Dicționar Explicativ Uzual al Limbii Române

CA I adv. 1) (exprimă un raport comparativ) Asemănător cu; similar cu; de felul; de tipul. Negru ca tăciunele. 2) (exprimă un raport temporal) Cireşele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. • Ca mîine, poimîine în curînd. Ca ieri (alaltăieri) de puțin timp. 3) (exprimă un raport relaţional) Privitor la...; în ce priveşte. Ca valoare, lucrarea lasă de dorit. 4) (exprimă un raport de suplinire) În calitate de ...; fiind. Ca pedagog, era neîntrecut. 5) (exprimă un raport de similitudine) Băiatu-i ca băiatul. 6) (exprimă un raport dubitativ în diferite îmbinări stabile) Toate ca toate.

CA II conj. I. (urmat de să) 1) (exprimă un raport final) Pentru ca; aşa ca. Pleacă repede, ca să nu întîrzie. 2) (exprimă un raport modal) A vorbit aşa, ca să fie înțeles. 3) (exprimă un raport completiv) Doreşte ca să se reîntoarcă. 4) (exprimă un raport consecutiv) încît. Prea mare e groapa, ca să o poți sări. II. (în locuţiune, exprimă un raport temporal de posterioritate) înainte de. A ajuns acasă înainte ca să înceapă ploaia.

CABÁL//Ă ~e f. 1) (evul mediu) Doctrină iudaică constînd din interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Actiune reprobabilă uneltită pentru a stîrni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire.

CABALÍN ~ă (~i, ~e) Care ține de cai; propriu cailor. Rasă ~ă.

CABALÍN//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de mamifere de talie mare, domestice (reprezentant: calul). 2) Animal din această familie.

CABALÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de cabală; propriu cabalei. 2) fig. Care conține o taină; greu de priceput; misterios; mistic; enigmatic; tainic. Teorie ~că.

CABÁN//Ă ~e f. Casă (de lemn) construită la munte pentru adăpostirea turiştilor şi vânătorilor.

CABANIÉR ~i m. Administrator al unei cabane.

CABANIÉR//Ă ~e f. (feminin de la cabanier) v. CABANIER.

CABÁNIȚ//Ă ~e f. înv. Manta scumpă, îmblănită, purtată în trecut de domnitori şi de boieri la solemnități.

CABANÓ//S ~şi m. Cîrnăcior subțire uscat, preparat din carne de vită şi de porc.

CABARDÍNCĂ f. mai ales art. 1) Dans popular caucazian, executat într-un tempo vioi. 2) Melodie după care se execută acest dans.

CABARÉT ~e n. Local luxos de noapte cu program de varietăți; bar.

CABERNET [pr.: caberné] n. 1) Soi de viță de vie avînd struguri cu bobițe mici, de culoare neagră-albăstrie. 2) Varietate de vin roşu, de calitate superioară, obținut din acest soi de viță.

CABESTÁN ~e n. Dispozitiv de ridicat şi de deplasat greutăți pe distanţe relativ scurte, constînd dintr-un troliu cu arbore vertical, pe care se înfăşoară cablul de tracţiune, fiind folosit, mai ales, pe nave sau pe autovehicule grele.

CABÍN//Ă ~e f. Încăpere mică (într-o clădire, într-un vehicul, la bordul unui vas, pe plajă etc.) amenajată în concordanţă cu destinaţia pe care o are. ~a şoferului. ~ telefonică. • ~ spatială parte a unei nave cosmice în care se află cosmonauţii în timpul zborului.

CABINÉT ~e n. 1) Încăpere destinată pentru diverse lucrări de specialitate. ~ de proceduri. ~ de muzică. 2) Birou al unei persoane cu muncă de răspundere. ~ul unui ministru. 3) Încăpere dintr-un muzeu sau dintr-o bibliotecă în care sînt păstrate diferite colecţii. ~ de filatelie. 4) (în unele țări) Consiliu de miniştri; guvern.

A CABL//Á ~éz tranz. 1) (locuințe, instituții etc.) A prevedea cu cabluri (de telecomunicații); a face legătura cu un cablu de telecomunicații. 2) (fire metalice) A asambla prin răsucire sau împletire într-un singur cablu; a transforma în cablu, răsucind sau împletind.

CABLÁJ n. 1) Operaţie de răsucire sau de împletire a firelor într-un cablu. 2) Totalitate a cablurilor care realizează legăturile electrice într-un aparat sau într-o instalaţie de telecomunicații.

CABLIÉR ~e n. Navă de transport folosită în lucrările de aşezare a cablurilor submarine.

CABLOGRÁM//Ă ~e f. Telegramă transmisă prin cablu submarin.

CÁBLU ~ri n. 1) Frînghie groasă din fire vegetale sau metalice răsucite, folosită la tracţiune sau la ridicat greutăţi. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de măsură a lungimii (egală cu o zecime de milă marină) folosită în navigaţie.

CABOTÁJ ~e n. nav. Navigaţie comercială de-a lungul coastei mărilor, între porturi apropiate.

CABOTIÉR ~e n. Navă de tonaj redus destinată cabotajului.

CABOTÍN ~i m. 1) (în trecut, în Franţa) Actor ambulant. 2) Actor mediocru; comediant fără talent. 3) fig. Persoană care caută să obţină succes prin mijloace ieftine.

CABOTÍN//Ă ~e f. (feminin de la cabotin) v. CABOTIN.

A CABR//Á ~eáză intranz. 1) (în special despre cai) A se ridica pe picioarele de dinapoi. 2) (despre avioane) A se înălţa brusc cu partea anterioară.

CABRÁJ ~e n. 1) v. A CABRA. 2) av. Evoluţie executată de un avion cînd îşi măreşte brusc panta de urcare.

CABRIOLÉT//Ă ~e f. Trăsură cu două roţi, înaltă şi neacoperită, trasă, de obicei, de un singur cal; brişcă; şaretă.

CACADÚ m. 1) Specie de papagali cu penajul de obicei alb şi cu un moţ viu colorat. 2) Papagal din această specie.

CACÁO f. invar. 1) Sămînţă extrasă din fructele cacaotierului. 2) Produs alimentar sub formă de pulbere obținut prin măcinarea unor asemenea semințe. • Unt (sau ulei) de ~ substanță grasă extrasă din pulberea de cacao, folosită în industria alimentară, în industria farmaceutică şi în cosmetică. 3) Băutură preparată din acest produs.

CACAOTIÉR ~i m. Arbore cultivat în regiunile tropicale, ale cărui fructe conțin semințe întrebuinţate în alimentație.

CACEALMÁ ~le f. 1) (la jocul de cărţi) Inducere în eroare a adversarului prin crearea impresiei de a avea cărți valoroase. 2) Prezentare a unui neadevăr drept adevăr; înşelătorie; păcăleală.

CÁCIUR ~i adj. şi substantival  (despre miei) Care are blană de culoare neagră pe trunchi şi brumărie pe bot, urechi, coadă şi extremitățile picioarelor.

CACOFÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care produce o cacofonie.

CACOFONÍ//E ~i f. 1) Asociație sau repetare dezagreabilă de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie.

CACOGRAFÍ//E ~i f. Ortografie greşită.

CACOLOGÍ//E ~i f. Îmbinare greşită de cuvinte.

CACÓM I ~i m. înv. Mamifer carnivor de talie mică, avînd corp alungit şi subțire, picioare scurte şi blană fină, albă iarna şi brună vara; hermină; helge.

CACÓM II ~uri n. înv. Blană de hermină.

CACOSMÍE f. med. Percepere a unui miros urît, care poate fi subiectivă (în afara unei excitații senzoriale) sau provocată de o afecțiune (nazală, bucală etc.).

CACTACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante exotice dicotiledonate, adaptate la climă uscată, cu tulpini cărnoase şi frunze în formă de țepi, răspîndite în regiunile calde ale Americii (reprezentant: cactusul). 2) Plantă din această familie.

CACTÉE f. pl. v. CACTACEE.

CÁCTU//S ~şi m. Plantă exotică, adaptată la secetă, cu tulpina cărnoasă şi grasă, plină cu suc apos sau lăptos, şi cu frunze în formă de spini, cultivată la noi ca plantă ornamentală.

A CADASTR//Á ~éz tranz. A înscrie într-un cadastru (determinînd din punct de vedere cantitativ). ~ bunurile materiale.

CADASTRÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de cadastru; propriu unui cadastru.

CADÁSTR//U ~e n. 1) Totalitate a lucrărilor tehnice pentru identificarea, delimitarea, măsurarea şi reprezentarea grafică a suprafețelor funciare. 2) Registru în care sînt incluse datele obținute în urma unor asemenea lucrări.

CADAVÉRI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de cadavre; propriu cadavrelor. Toxină ~că. 2) Care are aspect de cadavru; asemănător unui cadavru. Paliditate ~că.

CADÁVR//U ~e n. Corp al unui om sau al unui animal mort; trup neînsuflețit. ■ A călca peste ~e a fi lipsit de orice scrupule pentru atingerea unui scop. ~ ambulant om extrem de slăbit şi cu aspect bolnăvicios.

CÁDĂ căzi f. 1) Vas mare pentru îmbăiat; baie. 2) Vas mare din doage, în formă de trunchi de con, în care se strivesc strugurii şi se lasă să fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit în diverse operații tehnologice.

A CADENŢ//Á ~éz tranz. 1) (fraze, melodii) A reliefa prin elemente de cadență; a ritma. 2) (mişcări) A pune în acord cu o cadență.

CADENŢÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CADENŢA. 2) şi adverbial Care se execută în cadență; care are ritm; ritmic.

CADÉNŢ//Ă ~e f. 1) Repetare regulată şi uniformă a unei mişcări. ■ A ține ~a a păstra în timpul mersului într-o coloană acelaşi ritm ca toți ceilalți. În ~ cu mişcări repetate la intervale egale. 2) Succesiune regulată şi armonioasă a unor unități poetice sau muzicale. 3) Grad de iuțeală în sistemul de producție. 4) Fragment dintr-un concert instrumental interpretat fără acompaniament.

CADÉ//T ~ţi m. înv. 1) Elev al unei şcoli militare; iuncher. 2) Fiu de nobil sau de ofițer care se pregătea pentru cariera militară. 3) (în Rusia țaristă) Membru al partidului constituțional democrat. 4) Sportiv între 14 şi 16 ani.

CADIASCHÉR ~i m. înv. (la turci) Înalt demnitar cu funcţie de judecător militar.

CADÍ//U ~i m. înv. Judecător musulman care exercita funcții civile şi religioase.

CADÎN//Ă ~e f. înv. 1) Femeie din haremurile turceşti; odaliscă. 2) Soție de turc; odaliscă.

CÁDMIU n. Metal moale de culoare alb-argintie, folosit, mai ales, pentru obținerea unor aliaje.

CADÓU ~ri n. Obiect primit de la cineva sau oferit cuiva în semn de prietenie, atenție; dar.

A CADR//Á ~éz intranz. A fi în concordanță deplină; a se afla în armonie perfectă; a se potrivi; a se armoniza; a concorda; a se asorta.

CADRÁN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate şi instrumente de măsurat) Suprafață plană sau rotundă, divizată şi gradată, pe care se deplasează un ac indicînd o anumită valoare (de timp, de presiune, de viteză, de diferență de potențial etc.). ■ ~ solar dispozitiv constînd dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumită suprafață pe care se proiectează umbra unei tije, poziția şi lungimea căreia indică ora solară. 2) mat. Arc reprezentînd un sfert de cerc.

CADRÍL ~uri n. 1) Dans de origine franceză executat de patru perechi într-un tempo lent, în cursul căruia partenerii se schimbă între ei. 2) Melodie după care se execută acest dans.

A CADRIL//Á ~éz tranz. (sfori, covoare) A țese făcînd uzoare în formă de pătrate sau de romburi colorate.

CADRILÁ//T ~tă (~ți, ~te) (despre (țesături) Care are desene în formă de carouri contigue.

CÁDR//U ~e n. 1) Ramă în care se fixează un tablou sau o fotografie. 2) Tablou sau fotografie dispusă într-o astfel de ramă. 3) Pervaz al unei uşi sau ferestre. 4) Desen care mărginește o hartă, un text sau o fotografie. 5) Spațiu care cuprinde o imagine pe o peliculă fotografică sau cinematografică. 6) Schelet din diferite materiale, întrebuințat în construcții (la poduri, galerii etc.) ca suport de rezistență; osatură; carcas. 7) Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană; ambianță; climat; mediu; anturaj. 8) fig. Limită (prevăzută sau impusă) a unei probleme sau acțiuni. 9) mai ales la pl. Efectiv de bază care include oamenii dintr-o întreprindere, instituție sau organizație. 10) Persoană care face parte dintr-un astfel de efectiv. 11) (în armată) Personal de conducere şi de comandă.

CADÚ//C ~că (~ci, ~ce) 1) (despre frunze) Care cade de timpuriu. 2) fig. Care nu este veşnic; sortit pieirii. 3) (despre acte juridice) Care a căzut în desuetudine; fără putere legală.

CADUCÉ//U ~e n. Sceptru al zeului grec Hermes, constînd dintr-un baston cu două aripioare în vîrf şi înconjurat de doi şerpi.

CADUCITÁTE f. 1) Caracter caduc. 2) Ineficacitate a unui act juridic ca urmare a survenirii unui eveniment ulterior încheierii lui.

CAFÁS ~uri n. înv. (în unele biserici) Balcon rezervat corului sau membrilor familiei domneşti.

CAFÉ n.: ~-concert [pr.: cafe-consér] spectacol de gen uşor, conținînd numere recreative (dansuri, acrobatii, cîntece); varieteu.

CAF//EÁ ~éle f. 1): Arbore de ~ arbore sau arbust tropical cultivat pentru semințele lui comestibile; cafeu. 2) Sămînță a cafeului. 3) Praf obținut prin măcinarea semințelor de cafeu.  ~ solubilă. 4) Băutură preparată din acest praf (sau dintr-un surogat).  ~ neagră.

CAFEGIOAÍ//CĂ ~ce f. înv. (feminin de la cafegiu) 1) v. CAFEGIU. 2) Soţie de cafegiu.

CAFEGÍ//U ~i m. 1) înv. Proprietar al unei cafenele sau al unui magazin de cafea. 2) înv. Dregător la curtea domnească care prepara și servea cafeaua. 3) Amator de cafea.

CAFEÍNĂ f. Substanță alcaloidă extrasă din cafea (sau din frunze de ceai), folosită în medicină ca stimulent.

CAFEÍSM n. med. Intoxicație acută cu cafea.

CAFELÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la cafea) Specie de plante erbacee, din familia leguminoaselor, cu flori dispuse în vîrful tulpinii, cultivate pentru nutreţ, iar unele varietăți fiind folosite ca plante ornamentale.

CAFEN//EÁ ~éle f. Local public unde se consumă cafea, ceai sau alte băuturi şi Mîncăruri. • De ~ lipsit de seriozitate.

CAFENÍ//U ~e (~i) Care are culoarea cafelei; maro. • ~-deschis bej. ~-închis brun.

CAFETIÉR//Ă ~e f. 1) Aparat pentru prepararea cafelei. 2) Serviciu de cafea. 3) Vas pentru păstrarea cafelei.

CAFÉU m. 1) Specie de arbori tropicali ale căror fructe contin boabe de cafea. 2) Arbore din această specie.

CAFTÁN ~e n. înv. Veşmînt lung şi larg, uneori împodobit cu fir de aur, purtat de domnitorii şi boierii români. A îmbrăca ~ul a deveni domn sau a căpăta o funcție boierească.

CAGÚL//Ă ~e f. 1) Partea din cauciuc a unei măşti de gaze. 2) Mantie purtată de călugări. 3) Glugă închisă, cu orificii în dreptul ochilor.

CÁHL//Ă ~e f. 1) Placă de metal folosită pentru a opri trecerea căldurii din sobă în hogeac. • A-1 bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placă de ceramică sau de faianță folosită la făţuirea sobelor sau a şemineelor.

CAIÁ caiéle f. Cui cu ajutorul căruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tracțiune.

CAIÁ/C ~ce n. 1) Ambarcaţie pentru o singură persoană, construită de eschimoşi din piele şi oase de focă. 2) Luntre sportivă ascuțită la ambele capete, acționată cu ajutorul pedalelor. 3) Sport nautic practicat cu această ambarcaţie.

CAIÁF//Ă ~e f. Persoană fățarnică. • A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba.

CAÍ//C ~ce n. 1) Ambarcaţie îngustă, cu capetele ascuțite şi cu două catarge. 2) Luntre (pescărească) uşoară, lungă şi îngustă, încovoiată la capete.

CAÍD I ~uri n. înv. Caiet gros de format mare în care se includ diferite date sau însemnări cu caracter administrativ; registru; catastif; condică.

CAÍ//D II ~zi m. (în trecut în statele musulmane ale Africii de Nord) Guvernator al unei provincii sau al unui oraş care deţinea şi funcțiile de judecător şi de şef al poliției.

CÁIER ~e n. Mănunchi de lînă, de in sau de cînepă care se pune în furcă pentru a fi tors.

CAIÉT ~e n. 1) Fascicul de foi de hîrtie (albă) legate, folosit, mai ales, pentru scris sau pentru desenat. 2) Publicație periodică cuprinzînd diverse studii, note sau informaţii dintr-un anumit domeniu de activitate. ~e filozofice.

CAIMÁC ~uri n. 1) Strat subţire de grăsime care se formează la suprafaţa laptelui. • A lua ~ul a-şi însuşi partea cea mai bună. 2) Spumă care se formează la suprafaţa cafelei în urma fierberii.

CAIMACÁM ~i m. (în evul mediu în Țara Românească şi în Moldova) Locţiitor al domnitorului.

CAIMÁN ~i m. Crocodil avînd lungimea de pînă la 6 m, cu botul lat şi cu corpul acoperit cu plăci osoase, a cărui piele se foloseşte în marochinărie; aligator.

CAINOZÓIC n. Eră geologică, care cuprinde timpul de la sfârșitul mezozoicului pînă în zilele noastre; neozoic.

CAÍ//S ~şi m. Pom fructifer care înfloreşte de timpuriu, avînd fructe rotunde, zemoase, de culoare portocalie şi cu sîmbure mare.

CAÍS//Ă ~e f. Fructul caisului.

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracţiune şi la călărie. ~ pursînge. ~ şarg. • ~ de bătaie a) persoană hărţuită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poştă a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situaţie mai rea de cum a fost. La paştele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereţi a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanţă (destul de) mică. ~ul rîios găseşte copacul scorţos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare şi tot se poticneşte pot greşi şi cei deştepţi. ~ul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau aşa cum sînt, fără să se mai ţină seama de defecte. A cunoaşte ca pe un ~ breaz a cunoaște foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi cînd vrei să-i faci cuiva bine. De-a caii joc de copii. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare peşte marin avînd capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forță-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de şah ce reprezintă capul şi gîtul acestui animal.

A CAL//Á ~éz tranz. 1) (vehicule sau roțile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziţie fixă.

CALABALÎC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătorește cineva.

CALAFÁT n. Material alcătuit din cliţi sau cîrpe destrărnate şi îmbibate cu smoală, întrebuințat pentru astuparea crăpăturilor punţilor şi bordajelor de lemn ale navelor.

CALAICÁN n. pop. Substanţă cristalină de culoare verde-deschisă, avînd diferite întrebuințări (în combaterea dăunătorilor în agricultură, ca materie colorantă etc.); sulfat de fier.

CALÁJ ~e n. 1) Potrivire şi fixare a unui organ sau a unei piese de maşină față de altele. 2) Aşezare la orizontală a suportului unui aparat topografic de vizare. 3) Postament de grinzi aşezat pe o cală pe care se sprijină navele în timpul construcției sau al reparației. 4) Adîncime la care se cufundă în apă o navă în raport cu linia de plutire; pescaj.

CALAMANDRÓS n. reg. Lipsă de ordine; dezordine; debandadă; harababură.

CALAMBÚR ~uri n. Joc de cuvinte bazat pe asemănarea sonoră a unor cuvinte cu sens deosebit.

CALAMÍN//Ă ~e f. Reziduu carbonifer provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă şi care provoacă perturbații în funcţionarea motorului.

CALAMITÁ//T ~tă (~ţi, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamităţi.

CALAMIT//ÁTE ~ắți f. Nenorocire mare, care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proportii; dezastru; urgie; flagel; prăpăd.

A CALANDR//Á ~éz tranz. (materiale) A trece printr-un calandru (în vederea finisării).

CALÁNDR//U ~e n. 1) Maşină cu cilindri rotitori cu ajutorul căreia se obțin dintr-un material flexibil (prin presare şi încălzire) foi subţiri şi netede (de cauciuc, de hîrtie etc.). 2) tipogr. Presă pentru imprimarea în relief, pe carton special, a matrițelor de stereotipie.

CALAPẮR m. reg. Plantă erbacee perenă, aromatică, avînd tulpină catifelată, frunze ovale şi flori galbene, cultivată şi în scop decorativ; calomfir.

CALAP//ÓD ~oáde n. 1) Piesă de lemn, avînd forma labei piciorului, pe care se lucrează încălţămintea sau pe care se pune încălțămintea pentru a nu se deforma. 2) Formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile (în procesul de confecţionare); calup. 3) Model după care se reproduc obiecte identice; tipar; şablon. • Pe acelaşi ~ la fel; identic.

CÁL//Ă I ~e f. 1) Încăpere sub puntea unei nave, rezervată pentru încărcături. 2) Platformă înclinată spre apă unde se construiesc sau se repară nave. de construcţie. ~ plutitoare.

CÁL//Ă II ~e f. Plantă erbacee perenă, din familia araceelor, avînd flori mari, albe, răsucite în formă de cornet, cultivată în scopuri decorative.

CÁL//Ă III ~e f. 1) Piesă în formă de trunchi de piramidă, care se aşază în faţa roții unui vehicul, pentru a-1 imobiliza. 2) Piesă folosită în construcţia de maşini pentru măsurarea dimensiunilor.

CALC ~uri n. 1): Hîrtie de ~ hîrtie transparentă folosită pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executată pe această hîrtie. 3) lingv. Fenomen de limbă constînd în formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace proprii după modelul altei limbi sau în atribuirea de sensuri noi, după un model străin, unor cuvinte şi expresii existente în limbă.

CALCÁN I ~i m. Peşte marin comestibil, avînd corpul turtit şi ambii ochi pe aceeaşi parte a capului; cambulă.

CALCÁN II ~e n. Perete fără ferestre din dosul unei case, de care se alipeşte o altă casă.

CALCANÉ//U ~e n. Unul dintre oasele care formează călcîiul.

CALCÁR ~e n. Rocă sedimentară de diferite culori, formată din carbonat de calciu, avînd diverse întrebuinţări, mai ales ca material de construcţii; piatră-de-var.

CALCAR//ÓS ~oásă (~ósi, ~oáse) Care conține calcar; format din calcar.

CÁLC//E I f.: ~ea calului plantă erbacee perenă, toxică, avînd tulpină ramificată la bază, flori mari galbene şi frunze groase lucitoare, care creşte prin bălți şi locuri umede.

CÁLCE II f. 1) Var nestins. 2) Material refractar obținut prin calcinarea calcarului.

CALCEDÓNIE f. Varietate de silice naturală, translucidă, divers colorată, dură, folosită ca piatră semipreţioasă şi ca abraziv.

CALCEMÍ//E ~i f. med. Prezență a calciului în sînge; cantitate de calciu prezentă în sînge.

A CALCHI//Á ~éz tranz. 1) (desene sau schițe tehnice) A copia cu ajutorul hîrtiei de calc; a decalca. 2) lingv. (cuvinte, sensuri, expresii etc.) A forma prin calc lingvistic; a decalca.

CALCÍCOL ~ă (~i, ~e) bot. Care creşte pe un sol bogat în calcar.

CALCIFÉR ~ă (~i, ~e) (despre roci, soluri etc.) Care conține calciu.

A SE CALCIFICÁ  se calcífică intranz. 1) (despre țesuturi) A se întări prin depunere de calciu. 2) (despre substanțe) A acumula carbonat de calciu.

A CALCIN//Á ~éz tranz. (substanţe chimice) A supune acţiunii unei temperaturi înalte (în vederea eliminării apei, a unor compuşi volatili etc.).

CALCINAT//ÓR I ~oáre n. Instalaţie care recuperează căldura gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment.

CALCINATÓR II ~i m. Muncitor specializat în operaţii de calcinare a minereurilor.

CALCINÁŢI//E ~i f. Încălzire a unei substanțe chimice pînă la temperaturi înalte în scopul eliminării apei şi a altor compuşi.

CALCÍN//Ă ~e f. Substanţă pulverulentă de culoare galbenă, folosită în prepararea unor emailuri, ca abraziv etc.

CALCINÓZĂ f. med. Boală caracterizată prin depunerea sărurilor de calciu în ţesuturi şi în organe.

CÁLCIO n.: ~-vécchio tencuială ornamentală cu suprafața zgrunţuroasă, care se aplică pe ziduri pentru a le da un aspect de vechime.

CALCIPÉNI//E ~i f. med. Stare a organismului provocată de lipsa de calciu în ţesuturi şi în umori.

CALCÍT n. Varietate de carbonat natural de calciu, transparent, incolor, utilizat în industria optică şi ca material de construcție.

CÁLCIU n. Metal de culoare albă-argintie, răspîndit în natură sub formă de compuşi avînd diferite întrebuinţări în construcţii, în industrie, în medicină etc.

CALCOCLORÓZĂ f. Boală a plantelor manifestată prin îngălbenirea frunzelor sau a altor organe verzi şi provocată de lipsa fierului asimilabil în solurile calcaroase.

CALCOGRÁF ~i m. Muncitor specialist în calcografie.

CALCOGRAFÍE f. Procedeu de reproducere grafică a unor imagini cu ajutorul clişeelor gravate în adîncime; tipar adînc.

CALCOPIRÍTĂ f. Sulfură naturală de cupru şi fier, de culoare galbenă-verzuie.

CÁLCUL I ~e n. 1). Totalitate a operaţiilor aritmetice efectuate în vederea determinării valorii unei mărimi; socoteală. 2) mat. Succesiune de operații efectuate cu ajutorul unor simboluri ce reprezintă anumite valori. 3) fig. Ansamblu de reflecţii realizate în scopul de a obţine un avantaj sau de a realiza ceva.

CÁLCUL II ~i m. Concrețiune formată în unele organe interne ale omului ca urmare a depunerii de săruri minerale conţinute în organism; piatră. ~ renal.

A CALCULÁ ~éz tranz. 1) A supune unui calcul; a determina prin calcul; a socoti. 2) (planuri, proiecte) A elabora din timp.

CALCULÁBIL ~ă (~i, ~e) Care poate fi calculat; în măsură de a fi calculat.

CALCULÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CALCULA. 2) (despre persoane) Care îşi determină acțiunile în funcție de un scop personal; chibzuit.

CALCULATOÁRE ~ f. (feminin de la calculator) v. CALCULATOR I.

CALCULATÓR I ~i m. Persoană specializată în calcule (mai ales economice).

CALCULAT//ÓR II ~oáre n. 1) Maşină sau instalaţie cu care se efectuează automat operații matematice şi logice; computer. 2) Tabel cuprinzînd rezultatele unor calcule şi folosit în operaţiile matematice. 3) Broşură înzestrată cu un astfel de tabel.

CALCULÁŢI//E ~i f 1) v. A CALCULA. 2) Ansamblu de calcule efectuate în scopul determinării unor indicatori.

CALCULÓZ//Ă ~e f. Stare patologică manifestată prin formarea de calculi într-un organ sau într-un canal excretor; litiază.

CAL//D I ~dă (~zi, ~de) (în opoziție cu rece) 1) Care are o temperatură ridicată; care produce o senzaţie de căldură. Aer ~. Sobă ~dă. • Nici ~, nici rece aşa şi aşa. 2) Care este făcut de curînd; proaspăt. Pîine ~dă. • A le spune ~de a spune minciuni, a spune braşoave. Bate fierul cît îi ~ nu scăpa prilejul. 3) (despre obiecte de îmbrăcăminte) Care ține căldură; călduros. 4) fig. Care porneşte din inimă. Discuție ~dă. • Bun ca pîinea ~dă bun la suflet; mărinimos. 5) fig. Care are o intensitate deosebită; fierbinte. Sărut ~.

CALDARÎM ~uri n. 1) Strat de blocuri (din lemn, din piatră etc.) cu care se acoperă un drum sau un teren; pavaj. 2) Drum sau teren acoperit cu un astfel de strat; pavaj.

CALDEÍR//Ă ~e f. Adîncitură circulară în partea superioară a unui con vulcanic.

CÁL//E căi f. 1) Fîşie de teren special amenajată pentru circulația oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. • Din ~ afară peste măsură. ~ea vieții cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilități de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ține ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i cîştiga bunăvoinţa; b) a pîndi trecerea cuiva. A pune țara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a..., a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mînca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. • ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roțile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcție de dezvoltare, de mişcare. • Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanță. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile.

CAL//EÁŞCĂ ~éşti f. înv. Trăsură elegantă, montată pe arcuri flexibile.

CALEIDOSC//ÓP ~oápe n. 1) Dispozitiv optic constînd dintr-un tub cilindric opac, înzestrat cu mai multe fragmente de oglinzi, care, prin rotire, produce o infinitate de combinaţii de imagini multicolore (folosit ca jucărie). 2) fig. Succesiune rapidă de senzații sau de impresii vii şi variate; amestec de senzaţii şi impresii disparate. 3) Rubrică în presa periodică sau în programul emisiunilor de radio şi televiziune cuprinzînd informații extrem de variate.

CALENDÁR ~e n. 1) Sistem de împărțire a timpului în ani, luni şi zile, avînd la bază diferite fenomene periodice legate de mişcarea corpurilor cereşti. ~ iulian. ~ gregorian. • ~ solar calendar bazat pe durata anului tropic. 2) Indicator (carte, agendă etc.) al succesiunii lunilor, săptămînilor şi zilelor unui an. ~ de birou, ~ de perete. • A se uita ca mîţa (sau ca pisica)-n ~ a se uita la ceva fără să priceapă nimic. A face cuiva capul ~ a supraîncărca pe cineva cu informaţii inutile. 3) Publicație anuală cuprinzînd cronologia zilelor anului şi informații cu caracter enciclopedic.

CALENDARÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de calendar; propriu unui calendar. 2) Care este întocmit în conformitate cu calendarul; conform calendarului. ■ An ~ an socotit de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie. Plan  de muncă ~ plan de muncă alcătuit după zile şi săptămîni.

CALÉNDE f. pl. (în Roma antică) Prima zi a fiecărei luni. • La ~le greceşti niciodată.

CÁLF//Ă ~e f. înv. Muncitor calificat care, după o perioadă de ucenicie, era obligat să mai lucreze un timp în atelierul patronului.

A CALIBR//Á ~éz tranz. 1) (piese sau semifabricate metalice) A prelucra mecanic în vederea obținerii unui anumit calibru. 2) (produse alimentare) A măsura pentru a determina calibrul. 3) (instrumente) A grada cu precizie în vederea efectuării unor măsurări. 4) (produse agricole, puieți etc.) A sorta după mărime.

CALIBR//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre) (despre un instrument, o maşină) Care calibrează.

CALIBR//ÓR II ~oáre n. 1) Instrument pentru măsurarea diametrului puieților. 2) Aparat sau maşină pentru sortarea fructelor după mărime.

CALÍBR//U ~e n. 1) Diametru interior al țevii unei arme de foc. ~ul unui tun. ~ul unui revolver. 2) Diametru al unui cilindru sau al unui obiect sferic. 3) Instrument de precizie cu care se verifică dimensiunile unei piese fabricate. 4) fig. Valoare relativă a unei persoane sau a unui lucru. ■ De acelaşi ~ la fel; de acelaşi soi.

CALÍ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival 1) (despre persoane) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm. 2) Care este foarte sărac; care cerşeşte; cerşetor; milog. 3) Care face economii exagerate; avar; zgîrcit.

A CALIC//Í ~ésc 1. tranz. A face să se calicească. 2. intranz. rar A umbla cu cerşitul; a cerşi.

A SE CALIC//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni calic; a-şi pierde integritatea fizică; a se schilodi; a se mutila; a se schilăvi. 2) A deveni sărac; a-şi pierde averea; a sărăci; a se ruina; a scăpăta. 3) A manifesta zgîrcenie; a se scumpi; a se zgîrci.

CALICÍE f. 1) Stare a celui calic. 2) Caracterul de a fi zgîrcit; zgîrcenie; avariție. 3) Sărăcie extremă; mizerie.

CALICÍME f. (colectiv de la calic) 1) Totalitate a calicilor (dintr-o țară sau dintr-o localitate). 2) Mulțime de calici.

CALÍCI//U ~i n. Învelişul verde al florilor, constînd din sepale separate sau unite între ele.

CALÍF ~i m. (la unele popoare musulmane) Conducător politic şi religios al statului, considerat drept succesor al lui Mahomed.

CALIFÁT ~e n. 1) (în unele țări musulmane) Teritoriu supus autorității unui calif. 2) Durată de domnie a unui calif sau a unei dinastii musulmane. 3) Demnitate de calif.

A CALIFICÁ calífic tranz. 1) A face să se califice. 2) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a face; a taxa; a eticheta.

A SE CALIFICÁ mă calífic intranz. 1) A obține calificare; a căpăta cunoștințe într-un domeniu de activitate; a se specializa. 2) A obține dreptul de a concura la o etapă superioară a unei competiții (sportive, culturale etc.).

CALIFIC//ÁRE ~ắri f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregătire teoretică şi practică într-un anumit domeniu de activitate profesională. 3) Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiție sportivă, în care se selectează concurenții.

CALIFICÁ//T ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CALIFICA şi A SE CALIFICA. 2) (despre infracțiuni) Care este comis în circumstanțe agravante; săvîrşit în împrejurări speciale. Crimă ~tă.

CALIFICATÍV I ~ă (~i, ~e) Care califică. Adjectiv ~.

CALIFICATÍV II ~e n. 1) Termen prin care o persoană sau un lucru se include într-o anumită categorie pe baza trăsăturilor proprii. 2) Sistem de notare a sîrguintei la învățătură şi a conduitei elevilor şi studenților. 3) Fiecare dintre indicațiile ("excepțional", "foarte bine", "bine", "suficient", "insuficient") specifice acestui sistem de notare. CALIFÓRNIU n. Element chimic radioactiv, transuranic, obtinut pe cale artificială.

CALIGRÁF ~i m. 1) Persoană care scrie frumos şi citeț. 2) înv. Persoană care se ocupă cu copierea artistică de cărți şi de manuscrise.

A CALIGRAFI//Á ~éz tranz. (litere, caractere) A scrie caligrafic.

CALIGRÁFI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de caligrafie; propriu caligrafiei.

CALIGRAFIE f. 1) Arta de a scrie citeț şi frumos. 2) Scris citeţ şi frumos. 3) Fel de a scrie al unei persoane.

CALIMÉRA f.. art. fam.: A se schimba ~ a se schimba situația. A întoarce ~ a-şi schimba atitudinea față de cineva. A strica ~ a strica relațiile de prietenie cu cineva.

CALIT//ÁTE ~ắți f. 1) Totalitate a însuşirilor şi a laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru se deosebeşte de celelalte. 2) Însuşire caracteristică (de obicei pozitivă) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea mărfurilor. ♦ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, poziție sau situație, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept.

CALITATÍV ~ă (~i, ~e) şi adverbial Care ţine de calitate; propriu calității. • Analiză ~ determinarea naturii chimice a unei substanțe; identificare a componenților unei substanţe.

CALM I ~ă (~i, ~e) 1) (despre natură) Care se caracterizează prin lipsă de agitație; care se află în stare de linişte deplină. 2) (despre persoane) Care îşi stăpîneşte sentimentele şi acțiunile; stăpîn pe sine. 3) (despre sentimente şi manifestări ale oamenilor) Care denotă stăpînire de sine; caracterizat prin cumpănire.

CALM II n. 1) Lipsă de agitație în natură; stare de linişte în atmosferă. 2) Lipsă de nervozitate; stăpînire de sine; sînge rece.

A CALM//Á ~éz tranz. Aface să se calmeze.

A SE CALM//Á mă ~éz intranz. A deveni calm; a ajunge în stare de linişte; a se linişti; a se potoli, a se astîmpăra; a se alina.

CALMÁN//T I ~tă (~ţi, ~te) Care are proprietatea de a calma; liniştitor. Atmosferă ~tă.

CALMÁNT II ~e n. Medicament care are proprietatea de a calma durerea sau excitațiile nervoase; analgezic; sedativ.

CALMÁR ~i m. 1) Moluscă marină comesti-bilă, cu corpul alungit, înzestrată cu înotătoare triunghiulare şi tentacule scurte 1n jurul gurii.

CALOFÍL I ~ă (~i, ~e) (despre stil) Care ține de calofilism; propriu calofilismului.

CALOFÍL ~i II m. Adept al calofilismului.

CALOFILÍSM n. (în opere de artă) Tendință de a cultiva frumosul decorativ, adesea gratuit, în dauna conținutului.

CALO//IÁN ~iéni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, avînd chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia.

CALOMÉL n. Substanță albă pulverulentă, insolubilă în apă, inodoră, folosită în medicină ca antiseptic şi ca purgativ.

CALOMFÍR ~i m. Plantă erbacee perenă aromatică, avînd tulpina catifelată, frunze ovale şi flori galbene, cultivată şi în scop decorativ.

A CALOMNI//Á ~éz tranz. A ataca cu calomnii; a vorbi de rău; a defăima; a denigra; a blama; a bîrfi; a cleveti; a huli; a ponosi; a ponegri; a detracta.

CALOMNIAT//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre)  Care ţine de calomnie; propriu calomniei; calomnios; clevetitor.

CALOMNIATÓR II ~i m. Persoană care calomniază; clevetitor; bîrfitor; ponegritor; defăimător; denigrator; detractor.

CALOMNÍ//E ~i f. Afirmație mincinoasă făcută cu scopul de a discredita pe cineva; bîrfeală; defăimare; ponegrire; clevetire.

CALOMNI//ÓS  ~oásă (~óși, ~oáse)  v. CALOMNIATOR I.

CALONÉŢ ~i m. Unealtă în formă de scîndură netedă şi subțire, folosită la împletitul plaselor pescăreşti.

CALÓRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ține de căldură; propriu căldurii. Putere ~că. Agent ~.

CALORÍ/E ~i f. 1) fiz. Unitate de măsură a energiei termice, egală cu căldura necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5° la 20,5°C la presiune normală. 2) Unitate de măsură care indică energia furnizată organismului de un aliment.

CALORICITÁTE f. Caracter calorific.

CALORIFÉR I ~ă (~i, ~e) Care ține de transportul căldurii; pentru transportul căldurii.

CALORIFÉR II ~e n. 1) Sistem de încălzire a încăperilor printr-o sursă producătoare de căldură. 2) Bloc al unui astfel de sistem, care constă din tuburi sau coloane tubulare; radiator.

CALORIFERÍ//ST ~şti m. Muncitor spe-cializatIn instalarea şilntretinerea caloriferelor.

CALORÍFI//C ~că (~ci, ~ce) Care produce sau transportă căldură; calorigen. Raze ~ce.

CALORIFÚ//G ~gă (~gi, ~ge) (despre materiale) Care este rău conducător de căldură.

CALORIGÉN ~ă (~i, ~e) Care produce sau transportă căldură; calorific.

CALORIMÉTRI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de calorimetrie; propriu calorimetriei.

CALORIMETRÍE f. Ramură a fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a cantității de căldură emanate sau absorbite de un corp.

CALORIMÉTR//U ~e n. Instrument pentru măsurarea cantității de căldură emanată sau absorbită de un corp.

CALORIZAT//ÓR ~oáre n. Dispozitiv care schimbă căldura folosită pentru încălzirea lichidelor de difuzie la fabricile de zahăr.

CAL//ÓS  ~oásă (~óși, ~oáse)  Care ține de calozitate; propriu calozității. Corp ~.

CALOSCÓM//Ă ~e f. Insectă carnivoră de culoare verde sau negricioasă, care distruge omizile.

CALÓT//Ă ~e f. 1) Parte a unei sfere obtinută prin secţionarea acesteia cu un plan; emisferă. 2) Boltă cu suprafața interioară în formă de semicerc. ■ ~ craniană partea superioară a cutiei craniene. ~ glaciară masă de gheață care acoperă suprafețe mari din regiunile polare. 3) Parte a unei pălării care acoperă creştetul capului şi este mărginită de boruri. 4) Bonetă mică care acoperă numai vîrful capului; tichie.

CALOZIT//ÁTE ~ắți f. 1) (la om şi la unele animale) Porțiune de piele întărită şi îngroşată sub acțiunea unor factori externi nocivi; bătătură. 2) (la plante) Proeminență dură pe suprafața frunzelor, semințelor etc.

CALP ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre bani, monede) Care nu este veritabil; cu autenticitate aparentă; fals. 2) fig. Care este lipsit de sinceritate; prefăcut; simulat.

CALPÁ//C ~ci n. înv. Căciulă mare din piele, de formă sferică sau cilindrică, tivită cu blană scumpă şi purtată de domn sau de boierii mari.

CALTABÓŞ ~i m. rar Cîrnaț de casă făcut din măruntaie de porc, orez şi ingrediente.

CALȚAVÉT//Ă ~e f. înv. Accesoriu de îmbrăcăminte, în formă de bandă elastică, care ține ciorapul întins pe picior; jartieră.

CALÚP ~uri n. pop. 1) Model după care se reproduc obiecte identice; calapod; tipar. ~ pentru cizme. ~ de pălărie. 2) Bucată dintr-un material de formă paralelipipedică. Un ~ de săpun. ■ A pune (sau a trage) cuiva ~ul a înşela pe cineva.

CÁLUS ~uri n. 1) Țesut osos nou care sudează oasele fracturate. 2) Țesut vegetal care apare pe rănile plantelor, cicatrizîndu-le.

CALVÁR ~uri n. Suferință fizică sau morală grea; chin îndelungat şi dureros.

CALVÍN I ~ă (~i, ~e) Care ține de calvinism; propriu calvinismului.

CALVÍN II ~i m. Adept al calvinismului.

CALVÍN//Ă ~e f. (feminin de la calvin) v. CALVIN II.

CALVIN//ÉSC ~eáscă (~éşti) v. CALVIN I.

CALVINÍSM n. Doctrina religioasă întemeiată de reformatorul Calvin în sec. XVI, care a dat naştere protestantismului în Franța.

CALVINÍ//ST I ~stă (~şti, ~ste) v. CALVIN I.

CALVINÍ//ST II ~şti m. v. CALVIN II.

CALVINÍST//Ă ~e f. v. CALVINĂ.

CALVÍȚIE f. Cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diferite boli; pleşuvie; chelie.

CAM adv. 1) La vreo; aproximativ; aproape. ~ la doi kilometri. 2) Într-o măsură oarecare; întrucîtva; oarecum. ~ bolnav. Vremea este ~ rece.

CAMAIÉU n. Pictură executată în aceeaşi culoare, cu o mare diversitate de nuanțe.

CAMAMBÉRT n. Varietate de brînză preparată din lapte de vacă după o rețetă franceză de la Camembert.

CAMARÁ//D ~zi m. Tovarăş de arme, de clasă, de studii.

CAMARÁD//Ă ~e f. (feminin de la camarad) v. CAMARAD.

CAMARADER//ÉSC ~eáscă (~éşti) Care este caracteristic pentru camarazi; propriu camarazilor.

CAMARADERÉŞTE adv. În felul camarazilor.

CAMARADERÍ//E ~i f. rar Sentiment, de obicei durabil, specific relatiilor dintre camarazi.

CAMARÍL//Ă ~e f. înv. Grup de favoriți din anturajul unui rege care influențau în interes personal politica statului.

CÁM//Ă ~e f. Proeminență pe suprafața unui ax sau a unui disc care serveşte la deplasarea periodică a unui organ.

CÁMĂN//Ă I ~e f. Odgon la năvoade sau la uneltele de pescuit, de care se prind greutățile pentru a putea pescui pe fundul apei.

CÁMĂN//Ă II ~e f. înv. Impozit anual plătit domniei de proprietarii de cîrciume.

CÁM//ĂTĂ ~ete f. Dobîndă (excesivă) încasată de cămătar.

CAMBIÁL ~ă (~i, ~e) Care ţine de cambie; propriu cambiei. Drept ~.

CÁMBIE ~i f. Document financiar prin care semnatarul se obligă să achite necondiţionat, la un anumit termen, o sumă de bani.

CÁMBIU n. Ţesut vegetal tînăr care asigură creşterea, în grosime, a tulpinii şi a rădăcinii plantelor.

A CAMBR//Á ~éz tranz. A face să se cambreze; a arcui; a curba; a coroia; a încovoia.

A SE CAMBR//Á mă ~éz intranz. A căpăta formă de arc; a se arcui; a se curba; a se încovoia.

CAMBRIÁN I ~ă (~i, ~e) Care ţine de era paleozoică; propriu erei paleozoice.

CAMBRIÁN II n. Prima perioadă a erei paleozoice.

CAMBRÚR//Ă ~e f. Loc unde un obiect este cambrat.

CÁMBUL//Ă ~e f. Peşte marin comestibil, avînd corpul turtit şi ambii ochi pe aceeaşi parte a capului; calcan.

CAMBÚZ//Ă ~e f. Magazie de alimente la bordul unei nave.

CAMBUZIÉR ~i m. 1) Persoană care administrează o cambuză. 2) Chelner pe vapor.

CAMÉE ~ f. Obiect de podoabă din piatră fină, cu o figură sau un motiv decorativ în relief.

CAMELEÓN ~i m. 1) Reptilă arboricolă şi insectivoră din regiunea tropicală, avînd proprietatea de a-şi schimba culoarea pielii potrivit mediului înconjurător. 2) fig. Persoană care îşi schimbă uşor părerile şi convingerile în funcţie de împrejurări.

CAMELEÓNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de cameleon; propriu cameleonului.

CAMELEONÍSM n. 1) Proprietate a unor animale de a-şi schimba culoarea pielii conform mediului înconjurător, folosită ca mijloc de apărare. 2) fig. Schimbare a convingerilor unei persoane în funcţie de circumstanțe.

CAMELÍD ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere erbivore rumegătoare, de talie mare, adaptate la viaţa în pustiuri şi stepe uscate (reprezentanți: cămila, dromaderul, lama etc.). 2) Animal din această familie.

CAMÉLI//E ~i f. 1) Plantă ornamentală tropicală, avînd frunze veşnic verzi şi flori mari, divers colorate. 2) Floare a acestei plante.

CAMELÍN//Ă ~e f. Plantă cu tulpină dreaptă, flori galbene şi fructe mici din care se extrage ulei, folosit în pictură şi la fabricarea săpunului.

CAMELÓT//Ă ~e f. 1) Marfă de valoare mică. 2) Lucru de cîrpaci; obiect de calitate proastă.

CAMERÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de camera reprezentativă; propriu camerei reprezentative. 2) muz. De cameră.

CAMERAMÁN ~i m. 1) Asistent al operatorului de imagine. 2) Operator (secund) de imagine care mînuieşte aparatul de filmat.

CÁMER//Ă ~e f. 1) Încăpere în interiorul unei case; odaie. ~ mobilată. ♦ Muzică de ~ compoziţie muzicală, executată de un număr redus de instrumente. 2) Încăpere cu destinaţie specială. ~ de comandă. 3) Încăpere specială în care se efectuează în mod automat controlul şi conducerea funcţionării unei centrale sau staţiuni electrice. 4) Spaţiu dintr-un dispozitiv, instalaţie asemănătoare cu o odaie sau însăşi instalaţia, în care se produce un proces tehnic. ~ de luat vederi. ~ de combustie. 5) Tub de cauciuc în care se introduce aer sub presiune, avînd diferite întrebuințări. ~a unei mingi. ~ de bicicletă. 6) Organ legislativ al parlamentului.

CAMERIÉR ~i m. înv. Servitor care avea în grijă dormitorul şi îmbrăcămintea stăpînului.

CAMERÍST ~şti m. Persoană ce are în grijă camerele dintr-o instituție.

CAMERÍST//Ă ~e f. 1) înv. Persoană angajată în serviciul personal al unei doamne; fată în casă. 2) Femeie ce are în grijă camerele dintr-o instituţie.

CAMERTÓN ~uri n. Instrument format din unul sau mai multe tuburi sonore, folosit la acordarea instrumentelor muzicale şi la darea tonului.

CÁMFOR n. Substanță organică cristalizată, incoloră, cu miros caracteristic şi gust amar, folosită în medicină şi în industria celuloidului.

CAMFORÁ//T ~tă (~ți, ~te) Care conține camfor. Alcool ~.

CAMGÁRN n. 1) Lînă cu fir lung care capătă, după pieptănare, o uniformitate deosebită. 2) Stofă fină confecţionată din astfel de fire.

CAMILÁF//CĂ ~ce f. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, care atîrnă pe spate, purtat la solemnități de călugări şi înalţi demnitari ortodocşi.

CAMI//ÓN ~oáne n. 1) Autovehicul prevăzut cu caroserie deschisă, folosit pentru transportarea încărcăturilor; autocamion. 2) înv. Vehicul cu tracțiune animală, prevăzut cu platformă şi folosit la transportul mărfurilor.

CAMIONAGÍ//U ~i m. Persoană care transportă încărcături cu un camion.

CAMIONÁJ ~e n. 1) Transport de mărfuri cu camionul. 2) Întreprindere sau serviciu care efectuează astfel de transport.

CAMIONÁR ~i m. v. CAMIONAGIU.

CAMIONÉT//Ă ~e f. Autocamion de dimensiuni mici.

CAMIZÓL ~e n. înv. Îmbrăcăminte scurtă, cu mîneci, purtată de femei prin casă.

A CAMP//Á ~éz intranz. rar A se stabili într-un campament.

CAMPAMÉNT ~e n. 1) Popas al unor grupe de oameni (turişti, vînători, sportivi etc.). 2) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marş; cantonament; bivuac; tabără; lagăr. 3) Inventar folosit pentru o asemenea staționare.

CAMPÁNI//E ~i f. 1) Ansamblu de operaţii militare efectuate pe cîmpul de luptă, într-o anumită perioadă de timp cu scopuri strategice. Plan de ~. 2) Acțiune întreprinsă din timp, după un anumit plan, pentru realizarea unor sarcini politice sau sociale. ~ electorală. ~ agricolă. 3) Timpul cît durează această acțiune.

CAMPANULACÉE ~ 1) la pl. Familie de plante erbacee, tropicale, avînd frunze alterne simple şi flori albastre-violete în formă de clopoţel (reprezentant: campanula). 2) Plantă din această familie.

CAMPANÚL//Ă ~e f. Plantă erbacee, avînd tulpina dreaptă şi înaltă şi flori albastre sau violete în formă de clopot; clopoţel.

CAMPING [pr.: chémping] ~uri n. Teren amenajat pentru campament.

CAMPIOÁN//Ă ~e f. (feminin de la campion) v. CAMPION.

CAMPIÓN ~i m. 1) Persoană sau echipă care cucereşte primul loc într-un campionat. • ~ absolut sportiv plasat pe locul întîi la toate probele sportive din cadrul unui campionat. 2) fig. Luptător de frunte pentru o idee, pentru o cauză.

CAMPIONÁT ~e n. Competiție sportivă oficială, organizată pentru evidenţierea învingătorilor într-o anumită probă sportivă. ~ul țării. ~ al Jocurilor Olimpice.

A CAMUFL//Á ~éz tranz. 1) A face să se camufleze. 2) (surse de lumină) A acoperi pentru a nu străbate în timpul nopții afară. 3) (obiective militare) A ascunde de inamic, prin diverse procedee.

 

A SE CAMUFL//Á mă ~éz intranz. 1) A se ascunde pentru a nu fi descoperit de inamic. 2) A se ascunde sub aparenţe înşelătoare (cu scopul de a induce în eroare); a se masca; a se deghiza; a se travesti.

CAMUFLÁJ ~e n. 1) Ansamblu de procedee şi de metode pentru a camufla tehnica, obiectivele şi trupele militare. 2) Material folosit pentru camuflare.

CANABINACÉE ~ f. 1) la p1. Familie de plante dicotiledonate apetale (reprezentant: cînepa). 2) Plantă din această familie.

CANABÍNĂ f. Substanţă răşinoasă extrasă din cînepa de India.

CANÁBIS m. Stupefiant extras din cînepa indiană.

CANADI//ÁN I ~ánă (~éni, ~éne) Care aparţine Canadei sau populaţiei ei; din Canada.

CANADI//ÁN II ~éni m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Canadei sau este originară din Canada.

CANADI//ÁNĂ ~éne f. 1) (feminin de la canadian) v. CANADIAN II. 2) Haină scurtă confectionată dintr-un material impermeabil şi folosită pe timp de vînt.

CANÁF ~uri n. Element ornamental, constînd dintr-un mănunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobesc diferite obiecte; ciucure.

CANAFÁS n. Pînză rară foarte apretată folosită ca furnitură la confecționarea îmbrăcămintei şi la legarea cărților.

CANÁL I ~uri n. 1) Albie artificială care leagă între ele diferite cursuri sau rezervoare de apă. ~ de navigație. ~ de irigație. 2) (în aşezările de pe malul mărilor sau al fluviilor) Arteră de circulaţie navigabilă. 3) Porțiune de mare între două ţărmuri apropiate.

CANÁL II ~e n. 1) Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. ~ de scurgere. 2) Formaţie organică în formă de tub, vas sau altă cale de comunicaţie prin care circulă diferite substanţe în organismele animale sau vegetale. ~ lacrimogen. 3) Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale. • ~ de televiziune canal de radiocomunicații destinat transmiterii unui program de televiziune. 4) Cale de acces a informaţiilor. ~ diplomatic.

CANALAGÍ//U ~i m. Muncitor specializat în instalarea şi îngrijirea sistemului de canalizaţie.

CANÁLE ~ f. Plantă erbacee anuală decorativă, originară din India, avînd flori divers colorate şi frunze dinţate.

CANALÍCUL ~e n. biol. Canal mic aflat într-un țesut organic.

CANÁLI//E ~i f. Persoană care săvîrşeşte fapte reprobabile; mişel.

A CANALIZ//Á ~éz tranz. 1) (cursuri de apă) A îndrepta pe un canal. 2) (localități, terenuri etc.) A înzestra cu canalizaţie. 3) (acțiuni, activități) A orienta într-o anumită direcţie.

CANALIZÁBIL ~ă (~i, ~e) Care se poate canaliza.

CANALIZAT//ÓR I ~oáre (~óri, ~oáre) Care canalizează.

CANALIZAT//ÓR II ~oáre n. (într-o carieră) Maşină folosită la tăierea blocurilor de piatră.

CANALIZÁȚI//E ~i f. 1) Sistem de canale şi conducte folosit la colectarea, epurarea şi evacuarea apelor reziduale sau a apei de ploaie din perimetrul unei localităţi. 2) Instalaţie care serveşte la transportul şi distribuirea energiei electrice prin canale.

CANAP//EÁ ~éle f. Mobilă în formă de scaun lung, cu spătar şi cu braţe, de obicei capitonate, pe care se poate şedea sau dormi.

CANÁR ~i m. Pasăre cîntătoare, de talie mică, cu penajul viu colorat, originară din Insulele Canare.

A CANARISÍ ~ésc tranz. (nave) A înclina pe o coastă pentru a curăța sau a repara carena; a carena.

A SE CANARIS//Í se ~éşte intranz. (despre nave) A se înclina transversal din cauza dezechilibrului sau a unei spărturi.

CANÁST//Ă ~e f. Joc de cărţi care constă în realizarea unei serii de şapte cărți de aceeaşi valoare.

CANÁT I ~uri n. Fiecare dintre părțile mobile din care sînt alcătuite uşile, ferestrele etc. Uşă cu două ~uri.

CANÁT II ~e n. Fiecare dintre cele două părți ale unei piei de animal tăiate de-a lungul spinării.

CANAVÁ ~le f. 1) Țesătură de bumbac rară şi tare, cu pătrățele regulate, pe care se brodează. 2) fig. Planul schițat al unei lucrări literare.

CÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care serveşte la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conținutul unui astfel de vas. O ~ de apă.

CANCÁN I n. 1) Dans excentric de cabaret, executat numai de femei. 2) Melodie după care se execută acest dans.

CANCÁN II ~uri n. Vorbe calomnioase spuse la adresa cuiva.

CANCANIÉR ~ă (~i, ~e) Care ține de cancan; propriu cancanului.

CANCELÁR ~i m. 1) (în Austria şi în Germania) Şef al guvernului; prim-ministru. 2) (în evul mediu) Şef al cancelariei şi al arhivei regale sau imperiale.

CANCELARIÁT ~e n. înv. 1) Funcție de cancelar. 2) Reşedintă a unui cancelar.

CANCELÁRI//E ~i f. 1) Secție a unei instituții destinată lucrărilor administrative. 2) Local unde îşi exercită funcțiile o asemenea secție.

CANCELARÍ//ST ~şti m. Persoană care lucrează într-o cancelarie.

CANCELARÍST//Ă ~e f. (feminin de la cancelarist) v. CANCELARIST.

CANCELARÍSTI//C ~că (~ci, ~ce) depr. Care ține de cancelarie; propriu cancelariei.

CÁNCER n. 1) Tumoare malignă constînd din înmulțirea excesivă a celulelor cu distrugerea țesuturilor vecine normale; neoplasm; rac. ~ stomacal. 2) Boală a plantelor provocată de anumite ciuperci şi bacterii parazite. ~ul sfeclei. 3) fig. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ~ul scepticismului. 4) Semn zodiacal, situat pe locul al patrulea şi corespunzînd calendaristic perioadei dintre 22 iunie şi 22 iulie.

CANCERIGÉN ~ă (~i, ~e) Care provoacă sau favorizează apariția cancerului.

CANCEROFOBÍE f. Teamă morbidă de cancer.

CANCEROLÓ//G ~gi m. Medic specializat în cancerologie; oncolog.

CANCEROLÓ//GĂ ~ge f. (feminin de la cancerolog) v. CANCEROLOG.

CANCEROLOGÍE f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea şi tratarea cancerului; oncologie.

CANCER//ÓS I ~oásă (~óşi, ~oáse) Care ține de cancer; propriu cancerului. Tumoare ~oasă.

CANCER//ÓS II ~óşi m. Persoană bolnavă de cancer.

CANCIÓC ~uri n. Unealtă din metal în formă de lingură, de care se folosesc zidarii pentru a lua mortarul.

CÁNDEL n. Zahăr în cristale transparente.

CANDELÁBR//U ~e n. Suport frumos ornamentat, cu mai multe brațe pentru lumînări sau becuri electrice, suspendat de plafon; lustră; policandru.

CÁNDEL//Ă ~e f. 1) Lampă mică cu ulei care se aprinde la icoane sau la morminte. 2) Unitate de măsură pentru intensitatea fluxului de lumină. 3) Stîlp de lemn menit să susțină bolta unui tunel pînă la turnarea betonului.

CANDÍ//D ~dă (~zi, ~de) 1) Care este plin de candoare; nevinovat; neprihănit; inocent. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care exprimă candoare; caracterizat prin candoare. Privire ~dă.

A CANDID//Á ~éz intranz. 1) A fi propus candidat. 2) A-şi înainta candidatura. 3) A se prezenta la un concurs pentru a obține un post, o funcție.

CANDIDÁ//T ~ţi m. Persoană care participă la un concurs, în alegeri, pentru a obține un post, un titlu etc.

CANDIDÁT//Ă ~e f. (feminin de 1a candidat) v. CANDIDAT.

CANDIDATÚR//Ă ~i f. 1) Starea de a fi candidat. A propune ~a cuiva. 2) fam. v. CANDIDAT.

CANDOÁRE f. Curăţenie sufletească; nevinovăție; neprihănire; inocență.

CANDRÍ//U ~e (~i) rar 1) Care nu este în toate mințile; țicnit; smintit. 2) Care este ament de băutură; cherchelit; afumat; aghesmuit.

CAN//EÁ ~éle Ţeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul.

A CANEL//Á ~éz tranz. (piese, coloane) A prevedea cu caneluri.

CANELÚR//Ă f. 1) arhit. Adîncitură îngustată, făcută pe corpul unor obiecte (co-loane, vase etc.) în scopuri decorative. 2) tehn. Sant pe suprafata unei peise, care serveşte 1a Imbucarea acesteia cu altă piesă; nut. 3) Dungă longitudinală pe tulpina unui copac.

CANÉT//Ă ~e f. Ţeavă pe care se înfăşoară firele în suveică.

CANEVÁS ~e n. Plan redus care conține o vedere de ansamblu a unei lucrări; schiță. 2) Rețea de linii (meridiane şi paralele) trasate în vederea alcătuirii unei hărți.

CÁNGE căngi f. 1) Prăjină prevăzută cu un cîrlig la vîrf, utilizată la apucarea sau îndepărtarea unor obiecte aflate la distanță; ~ de incendiu. 2) Gheară ascuțită la unele păsări răpitoare.

A SE CANGREN//Á se ~eáză intranz. (despre țesuturi) A contracta o cangrenă; a deveni cangrenos.

CANGRÉN//Ă ~e f. 1) Alterare a unui țesut din organism (ca urmare a unei infecții, a unui traumatism, a unor tulburări circulatorii etc.). 2) fig. Stare de descompunere morală, de corupție etc. 

CANGREN//ÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care ține de cangrenă; propriu cangrenei.

CÁNGUR ~i m. Animal marsupial din Australia, erbivor, avînd coadă lungă şi labele anterioare scurte, care se deplasează prin salturi.

CANIBÁL ~i m. 1) Persoană care se hrănește cu carne de om; antropofag. 2) fig. Persoană care vădeşte cruzime excesivă.

CANIBÁL//Ă ~e f. (feminin de la canibal) v. CANIBAL.

CANIBÁLI//C ~că (~ci, ~ce) Care este caracteristic canibalului; de canibal; antropofag.

CANIBALÍSM n. 1) Obișnuință de a folosi drept hrană carnea de om; antropofagie. 2) fig. Lipsă de omenie; cruzime; ferocitate.

CANICULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de caniculă; propriu caniculei; arzător; dogoritor. Zile ~e.

CANÍCUL//Ă ~e f 1) Perioadă ce corespunde intervalului de timp dintre 22 iulie - 23 august, caracterizată prin temperaturi înalte. 2) Căldură mare şi dogoritoare specifică zilelor de vară; arşită.

CANICULTÚRĂ f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creşterea şi dresajul cîinilor,

CANÍD ~e n. 1) la pl. Familie de mamifere carnivore, de talie medie, avînd patru degete la picioarele dinainte şi cinci la cele din spate (reprezentanţi: lupul, vulpea, şacalul etc.). 2) Animal din această familie.

CANÍN I ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic cîinilor; de cîine. Rasă ~ă.

CANÍN II ~i m. Dinte ascuţit şi lung, aflat între dinţii incisivi şi măsele, foarte dezvoltat la animalele carnivore; dinte cîinesc.

CANI//ÓN ~oáne n. Vale adîncă şi strîmtă, cu versanţi abrupți (pe fundul căreia curge un rîu).

CANÍS//Ă ~e f. Loc special amenajat unde se cresc cîinii; crescătorie de cîini.

CANÍSTR//Ă ~e f. Bidon cu închidere etanşă, servind la transportul sau păstrarea lichidelor.

CANÍŢIE f. Încărunţire parţială sau totală a părului.

CANÓE ~ f. 1) Luntre sportivă uşoară, cu proră şi pupă, condusă cu ajutorul unei pagaie. 2) Sport nautic practicat cu această ambarcație. 3) Ambarcație îngustă şi lungă, făcută dintr-un trunchi de copac scobit, din scoarţă de copac sau din piei cusute (folosită de amerindieni, de populatia din Oceania etc.); pirogă.

CANOÍ//ST ~şti m. Sportiv care practică canoea.

CANOÍST//Ă ~e f. (feminin de la canoist) v. CANOIST.

CAN//ÓN ~oáne n. 1) Dogmă religioasă. 2) Sancțiune aplicată de cler pentru încălcarea unei astfel de dogme; penitență. 3) fig. Suferință fizică sau morală foarte putemică; caznă; tortură; supliciu. 4) Principiu în arta unei epoci care se cere a fi urmat cu stricteţe. ~ al artei clasice. 5) fig. Regulă rigidă, bazată pe principii formale. 6) Compoziţie muzicală în care două sau mai multe voci execută succesiv aceeaşi melodie. A cînta un ~.

CANONÁD//Ă ~e f. Bombardament de artilerie, de scurtă durată, executat de mai multe tunuri.

CANONÁRH m. Călugăr care orînduieşte slujba în strană la mănăstirile şi catedralele ortodoxe.

CANON//EÁLĂ ~éli f. pop. Suferință sufletească; caznă.

A CANON//Í ~ésc tranz. pop. A face să se canonească; a supune unui canon; a chinui; a căzni.

A SE CANON//Í mă ~ésc intranz. pop. 1) A se supune unui canon; a se căzni; a se chinui. 2) A depune eforturi susţinute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se chinui; a se necăji; a se Osteni; a se obosi.

CANÓNI//C I ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de canon; propriu canonului. • Drept ~ drept bisericesc. 2) Care este bazat pe canoane; în conformitate cu canoanele. 3) Care corespunde cerințelor bisericii; recunoscut de biserică.

CANÓNI//C II ~ci m. (la catolici) 1) Preot care face parte din consiliul episcopal. 2) Şeful unei catedrale.

CANONICITÁTE f. Caracter canonic.

CANONIÉR//Ă ~e f. Navă militară mică înzestrată cu mijloace necesare pentru escortare, patrulare şi pentru serviciul de pază.

A CANONIZ//Á ~éz tranz. rel. (persoane decedate) A trece în rîndul sfinţilor; a ridica la rang de sfînt; a sfinţi; a sanctifica; a sacraliza.

CANOTÁJ ~e n. Sport nautic practicat în diferite ambarcațiuni cu vîsle. ~ academic.

CANOTIÉR ~i m. Sportiv care practică canotajul.

CANOTIÉR//Ă I ~e f. Pălărie de paie cu fundul şi borurile drepte.

CANOTIÉR//Ă II ~e f. (feminin de la canotier) v. CANOTIER.

CANOTOÁRE ~ f. (feminin de la canotor) v. CANOTOR.

CANOTÓR ~i m. v. CANOTIER.

CANT ~uri n. 1) Margine îngustă a unui obiect, a unei suprafeţe; muchie. ~ul cărţii. ~ul schiurilor. 2) Margine a reverului unei haine întărită cu un şiret.

CANTÁBIL ~ă (~i, ~e) livr. Care se poate cînta; care produce sunete plăcute auzului; melodios.

CANTÁBILE adv. muz. În mod clar şi expresiv.

CANTABILITÁTE f. Caracter cantabil.

CANTALÚP ~i m. Varietate de pepene gal-ben, avInd coaja groasă, brăzdată în felii, şi cu miezul dulce, aromat.

CANTARAGÍU ~i m. Lucrător specializat în operaţiile de cîntărire a produselor.

CANTARÍD//Ă ~e f. Insectă, avînd culoare verde-aurie şi miros caracteristic, din al cărei corp uscat se extrage o substanţă folosită în industria farmaceutică; gîndacul-frasinului.

CANTARIDÍNĂ f. Substanţă toxică extrasă din cantaridă şi folosită în industria farmaceutică.

CANTÁT//Ă ~e f. Piesă muzicală de mari proporţii, cu caracter solemn sau liric, executată de cor, solişti_şi orchestră.

CANTILÉN//Ă ~e f. 1) (în evul mediu) Piesă muzicală cu subiect sentimental şi grav. 2) Compoziţie muzicală simplă cu ritm uniform.

CANTÍN//Ă ~e f. Local de alimentaţie publică într-o întreprindere, instituţie etc. ~ studențească.

CANTINIÉR ~i m. Persoană care administrează o cantină.

CANTIT//ÁTE ~ắți f. 1) Însuşire a obiectelor determinată prin numărare, măsurare sau calculare. 2) Proprietate care poate fi reprezentată printr-o mărime obţinută prin numărare sau prin măsurare. 3) lingv. Durată de pronunţare a sunetelor.

CANTITATÍV ~ă (~i, ~e) Care ţine de cantitate; propriu cantităţii. Analiză ~ă.

CÁNTO n. Piesă muzicală vocală. Clasă de ~.

CANT//ÓN ~oáne n. 1) Clădire înzestrată cu utilaj necesar pentru supravegherea şi întreţinerea unei căi de comunicaţie şi în care locuiește te cantonierul. 2) Subdiviziune silvică condusă de un pădurar. 3) Locuință a pădurarului aflată pe teritoriul acestei subdiviziuni. 4) (în unele țări) Unitate teritorial-administrativă.

A CANTON//Á ~éz 1. intranz. (despre militari) A se stabili într-un cantonament. 2. tranz. (militari) A instala temporar într-o localitate; a caza; a încartirui.

CANTONÁL ~ă (~i, ~e) Care se referă la canton; propriu unui canton.

CANTONAMÉNT ~e n. 1) Popas într-o localitate a unei trupe militare în marş; campament; tabără; bivuac; lagăr. 2) Loc unde sînt cantonate trupele; cartier. 3) Loc de cazare a sportivilor în timpul antrenamentelor speciale. ~ de alpinişti.

CANTONIÉR ~i m. Lucrător însărcinat cu întreţinerea şi supravegherea unei căi de comunicație şi care locuieşte într-un canton.

CANTONIÉR//Ă ~e f. (feminin de la cantonier) v. CANTONIER.

CANTONIERIȚ//Ă ~e f. rar 1) (feminin de la cantonier) v. CANTONIERĂ. 2) Soţia cantonierului.

CÁNTOR ~i m. pop. 1) Cîntăreț în biserică; psalt; dascăl; diac. 2) (în evul mediu) Solist şi maestru de cor bisericesc.

CANŢÓN//Ă ~e f. înv. 1) (în evul mediu şi în epoca Renaşterii) Poezie lirică consacrată iubirii cavalereşti. 2) (în epoca Renaşterii) Melodie pe mai multe voci, asemănătoare cîntecului popular italian.

CANŢONÉT//Ă ~e f. 1) Cîntec popular italian. 2) Poezie lirică italiană formată din versuri scurte. 3) Cîntec scurt.

CANŢONIÉR ~e n. Culegere de canțone. ~ul lui Petrarca.

CANÚLĂ f. med. Tub special care se foloseşte la efectuarea diferitelor spălături interne sau în diferite operaţii chirurgicale.

CÁNURĂ f. Fibre scurte rămase după dărăcit și folosite la confecționarea țesăturilor groase. ~ de lînă. ~ de cînepă.

CAOLÍN n. Rocă argiloasă de culoare albă, insolubilă, folosită în industria ceramicii, la fabricarea porţelanului, faianței etc., avînd anumite întrebuințări şi în medicină.

CAOLINÍT n. Silicat natural de aluminiu, component al caolinului.

CAP I ~ete n. 1) Extremitate superioară a corpului omenesc sau anterioară la animale, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi cavitatea bucală. • Cu ~ul gol cu capul descoperit. Din ~ pînă-n picioare de sus pînă jos. Cu noaptea-n ~ foarte devreme. Cu ~ul plecat ruşinat; învins. Cu un ~ mai sus superior. Bătut în ~ tîmpit; prost. A da la ~ (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu ~ul în traistă a fi distrat. A-şi lua lumea-n ~ a pleca departe, rătăcind prin lume. A cădea pe ~ul cuiva a sosi pe neaşteptate (şi fără a fi dorit). A-şi aprinde paie în ~ a-şi cauza neplăceri. A se bate ~ în ~ a fi diametral opus. A-şi face de ~ a) a fi obraznic; b) a duce o viață amorală. 2) Judecată sănătoasă; minte. • Cu ~ deştept, cu minte. Fără ~ necugetat, nesocotit. Cu scaun la ~ cu judecată sănătoasă. A nu avea ~ a nu avea minte. A fi greu la ~ a fi prost. A umbla cu ~ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existentă umană; viaţă. A plăti cu ~ul. 4) Partea extremă cu care începe sau cu care se termină ceva (un obiect, un instrument etc.). ~ul scării. ♦ ~ de pod porțiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă. ~ul coloanei începutul coloanei.

CAP II ~i m. Persoană care se află la conducere; conducător; şef. • ~ul familiei persoană care asigură traiul unei familiei pe care o reprezintă juridic. ~ încoronat rege.

CAP III ~uri n. Fîşie de uscat ce înaintează mult în mare; promontoriu.

CAPÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) (urmat de determinări introduse prin prepoziția de) Care este în stare a săvîrşi ceva; apt. ~ de acţiune. 2) Care posedă calități deosebite; dotat cu calitățile necesare.

CAPÁ//C ~ce n. Parte care acoperă sau închide un vas, o ladă etc. • Friptură la ~ friptură pregătită într-un vas închis. A pune cuiva ~ la gură a face pe cineva să tacă.

CAPACIT//ÁTE ~ắți f. 1) Cantitate care poate încăpea într-un recipient. 2) tehn. Proprietate pe care o are un corp sau un sistem de a acumula o cantitate de materie sau de energie. termică. ~ electrică. 3) Posibilitate de a realiza ceva într-un domeniu de activitate; aptitudine; facultate. ~ de muncă. 4) Proprietate de pătrundere în esența lucrurilor; competență.

CAPACITATÍV ~ă (~i, ~e) Care ţine de capacitatea electrică; propriu capacității electrice.

CAPAMÁ ~le f. înv. Carne de miel sau de pasăre înăbuşită cu stafide.

CÁP//Ă ~e f. 1) Dispozitiv de protecție contra accidentelor, aplicat la unele unelte sau maşini. 2) înv. Pelerină scurtă, de blană sau de stofă (pentru femei). 3) mar. Orientare a unei nave pentru a rezista pe timp neprielnic.

CÁP//ĂT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafață, lucru, stare, perioadă de timp etc.); margine; extremă. ~ătul podului. ■ Fără ~.