. Costum de ~ • ~ mascat petrecere la care participantii poartă măşti.

BAL II ~uri n. înv. Pachet mare de mărfuri (mai ales de textile), ambalate în pînză sau în hîrtie; balot. ~ de tutun.

BALÁD//Ă ~e f. 1) Creație epică (populară sau cultă) în formă liberă sau în versuri, avînd ca subiect o acțiune eroică, un fapt istoric, o legendă etc. 2) Creație muzicală cu caracter narativ care ilustrează textul unei asemenea creații epice.

BALADÉ//SC ~scă (~şti) Care are caracter de baladă; în stil de baladă.

BALALÁI//CĂ ~ci f. Instrument muzical popular rusesc avînd o cutie de rezonanță de formă triunghiulară şi trei coarde, care emit sunete prin ciupire.

BALAMÁ ~le f. 1) Dispozitiv metalic constînd din două plăci unite între ele, care, prinse respectiv de un cadru fix şi de un panou mobil fac posibilă închiderea şi deschiderea panoului; țîțănă. 2) la pl. pop. Legătură mobilă între două oase şi locul acestei legături; încheietură; articulaţie. ■ A scoate (pe cineva) din ~le a enerva (pe cineva). A-şi ieşi (sau a sări) din ~le a se enerva tare; a-şi ieşi din fire. A-i tremura (cuiva) ~lele a avea frică; a se teme.

BALAMÚC ~uri n. 1) pop. Spital pentru alienați mintali; casă de nebuni; ospiciu. 2) fig. fam. Gălăgie mare, însoţită de dezordine.

BALÁNS ~uri n. Mişcare oscilatorie; oscilație; pendulare; legănare.

A BALANS//Á I ~éz tranz. 1) A face să se balanseze. 2) (părțile unei balanțe, ale unui cont etc.) A face egal; a aduce în stare de echilibru; a echilibra.

A BALANS//Á II ~éz intranz. 1) A se mişca uşor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se clătina; a se agita. 2) fig. (despre persoane) A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a ezita; a şovăi; a oscila; a pendula.

A SE BALANS//Á mă ~éz intranz. (despre corpuri) A face o mişcare alternativă dintr-o parte în alta; a pendula; a oscila. ~ într-un scaun.

BALANSIÉR ~e n. 1) Piesă a unui mecanism, care reglează prin mişcările sale oscilatorii funcţionarea acestuia. ~ cu braţe egale. 2) Bară lungă şi subțire de care se servesc acrobații pentru a-şi menține echilibrul. 3) biol. Fiecare dintre cele două organe de echilibru pentru zbor la insectele diptere.

BALANSOÁR ~e n. Fotoliu cu tălpi curbate, care se poate balansa.

BALANS//ÓR ~oáre n. v. BALANSIER.

BALÁNŢ//Ă ~e f. 1) Instrument pentru măsurarea greutăţii (masei) corpurilor, format dintr-un mecanism cu pîrghie şi două talere, care se echilibrează cu greutăți etalonate; cîntar; cumpănă. • ~ de precizie (sau analitică) balanţă care asigură un înalt grad de precizie a cântăririi. ~ romană balanţă cu brațe inegale, avînd la un capăt al pîrghiei o greutate etalonată, iar la celălalt capăt un taler în care se pun obiectele de cîntărit. 2) fin. Raport dintre diferiți indicatori economici care trebuie corelaţi sau echilibrați. • ~ de verificare operație contabilă prin care se controlează exactitatea înregistrărilor în conturi la o anumită dată. ~ comercială raportul dintre valoarea generală a importului şi a exportului unei ţări într-o anumită perioadă. 3) la sing. art. pop. Constelaţie din emisfera australă. ♦ Zodia ~ei unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului.

BALÁST ~uri n. 1) Încărcătură specială din material greu (saci de nisip sau de pietriş) care asigură echilibrul unei nave; lest. 2) Amestec de pietriş şi de nisip, utilizat ca material de construcție. 3) Strat de pietriş pe care se aşază traversele de cale ferată. 4) fig. Povară sau umplutură nedorită şi inutilă.

A BALAST//Á ~éz tranz. (şosele, terenuri, terasamentul căilor ferate etc.) A acoperi cu balast.

BALASTIÉR//Ă ~e f. Carieră de nisip sau de pietriş.

BALAST//ÓR ~oáre n. Maşină folosită în operații de balastare.

BALÁUR ~i m. folc. Monstru fantastic care întruchipează răul, imaginat ca un şarpe uriaş cu mai multe capete. ~  cu şapte capete.

BÁL//Ă ~e f. folc. Fiară înspăimîntătoare; monstru; dihanie.

BALCÁNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de regiunea Balcani sau de populația ei; din regiunea Balcani. Peninsula ~că.

BALCANÍSM ~e n. 1) Cuvînt sau expresie specifică uneia dintre limbile balcanice. 2) Ansamblu de mentalităţi, de deprinderi, de manifestări etc. (considerate a fi) specifice locuitorilor din Peninsula Balcanică.

BALC//ÓN ~oáne n. 1) Platformă cu balustradă, fixată la peretele exterior al unei clădiri comunicînd cu interiorul printr-o uşă. 2) Parte a unei săli de spectacole sau conferințe, așezată deasupra parterului.

BALDACHÍN ~e n. 1) Acoperămînt decorativ din stofe scumpe (fix sau mobil), instalat drept podoabă deasupra unui pat, tron, catafalc etc. 2) Lucrare arhitecturală care imită acest acoperămînt decorativ. 3) Acoperămînt din pînză, purtat deasupra capului unui demnitar (laic sau bisericesc) la anumite procesiuni.

BÁLE f. pl. 1) Salivă groasă şi spumoasă care se prelinge din gură. A-i curge cuiva ~le după ceva a dori ceva foarte mult. 2) Materie mucoasă lăsată de melci în urma lor.

BALEIÁJ ~e n. Evacuare forțată a gazelor arse din cilindrul unui motor cu ardere internă.

BALÉN//Ă ~e f. Mamifer acvatic, de talie mare, cu corpul lung de pînă la 30 m, care trăiește în oceane. ~ albă.

BALENIÉR//Ă ~e f. 1) Navă uşoară şi rapidă special echipată pentru vînătoarea de balene. 2) Navă uşoară care serveşte la salvarea naufragiaților. ~ de salvare.

BALÉR ~e n. pop. v. BUTOI.

BALÉR//CĂ ~ci f. 1) Butoi de dimensiuni medii în care se păstrează diferite băuturi. Conținutul unui asemenea butoi.

BALERÍN ~i m. Artist de balet.

BALERÍN//Ă ~e f. (feminin de la balerin) v. BALERIN.

BALÉT ~e n. 1) Gen de dans artistic, constînd din figuri executate de una sau mai multe persoane după o anumită compoziție muzicală 2) Compoziție muzicală după care se execută aceste dansuri. 3) Spectacol teatral, constînd din asemenea dansuri. 4) Ansamblu de balerini şi balerine.

BALETÍ//ST ~şti m. v. BALERIN.

BALETÍST//Ă ~e f. (feminin de la baletist) v. BALETIST.

BÁLI//E f. reg. Vas mare făcut, mai ales din doage şi folosit la spălatul rufelor.

BÁLI//GĂ ~gi f. Excrement de animale mari.

BALÍST//Ă ~e f. (in antichitate) Maşină de război pentru aruncarea de bolovani, sulițe, proiectile etc. asupra duşmanului.

BALÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de balistică; propriu balisticii. Experiment ~. Curbă ~că traiectorie a unui proiectil. Rachetă ~că rachetă care se deplasează în conformitate cu legile balisticii.

BALÍSTICĂ f. Ramură a mecanicii teoretice, care se ocupă cu studiul mişcării corpurilor grele (proiectile, rachete, sateliți etc.)  lansate în spațiu. ~ interioară.

BALIVÉRN//Ă ~e f. Vorbă goală; afirmație neserioasă; braşoavă; palavră. A spune ~e.

A BALIZ//Á ~éz tranz. (terenuri, suprafețe) A marca prin balize; a prevedea cu balize.

BALIZÁJ n. 1) Semnalizare cu ajutorul balizelor. 2) Grup de balize instalate într-un anumit loc.

BALÍZ//Ă ~e f. 1) Obiect special instalat în apă sau pe uscat pentru a indica navigatorilor sau piloţilor locurile primejdioase pentru navigație sau limitele terenului de aterizare plutitoare. 2) Indicator destinat să semnalizeze prezența unui obstacol sau accident de teren, sau o cale de comunicaţie. 3) Reper care indică poziția unui punct topografic.

BÁLMOŞ n. Mîncare preparată, de obicei din caş dulce, amestecat cu puţină făină de porumb şi fiert în lapte de oaie.

BALNEÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de curative; propriu băilor curative. Tratament ~.

BALNEOCLIMATÉRI//C ~că (~ci, ~ce) Care este balnear şi climateric. Factori ~ci.

BALNEOLÓ/G ~gi m. Medic specializat în balneologie.

BALNEOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de balneologie; propriu balneologiei. Clinică ~că.

BALNEOLOGÍE f. Ramură a medicinei care studiază acțiunea profilactică şi curativă a apelor minerale sau termale şi a nămolurilor. Institut de ~.

BALNEOTERAPÍE f. Tratament balnear.

BALOGRÁF ~e n. Instrument pentru măsurarea vitezei proiectilelor.

BAL//ÓN ~oáne f. 1) Obiect de zbor fără mijloace de propulsie proprii, alcătuit dintr-un înveliş impermeabil de formă sferică, umplut cu un gaz mai uşor decît aerul, la care se ataşează o nacelă. ~ de sondaj. ~-pilot. ♦ A lua (pe cineva) în ~ a lua în rîs (pe cineva); a-şi bate joc (de cineva). 2) Jucărie constînd dintr-o membrană elastică subțire, care, fiind umplută cu aer sau cu un gaz, capătă o formă de obicei sferică. 3) sport Obiect de formă sferică, de diverse dimensiuni, elastic, care, fiind umplut cu aer, este folosit ca jucărie sau pentru a practica anumite jocuri sportive sau distractive; minge. 4) Vas de sticlă de formă sferică, folosit în laborator pentru anumite operații chimice. ~ cu fund plat. 5): ~ de săpun bășică obţinută prin suflare din clăbuci de săpun. 6): ~ de oxigen rezervor de oxigen prevăzut cu o mască sau cu o sondă nazală şi folosit la reanimarea unui bolnav.

A BALON//Á ~éz tranz. A face să se baloneze.

A SE BALON//Á mă ~éz intranz. 1) A căpăta forma unui balon; a se umfla ca un balon. 2) (despre ființe) A se umfla la burtă (din cauza acumulării de gaze în intestine).

BALONZÁID ~e n. 1) Țesătură impermeabilă de bumbac sau de mătase. 2) Pardesiu de ploaie confecționat dintr-o astfel de țesătură.

BALÓT ~uri n. Pachet mare de mărfuri (mai ales de textile), ambalate în pînză sau în hîrtie. de postav.

A BALOT//Á ~éz tranz. (obiecte, produse, mărfuri) A pune într-un balot (în vederea transportării, depozitării etc.); a împacheta; a ambala.

BALOTÁJ ~e n. Situație creată în timpul unor alegeri, cînd nici unul dintre candidați nu obține la primul tur numărul necesar de voturi, ceea ce determină repetarea alegerilor.

BALSÁM ~uri n. 1) Substanță mirositoare, secretată de anumite plante şi utilizată în farmaceutică, parfumerie, pictură etc. 2) Preparat mirositor, folosit la îmbălsămarea cadavrelor. 3) fig. Ceea ce calmează o durere morală; alinare; mîngîiere.

BALSÁMI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de balsam; propriu balsamului.

BALSAMÍN//Ă ~e f. Plantă decorativă cu flori albe-roşietice sau pestrițe, aşezate la subsuoara frunzelor.

BALTÁ//G ~ge n. 1) Topor mic, de obicei cu două tăişuri şi cu coadă lungă, folosit în trecut şi ca armă (mai ales de către ciobani). 2) Lovitură aplicată cu o asemenea armă.

BÁLTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adîncime mică, cu vegetație şi cu faună specifică. • A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfîrşit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adîncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui rîu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos.

BALUSTRÁD//Ă ~e f. Element de construcție în formă de îngrăditură joasă, destinat să mărginească ceva (un balcon, o terasă, etc.); parapet; parmaclîc. ~ la o scară.

BALÚ//STRU ~ştri m. 1) Stîlp de forma unei coloane de dimensiuni mici, rotunjit în partea sa medie, care susține partea superioară a unei balustrade. 2) Compas special, folosit la trasarea cercurilor foarte mici.

BÁM//Ă ~e f. 1) Plantă legumicolă anuală, cultivată pentru fructele sale de forma unei capsule, folosite în alimentație. 2) Fructul acestei plante.

BÁMBU//S ~şi m. Plantă exotică arborescentă, cu tulpina dreaptă cilindrică, goală în interior, folosită la fabricarea mobilei, undițelor etc. Baston de ~.

BAN ~i m. 1) Marfă îndeplinind funcția socială de echivalent general al tuturor mărfurilor în procesul de schimb. 2) Monedă sau bancnotă, îndeplinind funcția socială de mijloc de schimb şi de plată (a mărfurilor). • A plăti în ~i gheață (sau lichizi) bani în numerar (plătiți pe loc). ~ de buzunar bani destinați cheltuielilor mărunte. 3) la pl. Avere în formă de monede sau bancnote; parale. • A fi doldora de ~ a fi foarte bogat; a avea mulți bani. A arunca ~i pe fereastră a cheltui fără nici o socoteală. A pune ~i la ciorap a) a strînge bani; b) a fi foarte zgîrcit. A face ~i buni a) a cîştiga bine; b) a avea valoare; a fi de preț. 4) Subunitate monetară egală cu a suta parte dintr-un leu.

BANÁL ~ă (~i, ~e) Care nu se deosebeşte prin nimic; lipsit de originalitate; ordinar; comun; obişnuit; trivial; vulgar.

BANALIT//ÁTE ~ắți f. 1) Caracter banal. 2) la pl. Lucruri banale; vorbe banale. A spune ~ăţi.

A BANALIZ//Á ~éz tranz. 1) A face să se banalizeze; a trivializa. 2) A trata în mod simplist; a vulgariza; a trivializa.

A SE BANALIZ//Á mă  ~éz intranz. A deveni banal; a căpăta caracter banal; a se trivializa.

BANÁN ~i m. v. BANANIER.

BANÁN//Ă ~e f. Fructul bananierului.

BANANIÉR ~i m. Plantă tropicală arborescentă înaltă, cu frunze mari şi cu fructe comestibile de formă alungită, dispuse în ciorchini.

BANC I ~uri n. 1) Îngrămădire de diverse materiale (nisip, pietriş, nămol) formată pe fundul mărilor sau al fluviilor care, ajungînd la suprafața apei, periclitează navigaţia. 2) Cîrd mare de scoici sau de peşti (de obicei, de aceeași specie) care se deplasează dintr-un loc în altul. ~ de scrumbii.

BANC II ~uri n. Masă (sau platformă) special amenajată într-un atelier pentru efectuarea unor lucrări ce țin de exercitarea profesiilor manuale. ~ de tîmplărie.

BANC III ~uri n. 1) Nume dat unui joc de cărți; bacara; maca. 2) pop. Istorioară scurtă. A face ~uri.

BANCÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de bancă; propriu băncii. Operație ~ă. Control ~.

BÁNCĂ I bănci f. 1) Scaun lung (cu sau fără spetează) pentru mai multe persoane. ~ de lemn. 2) Scaun cu pupitru în față pentru şcolari. • De pe băncile şcolii din anii de şcoală.

BÁNC//Ă II bănci f. 1) Instituție financiară care efectuează operații de plată şi de credit. ~ agricolă. 2) Clădire unde se află această instituție. ~a națională se află în centrul oraşului. 3): ~ de date ansamblu de date dintr-un anumit domeniu, organizate în scopul optimizării folosirii lor.

BANCHÉR ~i m. 1) Proprietar sau mare acționar al unei bănci. 2) (la unele jocuri de cărți) Jucător care conduce jocul şi dispune de o sumă mare de bani, suficientă pentru a acoperi mizele celorlalți jucători.

BANCHÉ/T ~e n. Masă solemnă fastuoasă, care reuneşte mai multe persoane, invitate cu ocazia unui eveniment. A da un ~.

BANCHÉT//Ă ~e f. 1) Bancă mică, capitonată (cu sau fără spetează), montată în unele vehicule. 2) Porțiune orizontală, în formă de treaptă, de-a lungul unui terasament.

BANCHÍZ//Ă ~e f. Îngrămădire de ghețari plutitori, formată de-a lungul țărmurilor mării în regiunile polare. ~ în derivă.

BANCNÓT//Ă ~e f. Hîrtie de valoare cu acoperire în aur, emisă de către stat şi folosită ca mijloc de plată; bilet de bancă.

BÁNCO n. (la jocuri de cărți) Totalitate a mizelor depuse de jucători. • A face ~ a susține singur miza jocului contra băncii.

A BANCRUT//Á ~éz intranz. A suferi o bancrută; a da faliment.

BANCRUTÁR ~i m. Persoană care a suferit o bancrută. ~ fraudulos.

BANCRÚT//Ă ~e f. ec. Stare a unui debitar care nu-şi poate plăti datoriile sau nu-şi poate respecta angajamentele; faliment. ~ simplă. • ~ frauduloasă bancrută datorată unei gestionări incorecte.

BANDÁJ ~e n. 1) Fîşie de tifon sau de pînză cu care se leagă o rană sau se imobilizează un organ vătămat. ~ elastic. 2) Bandă de oţel sau de cauciuc care se îmbracă pe obada roţii unui vehicul (pentru a o proteja de degradare).

A BANDAJ//Á ~éz tranz. (răni sau organe vătămate) A aplica un bandaj. ~ mîna.

BÁND//Ă I ~e f. 1) Grup de oameni întovărăşiţi în vederea unui scop reprobabil; şleahtă; gaşcă; clică; clan. ~ de jefuitori. 2) Ceată de prieteni. ~ veselă.

BÁND//Ă II benzi f 1) Fîşie (lungă şi îngustă) din diferite materiale, cu care se înfășoară, se leagă sau se împodobeşte ceva. ♦ ~ izolatoare fişie îngustă de material, acoperită pe una din feţe cu un strat de cauciuc lipicios, folosită la izolarea legăturilor electrice. ~ magnetică fişie magnetizată, îngustă şi lungă, destinată înregistrării magnetice a semnalelor electrice. ~ de magnetofon fişie de material plastic, acoperită cu un strat de material magnetic, care se foloseşte la înregistrarea şi reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. ~ rulantă fîşie mobilă, acționată mecanic, care serveşte la transportarea materialelor sau fabricatelor într-o întreprindere producătoare. 2) Parte îngustă şi lungă din componenţa a ceva. • ~ de circulaţie fîşie dintr-o şosea, rezervată circulației vehiculelor în acelaşi sens.

BANDERÍL//Ă ~e f . Suliţă mică, ornată cu bande multicolore, pe care toreadorul o înfige în grumazul taurului pentru a-1 aţîta.

BANDERÓL//Ă ~e f. 1) Fîşie de hîrtie cu care se înfăşoară un ambalaj sau o carte (în scopul asigurării integrității acestora). 2) Bandă din pînză (purtînd o inscripţie), care se pune în jurul braţului ca semn al unei anumite însărcinări; brasardă.

BANDIÉR//Ă ~e f. înv. 1) Piesă de stofă ataşată pe un suport purtînd culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei organizații, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; drapel; stindard; flamură. 2) Stegulet folosit de marinari pentru semnalizări.

BANDÍ//T ~ţi m. 1) Persoană care face parte dintr-o bandă; de drumul mare. 2) fig. Persoană lacomă şi fără scrupule; nemernic; ticălos; netrebnic.

BANDIT//ÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru bandiţi; propriu bandiţilor; tîlhăresc. Atac ~.

BANDITÉŞTE adv. În felul bandţilor; în mod banditesc; ca bandiţii; tîlhăreşte.

BANDITÍSM n. Comportare de bandit; faptă banditească; tîlhărie.

BANDÚL//Ă ~e f. Greutate fixată la capătul unei frînghii care se aruncă pe țărm pentru a lega şi a trage parîmele de acostare.

BANDULIÉR//Ă ~e f. Bandă de stofă sau de piele, trecută peste umăr de-a curmezişul pieptului pentru a susține o armă (sabia, pistolul etc.). A purta arma în ~.

BANDÚR//Ă ~i Instrument muzical popular ucrainean, prevăzut cu coarde care emit sunete prin ciupire.

BANDURÍ//ST ~şti m. Persoană care cîntă la bandură.

BANG interj. (se foloseşte pentru a reda su-netul produs de un clopot).

BÁNIŢ//Ă ~e f. 1) înv. Unitate de măsură cu capacitatea între 20 şi 30 1, folosită la măsurarea cerealelor; dimerlie. 2) Vas din doage, avînd o asemenea capacitate. Cu ~a foarte mult.

BANJÓ ~uri n. Instrument muzical, originar din nordul Africii, avînd cutia de rezonanță din piele, un gît lung şi 5-9 coarde care emit sunete prin ciupire.

BÁNTĂ benţi f. 1) v. BANDĂ II. 2) (în portul popular) Fîşie de pînză, cusută pe marginea gulerului şi a mînecii cămăşii.

BAOBÁB ~i m. Arbore tropical de dimensiuni uriaşe, cu fructe mari, lunguieţe, numite pîinea maimuțelor.

BAPTÍSM n. 1) Credinţă creştină, care nu admite botezul decît la o vîrstă conştientă. 2) Sectă care practică această credinţă.

BAPTÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de baptism; propriu baptismului.

BAPTÍ//ST II ~şti m. Adept al baptismului.

BAPTÍST//Ă ~e f. (feminin de la baptist) v. BAPTIST II.

BAPTISÉRI//U ~i n. Capelă anexă a unei catedrale catolice, unde se fac botezurile.

BAR I ~i m. Unitate de măsură a presiunii atmosferice, egală cu presiunea exercitată de o megadină pe o suprafaţă de un centimetru pătrat.

BAR II ~uri n. 1) Local public, unde consumatorii stau în picioare sau aşezaţi pe nişte scaune înalte în faţa tejghelei. 2) Local luxos de noapte cu program muzical-distractiv; cabaret. 3) Dulap special sau compartiment al unui dulap, unde se păstrează sticle cu băuturi alcoolice.

A BAR//Á ~éz tranz. 1) (căi, drumuri, accese) A închide cu ajutorul unei bare; a bloca. 2) (torente de apă) A opri cu ajutorul unui baraj; a stăvili; a zăgăzui; a îndigui. 3) (texte, cifre) A face o linie pentru a anula.

BARABÓI ~ m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă şi cu rădăcina comestibilă în formă de bulb.

BARACAMÉNT ~e n. Ansamblu de barăci de pe un şantier.

BAR//ÁCĂ ~ắci f. Construcţie provizorie (din scînduri, blocuri demontabile etc.) care se foloseşte ca locuinţă provizorie, magazie, depozit de materiale etc.

BARÁJ ~e n. 1) Construcţie făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a o opri sau a regla nivelul); zăgaz; stăvilar. de beton. 2) mil. Lucrare de fortificaţie făcută cu scopul de a întîrzia sau de a opri înaintarea inamicului. ~ de fum. 3) Obiect material care împiedică libera trecere; obstacol; stavilă. 4) fig. Factor care împiedică realizarea unei acţiuni; obstacol; piedică; impediment; stavilă; barieră.

BÁR//Ă ~e f. 1) Bucată lungă şi rigidă de lemn sau de metal avînd diferite întrebuinţări în construcţie, tehnică etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale porții la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul în ~ ■ ~ fixă aparat de gimnastică format dintr-o vergea groasă de metal, fixată între doi stîlpi. ~e paralele aparat de gimnastică, constînd din două vergele paralele fixate între doi stîlpi la aceeaşi înălţime. 3) jur. Loc rezervat avocaților într-o sală de judecată pentru a ține pledoaria. 4) Linie care separă anumite părţi în interiorul unui text. 5) muz. Linie verticală cu care se separă măsurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care barează intrarea într-un fluviu sau într-un port.

BARBACÁN//Ă ~e f. 1) (în arhitectura medievală) Deschizătură înaltă şi îngustă făcută în zidul unui turn, coridor etc. pentru a permite pătrunderea aerului şi a luminii. 2) Deschizătură mică lăsată într-un zid de sprijin, în zidăria unui baraj etc. pentru a permite scurgerea apelor colectate în spatele acestora.

BARABÚL//Ă ~e f. pop. Soi de cartofi de calitate inferioară folosiți pentru hrana animalelor (în special a porcilor).

BARBÁR I ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care ține de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 2) şi substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; fără milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) şi substantival fig. Care vădeşte lipsa de respect fată de cultură şi civilizație; sălbatic.

BARBÁR II ~i m. 1) (în antichitate) Nume dat de greci şi de romani celor care aparțineau unei populații străine. 2) la pl. Nume dat popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu. 3) Individ care aparținea unui asemenea popor. 4) fig. Persoană care se comportă în mod necivilizat.

BARBARÍ//E ~i f. 1) Stare de înapoiere social-economică şi culturală a unui popor. 2) Comportare de barbar; sălbăticie. 3) Crimă odioasă, născută din ură şi dispreț față de cultură şi civilizație.

BARBARÍSM ~e n. Element de limbă împrumutat fără necesitate (şi neasimilat de limba care l-a împrumutat).

BÁRB//Ă bărbi f. 1) Păr care creşte (la bărbați) pe bărbie şi pe obraji. A-şi lăsa ~. • A rîde în ~ a rîde pe ascuns, numai pentru sine. A vorbi în ~ a spune ceva încet; a vorbi numai pentru sine. Cîți peri în ~ în număr foarte mare. 2) v. BĂRBIE. 3) Smoc de păr care creşte la unele animale sub bot. 4) Totalitate a țepilor unui spic de cereale. • ~a-împăratului plantă erbacee, cultivată mai ales în scopuri decorative, avînd flori de diferite culori şi rădăcini cu proprietăţi purgative. ~a-caprei a) plantă erbacee, avînd frunze lungi şi înguste, flori galbene şi fructe achene de formă lunguiață; b) ciupercă comestibilă sub forma unor ace suculente.

BARBÉ//T ~ţi m. Cîine cu părul creț, dresat special pentru vînătoarea de baltă.

BARBÉT//Ă ~e f. mai ales la pl. Barbă lăsată special să crească de o parte şi de alta a feţei (de la tîmple pînă la bărbie); favorit. A purta ~.

BARBIŞ//ÓN ~oáne n. Barbă mică şi ascuțită, lăsată să crească numai pe vîrful bărbiei; cioc; țăcălie.

BARBITÚRI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre substanţe, medicamente) Care are proprietăţi calmante; cu proprietăți calmante asupra sistemului nervos central.

BARBOTÁRE f. Proces chimic, constînd în trecerea unui gaz printr-un lichid (pentru a-l curăţa de impurităţi solide).

BARBÚN ~i m. Peşte de talie mică, cu două fire lungi în formă de mustăţi sub bărbie, avînd corpul roşiatic şi înotătoarele galbene, apreci-at pentru carnea sa delicioasă.

BARBÚT n. Joc de hazard cu zaruri.

BARCAGÍ//U ~i m. Persoană care conduce o barcă; luntraş.

BARCÁN//Ă ~e f. Dună de nisip caracteristică periferiei deşerturilor, avînd formă de potcoavă cu convexitatea în bătaia vîntului.

BARCARÓL//Ă ~e f. 1) Cîntec al gondolierilor venețieni. 2) Piesă muzicală imitînd legănatul valurilor şi cadența bătăilor de vîsle.

BARCÁZ ~uri n. Barcă pescărească mare cu pînze sau cu motor, folosită la pescuit sau pentru transportul de materiale. ~-motor.

BÁRCĂ bărci f. Ambarcație de dimensiuni mici, fără punte, cu vîsle, cu pînze sau cu motor, destinată transporturilor la distanțe mici; luntre.

BAR//D ~zi m. 1) (la celţi) Poet care cînta eroii şi faptele lor vitejeşti. 2) Poet naţional.

BÁRDA bărzi f. Unealtă, constînd dintr-un corp de oțel cu tăiş lat şi curbat, cu o coadă scurtă de lemn tare, folosită, mai ales, la cioplitul lemnului.

BARÉJ ~e n. v. BARIŞ.

BÁREM adv. (atribuie celor spuse o ultimă restricţie admisibilă) Cel puţin; măcar; încaltea ~ în ultimul moment.

BARÉM ~e n. 1) Registru conținînd calcule gata făcute sau valori ale unor elemente, care pot fi consultate şi folosite rapid; tabele de calcul. 2) Normă care trebuie realizată (de sportivi) pentru a se putea califica într-o competiție

BARÉT//Ă I ~e f. 1) Cureluşă îngustă (de piele de pînză etc.) cu care se încheie un pantof. 2) Ornament de metal, în formă de lamele îngustă, fixată transversal pe un obiect (medalie, tabacheră etc.). 3) Semn distinctiv al unei decorații, care se poartă în locul acesteia.

BARÉT//Ă II ~e f. Pălărie purtată de cardinal.

BARHÉT n. Ţesătură de bumbac (cu sau fără desene), flanelată pe una din feţe, folosită pentru confecţionarea hainelor. Cămaşă de ~.

BÁRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de presiunea atmosferică; propriu presiunii atmosferice.

A BARICAD//Á ~éz tranz. (căi de acces) A închide, ridicînd o baricadă. ~ o poartă.

A SE BARICAD//Á mă ~éz intranz. A se adăposti în dosul unei baricade.

BARICÁD//Ă ~e f. Intăritură improvizată prin îngrămădire de materiale şi obiecte diverse pentru a se pune la adăpost în timpul luptelor de stradă, al unei insurecţii etc. • A fi de cealaltă parte a ~ei a fi în tabăra opusă. A muri pe ~ a muri, luptînd pînă la capăt pentru o idee.

BARICÉNTR//U ~e n. 1) fiz. Centru de greutate. 2) Punct în care se întîlnesc medianele unui triunghi.

BÁRI//E f. Unitate de măsură a presiunii egală cu presiunea unei forțe de o dină pe un centimetru pătrat.

BARIÉR//Ă ~e f. 1) Bară mobilă cu care se închide temporar un drum, o trecere peste calea ferată etc. 2) Loc de întretăiere a unei șosele cu o linie de cale ferată. 3) Loc de unde începe o alergare de cai; linie de plecare la cursele de cai. 4) Loc de intrare într-un oraș servind odinioară şi drept punct de încasare a taxelor pentru mărfurile aduse spre vînzare 5) fig. Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; obstacol; piedică; stavilă; impediment; baraj.

BARÍL ~i m. Unitate de măsură a capacității egală aproximativ cu 160 l, folosită, mai ales în S.U.A. şi în Anglia, pentru produsele petroliere.

BARISFÉR//Ă ~e f. geol. Porţiune din centrul globului pămîntesc alcătuită din elemente cu densitate mare; centrosferă.

BARÍȘ ~e n. 1) Ţesătură fină şi subţire din lînă pură, folosită pentru confecţionarea îmbrăcămintei. Rochie de ~. 2) Broboadă făcută din asemenea țesătură.

BARIT//ÓN I ~oáne n. 1) Voce de bărbat cu registrul intermediar între tenor şi bas. 2) Instrument muzical de suflat folosit în fanfară, al cărui registru corespunde acestui fel de voce.

BARITÓN II ~i m. Cîntăreț care are vocea cu registrul intermediar între tenor şi bas.

BÁRIU n. Metal moale, alb-argintiu, folosit sub formă de compuşi în industria vopselelor, a sticlei, în medicină etc.

BARÍZ ~uri n. v. BARIŞ.

BARMÁN ~i m. 1) Persoană care serveşte consumatorii într-un bar. 2) Proprietar al unui bar.

BAROÁN//Ă ~e f. v. BARONEASĂ.

BARÓC I n. arhit. Stil artistic caracterizat prin libertatea formelor, prin exces de ornamentație, prin tendinţa spre monumentalism şi o anumită bizarerie.

BARÓ//C II ~că (~ci, ~ce) 1) Care se distinge printr-o neregularitate bizară; de un caracter şocant; ieşit din comun (prin felul său de a fi); ciudat; straniu; bizar. O idee ~că. 2) (despre construcții, obiecte de artă etc.) Care este realizat în stilul dominant de la sfîrşitul perioadelor clasice. Mobilier ~.

BAROGRÁF ~e n. Barometru înregistrator.

BAROMÉTRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de barometru; propriu barometrului. Maxim ~.

BAROMÉTR//U ~e n. 1) Aparat pentru măsurarea presiunii atmosferice. ~ cu mercur. ~ metalic. 2) fig. Ceea ce este sensibil la variații şi permite aprecierea lor. Presa este ~ul opiniei publice.

BARÓN ~i m. 1) Mare senior feudal, posesor al unui domeniu. 2) Titlu de noblețe în ierarhia feudală, superior cavalerului şi inferior vicontelui. 3) Persoană care delinea acest titlu.

BARON//EÁSĂ ~ése f. 1) Femeie avînd titlul de baron. 2) Soție a baronului. 3) Fiică de baron.

BAR//ÓS ~oáse n. Ciocan mare şi greu, folosit, mai ales, în lucrările de fierărie.

BAROSÁN ~ă (~i, ~e) 1) fam. Care este foarte mare şi greu. 2) şi substantival fig. (despre persoane) Care se bucură de influență (datorită bogăției de care dispune); cu pondere; influent.

BAROSC//ÓP ~oápe n. Instrument folosit pentru detectarea şi măsurarea presiunii atmosferice.

BAROTERMOMÉTR//U ~e n. Aparat compus dintr-un barometru şi un termometru, servind la măsurarea concomitentă a presiunii şi a temperaturii aerului.

BÁRZA bérze f. Pasăre migratoare, de talie mare, cu cioc roşu, cu gît şi picioare lungi, cu penaj alb, avînd doar vîrfurile aripilor negre.

BAS I ~uri n. 1) Voce de bărbat cu registru grav. 2) Instrument muzical, al cărui registru într-o orchestră corespunde acestui fel de voce.

BA//S II ~şi m. Cîntăret care are vocea în registru grav.

BASAMÁC n. Rachiu de calitate inferioară, obținut în condiții casnice.

BASARAB//EÁN I ~eănă (~éni, ~éne) Care aparține Basarabiei sau populației ei; propriu Basarabiei.

BASARAB//EÁN II ~éni m. Persoană care face parte din populația de bază a Basarabiei sau este originară din Basarabia,

BASARAB//EÁNCĂ ~énce f. (feminin de la basarabean) v. BASARABEAN II.

BÁSCĂ băşti f. Acoperămînt pentru cap, confecționat dintr-un material moale, de obicei din avînd formă rotundă şi plată, cu marginile îndoite înăuntru; beretă.

BÁSCHET I n. v. BASCHETBAL.

BÁSCHE//T II ~ţi m. mai ales la pl. Ghete pentru baschetbal.

BASCHETBÁL n. Joc sportiv, practicat între două echipe a cîte cinci jucători, care tind să introducă mingea cu mîna într-un coş fixat pe un stîlp de pe terenul echipei adverse.

BASCHETBALÍ//ST ~şti m. Sportiv care practică baschetbalul; jucător de baschetbal.

BASCHETBALÍST//Ă ~e f. (feminin de la baschetbalist) v. BASCHETBALIST.

A BASCUL//Á I ~éz intranz. (despre corpuri) A face mişcări de basculă; a oscila ca o basculă; a balansa.

A BASCUL//Á II ~éz tranz. 1) (corpuri) A se roti parțial în jurul unei axe orizontale. 2) (materiale) A descărca (dintr-un camion, dintr-o remorcă) prin înclinarea platformei.

BASCULÁN//T ~tă (~ți, ~te) Care basculeaza; cu proprietate de basculare. • Autocamion (camion, vagon) ~ autocamion (camion, vagon) a cărui benă se ridică, permițînd descărcarea materialelor transportate; autobasculantă.

BASCULAT//ÓR ~oáre n. tehn. Instalație mecanică, servind la înclinarea unor recipiente sau vehicule încărcate, mai ales, cu materiale friabile, în vederea descărcării lor.

BASCÚL//Ă ~e f. 1) Balanță pentru cîntăritul corpurilor grele cu ajutorul unor greutăți etalon mici. 2) Scîndură sau pîrghie mobilă, aşezată în echilibru pe un suport (pivot). Joc de ~.

BASÉ//T ~ți m. Cîine de vînătoare, cu corpul lung şi cu picioarele scurte, cu pete negre sau roşietice pe corp, folosit pentru a scoate vulpile sau bursucii din vizuină.

BASÍ//ST ~şti m. 1) v. BAS II. 2) Muzicant care cîntă la contrabas sau la un instrument cu registru de bas.

BASM ~e n. 1) Creație populară epică, în care se redau întîmplări fantastice cu personaje imaginare aflate în luptă cu forțe nefaste ale naturii sau ale societății; poveste. 2) fig. Vorbe plăsmuite special şi puse în circulatie cu rea-voință; născocire; scomire.

BASMÁ ~le f. 1) Bucată de țesătură (uni sau pestrițată) avînd formă pătrată sau triunghiulară şi folosită, mai ales de femei, pentru a-şi acoperi capul; broboadă. ■ A scoate (pe cineva) ~ curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieşi (sau a scăpa) ~ curată a ieşi (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pînză, folosită pentru a şterge nasul sau fața; batistă.

BASORELIÉF ~uri n. Lucrare de sculptură, executată în relief pe un fond cu care face corp comun.

BÁSTA interj. fam. (se foloseşte pentru a declara sau a cere încetarea unei activităţi) Ajunge; destul; gata; am terminat. Şi cu asta ~!

BASTÁR//D ~zi m. 1) Copil născut în afara căsătoriei; copil nelegitim. 2) Organism provenit din încrucişarea a două specii diferite; hibrid; corcitură.

A BASTARD//Á ~éz tranz. rar (organisme de specii diferite) A face să procreeze, obținînd un bastard (cu calități superioare); a încrucişa; a hibrida.

BASTÁRD//Ă ~e f. (feminin de la bastard) v. BASTARD.

BASTIMÉNT ~e n. Navă maritimă militară de mare tonaj. ~ de escortă.

BASTI//ÓN ~oáne n. 1) mil. Fortificație de formă cilindrică sau poliedrică, construită la colțurile unei fortărețe. 2) fig. Centru de rezistență a ceva (al unei organizații, al unei teorii, doctrine etc.). ~onul radicalismului.

BAST//ÓN ~oáne n. 1) Băț lung şi subțire, de obicei curbat la un capăt, care serveşte ca sprijin în timpul mersului. ♦ ~ de mareşal baston purtat de un mareşal ca semn al demnității. 2) Lovitură dată cu un astfel de băț. I-a ars cîteva ~oane.

BAŞBUZÚ//C ~ci m. 1) (în evul mediu) Voluntar fără soldă, în armata turcească, care trăia din jaf. 2) fig. Om care încalcă în mod grosolan legile de conviețuire socială.

BÁŞTINĂ f. Loc unde s-a născut şi trăieşte (tot timpul) cineva; pămînt natal; patrie. • De ~ a) de loc; originar; h) autohton; moştenit din moşi-strămoşi. Locuitor de ~ băştinaş; localnic.

BATÁL ~i m. Berbec castrat în scopul îmbunătăţirii calității cărnii şi a lînii.

BATALI//ÓN ~oáne n. 1) mil. Subunitate de infanterie, constînd din două sau mai multe companii. ~ de geniu. 2) Mulțime (organizată) de persoane.

BATÁN//T ~tă (~ți, ~te) (despre uşi, ferestre etc.) Care se închide şi se deschide printr-o mişcare de rotație în jurul unei axe verticale fixate la una dintre margini; cu proprietate de a se închide şi deschide singur. Uşă ~tă.

BATÁR//D ~dă (~zi, ~de) 1) (despre scriere, litere) Care este intermediar între scrierea rondă şi cea cursivă. 2) (despre peniţe) Care serveşte la acest fel de scriere.

BATARDÓU ~ri n. 1) Construcție hidrotehnică subacvatică, avînd forma unei incinte cu pereți etanşi, care, fiind evacuată de apă, permite executarea în interiorul ei a unor lucrări. 2) Dig provizoriu construit pe un rîu pentru a opri sau a abate apele, în vederea efectuării în albie a unor lucrări de construcţie.

BATÁ//T ~ți m. 1) Plantă erbacee perenă asemănătoare cartofului, cultivată pentru rădăcinile sale comestibile, bogate în vitamine, amidon şi zahăr; cartof dulce. 2) Tubercul al acestei plante.

BÁTĂ béte f. 1) Fîşie îngustă de stofă, aplicată în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); betelie. 2) mai ales la pl. Cingătoare îngustă şi lungă, țesută din lînă de diferite culori şi împodobită cu ciucuri, mărgele şi alte podoabe.

BÁTĂR adv. reg. Cel puțin; măcar; barem.

BÁT//CĂ I ~ce f. reg. Nicovală (mică) pe care se bate coasa pentru a o ascuți.

BÁT//CĂ II ~ce f. pop. Capcană specială folosită la prinderea şoarecilor. 

BÁT//CĂ III ~ce f. Peşte dulcicol asemănător cu plătica, avînd spatele verde-albastrui şi abdomenul argintiu.

A BÁTE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu bățul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul să meargă. ~  peste obraji. ~  măr a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mîna cu cineva pentru a cădea de acord într-o tranzacție. A fi bătut în cap a fi îndobitocit de lovituri în cap. Bătut în cap prost, țicnit. ~  capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicăli; a necăji întruna pe cineva. A-şi ~  capul cu ceva a-şi frămînta mintea. ~  la ochi a atrage atenția; a fi suspect. A-şi ~ gura degeaba (sau în vînt) a vorbi în zadar. A-şi ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-1 ~ pe cineva gîndul (sau mintea) a se gîndi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-1 prelucra a-1 ascuţi, a-1 înfige în ceva etc.). ~ frişca. ♦ Bate fierul pînă-i (sau cît îi) cald acționează pînă nu-i tîrziu. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrînge într-o luptă sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi uşor cu palma umărul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atenţia sau pentru a-i arăta bunăvoinţa. 5) (toba, toaca etc.) A face să răsune. • ~ toba a răspîndi zvonuri; a nu păstra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curăța de praf (lovind repetat cu un băț, cu bătătorul etc.). 7) (suprafețe, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept şi neted; a bătători; a bătuci; a tăpşi. 8) Alovi ca să cadă de pe copac. ~ nucile. • ~ tactul (sau măsura) a marca tactul unei bucăți muzicale prin lovirea uşoară a unui obiect cu mîna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fără rost; a hoinări; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o acţiune. ~ câmpii a vorbi fără nici o legătură logică; a vorbi aiurea. ~ mătănii a face mătănii. 9) (la războiul de țesut) A presa cu spata firele de băteală. 2. intranz. 1) A lovi o dată sau repetat în ceva (la poartă, la uşă etc.). ~ la fereastră. • ~ la uşa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a mişca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. • ~ din palme a aplauda. Cît ai bate din palme foarte repede, într-o clipă. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) a se răsti; a porunci. ~ din buze a rămîne înşelat în așteptările sale. 3) (despre ploaie, grindină, brumă) A cădea (făcînd stricăciuni în agricultură). 4) (despre vînt) A purta curenții de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critică) la ceva. 6) (despre inimă, puls) A-şi intensifica bătăile; a se mişca neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvîcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre cîini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hămăi; a lătra. 9) (despre Soare, Lună) A atinge cu razele, răspîndind lumină, căldură. 10) (despre arme de foc) A trimite proiectilul pînă într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o anurnită nuantă de...

 
 

A SE BÁTE mă bat intanz. 1) A se lovi repetat (şi concomitent) unul pe altul; a se lua la bătaie. • A se da bătut a se lăsa învins; a ceda. ~ cap în cap a se contrazice; a fi diametral opus. ~ cu pumnii în piept a) a se mîndri; a se fuduli; b) a se lovi în piept în semn de supărare sau de pocăință. 2) A se lupta cu arme; a se război.

BATERÍ//E ~i f. 1) mil. Subunitate de artilerie, utilată cu tunuri sau cu aruncătoare de mine. ~ antiaeriană. 2) tehn. Grup de elemente (aparate, piese, dispozitive) identice sau asemănătoare, care îndeplinesc aceeaşi funcție. • ~ electrică ansamblu de acumulatoare electrice, legate în serie; pile uscate. 3) Vas cu gheață, în care se pun la răcire sticle cu băuturi. 4) muz. Ansamblul instrumentelor de percuție dintr-o orchestră (mai ales de muzică uşoară sau de jaz).

BATIÁLĂ adj.: Regiune (sau zonă) ~ regiune sau zonă din mări sau oceane, cu adîncime de 2000-2500 m.

BATÍC ~uri n. 1) Basma colorată în patru colțuri. 2) Ţesătură colorată şi imprimată după un procedeu special.

BAT1GRÁF ~e n. Batimetru înregistrator.

BATIMETRÍE f. Tehnică de măsurare a adîncimii apei în mări şi oceane.

BATIMÉTR//U ~e n. Aparat pentru măsurarea adîncimii apei în mări, lacuri şi rîuri.

BATÍR ~e n. Fir de bumbac format din cîteva fire simple, întrebuințat la însăilat.

BATISCÁF ~e n. Aparat submarin (în formă de navă) folosit pentru studii subacvatice la adîncimi mari.

BATISFÉR//Ă ~e f. Cabină metalică etanșă, de formă sferică, înzestrată cu echipament special, care, fiind suspendată de o navă, permite cercetări submarine la mari adîncimi.

BATÍST ~uri n. 1) Ţesătură fină şi subțire de bumbac sau de in, folosită pentru confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte ușoară şi de lenjerie. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături.

BATÍST//Ă ~e f. Bucată mică de pînză, folosită pentru a şterge nasul sau fața.

A BATJOCOR//Í ~ésc tranz. 1) A trata cu vorbe de batjocură; a ocărî; a certa. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezînd demnitatea cuiva, a face de batjocură; a umili; a înjosi. 3) A supune actului sexual prin violență; a silui; a necinsti; a viola.

BATJOCORIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care batjocoreşte; de batjocură. Cuvinte ~oare. Vorbă ~oare. 2) Care vădeşte batjocură; cu batjocură. Atitudine ~oare.

BATJÓCUR//Ă ~i f. 1) Atitudine obraznică şi disprețuitoare; sfruntare. 2) Mustrare umilitoare; bătaie de joc; ocară. • A fi (sau a ajunge, a se face) de ~ (sau de ~a cuiva) a fi, a ajunge sau a se face de rîs.

BATÓG ~uri n. 1) Produs alimentar preparat din spinare de morun sau nisetru, sărată şi afumată. 2) Carne de peşte, sărată şi afumată.

BATOJÍ//T ~tă (~ţi, ~te) fig. Care este fără putere (din cauza bătrîneții); stors de puteri; istovit.

BATOMÉTR//U ~e n. Aparat cu care se iau probe de apă de la diferite adîncimi, pentru a determina aluviunile transportate de rîuri.

BAT//ÓN ~oáne n. Bucată (dintr-un produs oarecare) în formă de baston. ~ de ciocolată. ~ de salam.

BATÓZ//Ă ~e f. Maşină agricolă pentru treieratul cerealelor; treierătoare.

BATRACI//ÁN ~éni m. 1) la pl. Clasă de animale vertebrate, care pot trăi atît în apă, cît şi pe uscat (reprezentant: broasca). 2) Animal din această clasă.

BAUXÍTĂ f. Rocă sedimentară de culoare roşiatică, exploatată ca minereu de aluminiu.

BAVÉT//Ă ~e f. Șorț mic (de pînză, de mușama sau de material plastic) care se leagă la gîtul copiilor mici cînd mănîncă; bărbiță.

A BAZ//Á ~éz tranz. (teorii, argumente) A face să aibă drept bază; a fonda. ~ argumentarea pe date concrete.

A SE BAZ//Á mă ~éz intranz. A pune bază; a se întemeia; a se sprijini; a se bizui; a conta. ~ pe fapte.

BAZACÓNI//E ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsite de gravitate; năzbîtie; poznă; boroboață; şotie. 2) Lucru bizar.

BAZÁLT ~uri n. min. Rocă vulcanică de culoare cenuşie sau neagră-albăstruie, folosită la construcții şi pavaje.

BAZÁLTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care conține bazalt; cu bazalt în componență. Zăcăminte ~ce. 2) Care constă din bazalt; format din bazalt. Coloane ~ce.

BAZA//ÓCHI ~oáche adj. rar 1) (despre ochi, privire) Care este orientat cruciş; încrucişat; saşiu. 2) fam. (despre persoane) Care se ține de nebunii; pus pe şotii; nebunatic; şotios.

BAZÁR ~uri n. 1) Loc special amenajat pentru vînzarea şi cumpărarea diferitelor obiecte, mai ales mărunțișuri. 2) Desfacerea sau achiziționarea de mărfuri în acest loc; piață. ~ de cărţi.

BÁZ//Ă ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreaptă sau plan, de obicei în poziție orizontală, de la care se măsoară perpendicular înălțimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalații etc.) necesare unei activități. ~ de aprovizionare. ~ sportivă. • ~ navală port militar. ~ militară loc de staționare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de luptă pentru război. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albăstreşte hîrtia roşie de turnesol şi intră în combinație cu acizii, formînd săruri. 5) la pl. fig. Element de importanță primordială, pe care se ține, se întemeiază ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. • Fără ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia, a funda. ~ economică (a societății) totalitate a relațiilor de proclucţie într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 6) anat.: ~a craniului parte a craniului, care închide cutia craniană spre ceafă. 7) lingv.: ~ de articulație mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor.

BÁZI//C ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe) Care are proprietăți de bază; cu proprietăți de bază. Acid ~.

BAZILÍ//CĂ ~ci f. 1) (la romani) Edificiu public servind drept loc de judecată sau de adunări, avînd interiorul împărtit în trei sau cinci părți egale prin şiruri de coloane. 2) Biserică sau catedrală (catolică) impunătoare, cu coloane în interior.

BAZÍN ~e n. 1) Rezervor mare deschis, construit special pentru colectarea unui lichid, în special a apei, destinat unor operații tehnice sau practicării înotului. 2) Regiune din care îşi colectează afluenții un rîu sau un fluviu. ~ul Dunării. 3) Regiune bogată în zăcăminte naturale. ~ carbonifer. 4) mar.: ~ portuar parte a unui port amenajată special pentru staționarea navelor. 5) anat. Parte a scheletului omenesc situată la baza trunchiului formată din oasele iliace; pelvis.

BAZINÉT ~e n. 1) anat. Parte superioară a căilor urinare, cuprinzînd tuburile urinare. 2) Vas special, întrebuinţat mai ales în spitale, pentru necesitățile de evacuare, la persoanele care nu se pot ridica şi umbla.

BAZ//ÓN ~oáne n. Bucată de stofă sau de piele, aplicată pe turul pantalonilor bărbăteşti sau a chiloților pentru a-i întări.

A BAZON//Á ~éz tranz. (pantaloni, chiloți etc.) 1) A întări, aplicînd un bazon. 2) A cîrpi cu bazoane.

BĂB//ÁICĂ ~ắici f. pop. Unealtă din lemn, constînd dintr-o coadă lungă cu o terminație plată, folosită pentru a conduce o ambarcație; vîslă; lopată.

BĂB//ÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru babe; propriu babelor. • Leacuri ~eşti mijloace empirice de vindecare bolilor.

BĂBÉŞTE adv. Ca babele; în felul babelor. ■ A socoti ~ a socoti în mod simplist.

BĂCÁN I ~i m. 1) Arbore exotic cu lemn roşiatic, din care se extrage un colorant roşu, folosit în industria textilă. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Vopsea naturală de culoare roşie, extrasă din acest lemn.

BĂCÁN II ~i m. 1) Proprietar al unei băcănii. 2) Vînzător într-o băcănie.

BĂCĂNÍ//E ~i f. 1) Magazin mic sau raion într-un magazin, unde se vînd produse alimentare. 2) Ocupația băcanului. 3) mai ales la pl. înv. Ingredient care se adaugă în cantități mici în alimente, pentru a le da gust sau miros plăcut; mirodenie; condiment.

BĂCÍŢ//Ă ~e f. 1) (feminin de la baci) v. BACI. 2) Soţia baciului.

A BĂCIU//Í ~iésc intranz. 1) A fi baci. 2) rar A se afla timp îndelungat într-un loc izolat.

A BĂDĂDĂ//Í ~iésc intranz. pop. A umbla fără rost; a hoinări.

BĂDĂRÁN ~i m. fam. Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane, mitocan; mojic; mîrlan.

BĂDĂRANÍE ~i f. fam. 1) Comportare de bădăran. 2) Manifestare de bădăran.

BĂDĂRĂN//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care are calități şi purtări de bădăran. 2) Care se aseamănă cu bădăranii; ca bădăranii.

BĂDÍŢĂ m. (diminutiv de la bade) 1) Termen de adresare, la ţară, pentru un frate mai mare. 2) Termen dezmierdător (de adresare) pentru bărbatul iubit.

A BĂGÁ bag tranz. 1) A face să intre (înăuntru); a introduce; a vîrî. • ~ (ceva) în cap a ține minte; a memora. ~ (ceva) în gură a mînca. ~ (cuiva) mințile în cap a cuminți (pe cineva). A(-i) ~ cuiva în cap a) a face pe cineva să fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva să înțeleagă ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica în oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în sîn a apropia mult (pe cineva); a trata cu atenție şi cu dragoste. ~ mîna în buzunarul cuiva a jecmăni (pe cineva). 2) A pune într-o situație neplăcută. • ~ (pe cineva) în boală (sau în boale) a înspăimînta (pe cineva). ~ (pe cineva) în draci (sau în toți dracii) a) a speria tare (pe cineva); b) a mînia tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în păcat a face (pe cineva) să comită o faptă condamnabilă. ~ (pe cineva) în nevoi a face să aibă neplăceri. ~ (pe cineva) la apă a pune în mare încurcătură. ~ în mormînt a pricinui moartea cuiva. 3) A face să îmbrățişeze o slujbă, o meserie; a plasa. ~ la şcoala de meserii. 4): ~ de seamă a fi atent la ceva; a avea grijă.

A SE BĂGÁ mă bag intranz. fam. A intra în mod obraznic (undeva). • ~ sub pielea cuiva a căuta să cîştige bunăvoința sau încrederea cuiva pe diferite căi (chiar necinstite). ~ în sufletul cuiva a) a sîcîi pe cineva cu rugăminți; b) a nu slăbi cu dovezi de simpatie în anumite scopuri). ~ în ochii cuiva a căuta să atragă cu orice preţ atenția cuiva. ~ în vorbă a interveni, a se amesteca, nepoftit într-o discuție.

BĂGĂR//ÉŢ ~eáță (~éți, ~éțe) şi substantival fam. Care are obiceiul de a se băga undeva nepoftit; predispus să se amestece în toate.

BĂGĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre): ~ de seamă a) care acţionează cu atenție deosebită; care este fără un rol definit într-o acțiune.

BĂHNÍ//T ~tă (~ți, ~te) pop. (despre ape) Care stă neîmprospătat de mult timp, căpătînd un miros greu (ca de bahnă); cu miros de bahnă; stătut.

BĂIÁŞ băiéşi m. Lucrător însărcinat cu deservirea clienților într-o baie publică.

BĂIÁT băiéți m. 1) Copil de sex masculin. • Bun ~, ~ de treabă se spune, cu o nuanţă afectivă, despre o persoană, indiferent de vîrstă. 2) mai ales la pl. Persoană de sex masculin neajunsă încă la maturitate; tînăr. 3) Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinții săi; fecior; fiu. 4) înv. Tînăr angajat ca servitor la un stăpîn. • ~ de casă servitor la o casă boierească; valet.

BĂIÉŞ ~i m. Muncitor care lucrează într-o mină (de aur).

BĂIEŞÍŢ//Ă ~e f. 1) (feminin de la băieş) .v. BAIEŞ. 2) Soţie a băieşului.

BĂIETÁN ~i m. fam. Băiat aflat la vîrsta de trecere de la copilărie la adolescenţă; copilandru.

BĂIEŢÉ//L ~i m. la pl. (diminutiv de la băiat) Plantă erbacee cu frunze păroase şi flori albastre grupate, care creşte prin fînețe şi pășuni.

BĂIEŢ//ÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru băieţi; de băiat. îmbrăcăminte ~ească.

BĂIETÉŞTE adv. Ca băieţii; în felul băieților.

A BĂIŢUÍ ~iésc tranz. (suprafața unor obiecte) A acoperi cu un strat de baiţ.

BĂJENÁR ~i m. înv. Persoană nevoită să se retragă undeva pentru a-şi garanta securitatea; refugiat.

A BAJEN//Í ~ésc intranz. rar A se afla în situația de băjenar; a fi băjenar.

A SE BĂJEN//Í mă ~ésc intranz. rar. A pleca în băjenie; a pribegi.

BĂJENÍ//E ~i f. I) Fugă în masă a populaţiei, cauzată de năvălirea duşmanilor, de persecuții

politice etc.; pribegie. ■ Vremuri de ~ vremuri de restrişte. 2) Timp petrecut în situația de băjenar, pribegie. 3) Mulțime de băjenari.

BAL//ÁI ~áie adj. 1) (despre păr) Care este de culoare deschisă; blond; gălbui, gălbior. 2) (despre persoane) Care are părul şi tenul de culoare deschisă; blond. 3) (despre animale) Care are părul sau lîna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenuşie. • A înțărcat ~aia s-a sfirşit cu posibilitatea de a trage foloase nemeritate.

BĂLÁN I ~ă (~i, ~e) v. BĂLAI.

BĂLÁN II ~i m. pop. Nume dat unor animale domestice (în special boi şi cîini) cu părul bălai.

BĂLĂBĂN//EÁLĂ f. Mers nesigur, legănat şi poticnit.

A SE BALĂBĂN//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge nesigur, legănîndu-se şi poticnindu-se; a se clătina. 2) rar A se certa uşor pentru lucruri mărunte; a se ciorovăi; a se ciondăni.

A SE BĂLĂCĂR//Í mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A face schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se certa; a se gîlcevi; a se sfădi.

A SE BĂLĂC//Í mă ~ésc intranz. A face mişcări (cu mîinile şi cu picioarele), jucîndu-se prin apă în timpul scăldatului.

A BĂLĂNGĂN//Í ~ésc intranz. (despre clopote) A suna tare; a scoate sunete stridente.

A SE BĂLĂNGĂN//Í mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A merge nesigur, legănîndu-se și poticnindu-se; a se bălăbăni.

BĂLĂRÍ//E ~i f. 1) Buruiană mare şi stufoasă, care creşte pe terenuri necultivate. 2) Loc năpădit de asemenea buruieni.

A BĂLIGÁ pers. 3 báligă tranz. pop. A murdări cu (sau de) baligă; a umplea de baligă.

A SE BĂLIGÁ pers. 3 se báligă intranz. (despre animale) A-şi evacua baliga.

BĂLIGÁR I ~e n. 1) v. BALIGĂ. 2) Amestec de baligă cu paie (folosit ca îngrăşămînt natural după putrezire); gunoi de grajd.

BĂLIGÁR II ~i m. Gîndac de culoare neagră-albăstruie, care trăieşte prin gunoaie şi se hrăneşte cu baligă; gîndac de baligă.

A BĂLMĂJ//Í ~ésc intranz. A vorbi incoerent, încet şi nedesluşit; a bodogăni; a mormăi; a bombăni; a boscorodi.

BĂL//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care are bale; cu bale; plin de bale. 2) (despre moare sau alte lichide) Care are aspect de bale; asemănător cu balele.

BĂLOŞÉ//L ~i m. Ciupercă necomestibilă cu pălăria galbenă-roşiatică, cu miros neplăcut, care secretă un suc vîscos.

A SE BĂLOȘ//Í mă ~ésc intranz. (despre moare sau alte lichide) A deveni bălos; a face bale.

A BALSAM//Á ~éz tranz. rar v. A ÎMBĂLSĂMA.

BĂLTĂRÉȚ I ~eáţă (~éțe, ~éți) Care este caracteristic pentru regiunile băltoase; din regiunile băltoase.

BĂLTĂRÉȚ II m. art. Vînt călduț şi umed, care suflă dinspre miazăzi.

A SE BĂLȚ//Í se ~éşte intranz. rar (despre apă) A stagna, formînd o baltă; a face o baltă.

BALTOÁ//CĂ ~ce f. 1) Baltă mică, cu apă stătută şi mocirloasă. 2) Adunătură de apă (de ploaie) murdară, formată prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, vărsată pe jos.

BĂLTÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre terenuri) Care este acoperit cu (multe) bălți; mlăştinos.

BĂLȚÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părul sau penajul animalelor) Care are pete sau dungi de altă culoare; tărcat. 2) (despre animale) Care are asemenea păr; tărcat. 3) fam. (despre haine, stofe, ţesături etc.) Care este colorat fără gust, în prea multe culori țipătoare. basma ~tă. • A umbla după boi  ~ți a umbla fără rost.

BĂLŢĂTÚR//Ă f. 1) Pată sau dungă de altă culoare (de obicei mai deschisă) pe care o au unele animale pe corp. 2) Obiect bălţat.

BĂNÁT ~uri n. pop. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. • A nu-i fi (cuiva) cu ~ a fi (cuiva) cu supărare; a nu lua în nume de rău.

BĂNĂŢ//EÁN I ~eánă (~éni, ~éne) 1) Care aparţine Banatului sau populației lui; propriu Banatului. 2) Care provine din Banat.

BĂNĂȚ//EÁN II ~éni m. Persoană care face parte din populația de bază a Banatului sau este originară din Banat.

BĂNĂȚ//EÁNCĂ ~énce f. (feminin de la bănățean) v. BĂNĂȚEAN II.

BĂN//ÉSC ~eáscă (~éşti) 1) Care ține de bani; propriu banilor. Capital ~. 2) Care constă din bani. Ajutor ~.

BĂNÉT n. pop. Cantitate mare de bani; bani mulți.

BĂNÍ//CĂ ~ci f. Plantă erbacee cu flori albastre, dispuse în inflorescențe rotunde, răspândită în regiunile alpine.

BĂN//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre ocupaţii) Care aduce mulți bani. 2) (despre persoane) Care are avere în bani; cu mulţi bani.

A BĂNUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A admite ca adevărat sau ca posibil; a presupune. 2) (persoane) A considera drept vinovat de o acţiune condamnabilă. 2. intranz. pop. 1) A înainta pretenţii (cuiva). 2) A fi cuprins de regret.

BANUIÁLĂ ~iéli f. 1) pop. Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; prezumție; supoziţie. 2) Atitudine care denotă neîncredere în autenticitătea unui lucru sau în onestitatea unei persoane; suspiciune. 3) Dezaprobare verbală, adresată cuiva în semn de nemulțumire pentru fapte sau vorbe reprobabile; reproş; imputare.

BANUIÉLNI//C ~că (~ci, ~ce) v. BĂNUITOR

BĂNUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre persoane) Care manifestă bănuieli; plin de bănuieli; suspicios. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte bănuială. Privire ~oare.

BĂNÚŢ ~i m. (diminutiv de la ban) 1) Germene (fecundat) al unui ou. 2) Plantă erbacee decorativă asemănătoare cu margaretele, cultivată pentru florile sale rotunde, plate, de culoare albă sau roz; părăluță.

BĂRĂGÁN ~uri n. Loc neted şi întins, situat la o altitudine mică, prezentînd caractere de stepă.

BĂRBÁ//T I ~tă (~ţi, ~te) rar 1) Care este înzestrat cu forță fizică şi curaj. 2) rar Care munceşte mult şi cu folos; harnic; laborios; vrednic.

BĂRBÁ//T II ~ţi m. 1) Persoană adultă de sex masculin. 2) Persoană plină de energie şi de fermitate; om în toată firea. • ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de sex masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț.

BĂRBĂT//ÉSC ~eáscă (~éşti) 1) Care este caracteristic pentru bărbați; propriu bărbaților. Costum ~esc. 2) Care vădeşte bărbăție; în felul bărbaților. Faptă ~ească.

BĂRBĂTÉŞTE adv. Ca bărbații; în felul bărbaților. A lupta ~.

BĂRBĂTÓS ~oásă (-óşi, ~oáse) fig. fam. Care are calități (pronunțate) de bărbat; cu trăsături de bărbat.

BĂRBĂTÚŞ m. 1) Mascul al unor animale sau al unor păsări. 2) Nume dat masculului unor animale sau unor păsări, care nu au denumiri speciale pentru reprezentanţii fiecărui sex.

BĂRBĂȚÍE f. 1) Vîrstă matură a bărbatului. 2) Totalitate de caractere fizice şi sexuale ale bărbatului. 3) Forţă fizică proprie bărbaților; vigoare de bărbat. 4) Comportare sau atitudine de om curajos; îndrăzneală; cutezanță.

BĂRBÍ//E f. 1) Parte inferioară a feței aflată sub buza de jos, formînd o proeminență. • ~ dublă proeminentă rotunjită de sub bărbia unor persoane grase; guşă. 2) Parte cărnoasă de sub falca de jos a unor animale sau păsări. ~a cocoşului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat în partea de jos a viorii, menit să sprijine bărbia violonistului.

BĂRBIÉR ~i m. Persoană specializată în bărbierit, tuns şi ondulat părul; frizer.

A BĂRBIERÍ ~ésc tranz. 1) (părul, mustățile) A tăia de la rădăcină (cu briciul sau cu o maşina de bărbierit); a rade. 2) (persoane) A lipsi de păr (cu ajutorul briciului); a rade.

A SE BĂRBIERÍ mă ~ésc intranz. fam. A relata lucruri inventate; a se lăuda peste măsură cu lucruri ireale. 

BĂRBÍȚ//Ă ~e f. Şorţ mic (de pînză, de mușama sau de material plastic etc.) care se leagă la gîtul copiilor mici (sub bărbie) cînd mănîncă; bavetă.

BĂRBÎNŢ//Ă ~e f. 1) înv. Vas din doage, de forma unui butoiaş, folosit pentru păstrarea diferitelor produse (lapte, brînză, miere etc.). • Cînd e brînză, nu-i ~ cînd este una, lipseşte alta. 2) ist. Dare în natură, măsurată cu un asemenea vas.

BĂRBOÁS//Ă ~e f. Plantă erbacee, cu frunze păroase şi flori roşii, verzi sau violete dispuse în spice cilindrice.

BĂRB//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) şi substantival Care are barbă (mare); cu barbă (mare). 2) fam. Care nu este bărbierit de mai multe zile; nebărbierit.

BĂRDÁ//C ~ci m. Varietate de prun, cu fructe lunguiețe de culoare roz-vînătă, cu pulpa zemoasă lipită de sîmbure.

BĂRDÁ//CĂ ~ce f. 1) Fructul bărdacului. 2) Cană mică (de lemn sau de lut), strîmtată la gură, folosită pentru băut.

A BĂRDU//Í ~iésc tranz. rar (lemn sau obiecte de lemn) A lucra cu barda.

BĂRZĂÚN ~i m. Insectă mare care bîzîie şi are ac veninos; bondar.

BĂȘCĂLÍE f. pop.: A lua pe cineva în ~ a-şi bate joc de cineva.

A BĂȘICÁ băşíc tranz. A face să se băşice.

A SE BĂȘICÁ mă băşíc intranz. A face bășici; a se acoperi cu băşici.

BAŞICÁ//T ~tă (~ți, ~te) pop. Care are formă de băşică; în formă de băşică.

BĂȘÍ//CĂ f. 1) pop. Organ intern avînd forma unei pungi membranoase în care se depozitează unele secreţii ale organismului, pentru a fi ulterior eliminate; vezică. ■ ~ca udului (sau urinară) rezervor membranos în care se înmagazinează urina venită de la rinichi, pentru a fi ulterior eliminată prin uretră; vezică urinară. 2) Organ intern membranos la peşte, umplut cu un amestec de gaze, care înleşneşte înotul. 3) Umflătură mică, plină cu aer, formată la suprafața unor lichide. Ploaie cu ~ci. 4) Umflătură mică pe piele conținînd o materie lichidă.

BĂŞTINÁŞ ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care face parte din populaţia de bază a unei ţări (regiuni) sau este originar din această ţară (regiune); de baştină; autohton; indigen; aborigen.

BĂTÁ//IE bătắi f. 1) Lovitură cauzată de un corp (sau de o ființă) care bate. 2) Zgomot caracteristic produs de un asemenea corp sau

ființă. ~ în uşă. 3) Lovituri repetate (cu mîna sau cu un obiect) date sau primite de cineva. • ~ de cap a) lucru mintal intens; frămîntare a minții; b) muncă grea şi istovitoare; trudă. ~ de joc batjocură. A se lua la ~ a se bate (cu cineva); a se încăiera. A da ~ a se pune pe treabă; a zori. A pune (ceva) la ~ a pune (ceva) la dispoziție cu generozitate (pentru a fi consumat). ~ia peştilor depunere şi fecundare a icrelor. 4) pop. Luptă de proporţii între două forţe armate; bătălie; război. Pe cîmpul de ~. 5) Sunet alternativ şi ritmic (produs de inimă); zvîcnire. 6) Zgomot anormal produs de o maşină cu funcționare defectuoasă. 7) Distanță pînă la care o armă poate arunca un proiectil. În ~ia puştii. 8) Fond sonor sub forma unor sunete ritmice produse de un mecanism în funcţiune. 9) reg. Sunete (repetate) caracteristice speciei, scoase de cîine; lătrat; hămăit. 10) Acțiune luminoasă sau termică. ~ia lunii. ~ia soarelui. 11) muz. Mişcare (a mîinii sau baghetei) prin care se indică măsura.

BĂTĂI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care este predispus (mereu) la bătaie; gata de bătaie. 2) fig. Care îşi susţine ideile cu vehemență.

BĂTĂLÍ//E ~i f. pop. 1) Luptă de mari proporții între două state sau două forţe armate ostile; război. decisivă. 2) fig. Efort depus pentru îndeplinirea unui scop.

BĂTĂT//OÁRE ~óri f. 1) Lopată mică cu care se bat rufele sau pînza la spălat sau la înălbit. 2) Maşină pentru bătut bumbacul sau cînepa (în scopul destrămării firelor şi curățării lor de impurităţi).

BĂTĂT//ÓR I ~oáre n. 1) Obiect cu care se bat covoarele; palmă. 2) Parte a putineiului în formă de băț, prevăzut cu o scîndură mică găurită la un capăt, cu care se bate smîntîna pentru a alege untul. 3) Parte a bătătoarei sau a meliţei pe care se aşază cînepa sau inul pentru a fi bătute sau melițate.

BĂTĂT//ÓR II ~oáre (~óri, ~oáre): ~ la ochi care apare ca evident şi incontestabil în ochii tuturor; flagrant; izbitor.

A BĂTĂTORÍ ~ésc tranz. 1) (terenuri) A îndesa (pentru a face drept şi neted); a transforma în bătătură; a bătuci; a tăpşi; a bate. 2) (terenuri cultivate sau acoperite cu vegetație) A călca pe toată suprafața, distrugînd plantele. 3) (pielea oamenilor şi a animalelor) A face să se bătătorească; a bătuci.

A SE BĂTĂTORÍ se ~éşte intranz. (despre pielea oamenilor şi a animalelor) A se îngroşa întărindu-se sub acţiunea unor factori externi nocivi; a face bătături; a se bătuci.

BĂTĂTÓRNIȚ//Ă ~e f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori de culoare galben-deschisă, dispuse în capitule.

BĂTĂTÚR//Ă ~i f. 1) Loc bătătorit din faţa caselor (țărăneşti), unde nu creşte iarbă; curte. 2) Porţiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) întărită şi îngroşată suh acţiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~ ♦ A călca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-1 doare; a supăra tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obține ţesătura; băteală. ~ de lînă.

BĂTĂÚŞ ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care caută (mereu) motiv de bătaie; pus (mereu) pe bătaie.

BĂTEÁLĂ bătéli f. 1) Capcană specială, folosită la prinderea şoarecilor; batcă. • A sta ca şoarecele în  ~ a fi într-o situaţie incomodă, neplăcută. 2) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obține țesătura; bătătură.

BĂTRÎN I ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre ființe) Care trăieşte de mult timp; ajuns la o vîrstă înaintată. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vîrstă înaintată. * Fată ~ă fată care a trecut de vremea măritişului, rămînînd nemăritată. Lup ~ om cu multă experiență de viaţă; om încercat în viață. 3) rar (despre lucruri) Care este făcut de mult timp; care este întrebuințat de mult timp; vechi.

BĂTRÎN II ~i m. 1) Persoană ajunsă la o vîrstă înaintată. Din ~i din vremuri de demult; din moşi-strămoşi. 2) mai ales la pl. fam. Tata şi mama; părinţi. ~ii mei.

BĂTRÎN//Ă ~e f. (feminin de la bătrîn) v. BATRÎN II.

BĂTRÎNCI//ÓS  ~oásă (~óşi, ~oáse) Care are aspect de bătrîn; îmbătrînit înainte de timp.

BĂTRÎN//ÉSC ~eáscă (~éşti) 1) Care este caracteristic pentru bătrîni; de bătrîni. 2) Care vine din vechime; rămas din bătrîni; de demult; vechi; strămoşesc; străbun. • Cîntec ~ baladă populară.

BĂTRÎNÉȘTE adv. Ca bătrînii; în felul bătrînilor.

BĂTRÎNÉŢ//E ~i f. 1) Ultima perioadă în evoluţia unei ființe caracterizată prin slăbirea funcţiilor fiziologice; vîrstă înaintată; senectute. 2) Stare de om bătrîn.

BĂTRÎNÍȘ n. Plantă erbacee, cu tulpina înaltă, cu flori albe-gălbui cultivată ca plantă ornamentală, fiind folosită şi în parfumerie.

A BĂTUC//Í ~ésc tranz. 1) (terenuri) A îndesa pentru a face drept şi neted; a transforma în bătătură; a bătători; a tăpşi. 2) (pielea oamenilor şi a animalelor) A face să se bătu ceașcă; a bătători.

A SE BATUC//Í se ~éște intranz. 1) (despre pielea oamenilor şi a animalelor) A se îngroşa întărindu-se sub acţiunea unor factori externi nocivi; a face bătături; a se bătători. 2) (despre fructe, legume) A-şi pierde integritatea şi calităţile prin lovire sau îndesare; a se năsădi.

BATÚ//T ~tă (~ți, ~te) 1) v. A BATE.  A se da ~ a se lăsa convins; a ceda. Lapte ~ lapte uşor fermentat, cu gust acrişor; lapte prins. Bani ~ţi bani în numerar; bani disponibili; bani gheaţă. 2) (despre flori) Care are petale multe şi dese; bogat în petale. 3) (despre struguri) Care are bobițe multe şi strîns lipite una de alta. 4) (despre drumuri, cărări) Care este supus unei circulații intense; umblat; bătătorit.

BĂTÚTĂ f. art. 1) Dans popular executat în perechi după o melodie vioaie. 2) Melodie după care se execută acest dans.

BĂŢ beţe n. 1) Bucată de lemn lungă şi subţire (cu diferite întrebuinţări). • A pune (cuiva) bețe în roate a crea greutăți pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămîne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn.

BĂŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care este lipsit de elasticitate; inflexibil; rigid; ţeapăn. 2) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte atitudine arogantă; îngîmfat; înfumurat. Purtare ~oasă. 3) (despre plante) Care are tulpină lemnoasă Cînepă ~oasă.

BĂÚ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A BEA. 2) (despre persoane) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; în stare de ebrietate; beat; turmentat.

BĂUT//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care bea. ~ de ceai.

BĂUTÓR II ~i m. rar Persoană care bea: om care consumă (abuziv) băuturi alcoolice; beţiv; alcoolic.

BAUTÚR//Ă ~i f.  1) Lichid folosit pentru potolirea setei sau în alte scopuri; lichid care se bea. ~ răcoritoare. 2) pop. Lichid cu conținut alcoolic.

A BEA beau 1. tranz. 1) (un lichid) A consuma, înghițind (pentru a-şi potoli setea). • ~ paharul pînă la fund a îndura un necaz sau o suferință pînă la capăt. ~ în sănătatea (sau în cinstea) cuiva a închina un pahar de băutură în cinstea celui sărbătorit. 2) (bani, avere) A cheltui pînă la epuizare. • A-şi ~ şi mințile a bea pînă la inconştientă. 3) pop.: ~ tutun a fuma, trăgînd fumul în plămîni. 2. intranz. A consuma băuturi alcoolice în mod abuziv; a avea patima beţiei.

BEAT ~ă (beți, béte) 1) Care a consumat sau este sub efectul alcoolului; atins de băutură; în stare de ebrietate; băut. ~ turtă. 2) fig. Care este într-o stare sufletească foarte plăcută (din cauza unei emoții puternice). ~ de fericire.

A BEATIFICÁ beatífic tranz. (persoane decedate) A trece în rîndul "fericiţilor" bisericii catolice (pentru că a respectat cu sfințenie canoanele bisericești în timpul vieții). 

BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz.

BEBÉ m. Copil mic; copilaş.

BEC ~uri n. 1) Balon mic de sticlă avînd în interior un filament, care devine incandescent cînd este străbătut de un curent electric. 2) Lampă alcătuită dintr-un soclu şi dintr-un astfel de balon. • ~ de sudură piesă la aparatele de sudură, prin care iese amestecul de gaz combustibil şi oxigen, arzînd cu flacără. 3) înv. Partea din interior a unei lămpi cu gaz, unde se formează flacăra.

BECÁR ~i m. muz. Semn care anulează un bemol sau un diez anterior, redînd notei tonul natural.

BECÁŢ//Ă ~e f. Pasăre migratoare, de talie mică, cu cioc lung şi cu penaj pestriț, care trăieşte prin locuri mlăştinoase şi este vînată pentru carnea ei. ~ mare.

BECAȚÍN//Ă ~e f. v. BECAŢĂ.

BECHÉR ~i m. fam. Bărbat adult necăsătorit; flăcău tomnatic; holtei; burlac; celibatar.

BECHÍ//E ~i f. Dispozitiv montat la partea inferioară a cozii unui avion pentru rezemarea acesteia pe pămînt.

BECI ~uri n. 1) Construcţie subterană (aparte sau la subsolul unei clădiri) în care se păstrează alimentele; pivniţă. 2) Închisoare în subsolul unei clădiri.

BECÍSNI//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate şi de inteligenţă; cu capacităţi intelectuale reduse.

BECISNICÍE 1) Stare de becisnic; lipsă de putere; neputință. 2) Faptă de becisnic.

BEDREÁG ~uri n. pop. Butuc sau scaun de lemn, care, aşezat vertical, serveşte drept suport de lucru lemnarului, rotarului, cizmarului.

BEDUÍN I ~ă (~i, ~e) Care aparţine unei populaţii arabe nomade din Peninsula Arabă şi din nordul Africii.

BEDUÍN II ~i m. Persoană care face parte dintr-o populaţie arabă nomadă din Peninsula Arabă şi din nordul Africii; arab nomad.

BEGÓNI//E ~i f. Plantă erbacee ornamentală cu flori frumoase şi cu frunze mari, divers colorate.

BEHAVIORÍSM n. Curent în psihologie, care consideră drept obiect exclusiv al acestei științe comportamentul exterior al individului, eliminînd conşiinţa.

BEHAVIORÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de behaviorism; propriu behaviorismului.

BEHAVIORÍ//ST II ~şti m. Adept al behaviorismului.

A BEHĂÍ béhăie intranz. 1) (despre oi şi capre) A scoate strigăte caracteristice speciei a face "behehe)"; a zbiera. 2) fig.fam. (despre persoane) A cînta urît.

BEI ~ m. înv. 1) Titlu nobiliar, purtat în țările din Orientul Apropiat şi cel Mijlociu 2) Guvernator al unui oraş sau al unei provincii din fostul Imperiu Otoman. 3) Titlu dat de turci domnitorilor din Principatele dunărene.

BEILERBÉI ~ m. Guvernator al unei provincii din fostul Imperiu Otoman.

BEILÍC ~uri n. înv. 1) Conac în care erau găzduiți înalții demnitari, trimişi de Poarta Otomană în Principatele dunărene. 2) Vînzare forţată de oi făcută în Principatele dunărene la porunca sultanului turc, pe preț de nimic.

BEIZAD//EÁ ~éle m. înv. Fiu de domnitor.

BEJ adj. invar. Care este de culoarea laptelui cu cafea; cafeniu-deschis.

BEL ~i m. Unitate de măsură a intensității sunetelor.

BELADÓN//Ă ~e f. 1) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete şi cu fructe negre lucioase, întrebuinţate în medicină; mătrăgună. 2) Preparat farmaceutic, obtinut din această plantă. Extract de ~.

BELCÁNTO n. Stil tradițional italian de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin frumuseţea sunetului emis şi prin virtuozitate.

BELCIÚ//G ~ge n. Verigă de metal, fixată cu o scoabă sau cu un şurub (pe o uşă, pe o poartă, pe un uşor etc.), prin care se trece un lacăt, o frînghie sau un lanț etc. • A pune (sau a atîrna) cuiva ~gul la nas a pune stăpînire pe cineva; a lua pe cineva în mîini.

BELCIUGÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre coarnele animalelor) Care este încovoiat (în formă de belciug); adus unul spre altul.

BEL//EÁ ~éle f. fam. Situaţie complicată şi neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. • A-şi găsi ~eaua, a da de ~ a o păţi (rău).

BELE-ÁRTE f. la pl. Arte frumoase (pictură, sculptură etc.). Academia de ~.

BELEMNÍ//T ~ţi m. paleont. Moluscă cefalopodă fosilă, care a trăit în mezozoic.

BELETRÍ//ST ~şti m. Autor de beletristică.

BELETRÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre scrieri) Care ţine de beletristică; propriu beletristicii. Literatură ~.

BELETRÍSTICĂ f. Totalitate a operelor literare; literatură artistică.

BÉLFER ~i m. rar 1) Învăţător lipsit de valoare; învăţătoraş; dăscălaş. 2) Persoană care trăieşte în lux şi bogăție; om care se lăfăieşte în bine.

A BEL//Í ~ésc tranz. pop. 1) (animale sacrificate) A curăța de piele; a jumuli; a despuia; a jupui. 2) (copaci, ramuri) A curăţa de coajă; a coji; a jupui. • ~ ochii a face ochii mari, privind prosteşte cu mirare.

A SE BEL//Í mă ~éscc intranz. pop. A se uita cu prea multă curiozitate.

BELIGERÁN//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre state, popoare etc.) Care este în stare de război (unul cu altul); aflat în război (ca adversar). Armate ~te.

BELIGERÁNŢĂ f. 1) Situație de beligerant. 2) Stare de război.

BELINOGRÁF ~e n. Aparat folosit pentru a transmite imagini fixe prin telegrafie.

BELINOGRÁM//Ă ~e f. Imagine transmisă cu ajutorul belinografului.

BELŞÍŢ//Ă ~e f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii, şi cu flori mari, roşii sau galbene, dispuse sub formă de spic în vîrful plantei.

BELŞÚG ~uri n. Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obişnuite; abundență; îndestulare. • Din ~ a) în cantitate mare; mult;b) din plin; cu prisosință.

BELVEDÉRE n. Foişor construit pe un loc ridicat, de unde se deschide vederii o privelişte încîntătoare.

BÉMBERG n. Țesătură de mătase artificială, folosită pentru lenjerie.

BEMÓL ~i m. muz. Semn convențional care arată că după el nota sau şirul de note trebuie coborîte cu un semiton.

BÉN//Ă ~e f. 1) Parte a unui autocamion, în formă de cutie, în care se pune încărcătura; coş. ~ basculantă. 2) Cupă a elevatorului sau a excavatorului; căuş. ~ cu gheare.

BENCHÉT ~e n. pop. Petrecere mare cu oaspeți mulţi (şi lăutari); chef; ospăţ.

A BENCHETU//Í ~iésc intranz. pop. A petrece la un benchet; a chefui.

BENEDICTÍN ~i m. Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia.

BENÉFI//C ~că (~ci, ~ce) (despre circumstanțe, împrejurări etc.) Care face bine; cu efect pozitiv; binefăcător; prielnic; favorabil; propice.

A BENEFICI//Á ~éz intranz. A se folosi, avînd un beneficiu; a se bucura, de un tratament medical.

BENEFICIÁR ~i m. 1) Persoană care beneficiază de ceva. 2) Persoană, instituție sau colectivitate în folosul căreia se realizează o acţiune.

BENEFÍCI//U ~i n. 1) Venit material sau spiritual; avantaj; cîştig; folos; profit. ♦ În ~ul cuiva în folosul cuiva. 2) Venit net realizat într-o întreprindere industrială sau comercială. • Sub ~ de inventar în mod provizoriu; sub rezerva unei verificări ulterioare.

BENEVÓL ~ă (~i, ~e) Care se face din proprie dorinţă şi gratuit; făcut de bunăvoie. Contribuție ~ă.

BENGÁL~ă (~i, ~e): Foc ~ foc de artificii.

BENGHI ~uri n. pop. Pată mică de culoare neagră pe obraz sau pe corp.

BENG//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) reg. (despre persoane) Care ştie să spună glume.

BENÍGN ~ă (~i, ~e) 1) (despre boli, tumori etc.) Care nu prezintă gravitate; fără consecințe grave. 2) fig. Care este lipsit de gravitate, de intensitate; uşor; inofensiv.

BENIGNITÁTE f. Caracter benign.

BENOÁR ~e n. Lojă situată la nivelul parterului într-o sală de spectacole.

BENTÓNI//C ~că (~ci, ~ce) (despre plante, animale) Care trăieşte pe fundul apelor; adaptat la mediul acvatic.

BENTONÍT n. geol. Rocă sedimentară argiloasă cu pronunţate proprietăţi absorbante, folosită în industrie ca decolorant, dezodorizant etc.

BÉNTOS n. Totalitate a organismelor care trăiesc fixate pe fundul apelor.

BENZÉN ~i m. Hidrocarbură lichidă incoloră, extrasă din gudronul de huilă şi din petrol, avînd diferite întrebuinţări în industria chimică, farmaceutică, a parfumurilor etc.

BENZÉNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de benzen; propriu benzenului. 2) Care conţine benzen; cu benzen. Nucleu ~.

BENZÍNĂ f. Amestec lichid de hidrocarburi, uşor inflamabil, cu miros caracteristic, obținut prin distilarea petrolului sau produs prin sinteză şi folosit, mai ales, drept combustibil pentru motoarele cu explozie.

BENZÓI//C ~că (~ci, ~ce): Acid ~ substanță cristalină albă, extrasă din unele răşini naturale sau produsă pe cale sintetică şi folosită în industria farmaceutică, alimentară, în cea a coloranților etc.

BENZOPURPURÍNĂ f. Colorant roşu folosit la vopsirea bumbacului.

 

BERÁR ~i m. 1) Lucrător specializat în producerea berii. 2) Vînzător de bere.

BERĂRÍ//E ~i f. 1) Local unde se consumă bere. 2) rar Fabrică de bere.

BERBÁN//T ~ţi m. înv. Bărbat uşuratic care se ține de chefuri amoroase; afemeiat; crai; craidon.

BERBÉ//C ~ci m. 1) Masculul oii. 2) la sing. art. Constelaţie din emisfera boreală. • Zodia ~cului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. 3) înv. Maşină de război, folosită la spargerea zidurilor şi a porților. 4) Maşină înzestrată cu o greutate mare, care, prin cădere repetată, serveşte la baterea pilonilor, la spargerea unor materiale dure etc.

BERBECÁR ~i m. rar Păstor de berbeci.

BERBECÁ//T ~tă (~ți, ~te) rar 1) (despre capul unor animale) Care are fruntea bombată şi proeminentă ca la berbec. 2) (despre botul sau fruntea unui animal) Care se caracterizează prin profil convex.

BERBELEÁC n. art.: De-a ~ul de-a rostogolul peste cap.

BERC beárcă (berci, bérce) 1) (despre animale) Care are coada scurtă sau tăiată; cu coada scurtă sau fără coadă. 2) (despre căciuli) Care nu are vîrf; fără țugui; turtit; teşit.

BÉR//E ~i f. Băutură alcoolică slabă, spumoasă, obținută prin fermentarea unei infuzii de malț şi flori de hamei. O halbă de ~.

BERECHÉT I n. pop. 1) şi adverbial Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obişnuite; belşug; bogăţie; abundenţă; îndestulare. A avea timp ~. 2) Situație înfloritoare (provenită pe neaşteptate); prosperitate.

BERECHÉ//T II ~ţi m. pop. Persoană care umblă cu şiretlicuri şi înşelăciuni; şiret şi viclean.

BEREGÁT//Ă ~e f. pop. 1) Parte superioară a traheii, unde se află coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioară a gîtului, unde se află organele aparatului digestiv, respirator şi articulator; gîtlej. • A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva 1a răspundere; b) a forţa pe cineva să accepte ceva.

BERÉT//Ă ~e f. Acoperămînt pentru cap, confecționat dintr-un material moale, de obicei din lină, avînd formă rotundă şi plată, cu marginile îndoite înăuntru; bască.

BERGAMÓT//Ă ~e f. Varietate de pere rotunde, galbene, zemoase şi aromate.

BERI-BÉRI n. Boală provocată de lipsa în organism a vitaminei "B" şi manifestată prin tulburări nervoase, cardiovasculare, respiratorii.

BERÍL ~uri n. Mineral reprezentînd un silicat natural de beriliu şi aluminiu, divers colorat, folosit, în funcţie de culoare, ca piatră scumpă (smarald, acvarnarin, heliodor etc.).

BERÍLIU n. Metal dur de culoare albă, întrebuinţat în aliajele de aluminiu, de fier, de cupru, pentru a le mări duritatea.

BERLÍN//Ă ~e f. înv. Trăsură mare, închisă, în formă de cupeu, cu patru locuri.

BERNARDÍN I ~i m. Cîine de talie mare, de culoare albă cu pete roşcate, dresat pentru a descoperi drumeţii rătăciți (iarna) în munţi.

BERNARDÍN II ~i m. Călugăr catolic din ordinul înfiinţat, în sec. X, de Bernard.

BÉRNĂ f.: Pavilion (sau drapel) în ~ pavilion sau drapel naţional coborît pe jumătate, în semn de doliu.

BERNEVÉCI m. 1a pl. pop. Pantaloni țărănești largi confecționați din pînză groasă.

BÉRT//Ă ~e f. reg. Broboadă croşetată din lînă, cu ciucuri, purtată de femei pe cap sau pe umeri.

BESACT//EÁ ~éle f. înv. Cutie mică (din lemn sau din alt material) frumos ornamentată, care servea pentru a păstra bijuterii, obiecte de cusut, tutun etc.

BÉSCHI//E ~i f. Ferăstrău alcătuit dintr-o pînză lată cu muchia tăietoare curbată, prevăzut cu mînere la ambele capete şi folosit, în special, la tăiatul buştenilor.

BESTIÁL ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este asemănător cu bestiile; cu manifestări de bestie. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care este propriu bestiilor; (ca) de bestie. O furie ~ă. Cu purtări ~e.

BESTIALIT//ÁTE ~ắți f. 1) Caracter bestial. 2) Manifestare bestială; comportare de om bestial.

A SE BESTIALIZ//Á mă ~éz intranz. rar A deveni bestial.

BESTIÁR I ~i m. (în Roma antică) Gladiator care lupta cu fiarele în spectacole publice, pe arenele amfiteatrelor.

BESTIÁR II ~uri n. înv. Luptă între oameni şi bestii, practicată pe arena circului.

BÉSTI//E ~i f. 1) Animal sălbatic de talie mare; fiară. 2) fig. Om crud, nemilos.

BEȘL//EÁGĂ ~egi m. 1) ist. Căpitan de beşlii. 2) fig. fam. Bătrîn neputincios şi urît; babalîc; boşorog.

BEȘLÍ//U ~i m. ist. 1) Soldat (turc sau tătar) de cavalerie, care făcea serviciul de curier domnesc sau de jandarm. 2) la pl. Corp de cavalerie, constînd din asemenea soldați.

A BEȘTEL//Í ~ésc tranz. fam. A trata cu vorbe ofensatoare; a face pe cineva de ocară.

BÉTA m. invar. 1) Numele celei de-a doua litere (B) a alfabetului grecesc. 2): Particule ~ (β) electron emis de unele substanţe radioactive.

BETATR//ÓN ~oáne n. fiz. Accelerator de particule, folosit pentru producerea unor electroni cu o mare energie cinetică.

BET//EÁG ~eágă (~égi, ~ége) pop. 1) şi substantival (despre fiinţe) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm; calic. A fi ~ de o mînă. 2) (despre membre) Care este ciuntit sau deformat; schilod.

BETEÁLĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele.

A BETEJ//Í ~ésc tranz. pop. A face să se betejească.

A SE BETEJ//Í mă ~ésc intranz. A deveni beteag.

BETELÍ//E ~i f. 1) Fîşie îngustă de stofă, aplicată în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); bată. 2) Tivitură făcută în partea de sus a fustei sau a pantalonilor, prin care se trece o gumă, un şiret etc. în scopul ajustării.

BETEŞÚG ~uri n. 1) Neajuns fizic; infirmitate. 2) fig. Defect care împiedică buna funcţionare a unei maşini, a unui aparat sau a unui mecanism. 3) fig. Proces patologic care tulbură echilibrul normal al organismului; boală.

BETÓN betoáne n. Material de construcție obținut dintr-un amestec de pietriş, nisip, ciment şi apă care, întărindu-se, devine rezistent. ■ ~ armat amestec de astfel de material turnat peste o armătură.

A BETON//Á ~éz 1. tranz. A acoperi cu beton (pentru a face rezistent). 2. intranz. A turna beton moale în cofrajele unei construcţii.

BETONIÉR//Ă ~e f. Maşină pentru prepararea betonului. ~ automată.

BETON//ÍST ~şti m. Muncitor specializat în lucrări de beton.

BETULACÉE f. 1) la pl. Familie de plante lemnoase cu flori unisexuate, grupate în amenți, care se polenizează prin intermediul vîntului (reprezentanţi: mesteacănul, alunul etc.). 2) Plantă din această familie.

BEŢÍ//E ~i f. 1) Stare provocată de consumul excesiv de alcool; ebrietate. • ~ rece (sau cu stupefiante) stare de intoxicaţie a organismului, provocată de consumarea unor stupefiante. 2) Patimă pentru băuturile alcoolice. A suferi de ~. 3) Petrecere cu multă băutură. 4) fig. Stare de uitare de sine, provocată de un anumit factor; exaltare cauzată de un factor, în special pozitiv. 5) fig. Cantitate foarte mare (de ceva), care vădeşte lipsă de măsură; exces. ~ de cuvinte.

BEŢÍV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care face abuz de băuturi alcoolice; care are patima beției; alcoolic.

BEȚIVÁN ~i m. peior. v. BEŢIV.

BEȚIVÁN//CĂ ~ce f. peior. (feminin de la beţivan) v. BEŢIVAN.

BEZ//EÁ I ~éle f. fam. Sărut trimis cuiva cu vîrful degetelor.

BEZ//EÁ II ~éle f. Prăjitură preparată din albuş de ou bătut cu zahăr.

BEZMÉTIC I adv. Fără rost. A umbla ~.

BEZMÉTI//C II ~că (~ci, ~ce) Care şi-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza fricii, unei mari neplăceri, a somnului etc.); lipsit de raţiune (pentru un scurt timp); zăpăcit; buimac; năuc. ■ Stup ~ stup fără matcă.

A BEZMETIC//Í ~ésc tranz. A face să se bezmeticească.

A SE BEZMETIC//Í mă ~ésc intranz. A deveni bezmetic.

BÉZN//Ă ~e f. 1) Întuneric de nepătruns. A plecat în ~a nopții. 2) fig. Adîncime fără capăt; abis; prăpastie.

BIANUÁL ~ă (~i, ~e) Care are loc de două ori pe an; produs de două ori pe an. Revistă ~ă.

BIARTICULÁ//T ~tă (~ți, ~te) anat. Care are două articulaţii; cu două articulații.

BIATL//ÓN ~oáne n. Probă sportivă complexă, constînd din alergare pe schiuri şi tragere cu arma la țintă.

BIATÓMI//C ~că (~ci, ~ce) v. DIATOMIC.

BIAXIÁL ~ă (~i, ~e) Care are două axe; cu două axe.

BIBÁN ~i m. Peşte dulcicol răpitor, de talie medie, cu solzi mărunți şi cu dungi negre transversale pe laturile corpului, avînd carnea albă şi gustoasă.

BIBÁZI//C ~că (~ci, ~ce): Acid ~ acid care conține în moleculă doi atomi de hidrogen, ce pot fi înlocuiți prin atomi de metal: acid biacid.

BIBELÓU ~ri n. Obiect decorativ mic, folosit pentru împodobirea interioarelor.

BÍBER ~i m. 1) Mamifer rozător semiacvatic cu blană prețioasă, care trăieşte în colonii; castor. 2) Blana prelucrată a acestui animal. Guler de ~.

BIBER//ÓN ~oáne n. Sticlă mică prevăzută cu o tetină, servind la alăptarea artificială a sugacilor.

BIBÍ/C ~ci m. Pasăre migratoare de baltă de talie mică, cu moț şi cu penaj colorat; nagâț.

BIBILÍ//CĂ ~ci f. Pasăre domestică de talie medie, avînd penajul cenuşiu, împestriţat cu alb, şi o proeminență cornoasă mai sus de cioc.

BIBILÓI ~ m. Bărbătuşul bibilicii.

BIBÍLURI n. la pl. Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu zimți, aplicată ca garnitură pe marginea obiectelor de lenjerie.

BIBLÍ//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de Biblie; propriu Bibliei. Nume ~. 2) Care se referă la timpul evocat de Biblie.

BÍBLI//E ~i f. 1) Scriere bisericească care cuprinde Vechiul şi Noul Testament; Sfînta scriptură. 2) fig. Carte voluminoasă. 3) fig. Carte fundamentală (a unei literaturi, ştiințe, organizații etc.).

BIBLIOFÁ//G ~gă (~gi, ~ge) şi substantival (despre insecte) Care se hrăneşte cu celuloza din hîrtie, distrugînd cărțile şi actele.

BIBLIOFÍL ~i m. Persoană care are pasiune; de a colecţiona cărți (rare şi prețioase).

 

BIBLIOFÍL//Ă ~e f. (feminin de la bibliofil) v. BIBLIOFIL.

BIBLIOFILÍE f. 1) Interes deosebit pentru cărți rare şi prețioase. 2) Ramură a bibliologiei care se ocupă cu studiul cărților rare şi prețioase.

BIBLIOFÓB ~i m. Persoană care urăşte cărțile; duşman al cărților.

BIBLIOFOBÍE f. Ură împotriva cărților.

BIBLIOGRÁF ~i m. Specialist în bibliografie.

BIBLIOGRÁFI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de bibliografie; propriu bibliografiei. Indice ~. Informație ~că.

BIBLIOGRAFÍ//E f. 1) Disciplină care se ocupă cu descrierea şi sistematizarea textelor imprimate pentru a înlesni folosirea lor de către cititori. 2) Listă (cu indicațiile de rigoare) a scrierilor care tratează aceeaşi problemă; material informativ asupra unei probleme. 3) Listă (exhaustivă sau selectivă) a lucrărilor unui autor. 4) Publicație (periodică) care include titluri de tipărituri recent apărute.

BIBLIOLÓ//G ~gi m. Specialist în bibliologie.

BIBLIOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul cărților sub aspectul publicării, difuzării şi comercializării lor.

BIBLIOMÁN ~i m. Persoană stăpînită de bibliomanie; colecționar pasionat de cărți (rare şi prețioase); bibliofil.

BIBLIOMANÍE f. Pasiune exagerată pentru cărți.

BIBLIORÁFT ~uri n. Mapă în care se păstrează corespondența, actele clasate; clasor.

BIBLIOTECÁR ~i m. 1) Persoană care se ocupă cu îngrijirea şi administrarea unei biblioteci. 2) Lucrător la o bibliotecă. 3) Specialist în biblioteconomie.

BIBLIOTECÁR//Ă ~e f. (feminin de la bibliotecar) v. BIBLIOTECAR.

BIBLIOTÉ//CĂ ~ci f. 1) Colecție (publică sau particulară) de cărți, publicații periodice, manuscrise etc., clasificate şi aranjate într-o anumită ordine pentru a facilita utilizarea lor de către cititori. 2) Instituție care adăposteşte o asemenea colecție, punînd-o la dispoziția cititorilor. 3) Mobilă cu rafturi pentru păstrarea cărților. 4) Colecție de publicații cu o anumită tematică, scoasă de o editură în volume identice ca format şi aspect.

BIBLIOTECONOMÍE f. Ramură a bibliografiei care studiază modul de organizare şi de administrare a bibliotecilor.

BICAMERÁL ~ă (~i, ~e) (despre organul legislativ al unui stat) Care are două camere legislative.

BICARBONÁ//T ~ţi m. Sare a acidului carbonic, rezultată din înlocuirea unui atom de hidrogen printr-un metal. • ~ de sodiu sare pulverulentă de culoare albă, folosită în farmaceutică şi în bucătărie.

BICEFÁL ~ă (~i, ~e) (despre ființe) Care are două capete; cu două capete.

BICENTENÁR I ~ă (~i, ~e) 1) Care a împlinit două sute de ani; bisecular. 2) Care durează de două sute de ani.

BICENTENÁR II ~e n. Marcare a două sute de ani (de la un eveniment).

BÍCEP//S ~şi m. Muşchi cu două ligamente între umăr şi cot.

BICI bice n. 1) Obiect constînd dintr-o curea sau dintr-o împletitură de curele, legată de un băț, cu care se îndeamnă vitele la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) fig. Întâmplare nefastă, care aduce mari pierderi şi suferințe; nenorocire.

BICICLÉT//Ă ~e f. Vehicul cu două roți egale acționate cu picioarele prin intermediul a două pedale.

BICICLÍ//ST ~şti m. Persoană care merge cu bicicleta; ciclist. Un grup de zece ~şti.

BICICLÍST//Ă ~e f. (feminin de la biciclist) v. BICICLIST.

BICÍCLU ~e n. Vehicul acționat cu picioarele prin intermediul a două pedale, avînd două roţi inegale, dintre care prima este roata motoare.

A BICIUÍ ~iésc tranz. 1) A lovi cu biciul. 2) A da lovituri ca de bici, producînd usturime. 3) fig. A supune unei critici aspre; a flagela.

A SE BICIUÍ mă ~iésc intranz. A face (concomitent) schimb de lovituri cu biciul (unul cu altul).

BICIUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi fig. Care biciuieşte. Vînt ~. Critică ~oare.

BICIÚŞ//CĂ ~ti f. 1) Bici scurt şi subțire. 2) Vargă flexibilă din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie; cravaşă.

BICOLÓR ~ă (~i, ~e) Care are două culori; cu două culori.

BICONCÁV ~ă (~i, ~e) (despre lentile, sticle etc.) Care are două feţe concave opuse; cu două feţe concave opuse.

BICONVÉ//X ~xă (~cşi, ~xe) (despre lentile, sticle) Care are două feţe convexe opuse; cu două fețe convexe opuse.

BICÓRN ~uri n. Pălărie bărbătească de uniformă cu două prelungiri în formă de corn, purtată, în trecut, de către ofiţeri şi jandarmi.

BICROMÁ//T ~ţi m. Sare obţinută din tratarea cromatului unui metal cu un acid.

BIDÉU ~ri n. Vas pentru toaleta intimă.

BIDIN//EÁ ~éle f. Perie mare, de obicei rotundă, cu coadă lungă, folosită la văruitul pereţilor.

BIDIVÍ//U ~i m. Cal tînăr, iute şi frumos, folosit, mai ales, la călărie.

BID//ÓN ~oáne n. 1) Recipient (de metal sau din mase plastice) cu capac, folosit pentru păstrarea şi transportarea lichidelor. 2) Ploscă căptuşită pe din afară cu postav sau cu piele, folosită pentru a păstra băutura în condiţii de campanie.

BIÉF ~uri n. Porţiune a unui curs de apă (rîu, canal), cuprinsă între două baraje sau ecluze.

BIÉL//Ă ~e f. Organ de maşină în formă de bară, care transmite mişcarea unei alte piese.

BIELORÚ//S I ~să (~şi, ~se) Care aparține Bielorusiei sau populaţiei ei.

BIELORÚ//S II ~şi m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Bielorusiei sau este originară din Bielorusia.

BIELORUSĂ I f. mai ales art. Limba bielorușilor.

BIELORÚS//Ă II ~e f. (feminin de la bielorus) v. BIELORUS II.

BIENÁL ~ă (~i, ~e) 1) (despre manifestații) Care are loc o dată la doi ani. Expoziţie ~ă. 2) (despre procese, activități etc.) Care durează doi ani; de doi ani. Rotaţie ~ă. 3) (despre plante) Care înfloreşte şi fructifică la doi ani; cu ciclul vital de doi ani.

BIET biátă (bieţi, biéte) şi substantival 1) Care trezeşte compasiune; vrednic de milă; sărman; sărac; nenorocit. 2) (despre morți) De care îți pare rău că nu mai există; regretat. 3) Care nu prezintă nici o importanţă; demn de dispreţ.

A BIF//Á ~éz tranz. (cuvinte, cifre dintr-un text, registru, nume dintr-o listă etc.) A marca printr-un semn (în formă de "v") pentru a pune în evidenţă în anumite scopuri.

BIFILÁR ~ă (~i, ~e) (despre circuite) Care este format din două fire; cu două fire.

BIFTÉC ~uri n. Bucată de muşchi de vită friptă la grătar sau în tigaie.

A SE BIFURCÁ se bifúrcă intranz. (despre drumuri, cursuri de apă etc.) A se divide în două (în formă de furcă).

BIGÁM ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care încheie o nouă căsătorie, fără a desface legal pe prima; căsătorit concomitent cu două persoane.

BIGAMÍ//E ~i f. Situație de bigam.

BÍGĂ ~gi f. Macara de construcție specială, folosită pentru încărcări şi descărcări, mai ales la bordul navelor.

BIGÓ//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival (despre persoane) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; habotnic; bisericos.

BIGOTÍSM n. Comportament de bigot; habotnicie.

BIGUDÍU ~ri n. Obiect de toaletă feminină în formă de tub mic (de metal sau de masă plastică), prevăzut cu elastic, servind la ondularea părului.

BIHÚN//CĂ ~ci f. înv. Trăsură uşoară de curse, trasă de un singur cal.

BIJUTERÍ//E ~i f. 1) Obiect confecționat din metal nobil sau din piatră scumpă folosit ca podoabă; giuvaier. 2) la p1. Magazin în care se vînd (şi se confecţionează) asemenea obiecte. 3) fig. Lucrare de proporții şi forme relativ mici care se impune prin eleganţă şi prin minuțiozitatea detaliilor.

BIJUTIÉR ~i m. 1) Lucrător specializat în confecţionarea bijuteriilor; giuvaiergiu. 2) Vînzător de bijuterii; giuvaiergiu.

BIKÍNI n. Costum de baie feminin, compus din două piese de dimensiuni reduse.

BILABIÁL  ~ă (~i, ~e) şi substantival lingv. (despre sunetele vorbirii) Care se articulează cu amîndouă buzele. Consoană ~ă.

BILABIÁ//T ~tă (~ți, ~te) (despre flori) Care are sepalele şi petalele unite, astfel încît se aseamănă cu o gură.

BILÁNŢ ~uri n. 1) fin. Act contabil din care rezultă activul şi pasivul activității unei întreprinderi într-o anumită perioadă. 2) fig. Rezultat global al unei activități desfăşurate într-o perioadă de timp.

BILATERÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care are două laturi; cu două laturi (opuse). 2) Care ţine concomitent de două aspecte opuse ale unui întreg. 3) (despre frunze) Care este aşezat simetric față de un ax. 4) (despre convenții, contracte etc.) Care obligă în egală măsură ambele părţi contractante.

BÍLĂ I f. anat. 1) Lichid galben-verzui, amar, care este secretat de ficat şi contribuie la digestie; fiere. 2) Veziculă în care se depozitează acest lichid; fiere.

BÍL//Ă II ~e f. 1) Obiect sferic (din metal, lemn, os, sticlă, mase plastice etc.) cu diverse întrebuinţări (în tehnică, la unele jocuri etc). 2) (într-un sistem de vot) Semn prin care se aprobă sau se respinge ceea ce a fost pus la vot. ~ albă. ~ neagră.

BILÉT ~e n. 1) Bucată mică de hîrtie sau de carton imprimat, care, fiind procurat contra unei plăţi, atestă dreptul de a beneficia de ceva.  ~ de teatru.  ~ de loterie. •  ~ de voie hîrtie prin care unui militar i se permite de a ieşi în oraş.  ~ de bancă hîrtie de valoare, emisă de o bancă. 2) Scrisoare scurtă.

BILIÁR  ~ă (~i, ~e) Care ține de bilă; propriu bilei. Veziculă ~ă.

BILIÁRD ~e n. 1) Joc cu bile, care sînt lovite cu tacul, după anumite reguli. 2) Masă specială pe care se practică acest joc.

BILÍNGV  ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre persoane) Care cunoaşte şi vorbeşte în mod curent două limbi. 2) Care este făcut în două limbi. Învăţămînt  ~. Dicţionar ~. 3) (despre medii sociale) Care are două limbi de comunicare; cu două limbi de comunicare.

BILINGVÍSM n. Situaţie de bilingv; cunoaștere şi folosire curentă a două limbi.

BILI//ÓN ~oáne n. Număr egal cu o mie de miliarde (în unele ţări) sau cu un miliard (în alte țări).

BILIÓ//S ~oásă (~óși, ~oáse) (despre persoane) Care are secreție biliară excesivă. • Ten ~ ten galben.

BILUNÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care are loc de două ori pe lună; bimensual. Seminar ~. 2) (despre publicații periodice) Care apare de două ori pe lună; bimensual. Buletin ~.

BIMÁN ~ă (~i, ~e) Care are două mîini; cu două mîini.

BÍMBAŞ//Ă ~i m. ist. Comandant în vechea armată turcească care avea în subordinea sa o mie de ostaşi.

BIMENSUÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care are loc de două ori pe lună; bilunar. 2) (despre publicații periodice) Care apare de două ori pe lună; bilunar.

BIMETÁL ~e n. Produs obținut prin unirea mecanică a două straturi de metale sau de aliaje, pentru a căpăta alt produs cu proprietăți deosebite.

BIMETÁLI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care constă din două metale; format din două metale. 2) (despre sisteme monetare) Care este bazat pe bimetalism.

BIMETALÍSM n. Sistem monetar cu un dublu etalon metalic (de obicei, aurul şi argintul).

BIMILENÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre procese) Care durează două milenii. Dezvoltare ~ă. 2) Care are o vechime de două milenii. Inscripţie ~. Cultură ~ă.

BIMOT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (mai ales despre avioane) Care are două motoare; cu două motoare.

BINÁ ~le f. 1) Clădire în curs de construcție sau de reparaţie. 2) la pl. Obiecte de tîmplărie (uşi, ferestre etc.) destinate unei construcții. Atelier de ~1e.

BINÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care constă din două elemente; cu două elemente în componență. Compus ~. Aliaj ~. 2) (despre plante) Care are organele dispuse în perechi simetrice. 3) mat. Care are drept bază numărul doi. ♦ Relație ~ relaţie dintre doi termeni.

BÍNE I adv. 1) În mod favorabil; în mod prielnic. • A(-i) prinde cuiva ceva ~ a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (să...) a(-i) veni cuiva la îndemînă. 2) Aşa cum se cere; după toate regulile. A lucra ~.3) În mod corect şi frumos. A scrie ~. A cînta ~. 4) În concordanță deplină cu realitatea; cu precizie; exact. A şti ~. • Că ~ zici ai dreptate. A şti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a şti ceva dinainte. 5) Plin de sănătate; sănătos. 6) În cantitate îndestulătoare; destul; îndeajuns; suficient. A mînca ~. • Mult şi ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat 8) (cu sensul unei propoziţii aproba-tive) imi convine; de acord. • Ei ~! fie! Ba ~ că nu! desigur; se înțelege.

BÍNE II n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); faptă bună. • Cu ~le cu blîndețe şi cu bunăvoință. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a împrumuta pe cineva cu ceva. 2) Stare de satisfacție. A ajunge la ~.

BINECRESCÚ//T ~tă (~ți, ~te) Care a primit o educație bună; cu purtări cuviincioase.

A BINECUVÎNT//Á ~éz tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsînd harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinităţii prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susține, exprimându-şi acordul; a aproba; a încuviința; a consimți.

BINEFÁCER//E ~i f. Ajutor acordat (cuiva) la un moment greu.

BINEFĂCĂT//ÓR I ~oáre (~óri ~oáre) Care face bine; cu efect pozitiv; prielnic; favorabil; propice; benefic. Remediu ~. Climă ~oare.

BINEFĂCĂTÓR II ~i m. Persoană care a făcut un bine (cuiva); om care a acordat cu generozitate un ajutor (cuiva). ~ul meu.

BINÉȚE f. pop.: A(-şi) da ~ a (se) saluta.

BINEÎNŢELÉS adv. Se Înțelege; fără îndoială; desigur; fireşte.

BINEVENÍ//T ~tă (~ți, ~te) 1) Care bucură prin venirea sa; venit la momentul oportun. 2) Care se produce la locul şi la timpul potrivit; adecvat unei situații; oportun.

A BINEVO//Í ~iésc tranz. A voi, depăşind anumite ambiții sau convenții; a avea bunăvoința, bunătatea să ...

BINEVOIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte bunăvointă (față de cineva sau ceva); predispus să înteleagă situația grea în care se află cineva; întelegător; amabil. Atitudine ~oare.

BINIŞÓR I adv. (diminutiv de la bine) 1) Destul de bine; satisfăcător. A se simți ~. 2) Cum se cuvine; cum trebuie. • Şezi ~ stai cum trebuie; fii cuminte.

BINIŞÓR II n.: A lua cu ~ul (pe cineva) a trata cu blîndețe; a lua cu binele.

BINÓCLU ~ri n. 1) Instrument optic format din două lunete paralele, folosit pentru a observa obiectele situate la distanță. 2) Fel de pansament, care acoperă ambii ochi; pansament binocular.

BINOCULÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre aparate optice) Care are două oculare; cu două oculare. 2) Care este prevăzut pentru ambii ochi.

BIN//ÓM ~oáme n. Expresie algebrică, alcătuită din suma sau diferența a două monoame.

BIOBIBLIOGRÁFI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de biobibliografie; propriu biobibliografie.

BIOBIBLIOGRAFÍ//E ~i f. Studiu care include biografia şi lista lucrărilor unui autor.

BIOCENÓZĂ f. Totalitate a organismelor vii, care populează un anumit mediu, formînd cu el un tot unitar.

BIOCENOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul biocenozelor.

BIOCHIMÍE f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul compoziției chimice a materiei vii în corelație cu procesele ei biologice; chimie biologică.

BIOCHIMÍ//ST ~şti m. Specialist în biochimie.

BIOCHIMÍST//Ă ~e f. (feminin de la biochimist) v. BIOCHIMIST.

BIOCÍCLU ~ri n. Ciclu de viață al unui organism.

BIOCURÉN//T ~ţi m. mai ales la pl. Energie electrică care se produce în țesuturile şi organele ființelor vii.

BIODÉRM//Ă ~e f. Strat de organisme sedentare (alge, bureți, moluşte etc.) care acoperă părțile scufundate în apă ale obiectelor şi plantelor aflate în apă.

BIODINÁMICĂ f. Ramură a biofizicii care se ocupă cu studiul proceselor vitale ce se petrec în organisme.

BIOFÍLTR//U ~e n. Instalație de epurare pe cale biologică a apei poluate; filtru bacterian.

BIOFÍZI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de biofizică; propriu biofizicii.

BIOFÍZICĂ f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul proceselor biologice din punct de vedere fizic.

BIOGÁZ ~e n. Gaz obținut în urma procesului de descompunere a substanțelor organice.

BIOGENÉZĂ f. Teorie potrivit căreia orice ființă a luat naştere din altă ființă.

BIOGENÉTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de biogeneză; propriu biogenezei.

BIOGEOGRAFÍE f. Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul răspîndirii animalelor şi plantelor pe glob.

BIOGRÁF ~i m. Autor de biografii.

BIOGRÁFI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de biografie; propriu biografiei. Date ~ce. Crochiu ~.

BIOGRAFÍ//E ~i f. 1) Expunere (orală sau scrisă) despre viața şi activitatea unei persoane. 2) Lucrare care conține istoria unei vieți particulare.

BIOLÓ//G ~gi m. Specialist în biologie.

BIOLÓGI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de biologie; propriu biologiei. 2) Care provine din materie organică vie.

BIOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul naturii vii şi al legilor de dezvoltare a vieții organice.

BIOLOGÍSM n. Teorie care transpune în mod mecanic legile biologice în viața societăţii, reducînd procesul social la factorii biologici.

BIOLOGÍ//ST I ~stă (~ şti, ~ste) Care ține de biologism; propriu biologismului.

BIOLOGÍ//ST II ~şti m. Adept al biologismului.

BIOLUMINESCÉNŢĂ f. Luminescentă biologică proprie unor organisme vii (bacterii, peşti, insecte), datorită proceselor chimice din corpul lor.

BIOMAGNETÍSM n. Magnetism generat de structurile biologice.

BIOMÁSĂ f. Densitate a organismelor vii pe o unitate de masă.

BIOMETEOROLOGÍE f. Ramură a meteorologiei care se ocupă cu studiul influenței stărilor meteorologice asupra biosferei.

BIÓNICĂ f. Ramură a ciberneticii care se ocupă cu aplicarea principiilor de funcționare a sistemelor vii în electronică.

BIOPOLÍTICĂ f. Politică rasială care încearcă să aplice în practică biosociologia.

BIOPSÍE f. Extragere pe cale chirurgicală a unei porțiuni de țesut viu pentru a fi studiat la microscop.

BIORÍTM n. Ritm al proceselor biologice, cu durată diferită de la un proces la altul.

BIOSFÉRĂ f. Înveliş al Pămîntului, în care se dezvoltă viața.

BIOSISTÉM ~e n. biol. Grup de indivizi din specii diferite care convietuiesc.

BIOSOCIOLOGÍE f. Concepție neştiinţifică care explică dezvoltarea socială prin factori biologici, reduşi la noțiunea de rasă.

BIOSPEOLOGÍE f. Ramură a speologiei care se ocupă cu studiul biosferei din peşteri şi din apele subterane.

BIOTERAPÍE f. Terapie a unor boli cu ajutorul produselor biologice.

BIÓTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de viață; propriu vieții.

BIOTÓP ~uri n. biol. Mediu geografic în care trăieşte un grup de plante şi de animale în condiții omogene.

BIOXÍ//D ~zi m. v. DIOXID.

BIPARTÍ//D ~dă (~zi, ~de): Sistem ~ formă de organizare politică a societății, caracterizată prin succesiunea la putere a două partide principale.

BIPARTÍ//T ~tă (~ți, ~te) 1) Care cuprinde două părți; din două părți. 2) (despre acorduri, contracte, înțelegeri) Care implică prezența a două părți; realizat cu participarea a două părţi.

BIPÉ//D ~dă (~zi, ~de) şi substantival (despre ființe) Care umblă în două picioare; cu două picioare.

BIPLÁN ~e n. Avion cu două rînduri de aripi suprapuse.

BIPOLÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care are doi poli; cu doi poli. 2) (despre aparate, maşini) Care are doi poli magnetici sau electrici. 3) (despre unele organisme marine) Care se poate întîlni simultan la cei doi poli şi în zonele temperate ale emisferelor Pămîntului.

BIPOLARITÁTE f. Caracter bipolar.

BIR ~uri n. 1) (în evul mediu) Impozit perceput de la țărani şi orăşeni. 2) ist. Dare (în bani) încasată de către domnitor pentru Poarta Otomană; tribut. • A da ~ cu fugiții a fugi de undeva; a se face nevăzut.

BIREFRINGÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre cristale sau alte medii optice) Care produce birefringență; cu birefringență.

BIREFRINGÉNŢĂ f. 1) Fenomen optic care se produce la trecerea razei de lumină dintr-un mediu în altul, constînd în descompunerea razei în două. 2) Proprietate a unor corpuri transparente de a diviza razele de lumină cînd acestea le penetrează.

BIRJÁR ~i m. înv. Vizitiu (şi posesor) al unei birje.

BÍRJ//Ă ~e f. înv. Trăsură special amenajată pentru transportul pasagerilor în oraş.

BIRJĂR//ÉSC ~eáscă (~éști) 1) înv. Care este caracteristic pentru birjari; de birjar. 2) fig. rar Care vădeşte grosolănie.

BIRJĂRÉȘTE adv. 1) În felul birjarilor; ca birjarii. 2) fig. Care vădeşte lipsă de pudoare; obscen; trivial.

BIRLÍ/C ~ci m. Carte de joc cu cea mai mare valoare între cărțile de aceeaşi culoare; as.

BÍRNI//C ~ci m. înv. Persoană obligată să plătească bir.

BIROCRÁ//T ~ţi m. Funcționar care practică birocratismul.

BIROCRÁT//Ă ~e f. (feminin de la birocrat) v. BIROCRAT.

BIROCRÁTI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de birocraţi; propriu birocraților. Stil ~. ■ Regim ~ regim bazat pe birocratism.

BIROCRATÍSM n. v. BIROCRAȚIE.

A BIROCRATIZ//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se birocratizeze. 2) (chestiuni) A trata în mod birocratic.

A SE BIROCRATIZ//Á mă ~éz intranz. A deveni birocrat; a căpăta însuşiri de birocrat.

BIROCRAŢÍE f. 1) Atitudine caracterizată printr-o respectare exagerată a formalităților sau a regulilor scrise; formalism. 2) Totalitate a birocraților.

BIRÓU ~ri n. 1) Masă de scris (cu sertare). 2) Cameră într-o instituție, unde este instalată masa de scris şi mobilierul necesar şi unde lucrează funcționării acestei instituții; cabinet. ~1 directorului. 3) Secție administrativ-cancelărească a unei instituţii. 4) Instituţie cu caracter gospodăresc şi financiar, care prestează anumite servicii populației. 5) Organ electiv de conducere al unor organizații politice, de masă, obşteşti.

BIRT ~uri n. rar înv. Restaurant particular mic şi modest.

BIRTÁŞ ~i m. înv. Stăpîn al unui birt.

A BIRUÍ bírui tranz. 1) (duşmani, adversari) A înfrînge într-o luptă sau într-o întrecere; a bate; a învinge. 2) rar (acțiuni greu de realizat) A duce la bun sfirşit; a scoate la capăt; a isprăvi; a termina; a sfîrşi; a încheia. 3) fig. (stări, sentimente) A face să nu se manifeste; a învinge. ~ frica.

BIRUÍNȚ//Ă ~e f. Succes deplin obţinut printr-un efort deosebit (într-o luptă, competiție sportivă, într-un domeniu de activitate etc..); victorie; izbîndă.

BIRUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival Care ţine de biruinţă; propriu biruinței: învingător; victorios; triumfător. Armată ~oare.

BIS I adj. invar (precedat de un număr) Care se repetă a doua oară; repetat a doua oară.

BIS II interj. (se foloseşte pentru a exprima dorinta spectatorilor de a repeta un număr dintr-un program, o arie etc.).

A BIS//Á ~éz tranz. 1) (despre spectatori) A aclama cu strigăte de "bis". 2) (numere dintr-un program artistic) A repeta la cererea spectatorilor.

BISCUÍ//T ~ți m. Produs alimentar făcut din făină, ouă şi zahăr, copt în diferite forme.

BÍSEC//T ~ţi adj.: An ~ an avînd 366 de zile. BISECTOÁRE ~ f. Dreaptă care trece prin vîrful unui unghi şi îl împarte în două părți egale.

BISECT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care împarte în două părți egale. • Plan ~ plan care, traversînd un diedru,  îl împarte în două diedre egale.

BISECULÁR ~ă (~i, ~e) Care a împlinit două sute de ani; bicentenar.

BISÉRI//CĂ ~ci f. 1) Edificiu construit şi amenajat special pentru celebrarea cultului creştin. • A nu fi uşă de ~ a) a nu respecta morala creştină; b) a nu fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la ~ a neglija conveniențele sociale. 2) mai ales art. Instituția creştinismului în ansamblu. 3) Comunitate religioasă de adepți ai aceluiaşi cult.

BISERIC//ÉSC ~eáscă (~éşti) Care ține de biserică; propriu bisericii; ecleziastic.

BISERIC//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care respectă cu strictețe prescripțiile bisericii; bigot; habotnic.

BISEXUÁ//T ~tă (~ţi, ~te) (despre plante şi animale) Care are caractere specifice ambelor sexe; hermafrodit; androgin.

BISILÁBIC ~că (~ci, ~ce) Care constă din două silabe.

BISMÚT n. Metal sfărîmicios, de culoare albă-cenuşie cu reflexe roşietice, întrebuințat, sub formă de combinații, în medicină şi în industrie.

BISTRÓU ~ri n. Restaurant modest, unde se consumă băuturi alcoolice.

BISTURÍU ~ri n. Instrument în formă de cuţit, folosit pentru operații chirurgicale; cuțit de disecție.

BISULFÁ//T ~ți m. Sare a acidului sulfuric.

BISULFÚR//Ă ~i f. Sulfură constînd din molecule cu doi atomi de sulf.

BIȘNIŢÁR ~i m. fam. Persoană care se ocupă cu afaceri mărunte (şi necinstite); găinar.

BÍȘNIȚĂ ~e f. pop. Afacere măruntă (şi necinstită); găinărie.

BITÚM n. Produs solid de culoare neagră, obținut din reziduurile de petrol (folosit ca izolant hidrofug, ca material de pavare etc.).

A BITUM//Á ~éz tranz. 1) (mase granulare) A amesteca cu bitum. 2) (şosele) A acoperi cu bitum. 3) (rosturile dintre pavelele sau dintre dalele de beton ale unei şosele) A umple cu o masă bituminoasă.

BITUMÁJ n. Proces tehnic, constînd în acoperirea suprafeței unei şosele cu un strat de pietriș stropit cu bitum.

BITUMÉN n. Material bogat în hidrocarburi, provenit din transformarea naturală în pămînt a resturilor organice.

BITUMIN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care conține bitumen; cu bitumen. Calcar ~. 2) Care ține de bitumen; propriu bitumenului.

BIURÉT//Ă ~e f. Tub de sticlă gradat, folosit în lucrări de laborator, în special la analiza volumetrică.

BIVALÉN//T ~tă (~ți, ~te) (despre elemente sau radicali chimici) Care are valența doi; cu valența doi.

BIVÁLV ~ă (~i, ~e) 1) (despre animale) Care are două valve. 2) bot. (despre capsule) Care este format din două părți.

BÍVOL ~i m. 1) Animal domestic rumegător, asemănător cu boul, avînd părul aspru, de culoare neagră (sau albă), şi coarne inelate, întoarse spre spate. 2) fig. fam. Persoană opulentă şi greoaie.

BÍVOLIŢ//Ă ~e f. Femela bivolului.

BIVUÁC ~uri n. mil. 1) Popas temporar (în corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate în marş; tabără; cantonament; campament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turişti, vînători, sportivi etc.); tabără; cantonament; campament.

A BIVU//CÁ ~chéz intranz. (despre unități militare) A se afla în bivuac.

BIZANTÍN ~ă (~i, ~e) Care ține de Bizanț; propriu Bizanțului. Stil ~.

BIZANTINÍSM n. 1) Tendință de a discuta chestiuni subtile dar lipsite de rost. 2) Mod de a acționa în viața publică şi politică, caracterizat prin corupție şi dezorganizare.

BIZANTINOLÓ//G ~gi m. Specialist în bizantinologie.

BIZANTINOLOGÍE f. Știință care se ocupă cu studiul istoriei, literaturii şi artei bizantine.

BIZÁR ~ă (~i, ~e) Care şochează prin felul său de a fi; ciudat; straniu; neobişnuit.

BIZARERÍ//E ~i f. Caracter bizar; ciudățenie.

BIZÓN ~i m. 1) Mamifer de talie mare, asemănător cu zimbrul, cu părul cafeniu-închis, fruntea mare, bombată şi coarnele scurte. 2) Pielea acestui animal.

A SE BIZUÍ mă bízui intranz. A pune temei; a se baza; a se sprijini.

A SE BÎHL//Í se ~éşte intranz. 1) (despre ape stătute) A căpăta miros greu (din cauza putrezirii materiilor organice). 2) (despre produse) A-şi pierde proprietățile, căpătînd un miros greu.

A BÎIGUÍ bîigui intranz. A vorbi incoerent şi confuz.

A BÎJBÎÍ bîjbîi 1. intranz. A merge fără siguranță, pipăind prin întuneric. 2. tranz. A căuta, pipăind (prin întuneric); a dibui.

A BÎLBÎÍ bîlbîi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedesluşit şi împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoțiilor etc.); a gîngăvi.

A SE BÎLBÎÍ mă bîlbîi intranz. A vorbi încurcat şi cu greutate, repetînd silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoții etc.); a se gîngăvi.

BÎLCI ~uri n. 1) Tîrg mare organizat în anumite perioade ale anului sau cu anumite ocazii; iarmaroc. 2) fig. Tulburare însoțită de gălăgie şi scandaj; hărmălaie; tărăboi; tevatură.

BÎLDÎBÎC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs de căderea bruscă a unui corp în apă) Știobîlc.

A BÎNTU//Í bîntuie intranz. (despre epidemii, fenomene, ale naturii etc.) A se desfăşura cu o mare putere, luînd amploare (cauzînd pierderi)

BÎR interj. (se foloseşte pentru a îndemna oile la mers).

BÎRCOÁCE f. Arbust cu flori şi fructe roşii răspândit în pădurile muntoase.

BÎRF//Ă fam v. BÎRFEALĂ.

BÎRF//EÁLĂ ~éli Vorbă de ocară lipsă de veracitate; vorbă defăimătoare.

A BÎRF//Í ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe şi fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi.

A SE BÎRF///Í se ~ésc intranz. A face schimb (concomitent) de bîrfeli (unul cu altul); a se ponegri.

BÎRFIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) Care bîrfeşte; obișnuit să bîrfească.

A BÎRÎÍ bîrîi fam. 1. tranz. (persoane) A de ranja mereu, reproşînd sau cerînd diferite lucruri; a bate (la cap); a cicăli; a morocăni. 2. intranz. A vorbi mult şi fără rost; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi.

 

A BÎRLIGÁ bîrlígă tranz. (coada animalelor) A ridica în sus (îndoind în formă de cîrlig).

BÎRLIGÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) v. A BÎRLIGA. 2) fam. (despre nas) Care are vîrful întors în sus; cîrn.

BÎRLÓG ~uri n. 1) Adăpost săpat în pănmînt de unele animale (urs, bursuc etc.); vizuină. 2) fig. Locuință mizerabilă (ferită de ochii lumii).

BÎRN//Ă ~e f. 1) Grindă cioplită din trunchiul unui copac (cojit), folosită, mai ales, în construcții. 2) sport Aparat pentru exercițiile de echilibru, constînd dintr-o grindă lungă şi îngustă dispusă orizontal la o anumită înălțime.

BÎRSÁN ~ă (~i, ~e) 1) şi substantival (despre oi) Care are lînă lungă şi aspră; țurcan, 2) (despre lîna oilor) Care are firul lung şi asuprit; țurcan.

BÎRS//Ă ~e f. Parte a plugului pe care se montează brăzdarul, cormana şi plazul.

BÎRZÓI adv. Ridicat în sus. A ține coada ~.

A SE BIRZO//IÁ mă ~iéz intranz. pop. 1) (despre persoane) A-şi da importanță; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-şi manifesta nemulțumirea printr-o atitudine rezervată sau ostilă.

BÎT//Ă ~e f. Băț lung şi gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag.

BÎTLÁN ~i m. Pasăre de baltă, asemănătoare cu barza, de talie mare, cu penaj cenuşiu şi cu un moț negru la ceafă.

A BÎȚÎÍ bîțîi intranz. (despre animale) A mişca repede din coadă; a da din coadă.

A SE BÎȚÎÍ mă bîțîi intranz. fam. (despre persoane) A face mișcări neorganizate şi nervoase (cu mîinile şi cu picioarele).

BÎZ interj. (se foloseşte pentru a exprima zgomotul produs de unele insecte în zbor).

A BÎZÎÍ bîzîi 1. intranz. 1) (despre insecte) A produce sunete prelungi caracteristice speciei (în timpul zborului); a face "bîz"; a zumzăi. 2) fig. fam. (despre copii) A plînge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbuşit; a scînci. 2. tranz. fam. (persoane) A deranja mereu, reproşînd sau cerînd diferite lucruri; a bate (la cap); a cicăli; a morocăni; a bîrîi.

BÎZÎÍT n. Zgomot produs de unele insecte în zbor.

BÎZÎIT//OÁRE ~óri f. Jucărie care produce un sunet asemănător cu bîzîitul insectelor.

BLACHÉU ~ri n. Placă mică de metal, care se aplică pe vîrful sau pe tocul încălțămintei pentru a le proteja de tocire.

A BLAGOSLOV//Í ~ésc tranz. 1) A face să se bucure de fericire, revărsînd harul divin; a binecuvînta. 2) (despre preoți) A ajuta să beneficieze de harul divinității prin invocare; a binecuvînta.

BLAGOVEŞTÉNIE f. reg. Sărbătoare creştină, marcată la 25 martie, închinată vestirii naşterii lui Isus Hristos; Buna-Vestire.

BLAJÍN ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blînd; paşnic. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care vădeşte bunătate şi căldură sufletească; blînd. Privire ~ă.

BLAJINĂTÁTE f. rar 1) Caracter blajin. 2) Atitudine de om blajin.

BLAM ~uri n. 1) Dezaprobare categorică publică a cuiva. 2) Opinie defavorabilă despre ceva sau cineva. • Vot de sancțiune prin care o colectivitate, o organizație etc. dezaprobă activitatea unui conducător sau împuternicit,

A BLAM//Á ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osîndi. 2) A vorbi de rău; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defăima.

BLÁNĂ I blăni f. 1) Strat (des) de păr sau de lînă, care creşte pe pielea unui animal. 2) Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată.

BLÁNĂ II blăni f. pop. Scîndură groasă.

BLÁNĂ III blắnuri f. Haină confecționată din piele de animal prelucrată.

BLANCHÉT//Ă ~e f. Formular folosit pentru telegrame, mandate poştale, polițe.

BLANȘÁRE f. Proces tehnologic constînd în opărirea legumelor şi fructelor pregătite pentru conservare.

BLANȘIRUÍRE f. Proces tehnologic constînd în curățarea de resturi de carne a pieilor tăbăcite pentru a le conferi un aspect plăcut.

BLASFEMÍE f. livr. 1) Cuvînt prin care se ultragiază o divinitate. 2) Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pîngărie.

BLASTÚLĂ f. A doua fază în dezvoltarea embrionară a metazoarelor.

A BLAZ//Á ~éz tranz. A face să se blazeze.

A SE BLAZ//Á mă ~éz intranz. (despre persoane) A deveni indiferent; a se dezgusta.

BLAZÁ//T ~tă (~ți, ~te) (despre persoane) Care a devenit incapabil de a trăi sentimente sau emoții puternice.

BLAZ//ÓN ~oáne n. 1) Semn simbolic al unui stat sau oraş (zugrăvit pe drapele, monede etc.); stemă; herb. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau dinastii; stemă; herb.

BLĂNÁR ~i m. 1) Lucrător specializat în prelucrarea blănurilor şi/sau în confecționarea unor articole din blană. 2) Vînzător de articole de acest fel.

BLĂNĂRÍ//E I ~i f. 1) Meseria de blănar. 2) Atelierul blănarului. 3) Magazin (sau secție într-un magazin) unde se vînd blănuri sau articole de blană.

BLĂNĂRÍE II f. (cu sens colectiv) Cantitate mare de blănuri sau de articole de blană.

BLĂN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) rar (despre animale sau despre articole de blană) Care are blană deasă şi lungă; cu blană bogată.

BLEÁNDĂ blénde f. pop. 1) Sperietoare de păsări. 2) Pasăre molîie, jigărită. 3) Izbitură violentă; îmbrîncitură. • A da blende a îmbrînci.

BLEÁȘC interj. (se foloseşte pentru a imita zgomotul umbletului prin băltoace) Fleaşc.

BLEFARÍTĂ f. Boală de ochi, care se manifestă prin inflamarea pleoapelor.

BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale şi atîrnă în jos; pleoştit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădeşte lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătîng.

A SE BLEG//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzîndu-şi poziția sau forma); a se pleoşti; a se bleojdi.

BLÉNDĂ f. Sulfură de zinc în stare naturală.

BLENORAGÍE Boală venerică contagioasă, caracterizată prin inflamarea organelor genitale, insoțită de scurgeri purulente; gonoree.

A BLEOJD//Í ~ésc tranz. pop. (ochii) A face să se bleojdească.

A SE BLEOJD//Í se ~ésc intranz. (despre ochi) A deschide larg (de spaimă, de nedumerire sau de mirare); a se holba; a se zgîi.

BLÉSTEM ~e n. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicțiune. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicțiune.

A BLESTEMÁ bléstem 1. tranz. A supune unui blestem; a condamna la nenorocire. 2. intranz. A rosti blesteme la adresa cuiva.

BLESTEMÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (superstiții) Care a fost ajuns de un blestem; lovit de blestem. 2) şi substantival fam. (despre persoane) Care comite fapte nedemne; ticălos; mîrşav; netrebnic; infam; josnic; abject.

BLEU [pr.: blö] adj. invar. Care este de culoarea azurului; albastru-deschis.

BLEUMARIN [pr.: blömarín) adj. invar Care este de culoare albastru-închisă.

BLID ~e n. pop. 1) Vas (de lut, de metal etc.) adîncit, de diferite forme şi cu diferite întrebuințări. ~ la bucătărie. • A mînca dintr-un ~ (cu cineva) a fi în relații de strînsă prietenie (cu cineva). 2) Conținutul unui asemenea vas. • Un ~ de linte plată, de obicei neînsemnată, pentru care cineva se angajează să comită o josnicie. 3) la pl. Totalitate a recipientelor folosite la pregătirea sau la senrvirea mîncării; veselă; vase. • A intrat nora în ~e se spune despre o persoană cu mişcări stîngace, în special cînd aceasta face zgomot cu vasele sau le sparge.

BLIDÁR ~e n. Dulap de bucătărie (cu sau fără uşi), prevăzut cu polițe pentru blide.

A BLIND//Á ~éz tranz. (sisteme tehnice, maşini de luptă) A acoperi cu blindaj.

BLINDÁJ ~e n. Înveliş metalic care protejează un aparat, o maşină de luptă.

BLINDÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) Care are blindaj; acoperit cu blindaj. Tren ~. 2) (despre unități militare) Care este dotat cu maşini de luptă cu blindaj.

BLITZ [pr.t blit] n. Sursă de lumină intensă şi de scurtă durată, avînd forma unei lămpi (electrice), cu care este prevăzut un aparat de fotografiat.

BLÎN//D ~dă (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blajin: clement. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădeşte bunătate şi căldură sufletească; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rău oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoacă senzații violente sau dezagreabile; domol.

BLÎNDÉȚE f. 1) Caracter blînd. 2) Atitudine de om blînd.

BLÎND//Ă ~e f. pop. Erupție de natură alergică, sub forma unor băşici roşii sau albe, însoţite de mîncărime.

BLOC ~uri n. 1) Bucată mare dintr-o materie solidă şi grea. ~ de piatră. 2) Ansamblu de elemente grupate, care formează un tot omogen.  ~ de desen mapă de foi de hîrtie prinse împreună şi folosite la desen. în ~ împreună; fără a despărți; în totalitate; laolaltă: global. 3) Clădire mare cu multe etaje; bloc-haus. A locui la  ~ . 4) Înțelegere între diferite părți (state, partide, grupări etc.) în vederea realizării unor scopuri comune.

A BLO//CÁ ~chéz tranz. 1) (state, oraşe, porturi) A izola prin blocadă; a supune unei blocade. 2) (căi de acces, mişcarea vehiculelor sau a persoanelor) A închide printr-un blocaj; a bara. 3) (folosirea unor produse sau fonduri) A interzice în mod legal pentru o anumită perioadă de timp. 4) (completarea unor posturi vacante) A întrerupe ca fiind suficient. 5) sport A neutraliza printr-un blocaj. 6) A face să se blocheze.

A SE BLO//CÁ se ~cheáză intranz. 1) (despre organe de maşini) A se opri brusc (din cauza unei defecțiuni). 2) (despre organe ale corpului) A înceta să mai funcționeze (din cauza unei maladii).

BLOCÁD//Ă ~e f. Sistem de măsuri (politice, economice, militare), aplicat față de unstat sau oraş cu scopul de a-1 izola de lumea înconjurătoare, silindu-1 să accepte anumite condiții.

 

BLOCÁJ ~e n. 1) Fundaţie de drum constînd dintr-un strat de piatră aşezat pe un pat de nisip. 2) sport Procedeu tactic de apărare sau de oprire a unei acțiuni a adversarului.

BLOCHÁUS ~uri n. Clădire mare cu multe etaje; bloc.

BLOCNÓTES ~uri n. Carnet pentru însemnări curente.

BLON//D ~dă (~zi, ~de) 1) (despre păr, ten) Care este de culoare deschisă; gălbui; bălai. 2) şi substantival (despre persoane) Care are părul şi tenul de culoare deschisă. • Bere ~dă bere de culoare deschisă, gălbuie.

BLONDÍN ~ă (~i, ~e) v. BLOND.

BLUES [pr.: bluz] n. 1) Cîntec popular nostalgic al negrilor din America, devenit mai tîrziu piesă de jaz. 2) Dans care se execută după această melodie.

BLUF [pr.: blöf] ~uri n. livr. Şiretlic prin care cineva este speriat sau indus în eroare; faptă sau acțiune neizbutită (menită să deruteze sau să intimideze un adversar).

BLUGI m. pl. Pantaloni confecționați dintr-un material special, albastru, foarte rezistent.

BLUM ~uri n. Lingou de oțel obţinut prin laminare.

BLÚMING ~uri n. Laminor pentru obținerea blumurilor.

BLÚZ//Ă ~e f. 1) Obiect de îmbrăcăminte (mai ales femeiască) care acoperă corpul pînă la brîu. ~ de mătase. 2) Haină de protecţie purtată de anumite categorii de muncitori în timpul lucrului.

BÓA m. Şarpe tropical mare, lung pînă la 4 m, neveninos, care îşi omoară victima colăcind-o.

BOÁB//Ă ~e f. Fruct cărnos al unor plante, avînd în mijloc una sau mai multe semințe. ♦ A nu şti (sau a nu pricepe) nici o ~ a nu şti (sau a nu pricepe) nimic.

BOÁCĂN ~ă (~i, ~e) fam. Care vădeşte lipsă de inteligență şi este nepotrivit; absurd; stupid; prostesc. ■ A o face ~ă a face ceva cu totul nepotrivit; a proceda în mod prostesc.

BOÁIT//Ă ~e f. 1) Vită slabă. 2) fig. fam. Om care comite fapte nedemne, reprobabile; nemernic; mîrşav; ticălos; netrebnic; abject; infam; josnic.

BOÁL//Ă boli (în expresii şi ~e) f. 1) Tulburare a stării normale a unui organism (uman sau animal); maladie; afecţiune. ~ infecțioasă. ~ epidemică. ~ de piele. ■ ~a copiilor epilepsie. ~ de zahăr diabet. Boli profesionale boli care survin în urma exercitării unei profesii. ~ mintală psihoză. A băga pe cineva în ~e a) a băga groaza în cineva; a speria pe cineva de moarte; b) a supăra tare pe cineva. 2) fig. Obişnuinţă anormală, nedirijată de voință şi de rațiune; Înclinație excesivă şi condamnabilă; viciu; patimă.

BOÁRE f. Suflare uşoară de vînt; adiere; briză.

BOÁRF//Ă ~e f. pop. 1) Haină veche şi zdrențuită; buleandră; tearfă. 2) la pl. Obiecte de uz personal (sau casnic), în special de îmbrăcăminte, lipsite de valoare; bulendre. 3) fam. Femeie de moravuri uşoare; tîrfă.

BOÁRŢ//Ă ~e f. Peşte dulcicol, de talie mică, care îşi depune icrele în scoici.

BOB I ~i m. 1) Plantă leguminoasă cu fructul păstaie, cu semințe mari, ovale şi plate. 2) Sămînța acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminţe ale acestei plante. • A da (sau a ghici) în ~i a prezice viitorul cuiva după felul cum se aranjează bobii aruncați de către ghicitor. ~ cu ~ amănunțit, luînd fiecare element în parte; fir cu fir. Din ~ în ~ fără grabă şi foarte atent. ~ numărat exact; întocmai.

BOB II boábe n. 1) Fiecare dintre părțile componente (asemănătoare cu un grăunte) ale unei totalități de elemente omogene; fir. ~ de nisip. 2) Obiect mic, de formă rotundă, separat dintr-o cantitate mare de obiecte identice. ~ de mărgăritar.

BOB III ~uri n. 1) Sanie sportivă pentru mai multe persoane, dirijată cu un volan sau cu două cabluri. 2) Sport practicat cu această sanie.

A BOBIN//Á ~éz tranz. (fire, cabluri etc.) A înfăşura pe o bobină.

BOBINÁJ ~e n. Totalitate a bobinelor dintr-o maşină sau dintr-un aparat (electric).

BOBINAT//OÁRE ~óri f. Maşină de bobinat.

BOBINATÓR ~i m. Muncitor specializat în operațiile de bobinare.

BOBÍN//Ă ~e f. 1) Suport (cilindric) care serveşte la înfăşurarea diferitelor fire, cabluri, benzi. 2) Ansamblu compus din această piesă şi spirele înfăşurate pe ea. • ~ electrică element al unui circuit electric, constituit din mai multe spire conductoare.

BOBÎRNÁ//C ~ce n. Lovitură dată cu degetul mijlociu, desprins brusc şi cu putere de sub degetul mare.

BOBÓ//C ~ci m. 1) Pui de gîscă sau de rață. ♦ Toamna se numără ~cii rezultatul unei munci se apreciază la sfîrşit. A paşte (sau a păzi) ~cii a pierde timpul în zadar. 2) Floare care abia începe să se deschidă. 3) fig. Persoană care abia face primii paşi într-un domeniu de activitate; novice; începător; debutant.

BÓBOT ~e n.: În ~e fără noimă; într-o doară. A vorbi (sau a umbla) în ~e a vorbi (sau a umbla) fără rost.

BOBOTEÁZĂ f. rel. Sărbătoarea botezului lui Iisus Hristos. • Gerul Bobotezei ger mare.

A BOBOT//Í ~ésc intranz. (despre foc) A arde în văpăi, trosnind.

A SE BOBOT//Í mă ~ésc intranz (despre răni) A se umfla şi a se infecta.

BÓBSLEI n. v. BOB III.

BOC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs la căderea sau la lovirea cu ceva a unui obiect).

BOCÁN//C ~ci m. mai ales la p1. Gheată confecționată din material brut şi durabil, avînd talpă groasă şi grea.

A BOCĂN//Í ~ésc intranz. A produce un zgomot prin lovire repetată (într-un obiect tare); a ciocăni.

BOCC//EÁ ~éle Legătură făcută dintr-o bucată de pînză în care se duc diferite obiecte.

BOCCEAGÍ//U ~i m. înv. Vînzător (ambulant) de mărfuri mărunte; coropcar; marchitan.

BÓCET ~e n. 1) Plîns sfîşietor, însotit de vaiete, strigăte, tînguiri. 2) Specie a liricii populare, constînd din versuri sau cuvinte improvizate, cîntate pe o melodie lamentată la înmormîntări; cîntec funebru.

A BOCÍ bocésc 1. tranz. (morţi) A deplînge prin bocete, conform ritualului; a jeli. 2. intranz. 1) A plînge în hohote şi cu vaiete. 2) A plînge un mort; a jeli.

BOCIT//OÁRE ~óri f. Femeie care îndeplinește ritualul bocitului la înmormântări.

BÓCNĂ f. fam.: A se face (sau a îngheța) ~ a) a îngheța tare; b) a se face tare ca piatra prin îngheț.

BODÉ//GĂ ~gi f. Local mic, destinat consumului de aperitive şi de băuturi alcoolice.

A BODOGĂNÍ ~ésc intranz. (despre persoane) A vorbi incoerent, încet şi nedesluşit (în semn de nemulţumire); a bombăni; a bălmăji; a boscorodi.

BOÉM ~i I m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Boemiei (Cehia) sau este originară din Boemia.

BOÉM II ~ă (~i, ~e) şi substantival Care duce o viață dezordonată şi fără griji.

BOÉM//Ă I ~e f. (feminin de la boem) v. BOEM I.

BOÉM//Ă II ~e f. 1) Mediu în care trăiesc boemii; lume a boemilor. 2) Fe1 de viață caracteristic boemilor.

BOGASIÉR ~i m. înv. Vînzător de articole de manufactură, în special de pînzeturi fine.

BOGÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) şi substantival (mai ales despre persoane) Care posedă mijloace materiale multe şi mari; cu avere mare; avut. Ţară ~tă. 2) Care are aparență de lucru scump; de mare valoare; sompruos; fastuos; luxos. Un covor ~. 3) (despre bunuri) Care este în cantitate mare; abundent; îmbelşugat. Un aliment ~ în vitamine. 4) Care conține elemente importante din abundenţă. O limbă ~tă. Pămînt ~. 5) (despre flori) Care are petale multe și dese; bătut.

BOGĂTÁȘ  ~i m. Persoană care posedă multe bunuri materiale; om (foarte) bogat.

BOGĂȚÍ//E  ~i f. 1) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obişnuite; belşug; îndestulare; abundență. 2) Situație de om bogat. 3) Mulțime de bunuri materiale (în natură sau în bani); avuție. 4) Cantitate mare de valori spirituale; abundență  ~ de idei.  ~ de mijloace de expresie. 5) Aparență de lucru bogat; caracter bogat; fastuozitate; somptuozitate. ~a unui decor.

BOGDAPRÓSTE interj. pop. (se foloseşte pentru a mulţumi unei persoane care dă de pomană) Mulțumesc. • De ~ a) care este cerut de pomană; b) care este căpătat pe degeaba. Ca un pui de ~ se spune despre cineva care are o înfăţişare nenorocită.

BOGHÉ//T ~tă (~ți, ~te) pop. (despre găini) Care are moț; cu moț; moțat. • Ochi ~ți ochi mari frumoşi.

BOGLÁRI  ~ m. Plantă erbacee otrăvitoare cu flori mici, galbene, care creşte în locuri mocirloase.

BOGOMÍLI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de bogomilism; propriu bogomilismului.

BOGOMILÍSM n. (evul mediu) Doctrină creştină dualistă, care nu recunoştea biserica ortodoxă şi autoritatea statului.

BOI ~uri n. pop. Înăltime a corpului la om; talie; statură.

A BO//Í ~iésctranz. pop. 1) A acoperi cu vopsea; a vopsi. 2) (un colorant) A introduce într-o soluție pentru a da culoare; a vopsi. 3) A da cu fard; a vopsi; a farda; a machia.

BO//IÁ ~iéle pop. 1) Substanță colorantă, cu care se acoperă diferite obiecte în scop decorativ sau de protecție; vopsea; culoare. 2) fam. Produs cosmetic care se aplică în special pe față pentru a-i modifica aspectul natural; fard. 3) Condiment sub formă de praf roşu, obținut din ardei iute pisat.

BOIANGERÍ//E ~i f. înv. 1) Ocupația boiangiului. 2) Atelier sau întreprindere pentru vopsitul materialelor textile; vopsitorie. 3) Prăvălie de vopsele.

BOIANGÍ//U ~i m. Persoană specializată în vopsitul materialelor textile; vopsitor.

BOICÓT ~uri n. Metodă de luptă politică sau economică, constînd în sistarea organizată a relațiilor cu o persoană (fizică sau juridică) în semn de represalii.

A BOICOT//Á ~éz tranz. A supune unui boicot.

BOIÉR ~i m. 1) (folosit şi ca titlu de noblețe pe lîngă numele respectiv) Mare proprietar de pămînt (care deținea şi o funcție înaltă în stat) • ~ de divan mare demnitar care făcea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam Persoană cu atitudini şi maniere de aristocrat • A face pe ~ul a) a se feri de munca fizică; b) a aştepta să fie servit. A trăi ca un ~ a trăi fără griji, fiind îndestulat.

 

BOIERÉSC I n. (în evul mediu) Muncă neplătită, pe care țăranii erau obligați s-o presteze pe moşiile boierilor în folosul acestora; clacă.

BOIER//ÉSC II ~eáscă (~éşti) 1) Care ține de boieri; propriu boierilor. Moravuri ~eşti. 2) Care aparține boierilor; de boier. Conac ~.

BOIERÉŞTE adv. 1) În felul boierilor; ca boierii. 2) Foarte bine. A trăi ~.

A BOIER//Í ~ésc tranz. înv. A conferi titlul de boier; a face boier.

A SE BOIER//Í mă ~ésc intranz. fam. (despre persoane) 1) A căpăta apucături de boier. 2) A se comporta ca un boier; a o face pe boierul.

BOIERÍ//E ~i f. (în societatea feudală) 1) Rang de boier. 2) Situa(ie de boier. 3) Functie înaltă în ierarhia administrativă a statului. 4) fig. fam. Comportare ca de boier.

BOIERÍME f. (colectiv de la boier) 1) Totalitate a boierilor; pătura socială a boierilor. 2) Mulțime de boieri.

BOIERNÁŞ ~i m. Boier de rang inferior.

BOIEROÁI//CĂ ~ce f. 1) (feminin de la boier) v. BOIER. 2) Soție a boierului.

BOIER//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care are purtări de boier; ca boierul. 2) Care are pretenții mari (ca un boier).

BÓILER ~e n. Recipient metalic închis, folosit pentru încălzirea apei în clădirile termoficare centralizat.

BÓIŞT//E ~i f. 1) Proces de depunere şi de fecundare a icrelor. 2) Loc unde are loc acest proces; bătaia peştilor.

BOIŞT//EÁN ~éni m. Peşte dulcicol, de talie mică, avînd spatele şi laturile de culoare verde-închisă şi pîntecele alb-argintiu.

BOJDÉU//CĂ ~ci m. pop. Casă mică, veche și sărăcăcioasă; cocioabă.

BOJÓ//C ~ci m. pop. Fiecare dintre cele două organe de respirație la om şi la animale, aşezate în cavitatea toracică; plămîn; pulmon.

BOL ~uri n.: ~ alimentar cocoloş de alimente rezultat al masticației.

A BOLBOROS//Í ~ésc intranz. 1) A vorbi incoerent, încet şi nedesluşit; a bodogăni; a bălmăji; a boscorodi. 2) A vorbi într-o limbă neînțeleasă de ascultători. 3) (despre lichide) A produce un zgomot asemănător cu cel al apei care fierbe; a gîlgîi.

BOLD ~uri n. pop. 1) Ac scurt cu gămălie la capăt. 2) Obiect de metal în formă de agrafă, cu vîrf ascuțit, folosit pentru a fixa ceva. 3) Băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele la mers. 4) Împunsătură cu un asemenea băț.

BOLDÉI ~ m. Cîine de talie mică, cu picioarele scurte şi strîmbe.

A BOLD//Í ~ésc tranz. 1) v. A ÎMBOLDI. 2) (ochii) A deschide larg, privind încordat; a zgîi; a holba.

A SE BOLD//Í mă ~ésc intranz. A se uita cu ochii larg deschişi şi ațintiți într-un punct fix.

BOLERÓ ~uri n. 1) Obiect de îmbrăcăminte femeiască, fără mîneci, scurt pînă deasupra taliei, purtat peste bluză. 2) Dans popular spaniol, cu un ritm moderat, executat sub acompaniament de chitară şi castaniete. 3) Melodie după care se execută acest dans.

BÓLF//Ă ~e f. pop. Umflătură sub piele, provenită, de obicei, în urma unei lovituri sau a unei boli; tumoare dură; nod.

BOLF//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) (despre persoane) Care are obrajii mari şi groşi (ca nişte bolfe).

A BOL//Í ~ésc intranz. pop. A suferi de o boală; a fi bolnav timp mai îndelungat.

BOLÍ//D ~zi m. 1) Meteorit care cade pe Pămînt cu viteză mare, aprinzîndu-se. ♦ Ca un ~ a) foarte repede; b) brusc; pe neașteptate. 2) fig. Vehicul de mare viteză.

BOLNÁV ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre ființe) Care suferă de o boală; afectat de o boală; suferind.

BOLNĂVICI//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care se îmbolnăveşte uşor; cu sănătatea şubredă. Copil ~. 2) (despre stări, înfățișare, înclinații etc.) Care denotă o boală; maladiv. Paloare ~oasă. 3) fig. (despre reacții, atitudini) Care nu este normal; ieşit cu totul din comun; anormal. O curiozitate ~oasă.

BOLOVÁN ~i m. Bucată mare şi compactă, dintr-un material solid (piatră, pămînt etc.).

A BOLOVĂN//Í ~ésc tranz. A bate cu pietre, cu bolovani.

A SE BOLOVĂNÍ se ~éște intranz. (despre nori) A se strînge grămadă (ca nişte bolovani).

BOLOVĂN//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre terenuri, arături, drumuri) Care are (mulți) bolovani; cu (mulţi) bolovani.

BOLSEVÍ//C I ~că (~ci, ~ce) Care ține de bolşevism; propriu bolşevismului.

BOLŞEVÍ//C II ~ci m. 1) Adept al bolșevismului. 2) Membru al Partidului comunist.

BOLȘEVÍ//CĂ ~ce f. (feminin de la bolșevic) v. BOLŞEVIC II.

BOLȘEVÍSM n. 1) Doctrină leninistă despre revoluţia proletară. 2) Regim dictatorial instaurat în Rusia după lovitura din 1917.

A BOLȘEVIZ//Á ~éz tranz. A face să se bolşevizeze.

A SE BOLȘEVIZ//Á mă ~éz intranz. A deveni bolşevic.

BÓL//TĂ ~ți f. 1) Parte interioară, boltită cu baza circulară a acoperişului unui edificiu; cupolă. 2) Încăpere cu tavanul concav. • ~ta cerească (sau ~ta cerului) cerul. ~ta palatină palatul, cerul gurii. 3) Construcţie specială din vergele de lemn sau de metal, îndoite în formă de arc, care serveşte drept sprijin pentru plantele agăţătoare.

A BOLT//Í ~ésc tranz. (construcții) A face să capete formă de boltă.

A SE BOLT//Í se ~éște intranz. 1) A căpăta formă de boltă. 2) A avea formă de boltă.

BOLŢ ~uri n. Organ de maşină de formă cilindrică, servind la asamblarea diferitelor elemente de utilaj.

BOLȚÁR ~i m. Bucată de piatră sau de beton, cu formă determinată, folosită în construcții.

A BOMB//Á ~éz tranz. A face să se bombeze.

A SE BOMB//Á mă ~éz intranz. A căpăta formă concavă sau convexă.

BOMBÁJ ~e n. Deformare a unei plăci, avînd o suprafaţă convexă.

BOMBAMÉNT n. Convexitate a părţii carosabile a unei şosele, realizată pentru scurgerea apelor.

A BOMBARD//Á ~éz tranz. 1) (state, localități etc.) A supune unui bombardament; a ataca, lansînd bombe sau obuze. 2) fig. (persoane chestionate) A ataca vehement (cu întrebări). 3) fig. A deranja mereu cu insistenţe. 4) fiz. (nuclee atomice) A acţiona cu particule elementare (pentru a declanşa reacţii nucleare).

BOMBARDAMÉNT ~e n. Atac masiv (al unui obiectiv), constînd în lansarea de bombe, proiectile sau rachete, efectuată de către aviaţie sau artilerie.

BOMBÁRD//Ă ~e f. înv. 1) Maşină de război cu care se lansau bolovani asupra fortificațiilor. 2) Tun de calibru mare cu care se lansau bombe.

BOMBARDIÉR I ~e n. Avion de bombardament.

BOMBARDIÉR II ~i m. Membru al echipajului unui avion militar, avînd funcția de a dirija bombardamentul.

BOMBARD//ÓN ~oáne n. muz. Instrument de suflat care scoate sunete grave ca de contrabas.

BOMBÁSTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre stil, vorbire) Care are caracter artificial; care este afectat şi emfatic.

BOMBÁ//T ~tă (~ți, ~te) Care este curbat în afară; convex. Frunte ~tă.

BÓMB//Ă ~e f. 1) Proiectil cu încărcătură, folosit la bombardamentele de aviație. ~ atomică. ~ cu hidrogen. • ~ vulcanică bucată de lavă, aruncată în atmosferă, mai ales la începutul erupției vulcanice. 2) fig. fam. Ştire senzațională, sosită pe neaşteptate. • A cădea ca o ~ a veni pe neaşteptate. 3) sport Şut de minge. 4) med. Recipient pentru gaze sau substante radioactive.

A BOMBĂN//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A vorbi încet şi nedesluşit (în semn de nemulțumire); a bodogăni; a boscorodi. 2) (despre copii mici) A vorbi nearticulat. 2. tranz. (persoane) A deranja, manifestîndu-şi nemulțumirea prin vorbe spuse încet şi confuz.

BOMBÉU ~ri n. Partea bombată şi întărită, care formează vîrful încălțămintei.

BOMBOÁN//Ă ~e f. Produs de cofetărie, de diferite forme şi consistențe, preparat din caramel sau din ciocolată aromatizat (şi colorat).

BOMBONERÍ//E ~i f. Magazin de bomboane.

BOMBONIÉR//Ă ~e f. Vas mic sau cutie, în care se servesc sau se păstrează bomboane.

BOMFÁIER ~e n. Ferăstrău de mînă pentru tăiatul metalelor.

BOMPRÉS ~e n. Catarg mic şi înclinat aproape orizontal, montat la prora unei veliere.

BON ~uri n. 1) Document care dă deținătorului dreptul să primească suma indicată pe el sau să procure anumite lucruri. 2) Notă (de plată) cu care se achită sau se ridică marfa într-un magazin. 3) fin. Hîrtie de valoare, emisă de stat sau de o instituție bancară. • ~ de tezaur obligație emisă de stat pentru a obține împrumuturi (cu dobîndă) de la cetățeni sau de la bănci.

BONAPARTÍSM n. Formă de guvernămînt, instaurată în Franța sub conducerea lui Napoleon Bonaparte.

BONAPARTÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ține de bonapartism; propriu bonapartismului.

BONAPARTÍ//ST II ~şti m. Adept al bonapartismului.

BONAPARTÍST//Ă ~e f. (feminin de la bonapartist) v. BONAPARTIST II.

BÓN//Ă ~e f. înv. Femeie angajată într-o familie bogată pentru a se ocupa de educația şi îngrijirea copiilor.

A BONCĂLU//Í ~iéște intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chemător şi puternic (în perioada de rut, în timpul unei lupte etc.).

BOND ~uri n. Salt al avionului la o aterizare incorectă.

BONDÁR ~i m. 1) Insectă mare din ordinul himenopterelor, care bîzîie şi are un ac veninos: bărzăun. 2) Orice insectă mare care bîzîie.

BOND//ÓC ~oácă (~óci, ~oáce) (mai ales despre persoane) Care este mic de statură şi gros; îndesat.

BONÉT//Ă ~e f. 1) Acoperămînt pentru cap, confecţionat din pînză sau stofă, fără boruri, cu două panglici care se leagă sub bărbie. ~ de noapte. ~ pentru sugaci. 2) Tichie din pînză albă, de formă cilindrică sau conică, purtată mai ales de personalul medical şi de bucătari, în scopuri igienice. 3) Chipiu fără cozoroc, de formă lunguiață, purtat de militari.

BONIÉR ~e n. Carnet de bonuri.

A BONIFICÁ bonífic tranz. 1) (sume de bani) A scădea din valoarea unei facturi ca despăgubire. 2) (prețuri) A micşora prin rabat.

A SE BONIFICÁ se bonífică intranz. A deveni superior din punct de vedere calitativ; a se ameliora; a se îmbunătăți.

BONIT//ÁRE ~ắri f. 1) Determinare a calității pe baza unor criterii stabilite. 2) Apreciere a calității unui animal în vederea selecției.

BONITÁTE 1) Capacitate de plată şi de credit a unei persoane sau instituții; solvabilitate. 2) Capacitate a unei ape, a unui teren etc. de a da producție bună prin exploatare.

BONJURÍSM n. 1) Atitudine de bonjurist. 2) Manifestare de bonjurist.

BONJURÍ//ST ~şti m. (secolul trecut) Nume folosit (adesea ironic) pentru tinerii (cu idei progresiste) care, întorşi după studiile făcute în Franța, aveau obiceiul de a saluta prin "bonjur".

BONÓM ~i m. livr. Persoană care vădeşte blîndețe şi simplitate; om bun.

BONOMÍE f. livr. Caracter bonom.

BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vîrful rotunjit sau retezat; cu vîrful tocit. 2) (despre degete, mîini, picioare) Care este scurt şi gros.

BONZ ~i m. 1) Slujitor al cultului budist. 2) iron. Persoană influentă într-un partid politic; lider.

BOR I n. Metaloid de culoare neagră-cenuşie, răspîndit în natură numai sub formă de combinații cu oxigenul.

BOR II ~uri n. Margine circulară, răsfrîntă a unei pălării.

BÓRA n. invar. Vînt puternic, uscat şi rece, care bate pe coastele nord-estice ale mărilor Adriatică şi Neagră.

BORANGÍC ~uri n. 1) Fir de mătase naturală, obținut din gogoşile viermilor de-mătase. 2) Pînză țesută din asemenea fir, folosită pentru confecționarea fețelor de masă, a cuverturilor şi a obiectelor de îmbrăcăminte uşoară. 3) la pl. Varietăți ale unei astfel de pînze.

BORÁ//T ~ți m. Sare a acidului boric.

BORÁX n. Sare a acidului boric, rezultată din combinarea lui cu sodiul; borat de sodiu.

BORCÁN ~e n. 1) Vas de formă cilindrică (de sticlă sau din plastic), fără tortț şi larg la gură, folosit pentru păstrarea diferitelor produse. 2) Conținutul unui asemenea vas.

BORCĂNÁ//T ~tă (~ți, ~te) Care este mare și bombat (ca un borcan); asemănător cu un borcan.

BORCĂN//ÓS ~oásă (~óși ~oáse) v. BORCĂNAT.

BORCEÁG ~uri n. Nutreț constînd dintr-un amestec de leguminoase şi cereale.

BORD ~uri n. 1) mar. Fiecare dintre cele două părți laterale ale punții unei nave. Fiecare dintre cele două margini ale aripii unui avion. • De ~ referitor la navigație. La ~ pe puntea unei nave (sau într-un avion). A arunca peste ~ a părăsi, a renunța la ceva ca fiind nefolositor; a înlătura.

BORDÁJ ~e f. Perete exterior al unei nave.

BORDÉ//I ~ie n. 1) Locuință rudimentară, săpată (pe jumătate) în pămînt şi acoperită cu pămînt, paie sau stuf. 2) fig. pop. Căsuţă sărăcăcioasă şi neîngrijită, intrată pe jumătate în pămînt. • Cîte ~ie, atîtea obiceie fiecare cu obiceiul său.

BORDÉL ~uri n. Casă de prostituție.

BORDERÓU ~ri n. Tabel sau listă în care se înregistrează sumele unui cont, materialele dintr-un depozit, documentele şi hîrtiile dintr-un dosar etc.

BORDÓ adj. invar. Care este de culoarea vişinei coapte; roşu-închis.

BORDURÁRE f. Operație de răsfrîngere a marginii tablei sau plăcii din care este făcut un obiect în scopul întăririi lui sau asamblării cu alt obiect.

BORDÚR//Ă ~i f. 1) Margine (a unui obiect), făcută din alt material pentru protejare sau pentru înfrumusețare. 2) Bandă îngustă din blocuri de piatră, care mărgineşte trotuarele.

BOREÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de polul nord; propriu polului nord; nordic; arctic. • Auroră ~ă fenomen luminos care se produce în ionosferă deasupra regiunilor polare.

BORFÁȘ ~i m. Persoană care fură boarfe; hoț de haine şi lucruri mărunte.

BORHÓT ~uri n. Resturi rămase de la fructele sau cerealele fermentate după ce s-a extras alcoolul sau alți componenți utili (folosite uneori ca hrană pentru animale). ~ de prune. ~ de orez.

BÓRI//C ~că (~ci, ~ce) Care conține bor; cu bor în componență. Compus ~. • Acid ~ substanță albă, cristalină, inodoră, solubilă în apă, folosită în medicină şi în tehnică.

A BOR//Î ~ắsc 1. tranz. pop. (alimentele) A da afară pe gură; a vomita; a vărsa; a deborda. 2. intranz. A da afară pe gură alimentele din stomac.

BORMAȘÍN//Ă ~i f. Maşină de găurit (materialele dure), prevăzută cu un burghiu rotitor (acționat de un motor electric).

A BORN//Á ~éz tranz. (terenuri, drumuri) A prevedea cu borne.

BÓRN//Ă ~e f. 1) Stîlp de beton, piatră sau alt obiect care, fiind implantat la distanțe regulate, serveşte drept semn de marcaj pe marginea unei şosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietăți funciare etc. 2) Piesă metalică montată la capătul unui fir care realizează legătura unei maşini sau a unui aparat la rețeaua electrică.

BOROÁN//Ă ~e f. pop. Unealtă agricolă în formă de grătar cu colți mari de fier, folosită pentru mărunțirea, afînarea şi nivelarea arăturii; grapă.

BOROBOÁŢ//Ă ~e f. Faptă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; poznă; năzbîtie; bazaconie; şotie.

A BORON//Í ~ésc tranz. (solul arat) A prelucra cu boroana; a grăpa.

BORŞ ~uri n. 1) Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea în apă a tărîțelor de grîu opărite. 2) Fel de măncare lichid, constînd din fiertură de carne sau/şi de legume, înăcrită cu acest lichid (sau cu alt fel de acreală). • A mînca (1a) ~ a minți. A sufla în ~ul cuiva a se amesteca nedorit în treburile cuiva.

A SE BORŞ//Í se ~éște intranz. pop. 1) A deveni acru (ca borşul); a se acri. 2) (despre alimente, mîncăruri, fructe) A pierde proprietățile pozitive (sub acțiunea factorilor externi); a se strica; a se altera; a se descompune; a se înăcri.

BORT n. Diamant de calitate inferioară, folosit ca abraziv.

BÓR//TĂ ~ţi f. pop. Spărtură sau scobitură (într-un corp sau într-un material) naturală sau făcută special; gaură.

A BORTEL//Í ~ésc tranz. pop. A acoperi cu borți; a găuri.

BORŢ ~uri f. pop. Pîntece de femeie gravidă.

BORŢ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) pop. fam. Care are pîntece mare (ca un borț); burtos; bîrdîhănos; pîntecos. 2) Care are borț; cu borț.

BOSCÁR ~i m. pop. Actor de circ care face scamatorii; scamator; iluzionist.

BOSCHÉT ~e n. Grup de arbori sau de arbuști, plantați într-o grădină pentru umbră sau în scop decorativ.

A BOSCOROD//Í ~ésc 1. intranz. A vorbi încet şi nedesluşit (ca pentru sine); a bodogăni; a bolborosi; a bombăni; a bălmăji. 2. tranz. (persoane) A deranja mereu, reproșînd diferite lucruri; a cicăli; a morocăni.

BOSS m. 1) (în S,U.A.) Supraveghetor la o întreprindere. 2) fig. Persoană care se află la conducere; şef; conducător; cap.

BOSTÁN ~i m. 1) reg. Plantă erbacee cu tulpina tîrîtoare, cu fructe comestibile mari, rotunde sau lunguiețe, folosite în alimentația omului şi a animalelor; dovleac. ~ turcesc. ~ alb. 2) Plantă erbacee cu frunzele adînc crestate, cu fructul mare, sferic, avînd coaja verde şi miezul roşu, dulce şi foarte zemos; harbuz; pepene verde. 3) fig. pop. Cap de om (prost).

BOSTĂNÁR ~i n. pop. 1) Paznic al unei bostănării. 2) Cultivator de bostani. 3) Vînzător de bostan.

BOSTĂNĂRÍ//E ~i f. Loc unde se cultivă în special bostani; pepenărie. • Frica păzeşte ~a se spune despre cineva care se abține de la o faptă rea numai de frică.

BOSTÓN n. 1) Dans lent, asemănător cu valsul, caracterizat prin mişcări separate. 2) Melodie după care se execută acest dans.

A SE BOSUMFLÁ mă bosúmflu intranz. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva.

BOŞOROÁ//GĂ ~ge f. (feminin de la boșorog) v. BOȘOROG.

BOŞORÓ//G ~gi m. fam. 1)Persoană care suferă de vătămătură; bolnav de hernie. 2) pop. Bătrîn neputincios şi urît; babalîc.

A SE BOŞOROG//Í mă ~ésc intranz. pop. 1) A se îmbolnăvi de hernie; a se vătărna. 2) A pierde vigoarea fizică şi /sau intelectuală (în special din cauza vîrstei înaintate); a se hîrbui; a se ramoli; a se rablagi; a se rebegi.

BOŞTÍN//Ă ~e f. pop. 1) Masă rămasă din fagure după ce s-a stors mierea şi ceara. 2) Masă rămasă din struguri după ce aceştia au fost traşi la teasc; hoştină; tescovină.

BOT ~uri n. 1) Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzînd gura şi nasul. • A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, în picioare, înainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului în care se află limba şi dinții şi care serveşte ca organ al alimentației şi al vorbirii; gură. • A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tăcere (pe cineva). A se şterge pe ~ de ceva a fi nevoit să renunțe la ceva de mult rîvnit. A se întîlni (cu cineva) ~ în ~ a se întîlni (cu cineva) pe neaşteptate, față în față. A se pupa în ~ cu cineva a fi în mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din față (ascuțită) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului.

BOTÁNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de botanică; propriu botanicii. • Grădină ~că instituție de cercetări științifice, care dispune de o grădină cu plante vii cultivate (în condiții naturale sau în seră).

BOTÁNICĂ f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor.

BOTANÍ//ST ~şti m. Specialist în botanică.

BOTANÍST//Ă ~e f. (feminin de la botanist) v. BOTANIST.

A BOTANIZ//Á ~éz tranz. (plante) A colecționa în scopuri științifice.

BÓT//Ă I ~e f. Lovitură de scrimă dată cu floreta sau cu sabia.

BÓT//Ă II ~e f. Vas din doage, înfundat la ambele părți, avînd o mică deschizătură la capac, folosit pentru transportarea şi păstrarea lichidelor.

BOTÉZ ~uri n. 1) Ritual creştin de primire în rîndul credincioşilor a unui nou-născut, constînd în afundarea lui în apă sfinţită şi în atribuirea unui prenume. • Nume de ~ nume dat unui copil la botez. ~ul focului prima participare la o luptă. 2) Apă folosită pentru săvîrşirea acestui ritual. 3) Petrecere organizată cu prilejul acestui ritual; cumetrie.

A BOTEZÁ botéz tranz. 1) A supune botezului. 2) A înzestra cu nume de botez. 3) A participa la botez în calitate de naşă sau de naş. 4) fig. pop. (vin, lapte) A falsifica, adăugînd apă. 5) pop. A denumi printr-un supranume calificativ.

BOTFÓR ~i m. Cizmă de vînătoare sau de călărie, avînd tureatca tare şi încreţită.

BOTGRÓ//S ~şi m. Pasăre sedentară, de talie mică, cu penajul brun-roşiatic, cu cioc scurt gros; cireşar; sîmburar.

BOTÍN//Ă ~e f. Gheată înaltă (pentru dame sau copii), ajustată pe picior. ~ cu şireturi.

BÓTNIŢ//Ă ~e f. Apărătoare care se leagă pe botul unor animale (cîini, viţei etc.) pentru a le împiedica să sugă, să pască sau să muşte.

BOT//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) depr. 1) (despre persoane) Care are gura mare (ca un bot). 2) Care îşi manifestă nemulţumirea, bosumflîndu-se. 3) fig. Care nesocoteşte buna cuviință, amestecîndu-se în treburile altora.

BOTRIOCEFÁL ~i m. Vierme lung de 8-12 m, care trăieşte parazitar în intestinele omului şi ale unor animale.

BOTRIOCEFALÓZĂ f. med. Boală parazitară la om şi la unele animale, provocată de botriocefal şi manifestată prin anemie şi prin tulburări digestive.

BOTRÓȘ ~i m. Pasăre sedentară cîntătoare, de talie mică, cu cioc foarte scurt şi rotunjit, cu penaj viu colorat.

BOTULÍSM n. med. Intoxicaţie alimentară gravă, provocată de toxina unui bacil întîlnit în carnea şi în fructele conservate.

BOŢ ~uri n. 1) Bucată sferică de dimensiuni reduse dintr-o materie; cocoloş. ~ de mămăligă. • A face ~ a) a da formă rotundă unui lucru; b) a face să-şi piardă integritatea; a mototoli. 2) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mîncare; cocoloş; bulz; bol.

A BOŢ//Í ~ésc tranz. A face să se boţească; a mototoli; a şifona.

A SE BOŢ//Í mă ~ésc intranz. A-şi pierde netezimea; a se mototoli; a se şifona.

BOŢITÚR//Ă ~i f. 1) Loc unde un obiect este boţit. 2) Obiect boţit.

BO//U ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tracţiune şi, mai ales, pentru carne. ♦ A lucra ca un ~ a lucra mult şi din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ară, caii mănîncă se spune în cazul cînd unii muncesc, iar alţii trag foloase. A-şi băga (sau a-şi pune) ~ii în jug (sau în plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Bărbat prost. 3): ~-de-baltă (sau ~-de-apă) a) specie de broaşte cu pete roşii sau galbene pe pîntece; b) specie de bîtlan cu gîtul alb şi cu penajul galben-verzui pe spate şi negru pe cap. ~-de-mare peşte marin, de talie mică, de culoare cafenie sau cenuşie-închisă. ~-de-noapte bufniţă. ~ul-domnului a) rădaşcă; b) buburuză.

BÓUR ~i m. 1) Taur sălbatic, strămoş direct al vitelor cornute mari, care trăia odinioară şi pe meleagul nostru. 2) Stema veche a Moldovei, reprezentînd capul acestui animal. 3) Partea de dinainte a tălpii de la sanie, întoarsă în sus (în forma coarnelor acestui animal).

BOUR//ÉL ~eá (~éi, ~éle) 1) Care are coarne asemănătoare cu ale bourului; ca de bour. 2) fig. (despre sîni) Care este tare la pipăit şi are o formă frumoasă.

BOUR//ÉSC ~eáscă (~éști) (despre coarnele melcului) Care se aseamănă cu ale bourului; ca de bour.

BOVÍD//ă ~e f. 1) la pl. Familie de rumegătoare care include bovinele, ovinele, caprinele etc. 2) Animal din această familie.

BOVÍN ~ă (~i, ~e) Care ține de specia boului; propriu boului. Rasă ~.

BOVÍN//Ă ~e f. 1) la pl. Subfamilie de rumegătoare din care fac parte vitele cornute mari (reprezentant: boul). 2) Animal din această subfamilie.

BOX I n. Gen de luptă sportivă între doi atleți care se bat cu pumnii îmbrăcați în mănuşi speciale, respectînd strict anumite reguli; pugilism.

BOX II n. Piele de bovine special tăbăcită, folosită pentru confecționarea fețelor la încălțăminte.

A BOX//Á ~éz 1. intranz. 1) A practica boxul. 2) A fi angajat într-o luptă de box. 2. tranz. fam. A lovi cu pumnii ca la box.

A SE BOX//Á ~éz intranz. fam. A face schimb de lovituri cu pumnii (unul cu altul) ca la box.

BÓX//Ă ~e f. Compartiment de dimensiuni reduse îngrădit sau izolat în interiorul unui local.

BOXÉR ~i m. Sportiv care practică boxul; pugilist.

BOZ boji m. Plantă erbacee umbeliformă, toxică, cu miros neplăcut, cu flori albe şi cu fructe negre.

BÓZI//E ~i f. v. BOZ.

BRA//C I ~ci m. Rasă de cîini mari, cu urechile lăsate în jos şi părul scurt, folosiți, mai ales, la vînatul de prepelițe şi de potîrnichi; prepelicar. 2) Cîine din această rasă.

BRAC II ~uri n. Deşeuri rezultate din fabricarea hîrtiei.

A BRACON//Á ~éz intranz. A face braconaj; a fi braconier.

BRACONÁJ ~e n. 1) Vînătoare sau pescuit ilegal. 2) Delict constînd în încălcarea legii despre interzicerea vînatului sau a pescuitului.

BRACONIÉR ~i m. Persoană care practică braconajul; om care vînează sau pescuieşte fără permisiune.

BRACTÉE ~ f. Frunzuliță verde sau divers colorată, aflată la baza florii.

BRA//D ~zi m. 1) Arbore conifer înalt, cu tulpina dreaptă, cu frunze persistente aciculare, cu sernințe în formă de con şi cu lemn moale, elastic, folosit în scopuri ornamentale şi industriale. ~-argintiu varietate de brad cu frunze moi, de culoare verde-albicioasă. ~-roşu (sau ~-negru) varietate de brad cu frunzele în patru muchii; molid. 2) Lemnul acestui arbore. 3) Nume dat oricărui arbore cu frunze aciculare persistente şi cu fruct în formă de con. 4) Arbore de acest fel, de obicei mic, tăiat şi împodobit, cu prilejul Crăciunului sau al Anului Nou. 5) art. Joc popular care, în trecut, se dansa în ajunul nunții la casa miresei.

BRAGAGERÍ//E ~i f. înv. Local unde se prepară şi se vindea bragă.

BRAGAGÍ//U ~i m. înv. 1) Lucrător specializat în prepararea brăgii. 2) Vînzător de bragă.

BRÁGĂ brăgi f. Băutură răcoritoare cu gust acrişor, preparată din făină fiartă şi fermentată sau din bucățele de pîine fermentate în apă.

BRAHIÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de brațe; propriu brațelor. Arteră ~ă.

BRAHICEFÁL ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care are craniul aproape rotund.

BRAHICEFALÍE f. Constituție brahicefală.

BRAHIOLOGÍE f. lingv. Elipsă, constînd în evitarea repetării unui element al frazei; exprimat anterior.

BRAHIOPÓD ~e n. 1) la pl. Clasă de nevertebrate marine, caracterizate prin prezența unei cochilii calcaroase bivalve şi a două brațe de ambele părți ale gurii. 2) Animal din această clasă.

BRAHMÁN I ~ă (~i, ~e) v. BRAHMANIC.

BRAHMÁN II ~i m. 1) Membru al primei caste sacerdotale (din cele patru) din India. 2) Preot al lui Brahma.

BRAHMÁNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de brahmani; propriu brahmanilor. • Religie ~că brahmanism.

BRAHMANÍSM n. Religie originară din India, avînd drept divinitate supremă pe zeul Brahma.

BRÁMBURA adv. fam. Fără rost; fără noimă; aiurea. A umbla

BRANCÁRD//Ă ~e f. Pat portativ, constînd dintr-o pînză tare, bine întinsă şi fixată pe două bare paralele de lemn sau de metal, folosit pentru transportul bolnavilor şi al răniților; targă.

BRANCARDIÉR ~i m. Persoană care transportă răniții sau bolnavii cu brancarda.

BRANCARDIÉR//Ă ~e f. (feminin de la brancardier) v. BRANCARDIER.

BRAND ~uri n. 1) Aruncător de proiectile. 2) Proiectil aruncat cu această armă.

BRANDENBÚRG ~uri n. Sfoară de bumbac, lînă sau mătase folosită, ca podoabă, la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; şnur; găitan; şiret.

BRANHIÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Subclasă de animale acvatice, prevăzute cu branhii. 2) Animal din această subclasă.

BRÁNHI//E ~i f. Organ de respirație extern sau intern, prezent la numeroase animale acvatice.

BRÁNIŞT//E ~i f 1) Pădure rară (cu copaci bătrîni), în care este interzisă tăierea arborilor; pădure (bătrînă) rezervată pentru păstrare. 2) înv. Pămînt moşieresc, rezervat pentru pășune şi fîneață.

BRANŞAMÉNT ~e n. Porțiune de conductă care leagă o conductă principală de una secundară.

BRÁNŞ//Ă ~e f. 1) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; ramură; specialitate. • De ~ de meserie.

BRANŢ ~uri n. Bucată de material (piele, carton, plută etc.) care se aplică în interiorul încăltămintei peste talpă.

BRAS n. Stil de înot, constînd în executarea în plan orizontal a unor mişcări simultane largi cu brațele și cu picioarele.

BRASÁRD//Ă ~e f. Bandă de pînză (purtînd o inscripție) care se pune în jurul brațului ca semn al unei anumite însărcinări; banderolă.

BRASERÍ//E ~i f. Local în care se servesc preparate culinare, de cofetărie și de patiserie, şi diferite băuturi.

BRASIÉR//Ă ~e f. 1) Cămaşă mică şi scurtă pentru nou născuți, care acoperă pieptul. 2) Obiect de lenjerie pentru femei, care susţine sînii; sutien.

BRASÍ//ST ~şti m. Înotător în stil bras.

BRASÍST//Ă ~e f. (feminin de la brasist) v. BRASIST.

BRAȘOÁV//Ă ~e f. mai ales la pl. pop. Vorbă goală; afirmație neserioasă; balivernă; palavră; fleac.

BRAŢ ~e n. 1) Parte a mîinii, cuprinsă între umăr şi cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mînă. A ţine în ~e. A prinde în ~e. ■ A strînge în ~e a îmbrățișa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucişate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie şi plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu braţele. Un ~ de fîn. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, maşini etc., care se aseamănă prin formă şi funcție cu braţul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificație a unui curs de apă.

 

BRAV ~ă (~i, ~e) Care dă dovadă de bărbăție şi curaj; îndrăzneț; cutezător; curajos; viteaz.

A BRAV//Á ~éz 1. tranz. (primejdii) A depăși cu bărbăție; a înfrunta fără frică. 2. intranz. A o face pe bravul; a manifesta ambiţia de a se evidenţia ca fiind viteaz.

BRAVÁD//Ă ~e f. 1) Faptă sau vorbă prin care cineva sau ceva este bravat; sfidare. 2) Expunere fără rost la risc.

BRAVÍSIMO interj. fam. v. BRAVO.

BRÁVO interj. (exclamație de laudă, de apreciere, care însoțește, de regulă, aplauzele) Foarte bine; extraordinar; excelent.

BRAVÚR//Ă ~i f. 1) Caracter brav; vitejie. 2) Faptă de om brav; manifestare de curaj.

BRÁZD//Ă ~e f. 1) Fîşie de pămînt tăiată şi răsturnată cu plugul. 2) Urmă lungă care rămîne în linie dreaptă după răsturnarea pămîntului cu brăzdarul. • A da (sau a se da) la ~ a se îndrepta; a se schimba în bine; b) a se acomoda; a se deprinde cu ceva. Din (sau de) ~ vite înjugate la plug dinspre brazdă; din dreapta. 3) Bucată de pămînt, de obicei de formă paralelipipedică, desprinsă cu iarbă cu tot de pe un teren pentru a fi răsădită în alt loc (ca ornament, drept protecție etc.). 4) Fîşie de iarbă sau de cereale cosite, avînd lățimea unei apucături de coasă sau de cositoare; polog. 5) fig. Încreţitură a pielii (mai ales la față); rid; creţ; zbîrcitură; cută. 6) fig. Urmă longitudinală, lăsată pe o suprafaţă.

BRĂDÉT ~uri n. 1) Pădure de brazi. 2) Desiș de brazi.

BRĂDÍŞ ~uri n. v. BRĂDET.

BRĂDIŞÓR ~i m. (diminutiv de la brad) Plantă erbacee perenă, cu tulpina culcată şi ramificată, cu frunze mici aciculare, răspîndită în pădurile montane; pedicuţă.

BRĂȚ//ÁRĂ ~ắri f. 1) Podoabă (din metal prețios sau alte materiale) în formă de verigă, purtată de femei la încheietura mîinii sau pe braţ. 2) tehn. Piesă de metal, constînd din două sau mai multe bucăţi care se strîng în jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesă inelară de metal, care serveşte la fixarea pe zid a unor ţevi, burlane, cabluri şi altor piese suspendate. 4) arhit. Element decorativ inelar în relief, care înconjoară o coloană; brîu.

A BRĂZD//Á ~éz tranz. 1) (pămfntul) A lucra cu plugul, trăgînd brazde. 2) A traversa, lăsînd urme. 3) A face să se brăzdeze.

A SE BRĂZD//Á se ~eáză intranz. fig. (despre piele) A se acoperi cu brazde; a face riduri; a se zbîrci; a se cuta; a se rida.

BRĂZDÁR ~e n. Parte a plugului, care taie brazda în plan orizontal.

BRE interj. fam. 1) (se foloseşte pentru a atrage atenția persoanei căreia i se adresează) Măi. 2) (folosit repetat sau pronunţat prelung exprimă mirare).

BREÁBĂN brébeni m. 1) Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, înaltă, cu flori roşii-purpurii, reunite în raceme, răspîndită, mai ales, în pădurile umbroase. 2) v. BREBENEL.

BREÁSLĂ brésle f. 1) (în orînduirea feudală) Asociație de meşteşugari din aceeaşi branşă, creată în scopul unirii forţelor în lupta contra exploatării feudale sau pentru limitarea concurenței de piaţă; corporaţie; isnaf. 2) fig. Diviziune a unei discipline ştiinţifice sau a unei activităţi practice; branşă; specialitate; ramură.

BREAZ (breji, bréze) 1) (despre animale, mai ales despre cai) Care are o pată albă sau o dungă albă pe bot. A cunoaşte pe cineva ca pe un cal ~ a cunoaşte pe cineva foarte 2). fam. Care se impune prin agerimea minții; isteț. • A (nu) fi mai ~ decît alții a nu se deosebi de alții; a (nu) fi mai presus decît altii.

BREÁZ//Ă ~e f. 1) mai ales art. Dans popular, cu ritm sincopat, răspîndit în zona subcarpatică munteană şi în Transilvania. 2) Melodie după care se execută acest dans.

BREBENÉ//L ~i m. 1) mai ales la pl. Specie de plante erbacee de pădure, din familia papaveraceelor, avînd frunze ovale şi flori purpurii, albe sau galbene, care înfloresc primăvara. 2) Plantă din această specie.

BREC ~uri n. înv. Trăsură uşoară, de obicei descoperită, prevăzută cu două banchete lungi laterale, folosită pentru transportul de pasageri.

BRÉCI//E ~i f. geol. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăți colțuroase de alte roci sau minerale dure.

BREI ~ m. Plantă erbacee perenă cu frunze opuse, flori verzui şi fructul capsulă, răspîndită în locuri umbroase.

BRELÓC ~uri n. Podoabă de dimensiuni mici, purtată la gît, la brățară sau la ceasornic.

BRESLÁŞ ~i m. înv. 1) Membru al unei bresle. 2) Persoană care practică o meserie; meseriaş.

BRÉŞ//Ă ~e f. 1) Spărtură făcută într-o fortificație inamică (cu scopul de a o cuceri). 2) Spărtură făcută într-o îngrăditură sau într-un dig. 3) fig. Punct slab al unui lucru, prezentînd pericol pentru existența lui.

BRET//EÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre cele două bande înguste de material textil, aplicate la unele obiecte de îmbrăcăminte pentru a le susține pe umeri. 2) la pl. Piesă vestimentară, în special bărbătească, constînd din două fîşii înguste (de elastic sau de piele) fixate la pantaloni şi petrecute peste umeri pentru a-i susține.

BRETÉL//Ă ~e f. Sistem de ramificație de cale ferată, care uneşte două linii şi permite trecerea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta în ambele sensuri.

BRET//ÓN I ~oáne n. Păr lăsat pe frunte şi retezat scurt în linie dreaptă.

BRETÓN II ~ă (~i, ~e) Care aparține Bretaniei (Franța) sau populației ei; din Bretania.

BRETÓN III ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (Franța) sau este originară din Bretania.

BRETÓNĂ I f. mai ales art. Limba bretonilor.

BRETÓN//Ă II ~e f. (feminin de la breton) v. BRETON III.

BREVÉT ~e n. Document oficial, care permite deținătorului să exercite anumite funcții. ~ de studii. • ~ de invenţie document prin care un organ de stat competent conferă autorului unei invenții dreptul exclusiv de exploatare; patent.

A BREVET//A ~éz tranz. (invenţii, descoperiri etc.) A recunoaşte în mod oficial (prin acordare de brevet); a patenta.

BREVIÁR ~e n. 1) rel. Carte de rugăciuni citite de preoții şi călugării catolici la diferite ore ale zilei. 2) Lucrare care conține informația indispensabilă unui anumit domeniu de activitate.

BREZĂTÚR//Ă ~i f. rar 1) Pată albă pe care unele animale (vaci, cai) o au pe frunte. 2) Pată de pe pereții unei case, formată din lutul cu care se astupă crăpăturile înainte de a vărui; cîrpitură.

A BRI//Á ~éz intranz. (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a excela; a se afirma; a se distinge; a străluci; a se impune; a se remarca; a se evidenția.

BRIANTÍN//Ă ~e f. Produs cosmetic uleios şi parfumat, folosit pentru a da strălucire părului.

BRIC ~uri n. înv. Corabie (militară sau comercială), prevăzută cu două catarge, cu pînze pătrate şi, uneori, cu motor.

BRIC//EÁG ~ége n. Cuţit de buzunar, cu una sau mai multe limbi pliante, care încap între plăsele; cuţitaş;

BRICHÉT//Ă I ~e f. Aparat (de buzunar) care produce foc şi serveşte, mai ales, la aprinsul ţigărilor. ~ cu gaz. ~ cu benzină.

BRICHÉT//Ă II ~e f. Produs de formă geometrică regulată, obţinut prin presarea unor materiale mărunte sau pulverulente.

A BRICHET//Á ~éz tranz. (materiale mă-runte sau pulverulente) A face brichete (prin presare); a comprima în formă de brichetă.

BRIC//I ~e n. Instrument de bărbierit, avînd forma unui cuţit cu mîner şi cu o lamă de oţel ascuțită.

BRÍD//Ă ~e f. 1) Bentiţă (din stofă sau din aţă) prin care se trece cordonul sau cingătoarea. 2) tehn. Piesă metalică de formă circulară, folosită pentru solidarizarea unor piese.

BRIDGE [pr.: brígi] n. Joc de cărţi care se joacă în patru (doi contra doi).

BRIG//ÁDĂ ~ắzi f. 1) Formaţie militară amplă, superioară regimentului. 2) Formaţie de lucru, compusă, în special, din muncitori sau din ţărani, adesea împărțiţi în echipe, în vederea realizării anumitor sarcini de producție. ♦ ~ silvică subunitate a ocolului silvic, care îngrijeşte anumite suprafeţe de pădure.

BRIGADIÉR ~i m. 1) Conducător al unei brigăzi. 2) mil. înv. Comandant al unei brigăzi; general de brigadă.

BRIGÁN//D ~zi m. 1) Persoană care comite jafuri, făcînd uz de forţă; hoț de drumul mare; tîlhar. 2) Om necinstit.

BRIGANDÁJ n. Faptă de brigand; tîlhărie.

BRIGANTÍN//Ă ~e f. Corabie de dimensiuni mici, prevăzută cu două catarge, cu pînze şi cu o singură punte.

BRIGHID//ẮU ~ắie n. pop. Parte a putineiului, în formă de băţ, prevăzut cu o scîndurică găurită la un capăt, cu care se bate smîntîna pentru a alege untul; bătător.

BRILIÁNT ~e n. Diamant mic, şlefuit, cu numeroase fațete care accentuează reflexul luminii, folosit ca piatră prețioasă, la bijuterii.

BRILIANTÍN ~ă (~i, ~e) înv. Care are strălucire de diamant; strălucitor ca diamantul.

BRÍO n. muz. Tehnică înaltă de execuţie muzicală. • Cu ~ a) cu multă vioiciune; însufletit; vioi; b) cu mult succes; în mod strălucit; excepțional.

BRIÓŞ//Ă ~e f. Produs de patiserie făcut în formă de gogoaşă.

BRISTÓL n. Carton alb, lucios, de calitate superioară, folosit în special pentru coperte de cărți.

BRÍŞ//CĂ ~ti f. Trăsură uşoară şi neacoperită, cu două roți, trasă de un cal; şaretă.

BRIȘCÁR ~i m. înv. 1) Meşter de brişti. 2) Vînzător de brişti. 3) Persoană care mîna caii la o brişcă.

BRITÁNI//C I ~că (~ci, ~ce) Care aparţine Marii Britanii sau populaţiei ei; din Marea Britanie.

BRITÁNI//C II ~ci m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Marii Britanii sau este originară din Marea Britanie.

BRITÁNI//CĂ ~ce f. (feminin de la britanic) v. BRITANIC II.

BRIZÁN//T I ~tă (~ți, ~te) (despre proiectile, bombe) Care se sparge în multe bucăţi în-tr-un timp scurt (ca urmare a combustiei extrem de rapide); cu proprietatea de a se sparge rapid în multe bucăţi.

BRIZÁN//T II ~ți m. 1) mai ales la pl. Val care se sparge în apropierea țărmului, producînd spumă şi semnalînd adîncimea redusă a apei sau prezența unui banc. 2) Obstacol de care se sparg valurile, izbindu-se.

BRIZÁNŢ//Ă ~e f. Caracter brizant al unor explozive.

BRÍZ//Ă ~e f. 1) Vînt uşor, regulat, care suflă la țărmul mării, ziua înspre uscat, iar noaptea înspre mare. 2) fig. Suflare uşoară, răcoroasă şi plăcută (de vînt); boare; adiere.

BRIZBÍZ ~e şi ~uri n. Perdeluță (transparentă) care acoperă partea de jos a ferestrei.

BRÎNC//Ă I f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete pe pîntece, umflarea gîtului şi lipsa poftei de mîncare. 2) pop. Boală infecțioasă, manifestată prin inflamarea şi înroșirea pielii, prin dureri şi stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, avînd flori albe-verzui, dispuse în spic. ■ ~a-porcului plantă erbacee meliferă, avînd tulpina şi frunzele acoperite cu peri moi.

BRÎN//CĂ II ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mînă. • Pe (sau în) ~ci tîrîndu-se pe mîini şi pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mîinile pe pămînt; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mîinile; îmbrîncitură. ■ A da ~ci a îmbrînci. A-i da inima ~ci a-1 îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva).

BRÎNDÚȘ//Ă ~e f. Specie de plante cu rădăcina un bulb şi cu flori de diferite culori, în formă de

BRÎNZ//Ă f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vacă. A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rău. A strica ~a (cu cineva) a rupe relațiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo înțelegere cu cineva. ~ bună în burduf de cîine se spune despre o persoană care posedă multe calități, dar nu le foloseşte în scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani în chestiuni de afaceri nu se ține cont de relațiile de rudenie sau de prietenie. Zgîrîe-~ om zgîrcit.

BRÎNZĂIRÍ//E ~i f. 1) Loc (la o stînă) unde se prepară brînza. 2) Magazin de brînzeturi. 3) rar Cantitate mare de brînză.

BRINZÉTURI pl. Varietăţi de brînză.

A SE BRINZ//Í se ~éște intranz. (despre lapte) A se face brînză; a căpăta aspect de brînză (la fierbere); a se corăsli.

BRÎNZOÁI//CĂ ~ce f. Plăcintă cu brînză, făcută din aluat dospit.

BRÎNZ//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care conţine (multă) brînză; cu multă brînză. 2) Care are aspect de brînză; asemănător cu brînza.

BRÎ//U I ~ie n. 1) Fişie din piele sau din alt material care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. • A fi cu cuţitul la ~ a fi foarte bătăuş. 2) Fîşie lată, confecționată, de obicei, din lînă colorată, făcînd parte din costumul național. 3) Fîşie lată purtată de preoți, servind drept indice a1 gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre şolduri şi coaste; mijloc; talie; cingătoare. • A sta cu mîinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brăţară.

BRÎU II ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brîul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans.

BROÁJB//Ă ~e f. v. BROJBĂ.

BRO/SCĂ I ~şte f. 1) Animal amfibiu, fără coadă, cu gura largă şi ochii bulbucaţi, cu picioarele din urmă mai lungi, adaptate pentru sărit. • ~ rîioasă broască nocturnă cu pielea acoperită cu negi, din care, la primejdie, se elimină un lichid iritant. ~ verde brotac. ~-ţestoasă reptilă (terestră şi acvatică), avînd corpul acoperit cu o carapace osoasă, sub care îşi poate trage capul şi picioarele în caz de primejdie. Ochi de ~ ochi bulbucați. (A fi) plin de noroc ca ~sca de păr se spune despre cineva, căruia nu-i merge în viață. Cînd a face ~ păr nicicînd; niciodată. 2) pop. Umflătură sub pielea gîtului; scrofulă.

BROÁ//SCĂ II ~şte f. Încuietoare montată la o uşă, la un sertar etc., care se încuie şi se descuie cu ajutorul unei chei.

BROÁ//SCĂ III ~şte f. Plantă decorativă exotică, cu frunze groase şi cu flori mari, galbene.

BROÁTE//C ~ci m. v. BROTAC.

BROBOÁD//Ă ~e f. Bucată de țesătură (uni sau pestriţă) de dimensiuni medii, de formă pătrată, folosită mai ales de femei pentru a-şi acoperi capul; basma.

BROBOÁN//Ă ~e f. Picătură mare (de sudoare).

A BROBONÍ ~ésc tranz. A face să se brobonească.

A SE BROBONÍ mă ~ésc intranz. A se acoperi cu broboane.

BROCÁRT ~uri n. 1) Ţesătură de calitate superioară ornamentată, mai ales, cu fir de aur, folosită pentru draperii şi îmbrăcăminte de gală. 2) la pl. Varietăţi ale unei astfel de țesături.

A BROD//Á ~éz tranz. 1) (țesături) A orna cu broderii. 2) fig. A crea în imaginație în mod arbitrar; a ticlui; a izvodi; a născoci; a inventa.

BRODÁT n. 1) v. A BRODA. 2) Îndeletnicire a brodezei.

BROD//EÁLĂ ~éli f. v. A BRODI. ■ La ~ la nimereală; la întîmplare.

BRODERÍ//E ~i f. 1) Cusătură decorativă, efectuată în relief pe o țesătură, cu fire din acelaşi material sau cu fire speciale. 2) Ţesătură împodobită cu motive decorative brodate. 3) Arta de a broda.

BRODÉZ//Ă ~e f. 1) Lucrătoare specializată în arta brodatului. 2) Femeie care posedă arta de a broda.

A BRODÍ ~ésc tranz. pop. 1) A termina cu succes; a scoate cu bine la capăt. A o brodi a face o gafă; a o încurca. 2) (planuri, acțiuni, treburi etc.) A pune la cale; a aranja. 3) (persoane) A întîlni din înfimplare şi pe neaşteptate.

A SE BROD//Í mă ~ésc intranz. rar A se afla din întimplare; a se întimpla; a se nimeri.

BRÓJB//Ă ~e f. reg. Plantă legumicolă, cultivată pentru rădăcinile sale cărnoase comestibile; nap.

BROM n. Metaloid lichid toxic, de culoare roşie-închisă, cu miros pătrunzător neplăcut, folosit în industria chimică, în farmaceutică şi în fotografie.

BROMÁT n. Sare a acidului bromic. ~ de potasiu.

BROMHÍDRI//C ~că (~ci, ~ce): Acid ~ gaz incolor format din combinarea bromului cu hidrogenul, hurebuinţat la obținerea bromurilor.

BRÓMI//C ~că (~ci, ~ce) Care conţine brom; cu brom în componenţă. Compus ~. Acid ~ acid oxigenat al bromului, avînd proprietăți oxidante.

BROMÚR//Ă ~i f. Sare a acidului bromhidric.

BRONHIÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de bronhii; propriu bronhiilor.

BRÓNHI//C ~că (~ci, ~ce) v. BRONHIAL.

BRÓNHI//E ~i f. mai ales la pl. Fiecare dintre cele două ramificații ale traheii, prin care trece aerul în plămîni.

BRONHIOGRAFÍ//E ~i f. Radiografie a bronhiilor.

BRONHOSC//ÓP ~oápe n. Instrument medical care serveşte la examinarea bronhiilor

BRONHOSCOPÍ//E ~i f. Examinare vizuală a bronhiilor cu ajutorul bronhoscopului.

BRONHOTOMÍ//E f. Intervenție chirurgicală, constînd în secționarea unei bronhii.

BRONȘÍT//Ă ~e f. Inflamaţie (acută) a bronhiilor, manifestată prin tuse puternică şi prin stare febrilă.

BRONTOZÁUR ~i m. Reptilă gigantică din era secundară.

BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb; staniu etc.), rezistent 1a coroziune, cu diverse utilizări în tehnică. • Epoca de ~ perioadă din istoria omenirii caracterizată prin descoperirea bronzului şi prin folosirea uneltelor şi a armelor din acest metal. 2) Obiect (de artă) turnat din acest aliaj. • Caracter de ~ caracter dîrz şi neclintit.

A BRONZ//Á ~éz tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un strat subțire de bronz; a spoi cu bronz. 2) A face să se bronzeze: a pîrli; a înnegri.

A SE BRONZ//Á mă ~éz intranz. A se înnegri la soare; a se pîrli.

BROSCĂRÍȚ//Ă ~e f. Plantă erbacee acvatică, cu tulpina subțire, cu frunze lungi petiolate, pieloase şi cu flori albe-verzui; limba-apei; notătoare.

BROSCÓI ~ m. (augmentativ de la broască) 1) Masculul broaştei. 2) fam. Copil mic dolofan, cu ochii mari.

BROSCĂRÍ//E ~i f. Loc unde sînt adunate multe broaşte.

BROSCARÍME f. Mulțime de broaşte.

A BROŞ//Á ~éz tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosînd într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broşa.

BRÓȘ//Ă ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2). Unealtă cu care se prelucrează suprafețele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor.

BROŞÚR//Ă ~i f. Lucrare, tipărită cu un număr redus de pagini, legate într-o copertă subțire şi moale.

BROTÁ//C ~ci m. Broască mică, de culoare verde, care trăieşte vara în iarba umedă din apropierea iar iarna în apă; buratic.

BROWNING [pr.: bráuning] ~uri n. Revolver automat cu încărcătorul în mîner.

BRUCELÓZĂ f. Boală contagioasă a vitelor, transmisibilă prin alimente şi omului, caracterizată la om prin febră, dureri de cap, iar la animale prin avort şi sterilitate. BRÚDI//U ~e (~i) pop. Care este prea tînăr; necopt la minte fără experiență.

A BRUFTU//Í ~iésc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca.

A BRUFTULU//Í ~iésc tranz. pop. v. A BRUFTUI.

A BRU//IÁ ~iéz tranz. (recepția unor emisiuni radiofonice sau a unor semnale electromagnetice) A perturba prin producerea unor semnale parazite cu lungime de undă identică.

BRU//IÓN ~ioáne n. Variantă a unei lucrări, care urmează să fie definitivată şi trecută pe curat; lucrare în primă redacție; ciornă.

A BRUM//Á ~eáză 1. intranz. rar A cădea brumă 2. tranz. A acoperi cu brumă.

BRUMÁR m. pop. A unsprezecea lună a anului; noiembrie.

BRUMÁTI//C ~că (~ci, ~ce) (despre vînt, timp etc.) Care prevesteşte frig şi brumă; aducător de brumă.

BRÚM//Ă ~e f. Strat subţire care se depune pe pămînt, pe plante şi pe alte obiecte din natură, constînd din cristale mici de zăpadă, 4) tehn. Piesă metalică pe care se fixează capătul unui cablu.

BUCLÉ//U ~e n. Material textil cu aspect buclat.

BUCLÚC ~uri n. 1) Situație complicată şi neplăcută; încurcătură. 2) Ciocnire de păreri sau de interese; neînţelegere; discordie. 3) la pl. pop. Obiecte de valoare neînsemnată aflate în posesia unei persoane (şi constituind bagajul acesteia).

BUCLUCÁŞ ~ă (~i, ~e) şi substantival (despre persoane) Care caută bucluc cu orice preț; pus pe ceartă; certăreț; gîlcevitor; arţăgos; scandalagiu.

BUCOÁVN//Ă ~e f. înv. 1) Manual pentru învățarea scrisului şi a cititului; abecedar (cu caractere chirilice). 2) Orice carte tipărită cu alfabet chirilic.

BUCÓLI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de viața de la țară; caracteristic vieții de la țară; cîmpenesc; rustic; pastoral. Peisaj ~. Poezie ~că.

BUCÓLI//CĂ ~ce f. Creaţie artistică de proporții reduse, în care sînt idealizate frumusețile vieții rurale (în special, a păstorilor); eglogă; idilă; pastorală.

BUCOVIN//EÁN I ~eánă (~éni, ~éne) Care aparține Bucovinei sau populaţiei ei; din Bucovina.

BUCOVIN//EÁN II ~éni m. Persoană care face parte din populația Bucovinei sau este originară din Bucovina.

BUCOVIN//EÁNCĂ ~énce f. (feminin de la bucovinean) v. BUCOVINEAN II.

BÚCŞ//Ă ~e f. 1) Manşon metalic montat între două piese asamblate; bucea. 2) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul piesei cu care se îmbină; bucea.

A BUCŞ//Í ~ésc tranz. reg. (obiecte) A vîrî cu forța într-un spațiu (ca să încapă mai mult); a îndesa; a înghesui.

A BUCURÁ búcur tranz. A face să se bucure.

A SE BUCURÁ mă búcur intranz. 1) A fi cuprins de bucurie; a avea bucurie. 2) A manifesta bucurie; a-şi arăta bucuria. 3) A dispune trăgînd foloase; a avea parte; a beneficia. ~ de drepturi. ~ de libertate.

BUCURÍ//E ~i f. 1) Exaltare sufletească intensă provocată de emoţii puternice; mulţumire sufletească. • A nu (mai) putea de ~ a fi nespus de bucuros. 2) Factor extern care provoacă o asemenea stare sufletească.

BUCURÓS I adv. Cu bucurie; cu plăcere; din toată inima.

BUCUR//ÓS II ~oásă (~óși, ~oáse) Care are bucurie; cuprins de bucurie; jovial; voios; vesel. 2) Care vădeşte bucurie; plin de bucurie; vesel, jovial; voios.

BUDẮ//I ~ie n. pop. 1) Vas de dimensiuni reduse, din doage, avînd forma unui con tăiat la vîrf şi folosit pentru păstrarea diferitelor băuturi sau pentru transportul bucatelor în cîmp. 2) Uluc de fîntînă, făcut dintr-un trunchi de copac scobit.

BUDÍN//CĂ ~ci f. Preparat culinar, făcut din făină (sau din paste făinoase), orez, brînză, amestecate cu ouă, lapte, unt etc. şi copt la cuptor.

BUDÍSM n. Religie întemeiată în India în sec. VI-V I. e. n. de către Buddha, propovăduind pasivitatea şi supuşenia în faţa destinului, scufundarea în nefiinţă (nirvana) şi renunțarea la plăcerile vieții.

BUDÍ/ST I ~stă (~şti, ~ste) Care ţine de budism; propriu budismului.

BUDÍ//ST II ~şti m. Adept al budismului.

BUDÍST//Ă ~e f. (feminin de la budist) v. BUDIST II.

BUDOÁR ~e n. Odaie intimă a unei femei.

BUF I interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul puternic şi înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.).

BUF II ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice.

BUFÁN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre articole vestimentare sau despre părți ale acestora) Care are bufe; cu bufe.

BÚF//Ă ~e f. Fald 1a un obiect vestimentar.

BUFÉT~e n. 1) Dulap în care se păstrează vesela, tacîmurile şi lenjeria de masă. 2) Local (mic) sau cameră într-un local, în care se servesc mîncăruri (reci), patiserie, băuturi. 3) Totalitate a mîncărurilor şi a băuturilor care se servesc în asemenea localuri.

BUFETIÉR ~i m. 1) Proprietar al unui bufet. 2) Persoană care serveşte într-un bufet.

BUFETIÉR//Ă ~e f. (feminin de la bufetier) v. BUFETIER.

BÚFN//Ă ~e f. v. BUFNIŢĂ.

A BUFN//Í ~ésc 1. intranz. 1) A face „buf"; a produce un zgomot puternic şi înfundat (prin cădere, lovire, explozie). ~ în (sau de) rîs (sau plîns) a începe să rîdă (sau să plîngă) brusc şi năvalnic. 2) A bombăni supărat. 3) A intra (undeva) pe neaşteptate şi cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violenţă, făcînd să producă zgomot; a trînti.

BÚFNIȚ//Ă ~e f. 1) Pasăre răpitoare nocturnă, sedentară, de talie medie, cu penaj brun-ruginiu, cu cap mare şi cu ochi rotunzi, foarte apropiați unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi. 2) fig. fam. Femeie (sau fată) urîcioasă şi rea.

BUFÓN I ~ă (~i, ~e) rar Care provoacă rîsul; pasibil de rîs (şi de batjocură); caraghios; ridicol.

BUFÓN II ~i m. 1) Personaj comic, angajat la curțile medievale să distreze un suveran sau un senior; măscărici. 2) fig. Persoană care amuză prin glume sau prin gesturile sale ridicole .

BUFONÁD//Ă ~e f. rar v. BUFONERIE.

BUFONERÍ//E ~i f. 1) Caracter bufon. 2) Vorbă sau gest de bufon.

BUFT ~uri n. pop. Stomac de vită sau de porc.

BÚGE//D ~dă (~zi, ~de) pop. 1) (despre obraji) Care este moale şi umflat (de beție, somn, boală). 2) (despre persoane) Care are fața cu asemenea obraji; buhăit.

BUGÉT ~e n. 1) Plan de perspectivă a veniturilor şi cheltuielilor unui stat, a unei întreprinderi, instituţii etc. pentru o anumită perioadă de timp (de regulă, pentru un an). 2) Totalitate a veniturilor şi cheltuielilor unei persoane într-o anumită perioadă de timp.

BUGETÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de buget; propriu bugetului. 2) Care se conţine în buget; prevăzut de buget. 2) An (sau exercițiu) ~ perioadă (de un an), în care se efectuează operaţiile prevăzute într-un buget. Instituție ~ instituție întreţinută de stat, care îşi varsă integral veniturile în bugetul statului.

BUH I interj. v. BUF.

BUH II n. pop.: A-i merge (cuiva) ~ul a ajunge de pomină (pentru anumite fapte reprobabile); a-i merge (cuiva) vestea.

BUHÁI I m. pop. 1) Mascul reproducător al vitelor cornute mari; taur. 2) fig. fam. Om brutal.

BUHÁ//I II ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de urători la Anul Nou, confecționat dintr-o putinică cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de păr de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemănătoare cu mugetul taurului.

BÚH//Ă ~e f. pop. v. BUFNIŢĂ.

A SE BUHĂ//Í mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A se umfla la față (de boală, de şomn, de băutură etc.); a deveni buged.

BU//IÁC ~iácă (~iéci, ~iéce) pop, 1) (despre plante) Care creşte foarte repede şi mare. 2) (despre ființe) Care este foarte vesel şi energic; neasfimpărat.

BUIESTRÁŞ  ~i Cal care merge în buiestru.

BUIÉSTRU n. Mers al unor animale, în special al calului, cînd calcă deodată cu ambele picioare de pe aceeaşi parte.

BUIMÁ//C ~că (~ci, ~ce) (despre persoane) Care şi-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic.

A SE BUIMĂC//Í mă ~ésc intranz. A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se năuci; se ului; a se zăpăci; a se pierde.

BÚJENIȚ//Ă ~e f. pop. Mușchi (de căprioară sau de iepure) afumat.

BUJÍ//E ~i f. 1) Dispozitiv al unui motor cu explozie, prevăzut cu doi electrozi, între care se produce scînteia electrică necesară pentru aprinderea amestecului carburant din cilindru. 2) Preparat farmaceutic în formă de cartuş, din unt de cacao, în care se încorporează substanța activă.

BUJÓR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roşii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante.  ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roşii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fată. 4) fig. Roşeață naturală a obrajilor.

BÚL//Ă I ~e f. 1) Băşică de aer sau de un alt gaz prezentă într-un lichid sau în masa unui corp. 2) Obiect sferic de metal sau de gol pe dinăuntru.

BÚL//Ă II ~e f. 1) (în antichitate şi în evul mediu) Pecete (de aur, argint sau plumb) care se aplica pe un act oficial pentru a-l autentifica. 2) Act care purta o astfel de pecete. • ~ papală act oficial, emis de papă.

BULB ~i m. Tulpină subterană a unor plante, de formă sferică, alcătuită dintr-un înveliş uscat şi din mai multe foi cărnoase. ~ de ceapă. •~ul ochilor globul ochilor. ~ rahidian prelungire a măduvei spinării, care asigură legătura între creier şi măduva spinării.

BULBIFÉR ~ă (~i, ~e) (despre plante) Care produce bulbi; cu bulbi; bulbos.

BULBIFÓRM ~ă (~i, ~e) Care are forma unui bulb; de forma bulbului.

BULBOÁN//Ă ~e f. Loc unde o apă formează vîrtejuri; vîrtej de apă; volbură; vîltoare.

BULB//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) (despre plante) Care are bulb. 2) Care are aspect de bulb; asemănător cu un bulb; ca un bulb.

BULBÚ//C I ~ci m. 1) Băşică (de aer) care se formează la suprafața lichidelor şi a unor materii semilichide sau vîscoase (aluat, var etc.) sub acțiunea anumitor factori.

BULBÚ//C II ~ci m. mai ales la pl. Plantă erbacee toxică, cu flori mari, galbene-verzui, răspîndită în regiunile muntoase.

A BULBUCÁ bulbúc tranz. pop. (ochii) A face să se bulbuce.

A SE BULBUCÁ se bulbúcă intranz. (despre ochi) A ieşi din orbite (de frică, groază. furie etc.).

BULBUCÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) (despre ochi) v. A BULBUCA şi A SE BULBUCA 2) rar (despre suprafețe, obiecte etc.) Care este rotunjit în afară formînd o proeminență.

BULBUCĂTÚR//Ă f. Loc bulbucat de pe suprafața unui obiect; proeminență rotunjită.

BULDÓ//G ~gi m. 1) Rasă de cîini cu capul mare, cu botul scurt şi turtit şi cu labele scurte şi groase; mops. 2) Cîine din această rasă.

 

BULDÓZER ~e m. Maşină rutieră pe şenile, avînd în față o lamă curbată de oțel, folosită la nivelarea pămîntului şi la deszăpezirea drumurilor.

BULDOZERÍST ~şti m. Muncitor specializat în conducerea buldozerului; conducator de buldozer.

BULEÁNDRĂ buléndre f. pop. I ) Haină veche şi zdrențuită; tearfă. 2) la pl. Obiecte de uz personal, în special de îmbrăcăminte, lipsite de valoare; boarfe. 3) fig. fam. Femeie desfrînată; tîrfă; tîrîtură; prostituată.

BULETÍN ~e n. 1) Document oficial, prin care se consemnează sau se confirmă ceva. • ~ (de identitate) act oficial care atestă identitatea unei persoane. 2) Informație oficială despre evenimente sau chestiuni de actualitate şi de interes public. ~ meteorologic. ~ de ştiri. 3) Publicaţie periodică oficială, cuprinzînd legi, decrete, dispoziții. 4) Publicație periodică care cuprinde dări de seamă, studii scurte şi informații dintr-un anumit domeniu de activitate. 5): ~ de vot imprimat pe care se scrie lista candidaților la o alegere şi prin care alegătorii își exercită dreptul de vot.

BULEVÁRD ~e n. Stradă urbană largă şi dreaptă, de mare circulaţie, mărginită, de obicei, de arbori. • De ~ care este de valoare dubioasă; bulevardier; uşor.

BULEVARDIÉR I ~ă (~i, ~e) 1) rar Care este propriu bulevardelor; de bulevard. 2) fig. (despre spectacole, reprezentații, publicații etc.) Care este de valoare dubioasă; de bulevard; uşor.

BULEVARDIÉR II ~i fam. v. BULEVARDIST.

BULEVARDÍ//ST ~şti m. fam. Persoană care umblă mult şi fără rost, neavînd o ocupaţie stabilă; om care bate bulevardele; haimana.

BULFÉ//U ~e n. Fiecare dintre cele două chingi laterale paralele, care leagă partea de sus a jugului cu cea de jos.

BULGÁR I ~ă (~i, ~e) Care aparține Bulgariei sau populației ei; din Bulgaria.

BULGÁR II ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria.

BULGÁRĂ f. art. Limba bulgarilor.

BÚLGĂR//E ~i m. Bucată mare şi compactă, de obicei de formă sferică, dintr-un material solid (pămînt, zăpadă etc.); bolovan.

BULGAR//ÉSC ~eáscă (~éşti) Care este caracteristic pentru bulgari; propriu bulgarilor.

BULGĂRÉȘTE adv. 1) Ca bulgarii; în stilul sau felul bulgarilor. 2) În limba bulgară. A vorbi ~.

A BULGĂR//Í ~ésc tranz. pop. 1) A împroșca tu bulgări. 2) (scheletul de nuiele al unei construcții) A lipi cu lut.

BULGAROÁI//CĂ ~ce f. (feminin de la bulgar) v. BULGAR II.

BULGĂR//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) (despre terenuri, arături, drumuri etc.) Care are mulți bulgări; cu (mulţi) bulgări; plin de bulgări; bolovănos.

BULGĂR//EÁSCĂ ~éști f. mai ales art. Dans popular. 2) Melodie după care se execută acest dans.

BULGÚR n. pop. 1) Crupe de grîu, obținute prin măcinare, rîşnire sau pisare. 2) Mîncare gătită din astfel de crupe.

BULIBÁȘ//Ă ~i m. Conducător al unei şatre al unui sălaş de tigani.

BULICHÉR ~e n. pop. 1) Cuțit mare şi lung. Cuțit care nu taie; cuțit tocit.

BULIMÍE f. Stareq patologică manifestată prin senzație de foame exagerată.

BULÍN//Ă ~e f. 1) Înveliş (solubil) în care se pun anumite medicamente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai uşor; capsulă; casetă. 2) Bucățică de hîrtie de formă rotundă, unsă pe una din fețe cu gumă arabică, folosită pentru a lipi plicuri, scrisori, dosare. 3) mai ales la pl. Desen în formă de cerc plin, imprimat pe o țesătură.

BULIÓN ~uri n. 1) Pastă (sau zeamă) din pătlăgele roşii fierte. 2) Supă din carne fiartă, mai ales de pasăre, preparată fără zarzavaturi sau paste făinoase. 3): ~ de cultură fiertură de carne sau de vegetale, folosită ca mediu de cultură pentru microorganisme.

BUL//ÓN ~oáne n. tehn. Tijă cilindrică, filetată la un capăt, folosită pentru îmbinarea a două piese.

BULÚC I adv. 1) În număr foarte mare; în masă; cu grămada. 2) Unul peste altul, inghesuindu-se.

BULÚC II ~uri n. 1) Mulțime mare de oameni, strînşi la un loc în dezordine; droaie; gloată. 2) (în evul mediu) Unitate militară formată din mercenari, avînd aproximativ efectivul unei companii.

BULUCBÁȘ//Ă ~i m. înv. Comandant al unui buluc.

A SE BULUCÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe) A se aduna buluc; a se îngrămădi în număr mare într-un spațiu restrîns, împingîn-du-se în dezordine; a se îmbulzi; a se înghesui.

stranz. 1) A aduce în mare dezordine (printr-o acțiune violentă); a întoarce pe dos. 2) (persoane) A face să fie cuprins de emoții puternice şi necontrolate; a tulbura.

BULZ ~i m. 1) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mîncare; boț; cocoloş; bol. 2) Boț de mămăligă fierbinte, în care s-a pus brînză de oi; cocoloş.

BUM interj. (se folosește pentru a imita zgomotul înfundat, produs de un corp la cădere, de o armă etc.).

BUMB ~i m. pop. Piesă mică (de os, sidef, metal etc.) de obicei rotundă, folosită la incheiatul unor obiecte de îmbrăcăminte sau ca podoabă; nasture. • A se juca cu ţara în ~i a nu-şi da seama de seriozitatea lucrurilor.

BUMBÁC m. 1) Plantă industrială din regiunile calde, cu flori mari galbene şi cu fructe în formă de capsulă. 2) Puf extras din fructele acestei plante; vată. • A avea ~ în urechi a fi (sau a se preface) surd. 3) Fibră textilă, obținută din puful de pe semințele acestei plante, Întrebuințată în industria textilă; aka. Urzeală de ~ ♦ ~ mercerizat bumbac care a fost tratat cu o soluție de sodă caustică pentru a-i da luciu şi a-i mări rezistența. 4) Ţesătură din aceste fibre, folosită pentru confecționarea hainelor, lenjeriei etc.

BUMBĂCÁR ~i m. 1) Cultivator de bumbac. 2) Lucrător specializat în prelucrarea bumbacului. 3) înv. Negustor de articole de bumbac.

BUMBĂCÁRIŢ//Ă ~e f. 1) Specie de plante erbacee cu flori brune-roşietice sau verzi-negricioase, cu fructul acoperit cu peri lungi şi mătăsoşi, răspîndite în mlaştini. 2) Plantă din această specie.

BUMBACĂRÁIE f. (cu sens colectiv) Cantitate mare de țesături de bumbac sau de obiecte confecționate din aceste țesături.

BUMBĂCĂRÍ//E ~i f. 1) Plantație de bumbac. 2) Ocupație de bumbăcar. 3) Întreprindere de prelucrare industrială a bumbacului. 4) Magazin (sau raion într-un magazin) unde se vînd țesături sau obiecte de bumbac.

BUMBĂCÉL n. Ață de bumbac mercerizat, folosită pentru brodat.

BUMERÁNG ~uri n. 1) Armă confecționată dintr-o bucată de lemn curbat, care, fiind aruncată la distanță, revine la locul inițial, dacă nu a atins ținta. 2) fig. Acțiune ostilă orientată împotriva cuiva, care însă se întoarce împotriva acelei persoane care a inițiat-o.

BUN I adv. Aşa să fie; de acord; bine.

BUN II ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebeşte prin calități morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blînd. ~ la inimă. • Fii ~! fii drăguț; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulți ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Şofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. • A fi sau a ajunge pe (sau în) mîini ~e a nimeri în condiții favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susține pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziţie bună. 4) (referitor la lucruri sau noțiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mîncăruri) Care are gust plăcut; gustos. • Poamă ~ (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belşug; bogat; îmbelşugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viață ~ă cu cineva. 8) Care are calităţi corespunzătoare destinaţiei. Apă ~ de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcționează bine. Ochi ~i. Dinţi ~i. • ~ de gură care vorbeşte mult; vorbăreț; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp şi fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preț ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (despre relaţii de rudenie) Care au legături de sînge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viţă. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (construcţii care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva`una ~ă (a i-o face cuiva ~) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păţi ~ă a da de dracul; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ţi-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ţi-o ~ă, că ți-am frînt-o, (sau na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieşi dintr-o situație, vine cu o propunere absurdă.

BUN III ~i m. pop. Bărbat luat în raport cu nepoţii săi; tată al tatălui sau al mamei în raport cu nepoţii; bunel; bunic.

BUN IV ~uri n. 1) Valoare materială de care dispune cineva; avut; proprietate. ~uri mobile şi imobile. 2) Obiect sau valoare care are importanță socială, economică sau culturală.

BÚNA-VESTIRE f. rel. Sărbătoare creștină, marcată la 25 martie, închinată vestirii naşterii lui Isus Hristos; Blagoveştenie.

BÚN//Ă ~e f. (feminin de la bun) v. BUN.

BUNĂOÁRĂ adv. De exemplu; spre exemplu; de pildă.

BUNĂST///ÁRE ~ắri f. Situație materială prosperă.

BUNĂT//ÁTE ~ắți f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoință; arhabilitate. • Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. • Fă-mi ~atea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mîncăruri şi băuturi gustoase.

BUNĂVÓIE f.: De ~ din proprie inițiativă; nesilit de nimeni; de la sine.

BUNĂVOÍNȚĂ f. 1) Atitudine binevoitoare (față de cineva); dispoziție favorabilă; îngăduință. 2) rar Străduinţă